Translate

September 22, 2014

Să facem haz de belgieni

Dragilor,

ce ne-am face noi românii dacă nu am face haz de necaz? Şi cum rimează cele două! Vă zic autorul ăsta popular a fost unul tare meșter.
Nu mai e un secret că nu mă dau în vânt după viaţa în Belgia. Da ştiu, am susținut şi susțin că eu nu stau în Belgia, însă e doar pentru a vă face voi o idee unde e Arlonia. Pentru că Arlonia nu e în Belgia cunoscută de voi, cei din România. Arlonia nu e lângă Brugge, nu e nici lângă Gent şi nici măcar lângă Liege. Arlonia e lângă Luxemburg, care e deja altă ţară. Şi fie că vrea, fie că nu vrea, Arlonia e înfluenţată de Luxemburg, mai mult decât de Belgia. Însă ca şi teritoriu Arlonia e în Belgia. Pentru cei care au prins filmul de pe la jumătatea lui, Arlonia nu e reală. E doar o denumire pe care am dat-o eu regiunii cu capitala la Arlon, în Belgia colţ cu Luxemburg. Destul de clar?
Revenind.
Ziceam să facem haz de belgieni şi nu facem haz pentru că suntem nişte oameni răi ci pentru că în primul rând belgienii au un acut simț al auto-ironiei. Știți voi treburile care nu vă plac în România? Sali de sport făcute în sate unde nu mai sunt tineri, terenuri de fotbal în pantă, treceri de pietoni ce nu duc nicăieri, case urâte şi neadaptate mediului, balcoane din inox la munte, case ascuțite la șes, din astea. Sunt şi în Belgia şi dacă sunt şi în Belgia aş zice că sunt peste tot. Nu cred că există ţară pe lumea asta care să fie perfectă. România nu e şi iată că nici Belgia.
Pe fb. că doar unde altundeva? există două pagini. Prima se cheamă Could only happen in Belgium (se întâmplă doar în Belgia), iar a doua e Ugly Belgian Houses (case urate din Belgia). Acum să fim sinceri dacă nu există aceste două pagini şi despre România, ele ar trebui înființate. Să mai facem şi haz de necaz şi să uităm de necazuri.
Am sa ataşez câteva poze, furate de pe aceste pagini să râdem împreună.
Ai încredere în mine, sunt arhitect!
Nu sunt jumătate din casa care eram. Recunoașteți sper cântecul. 
Frate, ţi se topește casa!
Frate ţi s-a prăbușit Staţia Spaţiala Internaţională pe casă!
Se multiplica! Fugiți!
Casa care se sperie singură
Se pare că ţi-ai pierdut igluul? 
Aşa un indicator e şi undeva aproape de Vaslui 
Pista pentru bicicliști se termină brusc. 
Întoarcerea interzisă? 
Se închiriază apartament cu garaj propriu 
Spuneți ca nu aţi văzut aşa ceva şi în România? 
Măcar știm unde să nu parcăm 
Parcare în funcţie de tipul maşinii: mare, mică şi mai mică 
Trecerea de pietoni ce duce spre junglă
Dacă nu mă înșeală memoria am văzut la TV ceva asemănător şi din Bucureşti, parcă.
Să facem haz de necaz așadar! Săptămână faină dragilor!
Raluca

2 comments:

florin87 said...

Eu sunt de vro 6 -7 luni in belgia si ma pregătesc sa ma mut in irlanda, este funny sa vezi asta funny dar este foarte sokant sa le vezi live... Eu împart reclame si sa dai de o intersecție cu panouri cum sunt cele de mai sus si sa vezi ca pe ori care strada mergi are acelasi nume ... daca nu esti din zona iti da cu virgula .... sper sa faci un documentar despre căsuțele postale ciudate din lume ... sa vezi ce ciudateni de căsuțe au astea aici ... la un salon de coafura căsuța postală are forma unei parti dorsale a unei femei si reclamele o me bacău in f... Ori cum mie unul nici un vacanta nu mai imi trebui belgia

Raluk said...

Multa bafta in Irlanda! Eu de acolo m-am mutat in Luxemburg si inca imi e dor. Chiar la cutii postale nu m-am gandit. Pe aici cele mai ciudate sunt din recipiente in care se tine laptele sau case in miniatura

There was an error in this gadget