Translate

January 21, 2014

Franţa - Colmar

Salutare dragilor!!!

Nu există om care să fi ajuns în Strasburg să nu îţi recomande să ajungi şi în Colmar. Şi mi se pare că pe bună dreptate. E destul de aproape de Strasburg şi e un fel de Mica Franţă la o scara mai mare. Noi am ajuns în Colmar când am fost la Strasburg, deci de Crăciun. Ştiu, poate v-aţi plictisit şi voi de Crăciun, dar aia e trebuie să îmi termin povestirile.
Cum Colmar e la vreo 65 de km de Strasburg nu ştiu cum aţi putea ajunge acolo fără maşină. Poate există autobuze sau alte mijloace de transport, dar eu nu le-am căutat. Dacă ajungeţi în zonă şi nu aveţi maşina, întrebați la oficiul turistic. Vă lămuresc ei.
În Colmar eu una umblam numai cu ochii pe sus de m-am şi împiedicat de multe ori. În mare sunt aceleaşi case cu bârne ca şi în Strasburg, dar dacă te uiți cu atenție unele au nişte bârne sculptate, plus că magazinele au firme vechi. Foarte fain.
Asta am văzut eu prima data. Ce amestecătură de stiluri, mi-am spus... Centrul nu e aşa, e doar cu căsuțe cu bârne. 
Aşa cum vă spuneam fiecare casă era aparte. Da toate pe același stil, toate cu bârne, dar fiecare avea ceva special. 






Așadar wiki zice că acest Colmar ar fi capitala vinului din Alsacia. Trebuie să aibă dreptate, însă noi în Colmar am băut bere şi nu oriunde ci la un pub irlandez :) 
Cred că la acea vreme am pus această fotografie şi pe facebook. Mi se pare împletirea perfectă între Irlanda, care îmi place la nebunie, şi Alsacia, care începuse să îmi placă.





După cum aţi văzut nu v-am plictisit cu explicații la fiecare poză. Am avut noroc că în ziua în care am ajuns în Colmar a fost soare şi pozele au ieşit bine. Cred că orice peisaj sau orice oraş iese mai bine în poze când e soare :)
Acesta a fost Colmar-ul. Mai am câteva postări şi revin la zi.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: