Translate

August 9, 2012

Powerscourt House and Garden

Trebuie să spun că Powerscourt ăsta mi-a amintit de palatele din Viena, de Belvedere în mod special, pentru că e puţin atipic pentru Irlanda, unde totul e colţuros şi din piatră. Deşi eu nu mă omor cu grădinile şi cu fântânile şi nu înţeleg plimbarea mai deloc, e interesant Powerscourt şi pentru cei ca mine. Ţi se dă o hartă şi tu trebuie să găseşti diferite locații. Asta mi-a plăcut, adică nu te plimbi printr-un parc fără ţintă, plus că pentru cei ca mine care merg cu aparatul foto la ochi, tot timpul ai ceva de fotografiat.
Acum trebuie să mărturisesc că eu nu am intrat mai departe de curtea din faţa palatului. Nu că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că eram cu Dea şi pe cât posibil noi nu o lăsăm în maşină. Aşa că noi două am stat la o cafea şi o apă pe o terasă, ne-am adăpostit de două ori de ploaie şi de touă ori ne-am căutat ochelarii de soare pentru că ardea teribil şi tocmai când îndrăzneam să împărțim o îngheţată a ieşit Alin, deci vizita nu durează mai mult de 45 de minute. Asta dacă te grăbeşti cum probabil a făcut Alin că aşa ai putea pierde timpul pe acolo cu orele.
În schimb după ce a venit Alin am colindat şi eu numeroasele magazine, Avoca, din care, spre dezamăgirea mea, am ieșit doar cu două sandvișuri. Pentru că de obicei nu mă limitez doar la descrierile de pe wiki şi îmi pun şi amprenta personală pe texte am să vă las acum doar cu câteva poze, dar am aşa o bănuială că în curând voi ajunge din nou acolo, voi face eu poze şi le voi posta aici.
Grădinile Powerscourt 


Grădina japoneză
Turnul lui Rapunzel


Muntele Wicklow
Cimitirul animalelor
Powerscourt house
Raluca

2 comments:

Vulpita Calatoare said...

Imi place tare mult locatia, mi-ar placea sa ma plimb pe acolo!

Larisa said...

Foarte fain locul! Imi place! Sa te tot plimbi pe acolo. Imi plac locurile unde am o harta, un traseu ceva descrieri...nu imi place sa ma plimb aiurea, in general, fara sa stiu ce vad :)! Foarte faine pozele!