Translate

August 7, 2012

Cum am plecat spre Cliffs of Moher, dar mi-a plăcut mai mult The Burren

Irlanda are multe atracții de TOP 10 sau de neratat dacă vii aici în vizită. Am mai spus-o că dacă ajungi pentru o săptămână în Dublin, în primele două zile epuizezi capitala, ca în următoarele 5 să ieşi în ţară. Eu aşa aş face şi aşa îi sfătuiesc pe toţi cei care vin în vizită. Cum eu locuiesc aici am amânat vizitarea atracţiilor de top pentru week-end-urile libere, pentru momentele când timpul era cel potrivit. Din păcate nu Logănel ne-a dus la Cilffs of Moher ci maşina nouă. Cred că e doar vina industriei cinematografice care ne face să credem că şi maşinile au suflet şi pot să vorbească. Astfel că am privit-o întristată cum a rămas ea singură în parcare în timp ce noi ne îmbarcam în maşina nouă spre noi aventuri.
Da spun cu mâna pe inimă că Logănel este o maşină bună, ne-a purtat prin toată Europa şi chiar şi Asia, ne-a fost casă şi masă şi e cumva nedrept ca atunci când ajunge la o vârstă noi să o abandonăm, doar pentru că în Irlanda doctorii de maşini nu se pricep la Logan.
Asta-i viaţa. Da vorbeam de Cliffs of Moher, ce nume straniu. Cliffs sunt fix ce spune şi denumirea, Stânci. Irlandezii ar vrea ca ele să fie printre cele 10 minuni naturale ale lumii, dar au fost devansate de alte minuni.
Recunosc că voiam de mult să mergem la ele, încă de prin mai când am fost la Cork şi deja pe drumul de întoarcere vorbeam de următoarea expediție. Deci de luni bune plănuiesc şi fac scenarii şi calcule aşa că excursia asta a fost întâi visată şi apoi pusă în practică.
Numai că de la visare la realitatea planul s-a schimbat niţel şi în loc să mă bucure Stâncile pe mine m-a bucurat Burren.
The Burren, cum îl articulează irlandezii este un loc ce mi-a amintit mult de zona din jurul Vulcanilor Noroioşi. Eu zic că s-a format prin aluneacarea unui gheţar în Oceanul Atlantic, wiki zice că s-a format prin erodarea cauzată de o apă, ploi sau izvoare. Legendele spun că seamănă cu peisajul de pe Lună, mai puţin craterele. Oricum ar fi este un peisaj foarte fain, este gratis de privit şi fotografiat, iar eu mi-am băut cafeaua într-unul din cele mai faine locuri de pe planeta asta.
Am citit peste tot că Stâncile sunt în Burren, da nu prea am dat atenţie acestui amănunt şi era cât pe ce să ratăm frumuseţea acestor locuri. 
De cum am depăşit o localitate cu rezonanţe balcanice, Lisdoonvarna, am văzut nişte dealuri golaşe, gri, care printre stropii de ploaie abundentă, păreau ieşite din comun, dar cum singurul meu gând era să ajungem la stânci şi să le şi vedem, pentru că auzisem poveşti conform cărora dacă plouă şi e ceaţă te-ai cam dus acolo degeaba, nu am dat atenţie vârfurilor de deal golașe.
Am mai spus-o de câteva ori, cunosc o călătorie bună după surprizele pe care le întâlnesc de-a lungul ei. Sunt călătorii în care sunt însoţită de ghinioane şi sunt călătorii în care Cineva îmi transmite că sunt acolo în momentul potrivit. Aşa şi cu Cliffs of Moher. A turnat cu găleata până să ajungem noi acolo, s-a mai potolit în timp ce parcam mașina, cât să ne facem curaj să ieşim fără umbrelă (pe care o uitasem acasă) s-a oprit de tot, am intrat pe poartă deja se însenina, am ajuns la Stânci şi se vedeau splendid, dar despre asta într-o postare viitoare.
Aşa şi cu The Burren. Într-o localitate erau două indicatoare spre Cliffs of Moher: costal road şi normal road. Normal road presupunea o porțiune cu drepturi de autostradă, adică cu 100 la oră, deşi drumul era foarte şerpuit şi îngust, dar se putea merge cu viteză, pe când pe drumul de coastă viteza era uneori şi de 30 km/h. Cum ne grăbeam am ales drumul de viteză şi aşa cum v-am spus prin ploaie şi aproximativ viteză am zărit dealurile golaşe ceea ce aducea cu Burren. Erau frumoase, da nu mă dădeau pe spate.
Am vizitat Stâncile şi când să plecăm îmi aduc eu aminte de un castel pe care voiam să îl văd. Întreb de el şi mi se spune că e pe stânga şi că nu am cum să îl ratez. Mergem așadar spre stânga (de fapt drumul pe care venisem şi evident îl ratasem) şi în ultima clipa văd ceva ce seamănă cu un acoperiş de castel. Cotim la stânga, facem poze cu castelul şi pentru că drumul era îngust şi nu aveam cum să întoarcem mașina, mergem spre următoarea localitate unde speram noi că putem întoarce. Oprim acolo, se cheamă Doolin şi e pur şi simplu fermecătoare (o altă descoperire ce mi-a întărit convingerea că eram în momentul potrivit, la locul potrivit), mâncăm şi pornim mai departe, pe ceea ce aveam să descoperim la final că era de fapt costal road, drumul de coastă. 
Din Doolin ne luasem şi o cafea şi după o oprire la un fel de belvedere unde nu am văzut mai nimic interesant, vedem că mai multe mașini trag pe dreapta într-o parcare improvizată. Voiam să ne bem cafeaua aşa că am oprit şi noi. 
Am coborât şi în spatele nostru erau stâncile ce formau The Burren, ceea ce vedeți şi voi de câteva fotografii încoace.
Stânci ciudate cu Oceanul Atlantic în faţă 
Stânci ce coborau în ocean, de unde am zis eu că sunt formate de un gheţar 
Aşa arată peisajul lunar 
Bucată din Oceanul Atlantic 
Eu cu Dea la cafea în Burren 
În depărtare se zărește golful cu Cliffs of Moher 
Aproape, un golf mai mic format din Burren 
Alin şi Dea la cafea în Burren 
Cred că de fapt paharul de cafea a fost laitmotivul pozelor din Burren 
Piticul în The Burren 
Peste tot pe unde mergem îi facem poze Deei singură ca Piticul lui Amelie 
Odihnă 
The Burren 
Noi două, The Burren, Oceanul Atlantic şi o bucată din Aran Islands 
În acest peisaj am lăsat-o pe Dea fără lesă. Nu era nimeni în jur, Dea e dresată, iar din cauza artritei am zis că e mai bine să o lăsăm singură să calce ea pe unde crede că e mai bine încât să nu se rănească, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă am fi tras-o de lesă după noi
După cum vedeţi am avut parte de un cer relativ senin 
Iar după ploaie a venit şi curcubeul, dublu, un alt semn bun 
Alin, The Burren şi Curcubeul 
Tradiționala poză cu soarele 
Cum se vedea șoseaua ce traversează The Burren 
Eu şi curcubeul 
Alin care căuta oala cu galbeni a Lepreconului. Legendele spun că este îngropată la capătul curcubeului.
Acesta a fost The Burren, o minune naturală ieșită din întâmplare în drumul nostru, dar care ne-a provocat o foarte mare plăcere.
Raluca
P.S. Că tot vorbeam de watermark, am pus pe pozele în care nu suntem noi, dar am găsit o soluție de compromis, are opacitatea maximă. În unele poze se poate chiar zări, dar se poate depista cu ușurință dacă pozele sunt luate de alte site-uri.

5 comments:

Vulpita said...

Pozele sunt SUPERBE! Toti 3 aratati minunat, imi place bluza ta cea rosie si cum iti sta cu parul ravasit de vant!
Pozele in care apare curcubelul sunt de vis!
Recunosc ca m-am uitat doar la poze dar revin sa citesc si povestea ca pozele mi-au starnit intteresul!

Raluk said...

Multumesc mult de tot.
Bluza mi-am cumparat-o la reduceri cu doar 4 euro, da e asa de moale si de calduroasa, in ciuda faptului ca e subtire, ca nu am mai dat-o jos doua zile cat a durat calatoria. Bine in apararea mea am plecat sa stam doar o zi si am stat doua :)
Te astept sa citesti si textul, dar iti multumesc mult pentru vizita.

Vulpita said...

Foarte interesant, mi-a placut! Daca as ajunge in Irlanda, sigur, ar fi pe lista mea de "must see".
Ni-ar placea sa vad poze si cu Cliffs of Moher si castelul acela.

Raluk said...

Ai sa le vezi, doar ca cel tarziu maine. Acum scriu despre Powerscourt, cu care am ramas restanta si apoi Cliffs of Moher si Castelele.
Multumesc mult pentru interes :)

Vulpita said...

Placerea e a mea! :-)

There was an error in this gadget