Când îţi place ce faci, uiţi şi de foame :)

Acum mama, pentru că e mamă sigur se va îngrijora şi în ciuda vârstei mele mă vă întreba şi mai des decât până acum dacă am mâncat. Dar ăsta este riscul pe care mi-l asum pentru a vă povesti câte ceva din ceea ce fac eu.
De obicei, dacă nu se întâmplă nimic în Dublin, în viaţa românilor din Dublin, cel mai mult am de lucru miercurea. Săptămânile din această vară au fost liniștite, lumea a fost mai mult plecată, iar noi ne-am făcut subiecte mai estivale, încă de acum ceva vreme. Aproape că mă obișnuisem, miercuri dimineața radio, apoi coafor, machiaj, studio, înregistrări şi seara târziu cădeam lată.
Faza cu mâncarea încă nu o experimentasem, de obicei se găseau 5 minute să mănânc ceva. Ei bine miercuri nu a fost nimic diferit. Radio de la 11.30 (la fel o emisiune super), coafor de la 14, studio, înregistrări. Între, în autobuz mi-am deschis laptopul să mai scriu ceva, să mai caut ceva, şi practic am uitat că trebuie să mănânc. Am ajuns la studio, dar deja adrenalina nu mă mai lăsa să îmi fie foame. Trebuia să vorbesc, în engleză, cu 6 oameni. Emisiunea cu cei mai mulți invitați de până acum. Subiectul îmi era nefamiliar, mi se părea că nu ştiu nimic chiar şi după câteva zile de documentare, mi se părea că nu ştiu engleză şi chiar şi când am făcut cunoștință cu invitații abia am putut să scot două cuvinte.
Emisiunea pe care am înregistrat-o miercuri şi va fi difuzată vineri de la 21 şi sâmbătă de la 18 a fost despre un actor şi producător român stabilit în Dublin. V-am tot spus că există oameni în Dublin care mi-au zdruncinat convingerile din România din temelii. Ei bine el este unul dintre aceşti români.
A muncit la spălat vase în Temple Bar, cu banii câștigați a făcut cursuri de actorie, a făcut câteva roluri, a ajuns să producă filme de scurt metraj, iar anul acesta, prin octombrie, organizează a doua ediție a Festivalului Internațional de Filme Scurte şi Videoclipuri din Dublin. Nu vi se pare tare de tot? mie mi se pare super realizare.
Şi e un tânăr simplu şi lipsit de fiţe şi cu o figură care arată că tot timpul gândește ceva. Tot timpul mă întrebam dacă ar fi reuşit să facă atât de multe, în doar doi ani, în România? Îmi era aproape frică să nu spun ceva incorect, să nu stric ceva, iar emisiunea de doar 35-40 de minute mi s-a părut prea scurtă. Am fi putut vorbi cel puțin două ore.
Ei bine românul nostru colaborează, deşi mie mi s-a părut că de fapt ghidează, 6 alţi oameni de naționalități  diferite, iar eu am avut ocazia să vorbesc cu 6 oameni extrem de interesanți, extrem de cunoscuți în domeniul lor şi extrem de modești. Probabil că se vedea că habar nu aveam, că mă pierdusem, dar nu m-am simțit niciodată pusă la punct sau corijată în vreun fel.
A fost cea mai faină emisiune TV de până acum, iar revenind la subiectul postării de pe blog, abia pe la 11 noaptea când am ajuns acasă am realizat că eu de fapt nu mâncasem nimic toată ziua. Şi tot nu îmi era foame, încă mai rumegam evenimentele de peste zi :)
Raluca