Translate

Showing posts with label ie. Show all posts
Showing posts with label ie. Show all posts

September 3, 2018

Povestea unei cămăși românești

Dragilor,

știți cum e zicerea aia cu ”ai grijă ce îți dorești”? Practic dacă pui o dorință acolo în lume, cumva, cândva se va îndeplini.

Acum mai bine de trei luni, am avut ocazia să fotografiez în detaliu cămășile din Expoziția IA Aidoma și deși în toată expoziția eu nu am preferate, știți probabil că eu cred că iile au ceva magic. Ei și nu știu cum se făcea că ia principesei, ia Elisabetei Rizea și ia de banat stăteau cel mai bine pe manechinul meu și dădeau cel mai bine în poză. Au mai fost unele care la fel s-au lăsat fotografiate rapid, cămăși cusute responsabil și nu fușerite, și alea mi-au plăcut, dar astea trei cumva ieșeau din normal. Astea trei, în cazul în care nu ați văzut expoziția (de ce oare?), sunt cusute cu negru pe pânză albă.

Și în timp ce le fotografiam și asudam sub lumini am zis eu așa într-o doară că tare ar fi fain să am o cămașă cu negru.
Acum nițică informație, corectă sau nu..., e corectă în capul meu. Cromatica, cămășilor românești (poate vedeți că încerc să ocolesc termenul de ie, vă povestesc la un moment dat de ce) era una destul de fixă. Copiii purtau cămăși cusute cu rosu, îi apărau de deochi și de alte rele, că erau băieți sau fete, chiar nu conta, prostia cu roz și bleu a apărut foarte recent. Tinerele purtau cămăși colorate, între anume limite impuse de zonă, dar colorate. Miresele (are sens să vă zic că țăranii aveau trei tipuri de cămăși? de lucru, de sărbătoare și de ceremonie) purtau totdeauna roșu, aprins sau mai vișiniu tot în funcție de regiune. La femeile măritate roșul devenea din ce în ce mai închis în funcție de vârstă până ajungea la negru la femeile bătrâne. Cămașa cu alb era de morți și se purta doar cu o singură ocazie. Așadar miresele purtau rosu, bătrânele negru și morții alb.

Acum că purtăm cămășile cu blugi chiar nu mai contează cromatica, părerea mea. Și deși cumva, conștient sau nu, am fugit de negru și m-au atras cele colorate (este evident greșit să vă cumpărați o cămașă după culoare, să se asorteze la ceva, cămașa e pionul principal dintr-o ținută), acum chiar nu am nici o problemă cu o cămașă cu negru.

Și cum băteam eu netul ăsta, Facebook în înțelepciunea lui știe cam ce postări îmi plac și îmi arată doar din alea, practic feedul meu e plin de cămăși. Cum spuneam, cum băteam eu netul într-o zi văd o cămașă cu negru la un vânzător de la care nu mai cumpărasem. Am întrebat de preț și cred că întrebarea mea zace nerăspunsă și acum. După ceva vreme postez eu pe Instagram o poză cu o cămașă și vânzătorul comentează. Aha deci, era mai activ pe Instagram. Caut postarea cu cămașa și întreb de preț. Nici un răspuns. Între timp Instagram în înțelepciunea lui îmi aduce mai aproape postările vânzătorului. După câteva cămăși îmi iau inima-n dinți și trimit mesaj. Cămașa se dăduse :(

Aia e acum, nu a fost să fie. Însă universul are grijă să ai ce îți dorești, vă amintiți? Doamna care cumpărase cămașa o returnează (că suntem cetățeni europeni și avem drepturi) pentru că ii era prea mare. Vânzătorul mă contactează. Fac plata și aștept. Și aștept. Și aștept. Banii au intrat a doua zi, belgienii deși de obicei leneși au mișcat repede plata. Cu poșta română mai greu. Tot întrebam poștașul, tot accesa sistemul și nimic. Cămașa mea era dispărută.

Intru la tot felul de idei, că doar sunt și eu pe grupurile de colecționari și citesc și eu despre tot felul de țepe zilnic. Caut vânzătorul, avea rating bun. Îi scriu, nu răspunde vreo trei zile. Raluco ți-ai luat țeapă.

Când deja mă obișnuisem cu gândul, răspunde vânzătorul cu numărul trimiterii, probabil era în concediu. Caut în sistem, nimic. Caut pe posta română, cică o expediase. Venea pe jos, oare?

Luni, buimacă și cu o cafea chioară în mână mă prăvăleam pe scări. Sună poștașul. Uitasem că am codul să îl rog să caute în sistem. Luna lătra, eu o linișteam, poștașul suna, vacarmul clasic când e cineva la ușa noastră. Deschid și îmi dă o cutie bătută rău, ziceai că au jucat unii fotbal cu ea prin depozitele poștei române. O deschid cu grijă și în cutie era ea, cămașa mea cu negru. Mă credeți că e perfectă?

Are toate registrele corecte, e cusută îngrijit și bibilită, a fost purtată și spălată și iubită și a ajuns unde trebuie. Am probat-o, îmi vine ca și cum ar fi fost cusută pentru mine. Până și la gât pot închide cu șnuruleț și nu mă strânge. De unde deduc că nu toate țărăncile erau niște firave sau poate cu bătrânețea...

Vânzătorul a fost unul de încredere (Alexiile pe rețelele sociale), dar cămașa asta nu e orice cămașă, normal că trebuia să am emoții și să mă chinui să o am. De atunci am luat-o cu mine în concediu, am purtat-o prin castele, pe plajă, prin pădure, practic mi se pare că pot să o port peste tot.

Ideea e că am cămașă cu negru și niște poze pe măsură:
 Sper că v-a plăcut să citiți această postare măcar atât de mult cât m-a încântat pe mine să o scriu! Dacă vreți să urmăriți activitatea acestui blog, apreciați pagina Dichisuri.ro pe Facebook.
Raluca

June 15, 2017

Luxemburg - Romania - Mi-am purtat IA peste tot

Dragilor,

va scriu acum pentru ca am timp și pentru că perioada mai încărcată s-a terminat. La mine e așa în valuri, ori mă plictisesc de mor de viață, ori am treabă și evenimente de nu mai am loc în agendă. Tocmai am încheiat o astfel de perioadă, care recunosc că îmi place, așa că acum am detașarea de a vă povesti. Și despre ce să vă povestesc eu, dacă nu despre IA mea. Ați mai văzut-o, am mai purtat-o, e o ie veche de cel puțin 60 de ani care se ține încă bine, care nu respectă întru totul canoanele, dar eu o iubesc.

Cred că v-am mai spus că eu port ii pentru că simt că mă protejează, așa și cu IA asta, o iau când am nevoie de ceva acolo să nu fiu singură. Și până acum nu m-a dezamăgit. Pe foarte scurt, am organizat în cardul unei conferințe la Universitatea din Luxemburg, un panel/un atelier.
Eu am intrat în treaba asta de undeva de pe margine. Am făcut un filmuleț în care spuneam că IA este un obiect al zonei mele de contact și vorbeam cum îmi păstrez eu identitatea cu ajutorul Iilor. Cred că am și postat pe aici respectivul filmuleț, pe care la vremea lui eu l-am considerat mediocru. Profesorilor mei li s-a părut genial și m-au invitat să spun două vorbe în cadrul conferinței, așadar la început trebuia să vorbesc de filmulețul meu maximum 5 minute.

Însă, pe parcursul pregătirii conferinței, fără să vreau am ajuns un fel de coordonator. E o poveste lungă și nu vă mai bag în ea, dar panelul trebuia organizat de artiști, iar tema era cum se poate integra actul artistic în educație. Eu nu am nici o treabă cu tema asta, dar pentru că nu am trac la vorbitul de vorbe în public, am ajuns coordonator.
Evident că am purtat IA (și evident că fiind coordonator și vorbitor, nimeni nu mi-a făcut o poză decentă), am primit complimente și am și câștigat un premiu pentru cel mai bun panel al zilei.
A doua zi am plecat spre București și evident că IA a venit cu mine. Am spălat-o seara și am uscat-o pe calorifer și cu uscătorul de păr ca să o pot pune în bagaj și să nu putrezească, fiind udă. Și am purtat IA și la București și mă credeți că au fost vreo 5 oameni care mi-au zâmbit? Și e chiar greu să îi faci pe oameni să zâmbească în București.
Am mers cu IA la cel mai nou muzeu din București, Muzeul kitschului, unde am pozat în Pirandă pe o canapea kitschoasă
Apoi am mers de la Universitate la Romană și înapoi, pe jos să căutăm o carte la Cărturești Verona. Probabil că am să scriu cât de curând și o postare despre cum s-a schimbat Bucureștiul de când nu l-am mai văzut, dar important e că am purtat IA.
Scuzați multitudinea de selfie-uri, dar trec printr-o fază în care cred că doar singură îmi pot face poze decente. Probabil că o să treacă :)
Mă găsiți pe Facebook, la Dichisuri.ro
Raluca

March 24, 2017

România - Iași - IA Aidoma la Palatul Culturii

Dragilor,

doar nu credeați că am ajuns la Palatul Culturii fără să trec pe la IA Aidoma?

Să vă spun două vorbe despre această expoziție, pe care dacă ați ratat-o să știți că ați ratat un lucru extraordinar și oricâte poze veți vedea pe net sau mai știu eu unde nu vor descrie exact această expoziție. IA Aidoma este un concept al Ioanei Corduneanu, fondatoarea grupului de pe Facebook, Semne Cusute în Acțiune și a blogului Semne Cusute. Dacă vă pasionează cât de cât iile sau motivele populare e imposibil să nu fi auzit de acest blog.

De ce zic că nu ar fi trebuit să ratați expoziția IA Aidoma? Pentru că în cadrul ei aveați ocazia să admirați 33 de ii cusute anul trecut de membrele grupului Semne Cusute în Acțiune. Așadar sunt ii noi, dar ii care aparțin unor persoane private din România, persoane care la un moment dat își vor dori creațiile înapoi, deci va fi dificil ca întreaga colecție să mai fie vreodată împreună, după ce va termina turul muzeelor din România.

Apoi, îi spune IA Aidoma pentru că toate iile sunt ”replici” ale unor ii răspândite în marile muzee ale lumii. Așa că dacă vă știți că nu aveți ocazia să ajungeți la New York, Londra, Lyon sau Sankt Petersburg, nu știu sincer de ce nu ați ajuns la Expoziția IA Aidoma, dacă vă pasionează subiectul, desigur. Spun ”replici” pentru că așa cum poate știți sau intuiți, mâna umana nu poate coase identic două ii, cu atât mai mult două mâini nu pot coase identic două ii și la zeci de ani depărtare. S-au uitat meșteșugurile, nu se mai fac aceleași materiale. În plus, cele mai multe ii aidoma sunt recreate după poze, pentru că nu sunt în expozițiile permanente ale muzeelor și cineva, cândva a făcut o poză unei ii sau unei mâneci și de acolo s-a pornit reconstituirea modelului sau a pânzei.

Pentru mine expoziția a fost o bună ocazie să mai aflu un lucru, două despre ii. De exemplu eu credeam ca ciupagul, la iile din Transilvania, e doar bucata aceea încrețită de la gât pe care sunt cusute modele. Ei bine am aflat că ciupag ar fi orice încrețitură la baza gâtului. Apoi am văzut și eu ce e ăla un încreț funcțional și cum arată el pe o ie, am văzut cum se coase firul metalic și cum se face acul persan. Mie mi-a plăcut expoziția și m-am bucurat că am avut ocazia să ajung să o văd.

La final am fost rugată să aleg o ie preferată, dar sincer nu m-am putut decide, mi-au plăcut toate. La unele am rămas surprinsă de măiestria cusăturii, la altele de model, la altele m-au atras culorile... Am fost bucuroasă că am putut să admir de aproape iile Prințesei Ileana, aflate acum la Ohio. M-a surprins că cea care a refăcut una dintre ii s-a gândit până și la năsturei și i-a asortat cu ia, ca nimic să nu supere ochiul privitorului.

Trebuie că cele care au făcut aceste ii sunt tare mândre de munca lor și au și de ce. Am să vă las cu câteva poze, nu multe, pentru că altfel nu ați mai vedea expoziția :)

”Încreț funcțional”, dacă vedeți strânge mâneca
”Ciupag”  
Altiță cu mărgele și steluța cu opt colțuri pe încreț. Steluța de obicei se găsește pe altiță, pentru că altița reprezintă cerul.
Ie și țesută și cusută
Cusătură cu fir metalic auriu în altiță și mărgele în încreț

Ia cu bisericuțe și din nou steaua prezentă în încreț

Foarte îngrijit lucrată ia asta. Eu zic că în altiță e ”ac persan”, da poate mă înșel.
Ie ”nisipită”
Ia cu cocoși
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/DichisuriroRaluca
P.S. Modul de expunere a iilor mi-a dat și mie o idee pentru o eventuală expoziție :)

March 18, 2017

Romania - Iasi - Ce am învățat de la Muzeul Etnografic al Moldovei

Dragilor,

aceasta este o postare muncită. Cu totul am reușit să o termin cam în 7 ore. În condițiile în care blogul nu ocupă chiar un loc prioritar în viața mea, a trebuit să îmi rup aceste ore din timpul meu liber, așa că sper că veți aprecia această postare.
Apoi aș vrea să mai spun că tot ce voi spune în textul de mai jos sunt opiniile mele, deci postarea este cât se poate de subiectivă. S-ar putea să spun multe lucruri greșite, dar îmi place să cred că de când tot citesc eu despre iile românești am mai învățat un lucru sau chiar două și deci greșelile nu sunt flagrante.
Pentru că am vizitat muzeul (care e relativ mic) în doar o oră, unele poze sunt neclare, pentru că sunt făcute cu telefonul, pentru că nu am avut timp și pentru că m-au stresat cele care păzeau expoziția pentru că tot intrau să vadă dacă am terminat de făcut poze. Cum eu mă aflam acolo în primul rând să învăț și să descopăr chestii noi și nu să fac poze, mai mult am admirat, iar pozele le-am făcut pe fugă. Sper să ajung cândva să revizitez expoziția, dar până atunci zic eu că pozele sunt destul de clare.
Că tot am vorbit de poze, știu că e un obiectiv public, dar eu am pus pozele în așa fel încât să ilustrez un punct de vedere. Așa că dacă doriți să le folosiți, le dau cu cea mai mare plăcere, dar doresc să fiu anunțată când le copiați de pe blog.
Probabil că va exista și o a doua postare despre Muzeul Etnografic al Moldovei de la Palatul Culturii din Iași, dar până atunci vă spun că muzeul are doar două camere și un hol, că în prima cameră sunt doar costume populare, în a doua e ceva legat de viața țăranilor și sărbătorile principale ale vieții (botezul, căsătoria, înmormântarea), iar pe hol sunt diferite mașini agricole. M-am minunat la ele, dar atât, că nu mă atrag. Totuși trebuie să recunosc că Moldoveanul e inventiv. Am admirat silozul făcut dintr-o coajă de copac pe care au păstrat ciupercile pe post de scări pentru a se putea uita înauntru (presupun).
Cum probabil vă așteptați eu am să vă vorbesc despre costumele populare pentru că muzeul mi-a adus niște concluzii cel puțin surprinzătoare. Vedeți voi, instinctiv sunt atrasă de cămășile cu altiță, ce se spune că vin din Moldova. Însă tot instinctiv sunt atrasă de o anume formă a cămășii, care nu e neapărat din Moldova. Probabil anii de artizanat și-au spus cuvântul, pentru că eu sunt atrasă de cămășile cu râuri pe piept, strânse la gât cu fir și nu cu guler, cu mâneca dreaptă și nu strânsă și tot așa. Mi se pare că acele cămăși vin cel mai bine pe mine, însă din ce am văzut e dificil să faci și mai ales să porți o cămașă din Moldova.
Să le luăm pe rând așadar.
***
Moldova este foarte variata de la un județ la altul în ceea ce privește costumele populare. Ba chiar aș putea spune că Nordul (Suceava, Iași, Neamț) e destul de diferit de Sud (Vrancea, Galați), diferențe ce pe mine m-au surprins. Am să o iau de la un capăt să vă explic.
În toată Moldova găteala capului e o maramă, iar la femeile bătrâne sau văduve un batic negru. Eu știam de maramă, dar credeam că tot în Moldova se purta și baticul înflorat. L-am găsit la un singur costum, cel al ucrainienilor din Moldova. Așadar baticele înflorate ce am ajuns să le iubesc nu vin din Moldova ci chiar de la ucrainieni.
De asemenea, în Moldova de Sud, brâul are atașat niște mărgeluțe și rar îl vezi simplu, pe când în nord brâul la femei este îngust și fără mărgele. În imaginea de mai sus am pus trei brâie din Suceava, dar fiecare e legat în mod diferit.
Cât privește bijuteriile am descoperit la fel e o mare varietate între regiunile din Moldova, dar și între vârstele femeii care le purtau. Predominau colierele din mărgeluțe, cele mai multe (am pus doar Galați, dar le-am găsit și în Vrancea și Iași) de dimensiuni mari, asa cum am văzut că încă mai fac ucrainenele pe etsy. De asemenea, datorită bogăției costumului național de Suceava, nu e de mirare că cele mai multe exponate de acolo vin. Muzeul fiind în Iași, mă așteptam sa fie mai multe costume de Iași pentru că din câte știu există un muzeu etnografic și la Suceava (verific). Însă, știu că varietatea costumelor de Iași e ceva mai săracă și înțeleg situația. Și pentru că tot vorbim de Suceava, în funcție de vârsta femeii sau de momentul când a purtat costumul, bijuteriile diferă. Mărgelele de coral (pe care le-am întâlnit doar în Suceava și despre care credeam ca sunt specifice Munteniei) erau purtate de o femeie tânără. Lanțul ăla dintr-un fel de plastic sau mărgele circulare (nu știu din ce era făcut pentru că era prea departe pentru a diferenția ceva) vedeți și voi că e atașat unui costum al unei femei bătrâne sau văduve (ie cusută cu negru și batic negru pe cap). Salba cu bani era purtată de o mireasă sau cel puțin așa scria pe placa ce însoțea costumul. Spun asta pentru că ia nu mi-a părut neapărat o ie de mireasă.

Să trecem la ii că pentru ele am ajuns eu la Muzeu. Pe mine, o împătimită a iilor, muzeul m-a satisfăcut peste poate. Am găsit varietate, am găsit răspunsuri la întrebări, iar sufletul meu de împătimit a fost satisfăcut. Pentru că am decis să împart postarea în două, ce m-a nemulțumit la muzeu probabil va apărea mai încolo. Însă legat de ii pot spune că expoziția a fost curată de cineva care nu se pricepe, pentru că cele mai multe manechine aveau acoperite mânecile. Ori la o ie din Moldova, mai ales, mânecile sunt cele mai importante. Da, e la fel de important să știm că moldovencele purtau maramă lungă până la pământ, dar poți ilustra asta și fără să acoperi pe deplin manechinul.
Ce m-a surprins la iile expuse a fost că nici una nu avea încreț funcțional. Știam eu că iile din Basarabia aveau încreț funcțional, dar dacă nu s-a inspirat Moldova, atunci nu știu cine s-a mai inspirat? Din ce am înțeles astfel de ii încă se mai găsesc, deci nu îmi explic de ce muzeul din Iași nu are una sau poate are, dar nu o expune. Apoi o altă curiozitate a fost că deși iarăși eu știam că iia cu altiță se găsește cel mai mult în Moldova, cele mai multe cămăși nu aveau forma clasică (altiță, încreț, râuri). Apoi m-a întristat că la muzeu nu există nici o ie de Cucuteni (modelul meu preferat și, după părerea mea, reprezentativ pentru Moldova).
În schimb, așa cum am spus, am fost încântată de ce am descoperit, ii cu râuri costișați (poza 1), ii cu râuri drepți (pozele 3,4,6), ii nisipite (poza 5), ii cu fluturi (poza 4), ii brodate cu mărgele (poza 6) și ii cu modelul meu favorit (poza 3). Cred că mă așteptam eu să văd ii ca la carte, când de fapt ar fi trebuit să admir inventivitatea și inspirația moldovenilor. Din ce am observat, iile (sa le zicem) clasice, adică cele cu altiță și încreț, aveau altița detașată, adică cusută separat și apoi atașată de ie.
Apoi mie îmi plac iile cu mânecă dreaptă și nici măcar nu suport iile strânse cu "elastic", însă cele mai multe așa erau. Îmi scapă denumirea mânecii, dar sper că înțelegeți la ce mă refer.
O altă surpriză a fost că eu știam că în Moldova, încrețul este de obicei în tonuri pământii (roșu în Basarabia, maroniu, ruginiu sau chiar gălbui sau verde), însă așa cum puteți vedea în poza 5 (ie de Iași), încrețul este și albastru. Dacă pe placa de lângă ie nu zicea că e din Iași, aș fi zis că e o ie din Oltenia cu siguranță, pentru că e o ie nisipită și pentru că are încreț albastru. Ar fi fost fain sa găsesc o explicație al acestui fapt cel puțin curios, dar nu am găsit.
Un alt lucru care m-a surprins și care îmi dovedește că mai am multe de învățat e că, în Moldova cele mai multe cămăși au platcă (nu știu cum să numesc modelul de pe piept), adică nu sunt despicate în față precum cămășile din Muntenia, așa că modelul de pe față este unul unitar asemănător cu platca ucrainenilor și nu cu râurii de pe cămășile din Muntenia. Îmi pare rău că pozele sunt un pic neclare pentru că sunt făcute cu telefonul, dar vă puteți da seama la ce mă refer.
Apoi mai toate cămășile sunt închise cu brezărău, cusătura aia extrem de unitară de la gât, un fel de surfilare colorată ca să nu se destrame materialul prin care e trecută o nojiță (un fir) ce leagă cămașa la gât și o aduce în forma pe care o știm cu toții. Însă, am găsit și cămăși ce m-au surprins, cum ar fi cea din poza 3 cu acel guleraș brodat. Cred totuși că e o influență externă sau chiar una de vârstă. Nu m-am uitat, dar e posibil ca ia sa fie ceva mai nouă.
Să trecem la partea de jos a costumului și anume la fotă. Eu credeam, iarăși eronat, că în Moldova se poartă doar fotă, adică materialul acela aspru strâns pe corp cu ajutorul brâului. Se pare că m-am înșelat și am descoperit că la nord (Suceava, Neamț, Bacău) costumele au fotă, în schimb la sud sau mai la sud (Vrancea, Roman, Bacău) costumul e întregit de fustă.
Toate costumele cu fotă erau formate din cămeșoaie (ii cu poale), pe când cele cu fustă păreau cu ii scurte.
Ce m-a mai mirat a fost că la nici un costum fota nu avea ridicat colțul ăla ce eu îl credeam caracteristic Moldovei. Nu am avut pe cine să întreb care ar fi cauza, deci nu știu să vă spun.
Așa cum probabil se vede din poze și fotele, dar și fustele sunt făcute dintr-un material tare, ce părea înțepător. Ele sunt legate pe corpul femeii cu brâie, dar vă rog să admirați varietatea modelelor la fote. Din cele expuse înțeleg că fotele alea dintr-un material mai fin și mătăsos și cu broderie de mătase nu aparțin Moldovei.
Și la fuste se poate vedea o mare varietate atât de modele cât și de materiale. Cele mai multe aveau banda aceea jos din catifea sau ceva ce părea a fi catifea. Mie cel mai mult îmi place cea din poza mai mare, ea vine din zona Roman și sincer nu m-ar deranja nici acum să port așa o fustă. Nu știu unde as mai putea găsi așa ceva, dar mi se pare modernă și bine conservată. Încă o dată am admirat măiestria țăranului român.
Ceea ce știam deja, dar mi-a fost cumva confirmat, în Moldova nu se purtau șorțuri, acele bucăți de pânză purtate în față și în spate pe poalele iei. 
Ce m-a surprins plăcut a fost varietatea în cadrul regiunii, Iași, pe care eu o credeam mai săracă decât alte regiuni ale Moldovei, precum Suceava sau Neamț. În poza de mai sus sunt două costume din Iași. Nu ascund că cel din dreapta m-a atras în mod special și mi-a plăcut super ia, dar vă rog să observați (pe cât permite claritatea imaginii) cât de frumos e brâul din stânga și cât de faina e fusta. Se pare că ieșencele purtau și maramă și ștergar pe cap, coseau și ii cu altiță, dar și ii cu platcă, purtau și fote, dar și fuste și nu purtau mărgele. Nici un costum de Iași nu avea podoabe.
Să trecem la bărbați. Sincer am să îi discriminez puțin pentru că pe mine una nu mă prea interesează costumul bărbătesc. Știu suficient de multe despre cum trebuie să arate și atât. Costumele din poză sunt din Iași și mie mi-a rămas inima la bundițele alea :) 
Ce m-a surprins la portul bărbătesc a fost lipsa pantalonilor denumiți ”101 cute” pentru că sunt de fapt niște șalvari lungi ce se adună pe picior în multe pliuri. I-am văzut în regiunea Vaslui, dar atât. În rest, bărbații purtau cămeșoaie, strânse la brâu cu brâie late, iar pe dedesubt cu pantaloni drepți sau chiar foarte strânși pe picior întocmai ca jaggerii. Pe cap cei mai mulți purtau căciuli de oaie sau pălării (Vaslui, Vrancea).
***
Am scris un post kilometric, dar sper eu că detaliile au făcut diferența și că ați ajuns până aici.
Per total mă bucur că am ajuns la acest muzeu și că am admirat exponatele și că am făcut poze. Îmi doresc să îi mai trec cât de curând pragul. M-a încântat varietatea costumelor atât de la o zonă la alta cât și în cadrul aceleiași zone și am admirat inventivitatea și măiestria Moldovenilor. Unele piese de costum se pot integra cu ușurință într-o ținută modernă și îmi doresc să bat Moldova și să îmi cumpăr și eu fustă și bundiță și un brâu cu mărgeluțe.
Nu am fost dezamăgită că mai toate convingerile mele legate de costumele de Moldova au fost zdruncinate, dar presupun că de aia e muzeu să expună cele mai ciudate exponate și nu pe cele ca la carte că altfel nu ne-ar mai rămâne întrebări.
Mai e mult de lucrat la factorul uman al muzeului, dar per total e un muzeu pe care eu vă sfătuiesc să îl vizitați dacă ajungeți în Iași. De fapt vă sfătuiesc să vizitați tot Palatul Culturii, că nu veți regreta.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

March 13, 2017

IILE sunt VII

Dragilor,

trebuie să vă zic ceva. Cred că v-am mai povestit ca eu cred ca obiectele care au aparținut unor oameni poartă cu ele o parte din sufletul acelor oameni. Da cred tare chestia asta. De asta eu mă feresc de lucruri second-hand.
Treaba e și mai complicată la ii pentru că iile au fost cusute de mâna unor femei pricepute, femei care și-au pus speranțele și lacrimile și viața și tot ce au trăit ele când au cusut ia, în bucata de pânză pe care o coseau. Și eu cred tare de tot că cu o ie trebuie să o dai la pace, trebuie să îi vorbești și să îi arați că o prețuiești. De aceea eu nu cumpăr ii să le țin în pungă, eu le cumpăr să le port.
Unele ii vin la mine deschise și mă cuprind cu dragoste și mă simt super să le port, altele le simt grele, cu broderie multă, pe care nu le pot purta cu nimic. Și le las să își facă de cap și apoi le pun într-un ansamblu vestimentar în care ele sunt vedete. Și le place și se lasă purtate.
Cred asta și mai mult de când (cred că v-am povestit) am vrut să tai o ie. Am cumpărat-o de pe net, avea dimensiuni chiar mai mari decât mine, deci trebuia să îmi vină. Am primit-o și am zis să o încerc. Am îmbrăcat-o, îmi stătea lejer și îmi venea bine, dar când să o scot nu am mai putut-o da peste cap. Știți cum e când vă îmbrăcați cu o bluză prea strâmtă? M-am contorsionat în fel și chip, dar bluza nu voia să iasă. A ieșit după ce deja eram cu foarfecul în mână pregătită să o tai și după ce am mai făcut o ultima încercare, fiindu-mi milă totuși să o tai.
Am aruncat-o în fundul unei pungi și am zis că o dau cu prima ocazie. Numai că stăteam cu gândul la ea, mă atrăgea modelul ei, voiam să o port. Și într-o zi cum făceam eu poze la ii, am scos-o și i-am făcut și ei o poză, da tot cu frică așa să nu mă atace sau ceva. Și i-am vorbit și am lăudat-o și m-am împăcat cu ea, cu femeia care a cusut-o. Am asigurat-o că deși are multe surate la mine în șifonier, eu o prețuiesc și că o port. Și ceva m-a făcut să o încerc din nou. Am îmbrăcat-o și m-am fălit cu ea în oglindă. Ba mi-am pus și o fustă, să vad cum se potrivește. Și când am terminat am scos-o de pe cap, ca pe o bluză cu doua numere mai mare.
Nu îmi explic nici în ziua de azi cum am vrut eu să o tai, cum de în acea seară nu mi-a ieșit de pe cap.
Asta e povestea unei ii, da eu mă pornisem să vă zic de altă ie.
Ia mea cu garoafe. Știți că sunt atrasă de modelul asta și când am văzut-o pe fb. am zis că sigur e dată. Am trimis totuși mesaj celei care o vindea și mi-a răspuns pe loc că ia e încă valabilă. Am plătit și mi-a trimis-o. Și nu știam dacă o să îmi vină, că dimensiunile erau un pic la fix, da am zis că o înrămez, așa de mult mi-a plăcut.
Și a ajuns la mine și ne-am privit una pe alta și ne-am plăcut. Însă ia, era de fapt o cămeșoaie. I-am cumpărat și fotă și am zis că îmi fac costum. Numai că materialul ce lega ia de zona brodată de la poale era rărit, de la cum a purtat femeia cămașa. M-am bucurat, că înseamnă că a fost o ie purtată și o ie iubită, însă trebuia să o refac.
Am căutat un material potrivit, am umblat cu ia în geantă vreo lună până l-am găsit. Am găsit și o croitoreasă și am înlocuit bucata rărită. Numai că ceva nu se pupa. Croitoreasa fiind portugheză, nu avea simțul unei cămăși românești. Și mi-a cusut-o și ea săraca cum s-a priceput mai bine, însă pe mine ia venea nasol.

Am purtat-o eu și așa, am făcut și poze cu ea, am purtat-o vara printre maci și iarna cu ciorapi groși și cizme, da nu ma simțeam bine în ea și când venea să aleg cu ce să mă îmbrac, mai tot timpul o ignoram. Nu era normal.
Așa că am vorbit cu ea și i-am cerut scuze că o tai. I-am desprins cu grijă poalele de ie și deși părea că îmi vine ia s-a micșorat, îmi venea până deasupra buricului și as fi putut-o purta doar cu ceva pe dedesubt. Așa ca soluția era să îi atașez partea brodată din poale, pe ie.
Am însăilat-o eu cum m-am priceput și pentru că sunt convinsă că doar o româncă poate repara ii, am decis să îmi iau mașină de cusut. Am cumpărat o mașină mică de mână, citisem eu că e ideală pentru tivuri și mici reparații. Am tras o jumătate de ie și mașina s-a stricat. Iremediabil.
Așa că am dus-o la mama. Și a vrăjit-o ea, o zi s-a chinuit să o aducă într-o formă. O fi descântat-o sau ce i-o fi făcut că a reușit să o facă purtabilă.

Cu prima ocazie am scos-o la soare și ne-am reîmprietenit. Îmi vine bine, mă simt bine în ea, nu mi-a fost frig, deși mai aveam doar o vestă pe deasupra și pe aici iarna încă își mai arată colții. Nu știu dacă mă credeți sau dacă mă înțelegeți, dar culorile au început să fie mai puternice. Ori așa le-am văzut eu în soare. Ia vibra și cu ea vibram și eu. Am să o mai port, cu siguranță.
Știu că ce spun eu aici par doar prostii. Cum să aibă suflet un obiect? Ei uite că are. Nu trebuie să mă credeți, dar nici să mă criticați că eu așa simt. IILE sunt VII.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

August 10, 2016

Ziua Iei sărbătorită în Luxembourg 2016

Dragilor,

nu-i asa ca nu v-am povestit de Ziua Iei 2016? Cum puteam sa uit fix postarea asta, nu îmi dau seama. Spre deosebire de ceilalți ani, nu am multe sa va povestesc. Anul asta evenimentul a fost cu mai puține drame, dar și cu mai putini oameni, dar mai de calitate, zic eu. În Luxemburg Ziua Iei va avea totdeauna de suferit pentru că vine după Ziua Națională a Luxemburgului, care e 23 iunie. Așa că ori e greu să găsești un loc de întâlnire unde să nu se organizeze deja ceva, ori (cum a fost anul acesta) lumea leagă ziua liberă de ziua națională de week-end și pleacă din Luxemburg. Însă evenimentul e pentru cei care au vrut și au reușit să ajungă și nu pentru ceilalți.

Pentru că a trecut ceva vreme amintirile neplăcute și mai ales comentariile răutăcioase s-au estompat, așa că am rămas cu o impresie faină și deja ne gândim ce facem anul viitor. Am să pun și aici ce am scris la publicarea albumului pe fb.:

Un mare MULTUMESC! tuturor celor care au reusit sa ajunga la Ziua Iei sarbatorita in Luxemburg, pe 24 iunie 2016. M-am simtit de milioane, am avut prietenii alaturi, mi-am facut noi prieteni si am cinstit IA noastra draga. Nu pot drescrie in cuvinte sentimentul de a sti ca si alti oameni iti impartasesc pasiunile. Am ascultat cu gura cascata povestile IILOR din Luxemburg, pentru ca fiecare ie are o poveste. Va multumesc! Deja ne gandim la anu, editie aniversara :)
#ia #ziuaiei #24iunie #romanianblouse #iaday #romanianblouseday #june24 #ziuaieiluxembourg
 










Dacă pozele nu v-au dat de înțeles că pentru mine a fost o zi specială, iată că o spun și în cuvinte. Sunt o norocoasă să adun în jurul meu oameni de calitate, prieteni adevărați care mă susțin și care s-au bucurat alături de mine. M-a impresionat gestul colegei mele de bancă din liceu, Dana, care a venit cu toată familia tocmai din Saarbrucken. Ce sacrificiu trebuie să fi fost și ce onoare și bucurie pe mine că pentru mine a fost făcut acest sacrificiu. Mă bucură și nu știu dacă îl merit, dar îl accept și spun un mare: Mulțumesc!. La fel le mulțumesc Elenei și Roxanei, cele fără de care evenimentul nu ar fi avut loc. Pentru mine a fost o seară între adevărați prieteni, unde mai pui că anul acesta a fost o bucurie să o includ și pe Luna.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

February 5, 2016

Iile Românești sunt unice!

Dragilor,

când vorbești despre ii în România e cumva simplu. Românii au aceste noțiuni ascunse, uitate de mentalul colectiv, iar când cineva vorbește despre ii de fapt ne reamintește ce știam deja. Nu ar avea nici un sens să se dovedească in România de ce o ie românească este unică.
Însă vedeți voi, într-un spațiu multicultural precum Luxemburgul, unde au ajuns nu doar români ci și alți vecini, e dificil să explici de ce o bluză românească nu e la fel cu una din Ucraina, de ce bluzele românești din Moldova diferă de cele din Transilvania și tot așa.
Și cum eu cam vorbesc despre bluzele românești și le mai și port, sunt întrebată și trebuie să clarific. Așa a trebuit să mă documentez care e treaba cu bluzele din Ucraina sau cu cele din Bulgaria sau Ungaria. Pentru că portul popular ține de granițele geografice doar într-o mică măsură. O dovadă este steluța cu 8 colțuri ce este prezentă din țările arabe până in Scandinavia, ba acolo a și devenit principal motiv, iar acum noi europenii dacă vedem o steluță cu opt colțuri automat ne gândim la modelele scandinave. 
Totuși am învățat să explic unui neinițiat de ce o bluză românească e diferită de una bulgărească, dar cred că acum e dificil de explicat de ce o ie românească e unică.
Da, explicația că tot ce e făcut de mână și nu de mașină e unic, merge până la un punct. Însă iile românești sunt unice și dincolo de acest punct. Și am găsit dovada perfectă.
Acum doi ani mi-am cumpărat o ie, pe care ați văzut-o în diferite ocazii, cea mai importantă fiind la Ziua Iei din 2015. Însă nu aș fi eu dacă nu aș fi constant interesată de acest domeniu și nu aș urmări îndeaproape ce postează cei care vând ii. Așa am descoperit pe la mijlocul anului trecut, la vânzare, o ie, de această dată și cu poale, care avea același model cu ia mea. Apoi acum o săptămână am descoperit o nouă ie cu același model.
Însă vedeți voi, modelul e același, cusătura e însă diferită. Modelele existente se compun și se recompun la infinit, mâna care le lucrează nu e aceeași, iar mintea care le interpretează e diferită. Româncele aveau acces la puține modele, iar posibilitatea de a avea o bluză unică, ținea de imaginația fiecăreia. Așa se face că același model a fost cusut și interpretat în trei moduri diferite, unice.
Nu e un model foarte răspândit. Și dacă aș încerca să îl interpretez nu aș reuși pe de-a-ntregul, așa că vă las să îl admirați și să vă minunați de măiestria femeilor care l-au cusut.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

P.S. Cele două modele nu mai sunt disponibile la vânzare și mi-au fost furnizate cu foarte multă amabilitate de vânzători. Dacă vreți să vă procurați o ie veche, am câteva surse care v-ar putea interesa. Vă aștept la comentarii!

October 31, 2015

Flori de ie - Sau pasiunea transformată in business

Dragilor,

dacă scriam acest articol cu ceva vreme în urmă, ar fi fost un articol nervos. Umblă un curent, mai ales în online-ul românesc, legat de iile vechi, iile care respectă cutumele, ii cusute după modele vechi de sute de ani. Cică alea ar fi ii și numai alea, restul sunt bluze brodate și atât.
Și poate e corect așa, dacă vrem cu adevărat să ne păstrăm tradițiile, dar din păcate iile vechi și cusute corect sunt din ce în ce mai puține și din ce în ce mai scumpe. Firesc, mi se pare. Însă nu toată lumea are 500 de euro de dat pe o ie. Cu siguranță eu nu am. Și apoi chiar dacă aș da 500 de euro pe o ie, și chiar dacă de vreo doi ani tot cercetez subiectul, tot nu pot spune cu precizie care sunt alea cusute corect și care sunt alea cusute pentru a fi vândute. Pentru că vedeți voi, comerțul e de când lumea. Nu s-au născut doar acum femei care nu se pricepeau la cusut sau nu aveau timp sau își permiteau. Și apoi, nu am măsuri clasice, deci cele mai multe ii vechi nu îmi vin sau îmi vin destul de ciudat și îmi e milă să le stric. Și așa au apărut iile cusute pentru vânzare, iile cusute un pic mai neglijent, iile care deși vechi nu respectă structura unei ii și tot așa.
Știu sigur că ia care e să fie a mea are și prețul corect și dimensiunile bune și va ajunge la mine, cândva. Însă până atunci trebuie să mă mulțumesc cu iile pe care mi le permit. Sunt așa numitele ”ii de artizanat” și sunt mulțumită și cu alea.
Și uite așa, după introducerea asta, lungă cât o zi de post, am ajuns la ce voiam să vă povestesc. Dragilor, vreau să vă mărturisesc că dacă mi-aș deschide vreodată o afacere aceasta ar fi legată de ii. Bine afacerea cu ii trebuie sa aștepte până dezvolt lanțul de covrigării cu covrigi românești în toată zona Beneluxului. Glumesc, desigur! Însă dacă nu v-ați prins până acum că eu sunt o visătoare, nu știu sincer de ce îmi mai citiți blogul.
Așadar, magazinul „Flori de ie”. L-am găsit online și pe Facebook, dar el există și fizic și nu oriunde ci într-unul din cele mai mari și noi și moderne mall-uri din București, Băneasa.
Oricât de departe e conceptul de ie de conceptul de mall, dacă vreodată voi deschide un magazin de ii în Benelux, acesta va fi doar într-un mall sau într-o locație centrală, pentru că așa cum le spune și denumirea, cei de aici se dau în vânt după lux. Mie toți îmi par niște snobi, dar ăsta e clientul, cu asta lucrăm! Cum ar arăta un magazin de ii românești pe una dintre cele mai circulate artere pietonale ale Luxemburgului alături de magazine ca Gucci, Channel sau mai știu eu care?
Dacă vreodată această minune se va materializa, voi contacta personalul de la Flori de ie pentru câteva ponturi. Până atunci i-am contactat pentru o ie.
Știți deja slăbiciunea mea pentru modelul garoafă, așa că atunci când am văzut ia mi-am dorit-o. Și spuneți și voi dacă nu v-ar lua ochii asa prezentare.
După cum vedeți ambalajul e foarte delicat și luxos. 
Mi-a plăcut atenția pentru detalii, deși ia ajungea la mine în Belgia și o astfel de cutie voluminoasă trage la cântar. Ce pot să vă spun, prima impresia a fost una ”OAU!”
După logo de pe cutie și punga de cadouri am știut că am primit o ie, însă când am văzut modelul am sărit în sus de bucurie
Într-adevăr nu este o ie tradițională. Regulile de coasere ale unei ii nu sunt respectate mai deloc, dar modelul este cel vechi, copiat întocmai și nu stilizat ca pe iile mai noi. 
În plus se vede ce alb lăptos are ia? M-a cucerit definitiv!
După prima purtare și spălare, am alăturat-o unei fote tot cu garoafe și mi se pare că deși pare încărcată, combinația nu deranjează prea tare
Singurul lucru negativ e acesta. Înțeleg toate principiile de marketing și promovare, înțeleg de ce acea firmă e brodată pe ie, dar nu pot să o accept. Am să încerc să o descos, să văd dacă îmi iese.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca