Translate

March 13, 2017

IILE sunt VII

Dragilor,

trebuie să vă zic ceva. Cred că v-am mai povestit ca eu cred ca obiectele care au aparținut unor oameni poartă cu ele o parte din sufletul acelor oameni. Da cred tare chestia asta. De asta eu mă feresc de lucruri second-hand.
Treaba e și mai complicată la ii pentru că iile au fost cusute de mâna unor femei pricepute, femei care și-au pus speranțele și lacrimile și viața și tot ce au trăit ele când au cusut ia, în bucata de pânză pe care o coseau. Și eu cred tare de tot că cu o ie trebuie să o dai la pace, trebuie să îi vorbești și să îi arați că o prețuiești. De aceea eu nu cumpăr ii să le țin în pungă, eu le cumpăr să le port.
Unele ii vin la mine deschise și mă cuprind cu dragoste și mă simt super să le port, altele le simt grele, cu broderie multă, pe care nu le pot purta cu nimic. Și le las să își facă de cap și apoi le pun într-un ansamblu vestimentar în care ele sunt vedete. Și le place și se lasă purtate.
Cred asta și mai mult de când (cred că v-am povestit) am vrut să tai o ie. Am cumpărat-o de pe net, avea dimensiuni chiar mai mari decât mine, deci trebuia să îmi vină. Am primit-o și am zis să o încerc. Am îmbrăcat-o, îmi stătea lejer și îmi venea bine, dar când să o scot nu am mai putut-o da peste cap. Știți cum e când vă îmbrăcați cu o bluză prea strâmtă? M-am contorsionat în fel și chip, dar bluza nu voia să iasă. A ieșit după ce deja eram cu foarfecul în mână pregătită să o tai și după ce am mai făcut o ultima încercare, fiindu-mi milă totuși să o tai.
Am aruncat-o în fundul unei pungi și am zis că o dau cu prima ocazie. Numai că stăteam cu gândul la ea, mă atrăgea modelul ei, voiam să o port. Și într-o zi cum făceam eu poze la ii, am scos-o și i-am făcut și ei o poză, da tot cu frică așa să nu mă atace sau ceva. Și i-am vorbit și am lăudat-o și m-am împăcat cu ea, cu femeia care a cusut-o. Am asigurat-o că deși are multe surate la mine în șifonier, eu o prețuiesc și că o port. Și ceva m-a făcut să o încerc din nou. Am îmbrăcat-o și m-am fălit cu ea în oglindă. Ba mi-am pus și o fustă, să vad cum se potrivește. Și când am terminat am scos-o de pe cap, ca pe o bluză cu doua numere mai mare.
Nu îmi explic nici în ziua de azi cum am vrut eu să o tai, cum de în acea seară nu mi-a ieșit de pe cap.
Asta e povestea unei ii, da eu mă pornisem să vă zic de altă ie.
Ia mea cu garoafe. Știți că sunt atrasă de modelul asta și când am văzut-o pe fb. am zis că sigur e dată. Am trimis totuși mesaj celei care o vindea și mi-a răspuns pe loc că ia e încă valabilă. Am plătit și mi-a trimis-o. Și nu știam dacă o să îmi vină, că dimensiunile erau un pic la fix, da am zis că o înrămez, așa de mult mi-a plăcut.
Și a ajuns la mine și ne-am privit una pe alta și ne-am plăcut. Însă ia, era de fapt o cămeșoaie. I-am cumpărat și fotă și am zis că îmi fac costum. Numai că materialul ce lega ia de zona brodată de la poale era rărit, de la cum a purtat femeia cămașa. M-am bucurat, că înseamnă că a fost o ie purtată și o ie iubită, însă trebuia să o refac.
Am căutat un material potrivit, am umblat cu ia în geantă vreo lună până l-am găsit. Am găsit și o croitoreasă și am înlocuit bucata rărită. Numai că ceva nu se pupa. Croitoreasa fiind portugheză, nu avea simțul unei cămăși românești. Și mi-a cusut-o și ea săraca cum s-a priceput mai bine, însă pe mine ia venea nasol.

Am purtat-o eu și așa, am făcut și poze cu ea, am purtat-o vara printre maci și iarna cu ciorapi groși și cizme, da nu ma simțeam bine în ea și când venea să aleg cu ce să mă îmbrac, mai tot timpul o ignoram. Nu era normal.
Așa că am vorbit cu ea și i-am cerut scuze că o tai. I-am desprins cu grijă poalele de ie și deși părea că îmi vine ia s-a micșorat, îmi venea până deasupra buricului și as fi putut-o purta doar cu ceva pe dedesubt. Așa ca soluția era să îi atașez partea brodată din poale, pe ie.
Am însăilat-o eu cum m-am priceput și pentru că sunt convinsă că doar o româncă poate repara ii, am decis să îmi iau mașină de cusut. Am cumpărat o mașină mică de mână, citisem eu că e ideală pentru tivuri și mici reparații. Am tras o jumătate de ie și mașina s-a stricat. Iremediabil.
Așa că am dus-o la mama. Și a vrăjit-o ea, o zi s-a chinuit să o aducă într-o formă. O fi descântat-o sau ce i-o fi făcut că a reușit să o facă purtabilă.

Cu prima ocazie am scos-o la soare și ne-am reîmprietenit. Îmi vine bine, mă simt bine în ea, nu mi-a fost frig, deși mai aveam doar o vestă pe deasupra și pe aici iarna încă își mai arată colții. Nu știu dacă mă credeți sau dacă mă înțelegeți, dar culorile au început să fie mai puternice. Ori așa le-am văzut eu în soare. Ia vibra și cu ea vibram și eu. Am să o mai port, cu siguranță.
Știu că ce spun eu aici par doar prostii. Cum să aibă suflet un obiect? Ei uite că are. Nu trebuie să mă credeți, dar nici să mă criticați că eu așa simt. IILE sunt VII.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget