Translate

September 1, 2011

O săptămână...

De fapt mai puţin de o săptămână şi o vad pe Dea şi ajung acasă. Sunt aşa de nerăbdătoare de nici nu vă închipuiţi. Numai că anunţ pe această cale că nu voi avea timp să mă întâlnesc cu nimeni. Practic în Iaşi voi sta doar două zile. Venirea asta este dedicată unei nunţi şi aducerii Deei în Dublin, deci aia e. Abia dacă am să pot ajunge la coafor, că e musai, şi abia am să pot sta cu ai mei şi aranja lucrurile care trebuie luate la Dublin.
Scriu asta pentru că m-am bosumflat niţel, că toată lumea se aşteaptă să fac vizite. Pe modelul "să treci şi pe la mine" ...ei bine nu pot trece pe la nimeni, în Bucureşti nici nu se pune problema, iar la Iaşi nici atât.
Ştiu sunt rea şi aricioasă, dar poate tot răul e spre bine şi o să treceţi voi pe la mine, atâta cât mai stau în Dublin:D. Biletul luat cu mai puţin de o săptămână înainte este 160 de euro, dus-întors, dacă îl luaţi cu două sau trei luni cred că scade sub o sută. Puteţi încerca pe proprie răspundere Blue Air care probabil e mai ieftin. Noi zburăm doar cu AirLingus. Nu suntem mofturoşi, dar mi se pare că diferenţa de 20-30 de euro dintre cele două companii este binemeritată. Plus nu ştiu dacă vă mai amintiţi incidentele din iarna...
Atât am avut să vă comunic.
Vă pup pe toţi, dar ne vedem doar virtual:D
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget