Dragilor,
e Duminică dimineața și e timpul meu de scris pe blog. Mi-am pus o cana mare de cafea să îmi ajungă, pentru că am multe de povestit. Așadar probabil ați urmărit călătoria mea prin Polonia și Germania. Pentru că a făcut parte dintr-un proiect și postările trebuiau citite de oameni care nu știu Română, le-am scris în Engleză. Sper însă ca a funcționat motorul de traducere de pe blog și ați înțeles și voi despre ce a fost vorba. Am omis din povestire ziua în care am ținut eu un curs despre IA Românească și Comunicarea Interculturală, pentru că evident nu m-a dus capul să las telefonul cuiva să îmi facă poze, nici nu cred că puteam pentru că aveam prezentarea pe telefon. În fine, aștept pozele. Mi s-a spus că cel mai repede la sfârșitul lui Noiembrie, începutul lui Decembrie. Nu știu ce le ia atât, dar am învățat că artiștii funcționează după un timp al lor.
Așadar, vizita la Muzeul de Etnografie din Varșovia nu era parte din programul obligatoriu, ba chiar am sărit câteva cursuri pentru a ajunge la muzeu și era cât pe ce să pierd trenul... În fine. Eu am ajuns în Varșovia într-o luni, iar luni muzeele sunt închise peste tot în Europa, nu doar în Varșovia. Așa că marți, când colegii mei savurau un mic dejun prelungit sau se plimbau pe la magazine sau își lucrau cursul din zilele următoare, eu am tulit-o la muzeu.
Muzeul este într-o clădire frumoasă, veche și istorică, pe care o zărisem la plimbarea de cu o seară înainte așa că abia așteptam să intru. Unde mai pui că citisem pe net că au o impresionantă colecție de costume, ori eu asta voiam să văd.
Evident că nu tot muzeul e cu costume, mai puteți vizita diferite expoziții temporare sau permanente. Conform indicațiilor date de cei de la intrare am vizitat prima dată o expoziție despre viața de zi cu zi a țăranilor polonezi. A fost interesant, deși un pic cam sumbru. Nu știu dacă e o moda printre muzeele de etnografie ca totul să fie pe negru, nimic luminat, iar dacă te apropiai de un exponat se aprindeau niște leduri. Mie asta mi se pare extrem de supărător. De asta îmi place să merg la Muzeul Țăranului Român din București, pentru că totul e aerisit și luminat. Poate exceptând expoziția cu bisericuța de la subsol, că acolo nu e lumină naturală, dar în rest nu am avut nicăieri ideea de întuneric, de putrezit de vechi. Aceeași impresie am avut-o și la Liubliana când am fugit rupând pământul după ce s-au luminat niște măști din alea de urători de Crăciun.
Revenind la Varșovia, ce mi-a atras atenția din expoziția despre viață țăranilor, a fost, evident, un costum național de femeie și unul de bărbat. Le vedeți în pozele următoare.
La fel ca și costumele croate, și cele poloneze au bundițe decorate cu mărgele. În schimb bluzele sunt decorate cu broderie spartă (nu știu dacă e corectă denumirea, dar așa știu eu să îi zic) și nu sunt brodate ca cele românești sau ucrainiene.
În schimb costumul bărbătesc are un mantou, asemănător cu cele românești, dar polonezii aveau pantaloni din postav băgați în cizme. Apoi au o curea cu o catarama enormă, decorată cu ținte, iar bluza are doar o platcă decorată.
Ce m-a impresionat, în schimb, a fost această cămașă, de fapt manșeta acestei cămăși, brodată cu steluța în opt colțuri, unul din motivele mele favorite.
Însă și mai impresionant mi s-a părut, se vede doar un colț în această poză, de cămașă este cusută o scrisoare. Cum nu înțeleg poloneza, vreau să cred că e o scrisoare scrisă de cea care a făcut bluza și a donat-o muzeului. Nu știu dacă v-am spus, dar prin iile pe care le cumpăr eu găsesc tot felul de surprize. De aceea chiar dacă ajung la părinții mei insist să nu desfacă pachetul decât de față cu mine sau să nu îl desfacă deloc. Am găsit fire de busuioc, am găsit un steguleț, sunt moduri în care femeia care a avut ia a păstrat-o. Mi se pare fascinant să găsesc astfel de surprize, da să găsesc o scrisoare. Vă dați seama?
Iar am luat-o pe coclauri, revenind la Muzeul din Varșovia, după expoziția cu traiul de zi cu zi, urma una cu instrumente muzicale. Astfel de expoziții am găsit și în Slovenia și în Croația și iată și în Polonia. Cum nu mă pasionează, am făcut câteva poze pentru Alin, că lui îi plac și am trecut mai departe. Și mai departe era cea mai impunătoare sală în care erau expuse costume. Însă surpriză, costumele erau împerecheate cu tricouri de fotbaliști. Ciudat și un pic tulburător, așa că am trecut repede prin expoziție în speranța că voi găsi expoziția de costume.
Trebuie să spun că în expoziția temporară despre fotbal (ce se termină pe 30 octombrie) erau și niște sertare cu tot felul de minunății.
Cum ar fi aceste brâuri ce seamănă cu cele din Letonia, unde iarăși am descoperit simbolul meu preferat.
Așa arăta expoziția cu fotbalul. Nu știu cât de bine se vede că toate exponatele aveau tricouri de fotbal și fuste sau pantaloni tradiționali. Cum expoziția mi s-a părut ceva ce mai bine n-ar fi fost am continuat prin muzeu. Trei etaje. În speranța că dau de expoziția de costume. Când nu am văzut-o am coborât la parter să întreb de ea. Și am întrebat exact pe cel care crease expoziția cu tricouri de fotbal, fără să știu, evident. Omul nu avea treabă la acea oră și văzând nedumerirea mea s-a oferit să mă conducă spre expoziția de costume. Și evident m-a dus la cea cu fotbalul.
Moment în care probabil mi-au dat lacrimile sau oricum m-am schimbat la față, că omul s-a simțit dator să mă întrebe dacă sunt ok. Nu eram. I-am explicat în trei cuvinte că eu vin din România și că sunt pasionată de bluzele românești și de costumele tradiționale și că ce văd în expoziția lui mi se pare o crimă.
El m-a înțeles și s-a oferit să îmi facă un tur privat, în care mi-a explicat că la asta s-a ajuns. Mi-a povestit că și el e pasionat de costume, că le știe pe cele din România, că își face doctoratul pe subiectul costumelor, că în depozitul muzeului e într-adevăr o colecție impresionantă de costume, dar că muzeul este cel mai puțin vizitat din toată Varșovia. Că pentru a supraviețui, pentru că fondurile de la guvern sunt extrem de mici, trebuie să aducă lumea la expozițiile lor și că lumea nu mai e interesată de țărănisme. Așa că s-a luat decizia organizării acestei expoziții pentru că a fost Euro 2016 și că oamenilor le place fotbalul și uite așa vin și la expoziție. Li se pare inedită și zic și la alții, și uite așa muzeul nu se închide. Expoziția e gândită în jurul colecției unui mare fotbalist polonez, care a colecționat obiecte ce țin de fotbal, dar și elemente ale portului popular. Ce văd eu în sertare sunt din colecția lui, iar unele manechine au fost într-adevăr îmbrăcate cu obiecte țărănești din patrimoniul muzeului, cum ar fi accesorii, bijuterii, batice sau încălțări.
Așa arată manechinele. Nu am făcut poze la toate că ce sens avea?
În schimb ce m-a întristat și mai mult au fost sertarele, pe care le-am fotografiat și vi le arat. Nu vă dați seama, dar în poza de mai sus este o platcă a unei bluze, dar bluza a fost decupată și a fost expusă doar broderia.
La fel cu aceste manșete brodate. Unele într-adevăr se puneau pe deasupra cămășii, dar altele sunt decupate din cămașă. Practic ce nu era brodat nu era necesar. M-am îngrozit că pe viitor unii dintre cei care căsăpesc acum bluze românești sau fote, vor putea expune doar mânecile. M-am simțit ca și cum cineva ar fi tăiat din mine. Situația de la muzeul din Varșovia era îngrozitoare, de asta am pus poze pe fb și am zis că trebuie făcut acum ceva până nu e prea târziu.
Colecționarul de obiecte de fotbal și obiecte țărănești avea și o bundiță românească în colecție.
Așa arăta expoziția de jos, după cum vedeți avea un spațiu amplu, poate cel mai bun din tot muzeul.
Acesta era afișul, mare cât toată fațada clădirii.
Acum, nu știu dacă pe voi vă înspăimântă aceste poze așa cum m-au înspăimântat pe mine pe viu, dar am ajuns la concluzia că trebuie făcut ceva ca să nu ajungem și noi în aceeași situație. Nu știu dacă crearea unui cadru legal de vânzare, cumpărare și expunere a iilor ar fi o soluție. La o adică, accept ca iile să devină obiecte de patrimoniu ce nu pot fi scoase din țară decât cu chitanță, astfel devenind mai scumpe și mai inaccesibile pentru mine, dar ceva trebuie făcut.
Și cred că un prim pas ar fi unirea celor care au această pasiune. Acum sunt mici grupuri care se hârșie între ele, ba că ce cos unii nu e autentic, ba că iile actuale sunt de artizanat. Înțeleg ambele tabere, dar parcă e prea multa înverșunare. Urmăresc un grup de femei care cos ii și ce comentarii văd acolo și câtă răutate ... acum intru mai rar ca să nu mă înrăiesc. Ultima treabă pe care am văzut-o a fost o poză cu o ie care într-adevăr nu prea respecta canoanele, dar era totuși o ie muncită, iar comentariul cel mai deranjant a fost ceva de genul ”talent ai, dar nu știi să îl folosești”. Ei spuneți-mi și voi la ce folosește un astfel de comentariu? Mi se părea mai frumos să i se explice (deși dacă e pe acel grup cam știa) că iia nu respectă niște reguli și că poate pe viitoarea o face cum trebuie.
Apoi ura pentru cele care cos ii pentru a le vinde. Evident că atunci când se urmărește numărul și nu arta, iile sunt mai neglijente, dar asta nu înseamnă că femeia care le-a lucrat nu e bună de nimic. Sunt femei, printre care și eu, care nu au timp, nu au talent, nu vor să coasă ii. Acest tip de femei au existat de când lumea, că doar nu credeți că toate femeile coseau ii, că așa la trei luni ieșea o ie, ori nu există acum chiar atâtea ii. Evident că după ce coseau pentru ele cele mai frumoase ii, făceau și pentru vânzare. Nu mă prind de ce e așa de ură acest lucru. De ce vrem cu tot dinadinsul să impunem că româncele coseau ii doar pentru ele. Ce e greșit în a vinde ii?
Sunt de acord ca așa zisele ii de artizanat nu sunt ii. Să se stabilească o denumire și pentru acele bluze, să se recunoască că sunt bluze de purtat care merg la blugi și la obiectele de vestimentație specifice acestei vremi și să trecem peste asta. Iile corecte să își găsească loc la muzeu sau în galerii, iar iile de artizanat să se încerce a se lucra cât mai aproape de canoane. Și asta se întâmplă deja. Urmăresc două magazine de ii, care au introdus în colecțiile lor ii lucrate foarte aproape de planșele de pe Semne Cusute.
Nu zic, că iile corecte să existe doar la muzeu, Doamne Ferește, sper că nu ați înțeles asta, dar mi se pare că înverșunarea asta transformată în ură ne va dezbina și vom ajunge ca polonezii, cu iile în depozitul muzeului și cu bucăți de ii expuse te miri pe unde.
În schimb, trebuie să recunosc că datorită revitalizării curentului etno, probabil suntem departe de a ajunge ca polonezii. În plus muzeele etnografice din București sunt primele ca opțiuni de vizitare pe toate site-urile turistice, dar nu trebuie să ne culcam pe o ureche.
Cred că doar uniți putem supraviețui!
Raluca
No comments:
Post a Comment