Translate

July 30, 2012

Românul tot român, chiar şi în Irlanda


În week-end am ieşit din Dublin, nu departe ci doar până în munţi, la Powerscourt. Este un loc foarte frumos, despre care probabil că voi vorbi mâine, dar are un singur defect: au aflat şi românii de el.
Aşa se face că în timp ce noi şi alţii ca noi am stat la coadă să facem o poză decentă cu cascada în care să nu se mai vadă şi alţi oameni, niște melteni, români, au tăiat coada. Şi fix când încercam să o cațăr eu pe Dea cât mai aproape de cascadă, fără să îi rup un picior, meltenii aveau de comentat. Ba chiar ne-au trimis şi la origini că nu ne mişcăm mai repede. În 2 minute am terminat şi le-am bătut obrazul, le-am spus că suntem români să că am înțeles ce au spus. Şi-au cerut scuze, da ce conta? Îşi cereau scuze că i-am înțeles nu că ne-au înjurat.
Şi după noi s-au urcat ei pe stânci, moment în care toată coada, tot poporul de la cascadă a asistat la spectacol. Vreo jumătate de oră niște şuncoase în balerini şi pantaloni albi s-au unduit pe stânci, şi-au aruncat copilul de la unul la altul, probabil încercau să obțină o poză artistică, se strigau, ţipau, se înjurau...românisme. Irlandezii erau siderați, ba chiar şi niște ruşi se uitau la ei ca la filmele chinezești, nu le venea să creadă că există cineva mai gălăgios decât ei.
Mi-a fost o rușine de nu vă închipuiți, ba chiar încercam să nu vorbesc cu Alin să nu se prindă lumea că suntem din aceeaşi ţară.
Şi acum mă întreb, a câta oară, ce vină am eu? De ce să mă scuz eu că sunt româncă? De ce nu există un test de bun simț alături de cel pentru depistarea metalelor, la aeroport sau în vamă? De ce exemplarele astea nu sunt excluse de la reproducere?
Da ştiu, sunt dură, da mi s-a luat. Nu îi mai suport pe melteni şi doar faptul că scriu aici sau că spun peste tot pe unde apuc nu ajută. Ceva trebuie făcut, pentru că ştiţi ce erau români, nu erau țigani, pe care pe bună dreptate, dăm vina. Cum să ajungi într-un loc aşa de frumos şi să fii aşa de țăran, de necivilizat? Cum să trăiești în Irlanda, unde oamenii stau la coadă să se urce în autobuz şi să continui să rămâi necivilizat?
Ăștia au în spate generații întregi de necivilizați, de deja nu îşi mai dau seama că sunt aşa şi că e greșit.
Ieri am fost la vot, am votat, dar am şi filmat pentru emisiunea de televiziune. Acolo am întâlnit o doamnă, foarte vorbăreaţă. Ea mi-a zis că i s-a schimbat mentalitatea în nouă ani. Cam mult, dacă mă întrebaţi pe mine, dar totuşi îmi dă o speranţă, de fapt am speranţa că românii melteni se pot schimba în 9 ani, deşi am intrat în contact cu români care stau de mai mulţi ani în Irlanda şi tot sunt bolnavi de românism...
Raluca

2 comments:

Larisa said...

Foarte trist ca se intampla lucruri de genul asta. Foarte trist ca astfel de oameni inca mai creaza de multe ori o eticheta care apoi ii este aplicata altuia, care nu este asa, chiar daca vine din aceeasi tara.
Mie mi se intampla adesea aici sa-mi fie rusine ca vin din Romania si asta de fiecare data cand trec pe langa cersatorii (tigani sau nu si care nu sunt chiar putini la numar, nici macar aici in Tours, un oras mic, totusi) si ii aud zicand "ia zi mah, cat ai facut azi?!"

Vulpita said...

Din pacate, asta e realitatea! De facut, nu prea vad ce s-ar putea face.

There was an error in this gadget