Translate

May 17, 2011

De ce ai blog, dacă nu scrii ce vrei pe el?

A avea un blog e o treabă complicată şi îţi mănâncă mare parte din timpul liber. Ce să scrii, cum să scrii, despre ce să scrii, cat de des să scrii sunt întrebări pe care orice blogger şi le pune. Cred că nici char bloggerii de succes nu au reţeta fixă a succesului, altfel nu îmi explic de ce uneori pun nişte postări aducătoare de trafic gratuit, ca apoi să revină pe linia blogului... De exemplu urmăresc blogurile din străinătate pe care blogger le-a identificat ca fiind asemănătoare cu al meu. Şi de cele mai multe ori postările sunt în regulă, sunt postări despre viaţa, să-i zicem, socială a celor care le scriu. În general femei, ele scriu despre copii, despre zile petrecute în natură, excursii, proiecte home made, dintr-astea care se găsesc cumva şi pe blogul meu. Nu copiez de la ele, că nu aş avea cum, mă inspir şi descopăr cu surprindere că şi eu inspir. V-am mai zis că am nişte chestii şmechere care îmi arată cine mă vizitează, şi pentru că în alte lumi oamenii nu prea comentează anonim, la ip sunt ataşate şi site-urile care ţin de acel ip. Aşa probabil ele vad că eu le citesc şi mă citesc şi ele pe mine.
Şi aici ajungem la ce voiam eu de fapt să scriu. În alte lumi a scrie un blog e cu totul diferit de noi. În timp ce la noi, mai toţi prietenii mei se feresc să apară în poze sau mă avertizează "vezi să nu apară cumva pe blog", la ele prietenii sunt prezenţi cu chipuri şi poveşti. Şi poveştile stânjenitoare sau nu, nu provoacă supărări...de câte ori nu m-am cenzutat eu când voiam să abordez un subiect, ca să nu rănesc pe unul sau altul... Apoi comentariile...în timp ce la noi e mai simplu să dai un telefon sau un coment pe facebook sau când ne vedem mai discutăm un subiect sau altul, ele se comentează... Au păreri şi şi le asumă...
E ca prima dată când am ieşit în stradă la un vox...oamenii fugeau de microfon, deşi ştiţi bine că la radio poţi fi oricine vrei tu să fii, nu voiau să vorbească, iar dacă unul avea curajul se adunau ciorchine în spatele lui... Nouă ne e frică să avem opinii, să ne asumăm ideile, să ne spunem poveştile... Doamne cât m-am rugat de unii prieteni să îşi facă blog, orice fel de blog, pentru că povestesc cu har. Nu au vrut sau au avut blog o lună şi apoi l-au abandonat, deşi şi pe blog poţi să fii oricine ai vrea tu să fii...
E o dovadă de curaj să spui lumii că eşti şi că nu vei accepta să taci... să îţi spui povestea şi să îi laşi pe alţii să te descopere:D

5 comments:

Alin said...

Asta a fost cam plictisitor.
Al.

Raluk said...
This comment has been removed by the author.
Raluk said...

:)) da l-ai citit, din moment ce te-ai conformat:D

Eliza said...

stii de ce las eu comentarii pe facebook, nu? poftim am incercat si aici. pentru mine blogul tau e un mod de a ma simti mai aproape de tine, mai ales acum. traiesc cu sentimentul fals ca daca citesc ce ai mai facut, pentru ca tu ai un mod de a scrie foarte oral, e ca si cum mi-ai povesti la un ceai ce s-a mai intamplat. te pup

Raluk said...

Dragule, belive it or not, nu vorbeam despre tine, decat la partea finala cu facutul blogului...ca doar stii ca te-am rugat:D, da nu te umfla in pene ca nu esti singura... Stiu de ce nu comentezi aici si stiu si de ce ma citesti, da uite ca acum ai reusit:D
Oricum tu poti comenta unde si cand vrei tu, ca vad ca ma citesti:D

There was an error in this gadget