Translate

February 6, 2011

Facebook, cimitir al vieţii reale

OK recunosc că e un pic forţat titlul, dar dacă nu ai un titlu incitant... Ei bine despre facebook vreau să vă vorbesc astăzi. Bine probabil părinţii mei habar nu au ce e facebook şi spre binele lor ar fi bine nici să nu se încurce cu aşa ceva. La început a fost interesant că mi-am găsit chiar colegi de clase primare sau colegi de liceu, facultate sau radio din Iaşi. I-am văzut cum au crescut şi evoluat, unii au copii şi case şi responsabilităţi, alţii au rămas neschimbaţi, alţii s-au schimbat total...bine probabil că nici eu nu mai sunt cea din clasele primare, liceu sau facultate... Şi cum spuneam era fain pe facebook. Apoi un coleg binevoitor m-a băgat în Farmville ca mai apoi de plictiseală să încerc şi Frontierville. E relaxant, dar atât şi contrar credinţelor populare aceste jocuri nu îţi acaparează mai mult de 5 minute pe zi, asta dacă eşti un om normal şi un un ahtiat după jocuri... Şi cum mie îmi place să cred că sunt normală, îmi ar câmpul şi îmi extind frontiera maximum 10 minute pe zi, ca doar sunt două jocuri:D
Şi nici chiar faza cu jocurile nu e de condamnat, ba din contră, nu am văzut team building mai mare ca atunci când toţi din redacţie aveam ferme şi ne trimiteam cadouri...
Ce numesc eu obsesie şi de care recunosc încerc să scap e accesarea zilnică a acestui site. Credeţi-mă am văzut de toate, de la burţi în 2-3-4-5-6-7-8-9 luni şi până la chiloţii cuiva uitaţi pe o sârmă totul e pe facebook. Cum citeşte unul o carte, hop pe facebook şi asta vă rog să mă credeţi e un lucru bun, cum ajunge unul într-un loc, hop pe facebook, cum face unul o poză mai faină, hop pe facebook (şi aici aş cam fi şi eu)... Nu e de condamnat şi probabil că într-o mai mică sau mai mare măsură treaba asta se întâmplă şi pe bloguri. Da oare chiar vreau să fiu prietenă virtuală cu oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, cea reală? Oare vreau să le ştiu plăcerile şi neplăcerile, ideile, pozele, familia, totul? Eu una nu şi de asta dacă nu esti "prietenul meu" nu îmi poţi vedea pozele, nu ai acces la profilul meu şi nu îmi poţi scrie pe wall. Şi cum azi am făcut puţină curăţenie printre "prieteni"...zic eu că sunt pe calea cea bună...
Următorul pas va fi cu blogul...ştiu vă tot ameninţ cu câteva schimbări şi oficial recunosc că m-am lăsat pe tânjeală, cum spuneau profesorii, dar cândva în viitor blogul va deveni mai puţin personal şi mai mult profesional. O să vă placă...sigur

February 5, 2011

Şi Dea îl aşteaptă pe Jon Bon Jovi

Aşa îl aşteaptă Dea pe Jon Bon Jovi...e un câine de roacheri, doar. Problema e că ea nu va ajunge la concertul de la Bucureşti, eu sper că da... Week-end plăcut să aveţi!

February 4, 2011

Biserica Bucur Ciobanul, din Bucureşti

De şase ani mi-am dorit să vizitez această biserică, demnă de Muzeul Satului. Primii patru nu am putut identifica pe unde este, apoi m-am luat cu treburi, iar săptămâna trecută s-a nimerit să fiu chiar acolo. Mai exact pe lângă pasajul Mărăşeşti, pe malul Dâmboviţei. Ca să o găsiţi mai bine este pe strada Radu Vodă, peste drum de Mănăstirea Radu Vodă (chiar voi ştiaţi că e o ditamai mănăstirea în mijlocul Bucureştiului?...cum o fi scăpat chiar nu ştiu...).
Biserica are hramul Anastasie şi Chiril, dar denumirea este uşor de identificat de unde vine...de la ciobanul care a întemeiat Bucureştiul. Bine cică ar fi o legendă asta cu ciobanul şi că de fapt biserica ar fi fost ctitorită de Alexandru Vodă, fiul lui Mircea Vodă, zis Ciobanul. Mie una îmi place istoria romanţată aşa că am să vă spun pe scurt legenda.
Ei bine acest Bucur era cioban şi ca mai toţi ciobanii era nomad. Până când şi-a aşezat turma pe malul Dâmboviţei. În acele vremuri tătarii atacau şi jefuiau aşezările din zonă şi într-o zi l-au atacat şi pe Bucur şi i-au furat fata. Atunci Bucur împreună cu slugile lui (vedeţi voi Bucur ăsta aducea mai mult a un cioban înstărit, decât a ciobanul din Mioriţa) a plecat după fată. Şi după multe zile de lupte prin smârcurile care se aflau la acele vremuri în zonă, Bucur şi-a omorât toţi duşmanii şi şi-a recuperat fata. După această păţanie Bucur s-a hotărât să îşi consolideze gospodăria, ba mai mult a împrejmuit-o cu stâlpi groşi de lemn, întocmai ca o cetate şi aşa a luat naştere cetatea lui Bucur. După, a construit şi Biserica despre care vorbim noi acum, iar în timp, au venit şi alţi oameni şi au cerut adăpost în cetate şi aşa a început istoria actualei capitale a României.
Acum aşa cum v-am spus este o istorie romanţată şi probabil "izvoarele scrise" dau o altă poveste pentru întemeierea Bucureştiului, mie una îmi e de ajuns asta. Normal că Biserica despre care vorbesc eu aici a fost construită pe locul bisericii lui Bucur şi conform site-ului bisericii s-ar fi găsit urme ale unei foste biserici la restaurarea celei actuale.
Acum Biserica Bucur este o bisericuţă mică între coloşii de oţel şi sticlă ridicaţi în zonă. Astfel că e un pic imposibil să faci o poză decentă a bisericii fără să prinzi în cadru un bloc, o clădire de birouri sau nişte cabluri...
Însă eu am găsit curtea liniştită, iar în interior era slujbă, de aceea nu mi-am permis să fac poze în interior...
Clopotniţa bisericii mi s-a părut a fi foarte frumosaă şi aceasta este cea mai normală încadrare a bisericii şi a clopotniţei la care m-am priceput eu...
Din mijlocul Dâmboviţei biserica se vede aşa...de când am zărit-o prima dată m-a intrigat forma turnului...
Am lăsat această poză ca să puteţi face o comparaţie cu blocul de lângă să vedeţi cam cât de mică e Biserica Bucur.
Un alt loc ce merită vizitat dacă rătăciţi prin Bucureşti... The church is dedicated to Athanasius and Cyril, but you can easily identify where the name comes from… the shepherd that founded Bucharest. They say that is a legend and in fact the founder of the church is Prince Alexander, son of Mircea Voda, said Shepherd. I like more a romanticized history so I will briefly tell you the legend. Well this Bucur was as all shepherds are a nomadic. Until one day when he decided to place his camp near Dambovita river. In those days Tatars attacked and plundered the settlements in the area and one day attacked Bucur’s camp and stole his daughter. Seeing that Bucur called his servants (you see this Bucur was in fact a wealthy shepherd, not like the one in Miorita) and went after his daughter. After several days of fighting, Bucur killed all enemies and recovered his daughter. After this incident Bucur decided to strengthen his household, even more he surrounded his domain with thick wooden pillars, just like a city and so was born the city of Bucur. Then he built the Church we are talking about now, and in time other people came and asked for shelter in the city and so began the history of the current capital of Romania. Now as I said is a romanticized history and probably "written sources" give a different story for the establishment of Bucharest, for me this one is enough. The church I’m talking about here was build in the same place as original Bucur’s church and the internet site of the church said that on the current restoration they found traces of a former church. Now the Church of Bucur is a small church between giants of steel and glass lift in the area. So it's a bit impossible to make a decent picture of the church without a building, an office building or some cables. Another place worth visiting if you wander around Bucharest ...

February 3, 2011

It's a new dawn it's a new day it's a new life

Azi sunt ceva mai pozitivă...poate pentru că m-am trezit cu imaginea asta pe geam, nu ştiu. Am renunţat să mai strig după ajutor şi am plecat să ma ajut singură. Este într-adevăr depresant să stai singură, să îţi rogi practic prietenii să ieşiţi undeva, dar pe bune dacă o să mai las să mă afecteze treaba asta... Am fost ieri la sală şi pentru prima dată de vreo două luni am scăzut sub o anumită greuntate, un prag să îi spunem peste care nu mai treceam. Bine este foarte posibil să ţină o zi sau două şi să revin sau este foarte posibil să merg tot în jos...
Aseară am luat decizii capitale, pe care probabil că o să le aflaţi la timpul lor... de asta zic că este începutul unei noi ere... pentru mine. Ştiu acum ce aş vrea să fac şi vă rog să îmi fiţi alături.

February 2, 2011

În lumea asta mare suntem de fapt singuri

Acesta este un post trist pentru că eu sunt tristă. Nu sunt depresată, nu stau cu ochii în tavan şi nu am ganduri negre, ci doar sunt tristă. Când eram mică şi completam vreun oracol era la modă să spui că cel mai mult îţi e frică de singurătate, deşi eu sincer mă temeam de Michael Jackson din Thriller, da fie. Şi până la 31 de ani nu am avut niciodată sentimentul singurătăţii... Ştiţi sentimentul acela că deşi eşti înconjurat de o mie de oameni esti singur... Adică nu mă înţelegeţi greşit, am o familie minunată care s-ar urca în tren şi la 12 noaptea să vină la mine, Alin face toate eforturile, am prieteni, am colegi, dar de fapt cele mai grele încercări le trecem tot singuri. Nu prieteni care se cunosc la nevoie, nu colegi pe umărul cărora să plângi, nu nimic. Singuri, da fapt singură... Proful de filosofie din liceu spunea că viaţa are suişuri şi coborâşuri întocmai ca parabolele într-un grafic (da ştiu ce mai filosofie)...acum aştept ca parabola mea să urce, că prea mult a coborât...