Translate

July 26, 2017

Publicistica lui Eminescu

Dragilor,

e un subiect nu foarte prezent pe blogul meu, dar totuși un subiect drag mie, jurnalismul. Pentru ca dacă știați sau nu eu sunt jurnalist și am reușit să rămân jurnalist și în Irlanda și acum în Luxemburg și nu e putin lucru.

Revenind, toată viața l-am urât pe Eminescu, da urât. Îmi displăceau vizitele la ”Teiul lui Eminescu din Copou” cam de doua ori pe an școlar, mă enerva ca Ipoteștiul era tot timpul pe itinerarul oricărei excursii, îmi era rău fizic la începutul fiecărui an școlar când auzeam iar de Eminescu, ba prin liceu dezvoltasem și niște teorii cum că Bacovia ar fi mult mai poet decât ”poetul nepereche” și uram din toți rărunchii toate comentariile siropoase și de câcat pe care trebuia să le recităm ca pe poezii, cu caietul în mână, în fața clasei.

Dacă nu ați ghicit, eu sunt produsul unui sistem de învățământ învechit și prost, dar asta era atunci, nădăjduiesc că acum e mai bine. Și termin eu 12 clase, dau BAC-ul (nu îmi mai amintesc dacă am avut Eminescu la BAC, dar posibil să fi avut) și intru la facultate. Și ce să vezi, cu ce credeți că începem? Cu Eminescu.

Aproape că am vomitat de nervi, tot Eminescu? Nu știu cum se mai face jurnalism acum, dar atunci, în lipsa unei tradiții a școlii de jurnaliști o luam și noi de la ”clasici”. Și clasicii erau Eminescu și Caragiale.

Și uite așa după o tona de poezii memorate și recitate cu aplomb în grădiniță, după comentarii siropoase și fără noimă în școală, la facultate l-am descoperit pe Eminescu, pe adevăratul Eminescu. I-am citit articolele fără să respir, mi-a plăcut iuțimea lui, mi-a plăcut că avea libertatea de a spune lucrurile pe nume și mi-a plăcut că și în ”opera publicistică” Eminescu a reușit să rămână poet. Și după ce am terminat cu publicistica m-am întors la poezii și poate pentru prima dată am putut vedea metaforele alea blestemate pe care le învățam papagalicește în liceu. Și mi-a plăcut.

Eu sunt un caz fericit pentru că în al 12-lea, da ce zic eu 12, în al 13-lea ceas am reușit să înțeleg ”ce a vrut să zică poetul”, dar sunt sute, dacă nu mii de elevi care termină școala fără să îl descopere pe adevăratul Eminescu și nu pe căcătorul de metafore propagat fără noimă de cei din sistemul de învățământ.

Știu că e greu de găsit. Vedeți voi mie încă îmi plac cărțile, să le miros, să le dau paginile, să le îndoi câte un colt și să le lipesc de pagini stickere colorate acolo unde cred eu că e ceva ce e musai de memorat. De aia zic că e greu de găsit sub formă de carte. Publicistica lui Eminescu nu știu de ce nu a prins la casele de editură și de aceea a fost tipărită o dată sau de două ori și se găsește greu. Însă dacă nu mă înșel există pe net sau există pasaje pe net.

Vă rog să le căutați, să le citiți și să vedeți cât de actuale sunt. Cumva poporul meu e condamnat să trăiască într-o continuă buclă și să își repete greșelile. Nu suntem noi acești savanți ai secolului 21, nu inventăm noi roata cu fiecare președinte ales, dar putem ieși din buclă dacă ne străduim nițel. Sunt convinsă de asta!

Poza e din 2015, iar în poză e fosta redacție Timpul, acum acolo e un bar. Mi se pare firesc.
Mă găsiți pe Facebook, la Dichisuri.ro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget