Translate

May 2, 2017

De ce nu poți uita de unde ai plecat?

Dragilor,

nu am să mă refer aici la cei care își neagă rădăcinile, fie s-au mutat din sat la oraș, fie din România în străinătate și la graniță au uitat limba, obiceiurile, prietenii, tot. Am să mă refer la un fenomen cu care mă confrunt zilnic și probabil că mă voi confrunta cât voi trăi în așa zisa ”străinătate” și anume să îi zic ”grija pentru ce se întâmpla în România”. Am citit destul despre migrație, cât să afirm că nu suntem noi românii mai cu moț, ci orice migrant pentru o perioadă mai mică sau mai mare e cu picioarele în două luntrii.

Multă vreme s-a crezut că românii fac parte din această categorie pentru că multi sunt migranți economici, adică acei oameni care au plecat din țara de origine din motive economice, fie nu și-au găsit un job, fie au căutat un salariu mai bun... Acești migranți au plecat cu ideea că se vor întoarce într-o perioadă scurtă (de la câteva luni la maximum 10 ani), pe modelul ”strâng bani, îmi fac o casă și mă întorc”. Acești migranți, deși trăiesc în cu totul altă țară și vorbesc o cu totul altă limbă, sunt la curent cu ce se întâmplă în țara de origine, de la evenimentele din viața prietenilor, familiei și rudelor apropiate, până la scena politică și socio-economică.

Unii, ăia mai fericiți, se rup total, scopul lor e să se integreze cât mai repede și cât mai bine în țara adoptivă și atunci refuză să afle știri din țara de origine, se uita la canalele TV din țara adoptivă, se învârt doar în cercuri de străini și învață limba din țara adoptiva foarte repede, tocmai pentru a se putea integra. Însă, am întâlnit și români care și-au asumat emigrarea, care au plecat cu gândul să se stabilească în țara adoptivă, dar care sunt și foarte ancorați în realitățile românești. OK, poate nu știu exact ce ministru mai e pe unde, dar știu de la cine e președinte, premier și partid de guvernământ, până la prețul pâinii din supermarket. Chiar dacă au plecat, cumva nu se pot desprinde.

Printre acești migranți mă număr și eu. Nu mai repet de ce am plecat din România, dar am plecat cu gândul să mă întorc la pensie. Apoi, pentru că așa sunt eu, m-am răzgândit. Mie mi-a lipsit mult România, prietenii, viața de acolo, așa că de câte ori România dădea semne de civilizare și visul meu de a mă întoarce cât mai repede creștea. Știu e nasoală această ambiguitate. Când am ajuns prima dată în Irlanda, un român, care acum ne e prieten, m-a întrebat din prima dacă am venit să rămân sau să mă întorc. Eu eram vai de capul meu, și mică și abia plecată din România, am zis că am venit și eu să vad cum e. La care el mi-a zis ceva ce mi-a rămas întipărit în memorie și acum; ”nu vei face nimic dacă gândești așa, trebuie să te hotărăști, ori ai venit să rămâi și atunci faci tot ce trebuie pentru asta, ori ai venit să pleci și atunci lucrezi în direcția asta, așa vei pierde anii degeaba”. Și mare dreptate a avut.

Da am realizat o grămadă, am întâlnit o grămadă de oameni pe care îi numesc prieteni, am vizitat cât nu a vizitat neam de neamul meu, am învățat despre tot și toate, m-am format, nu mai sunt aceeași și totuși, nu mă pot desprinde. Citesc deopotrivă și revista lunară din Arlon și presa online din Luxemburg, dar și presa din România. Am păreri, mă revolt, iar peretele meu de fb. e martor tăcut al acestei duplicități, ba o poză cu o ie, ba o poză cu o clădire faină din zonă, ba un link la o știre din România, ba un link din Luxemburg, ba un comentariu despre ceva din România, ba în română, ba în engleză.

Și de câte ori mă revoltă ceva legat de România, lumea mă sfătuiește că uit, să mă rup, să nu mă mai intereseze. Și uneori și eu vreau asta, uneori sunt zile întregi când nu deschid nici un link din România, nu mă uit la TV, nu deschid nimic din ce share-uiesc prietenii mei pe fb. și apoi ceva mă atrage, un fir invizibil, și iar mă informez, iar mă revolt și iar îmi dau cu părerea. A ajuns aproape ca a doua mea natură această ambivalență. Însă mă bucură că nu sunt singura, m-am înconjurat de oameni faini, oameni care gândesc ca mine, oameni care nu au uitat de unde au plecat și care au luptat să ajungă unde au ajuns. Pentru că e o luptă, întâi cu tine și apoi cu lumea, că migrarea asta nu e ușoară.

Oi fi răspuns la întrebarea din titlu? Nu cred, dar migrația și granițele și legăturile dintre oameni sunt aria mea de cercetare așa că probabil astfel de postări voi mai apărea.

Dacă v-a plăcut articolul mă găsiți mai repede pe fb la: Dichisuri.ro.
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget