Translate

July 29, 2015

România - Babele şi Sfinxul

Dragilor,

să ajung la Babele şi Sfinxul a fost visul meu dinainte de a pleca de tot din România. Am şi ajuns până acolo, dar era închisă telecabina şi cum nu sunt adepta urcatului pe munte am renunțat. Aşa că acum dacă tot am ajuns în Moeciu, nu se putea fără o vizită la Babele şi Sfinx.
Noi am luat telecabina din Bușteni. Nu ştiu dacă mai e vreo telecabină, nu ştiu de unde începe traseul pe jos, nu ştiu nimic. Ştiu că telecabina e în Bușteni, că o găsiţi destul de greu, e drumul de lângă Penny, că nu sunt indicatoare şi mai ştiu că e 70 de lei dus-întors cu telecabina. 
Toată zona din jurul telecabinei este amenajată drăguț, cu terase, cu îngheţată, cu suveniruri. 
Ştiu, deşi nu sunt sigură, că am mai ajuns la Babele când eram mică, probabil când am fost în tabără, însă de Sfinx nu îmi aminteam deloc. O fi fost posibil să ajung la Babele, dar nu şi la Sfinx? Deși distanța dintre ele e de câțiva zeci de metri. Am vagi amintiri despre Babele, deşi îmi aminteam că erau mai mari. 
Aşa se vede Buşteniul din telecabină 
Primele creste golaşe 
Platoul de la Babele 
Babele 
Eu sictirită de nişte mârleţi 
Babele 
Sfinxul 
Sfinxul 
Eu, ia şi Sfinxul
Am aceeași poză şi cu Babele, însă când Alin nu are chef să facă poze...Alin nu are chef să facă poze.
Asta era aglomerația când am ajuns noi acolo, ca să vă daţi seama că a prinde o poză cu unul din cele două monumente fără oameni e chiar o minune. Şi noi am apucat una din ultimele urcări pe platou.
Sfinxul 
Noi şi Sfinxul 
Noi şi Babele
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. De aici citiți doar dacă vreţi să vă enervați. M-am gândit dacă să scriu sau nu povestea şi eram tentată să nu o scriu, dar dacă nimeni nu ia atitudine rămânem un popor de ratați. Povestea e aşa: mie nu prea mi-e frică de telecabină, de avion, de înălțime, de telescaun sau orice de acest gen, însă când m-am urcat în telecabină şi am văzut cum se mișcă faţă de sol şi cum e ținută de nişte cabluri firave m-a apucat panica. Însă am zis că nu am ajuns la 35 de ani să mă panichez ca proasta aşa că m-am calmat singură şi am zis că fac faţă unui drum cu telecabina de maximum 10 minute. Însă toată îmbărbătarea mea a ținut până telecabina s-a umplut cu un grup de vreo 20 de copii plus profesori, plus părinți. Nu aş zice că stăteam ca sardelele, dar nici departe nu eram, având în vedere că pe lângă grupul de copii şi noi, mai erau vreo 20 oameni. Ei atunci panică. Am calculat rapid că am fi vreo 35-40 de oameni, într-o telecabină care abia se ținea de un fir, eu îngrămădită la o fereastră... Vă daţi seama. Însă iarăşi m-am calmat singură, Alin mă ținea de mână, erau la urma urmei doar 10 minute, nu se întâmpla nimic. Totul până la primul stâlp unde telecabina s-a zgâlțâit ca la turbulențe în avion şi copii au început să țipe. Cică se bucurau, însă la toată starea mea descrisă înainte, puneți ţipetele a 20 de copii de se zguduiau geamurile telecabinei. Nu ştiu dacă a fost aşa, însă eu aşa am simţit. Şi cu ultimele puteri înainte să mă preling pe jos am rugat o profesoară să îi potolească pentru că îmi e foarte frică. Atunci să te ții! Ce comentarii, ce panaramă, ce miştouri, ce apostrofări din partea unei profesoare care chipurile era acolo să educe nişte copii, dar şi de la părinți. Până şi cel care mânuia telecabina făcea miştouri, nu că ar fi fost pregătit în caz că cineva chiar făcea un atac de panică. Cred că îmi aplica nişte palme de îmi ieșea panica pe fund, în caz de ceva. Niște brute şi nişte nesimțiți.
Şi văzând eu toate astea, mi s-a risipit panica, ca prin minune şi i-a luat locul furia şi adrenalina şi mi-a venit replică la orice rahat scoteau pe gură. Până şi Alin le-a zis vreo două. 
Şi în fine ajungem noi sus, unde miştourile şi apropourile nu s-au oprit şi unde de câte ori ne intersectam profesoara chipurile le spunea copiilor să îşi ţină în frâu bucuria, că vezi Doamne mă sperii.
Lăsând totul la o parte, lăsând la o parte lipsa de empatie a tuturor celor de acolo faţă de cineva fricos, nesimțirea şi proasta creștere m-au dat pe spate. Tu profesor să faci aşa ceva? Eram mască. Tu părinte să faci aşa ceva? Păi copiii ăia cresc nişte fiare, nişte monștri incapabili să îi înțeleagă pe cei din jur. Credeți că într-o situație similară copiii respectivi vor fi de ajutor cuiva? Nu cred. Vor râde şi vor face miştouri că aşa au văzut ei la doamna profesoară. Suntem o nație de ratați şi vom continua să fim o nație de ratați dacă avem printre noi aşa specimene. Nu ştiu sincer, profesorii ajung profesori netestați? Înțeleg că copiază şi ajung profesori, dar o testare de bun simț, de o testare psihologică, trec respectivii?
Dacă aveţi copii şi ştiţi voi mai bine, vă sfătuiesc să observați pe mâna căror profesori vă daţi copiii, cu cine se duc în tabere şi ce învață ei acolo, nu îi trimiteți în tabere ca să scăpați de ei prin casă. A avea un copil nu e o operațiune de dat din fund 5 minute, e o misiune pentru o viaţă întreagă, iar dacă nu gândiți aşa, vă împrumut eu bani de prezervative. 

2 comments:

Ursu said...

E clar ca nu o sa ma mai iubesti dupa comentariul asta! :)
Daca te uiti cu atentie la niste poze, telecabina nu se tine intr-un singur fir ci pe fiecare sens (urcare/coborare)sunt cate 3 fire solide.
Ai sa razi, dar sa vezi cum e cand chiar ramane blocata si cobori pe sfoara din telecabina :)
Ce ai descris tu aici, este un inceput de atac de panica cauzat de claustrofobie. Spatiu mic, inchis, aglomerat, poate si caldura si lipsa de aer... reteta perfecta!
Iar "telecabinistul" a aplicat ca la carte tratamentul antipanica - a facut misto ca sa destinda atmosfera. Fie ca te facea sa razi, fie ca te-a enervat, ai iesit din starea aia. Daca nu reusea si faceai o criza, cu siguranta primeai si niste palme. :)
La fel au facut si copii dintre care cel putin jumatate erau speriati. Au avut de cine sa rada si au trecut peste propria frica.
Salvamarii de exemplu (vb. din experienta), sunt invatati cum si unde sa loveasa un inotator aflat in pericol. Asta pentru ca din cauza panicii nu mai asculta si poate sa-l traga dupa el pe salvator.
Il pocnesti de aproape lesina, dupa care ii salvezi viata. Pare brutal, dar e atat de eficient. :)

PS Nu s-a urcat chiar nimeni pe capul Sfinx-ului?
Si da, Babele alea... chiar sunt mici!

Raluk said...

Draga Ursu,
e logic ca telecabina nu se tine intr-un singur fir si chiar daca ar fi asa exista solutii de "plan B" insa in momentul ala eu asa o vedeam. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa cobori pe sfoara, nici nu stiu daca m-ar tine sfoara :) Cred ca pur si simplu ma duc de-a berbeleacul :)
Cat despre telecabinist, daca asta i-a fost intentia i-a reusit. De la nervi imi trecuse panica. Insa pana la telecabinist imi sarise panica de la ce spuneau profesoarele. Si daca intr-adevar toti s-au gandit ca ma enerveaza si imi sare panica, ce i-a impiedicat ca la coborare sa isi ceara frumos scuze? De ce au continuat si pe platou?
Ma bucur ca am fost ciuca glumelor unor mucosi. Ce sa zic, m-am ajuns in viata :) Insa eu tot mai cred ca nu asa se procedeaza. Nu in batjocura, nu in jigniri, nu cu facut omul sa se simta prost pentru un moment de panica. Empatia am simtit ca le lipsea celor din telecabina, iar asta o ai sau nu o ai, nu se invata la scoala. Niste brute!
Nu ma indoiesc de ce spui legat de salvamari :)
Poate s-a urcat cineva si pe capul Sfinxului, dar nu cat eram eu acolo. Da Babele erau mai mici decat imi aminteam eu si erau si ingradite. Cand eram eu mica nu imi amintesc sa fi fost ingradite. Am si o poza fix langa una :)

There was an error in this gadget