Translate

July 15, 2015

Germania - Orăşelul Monschau

Dragilor,

destul de des descoperim locuri noi prin împrejurimi. E drept că locurile frumoase care sunt doar la o azvârlitură de băţ (a se citi o oră-două), le-am cam epuizat aşa că acum plimbările sunt adevărate excursii cu pachețel de acasă, cu cremă de protecție solară în buzunar, cu apă şi bani lichizi, că nu se ştie prin ce pustietate mai ajungem. Aşa, într-o zi cu pană de inspirație am căutat pe net orășele frumoase în zona Luxemburg şi l-am găsit pe Monschau ăsta.
Am împachetat repede ce era de împachetat şi am plecat la drum. Ajunși acolo am constatat că în orăşel nu se intră cu maşina, dar fiind Germania, lucrurile erau puse la punct şi o parcare încăpătoare ne-a găzduit maşina cât ne-am plimbat noi.
Plimbarea începe într-un decor montan cu stânci şi un râu, cu oi şi vaci ce pasc liniștite şi un parc comunal în pantă (ca să nu mai spună lumea că doar la noi se risipesc fondurile aiurea). Nu vă speriaţi că nu aveţi cine ştie ce de mers, plus că din loc în loc sunt terase sau bănci pe care vă puteţi odihni.
Destul de repede am intrat în oraş, unde primele case arătau aşa. 
În doi paşi am ajuns într-o piaţă centrală, unde se afla o biserică. 
Şi apoi am dat de piaţa care se afla în toate vederile şi în toate imaginile găsite de noi pe net. 
Rândul acesta de case e cred că cel mai fotografiat din Monschau
Noi doi şi casele
Ne-am experimentat la făcut selfie-uri cu aparatul şi unele ne ies chiar bine
Aceeaşi piaţă şi o fântâna interesantă
După piaţă am crezut că mai e ceva interesant, însă era ieșirea din oraş şi o altă parcare imensă
Asta e piaţa din alt unghi
Faza a fost că de la parcare am cumpărat o vedere foarte faină, din aia împărțită în mai multe chenare şi fiecare arăta câte un colţ interesant aşa că am zis că e ditamai orașul, Monschau asta, însă toate pozele erau din această piaţă, din unghiuri diferite
S-ar părea că unele dintre case au o vechime de 300 de ani şi încă se ţin bine.
După ce am mâncat un șnițel în piaţă (nu vă așezați la restaurantul italian că are cei mai naşpeţi chelneri) am plecat înapoi spre parcarea noastră şi am mai făcut poze caselor de pe drum
Undeva de la o belvedere am fotografiat o moară
Din păcate, în ciuda obișnuinței noastre, nu am găsit cum să ajungem la castel, că l-am văzut cum domina localitatea, însă şi nemții au probleme cu indicatoarele.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget