Translate

March 20, 2014

Luxemburg - Fumatul interzis de la 1 ianuarie 2014

Dragilor,

din capul locului vă spun că eu nu fumez. Nu am fumat niciodată cât să mă pot numi un fumător. Deci din această postură vă scriu articolul de azi. Nu am deci cum să mă pun în pielea unui fumător şi nu am cum să vorbesc în numele celor care fumează. Însă mi se pare că s-a creat o nouă problemă.
Cât a fost trendy să fumăm, cât omul de la Marlboro dădea pe spate toate femeile din lumea asta, cât Audrey Hepburn a apărut cu țigara în colțul gurii, a fost cool şi chiar recomandabil să fumăm. Că era interesul cuiva la mijloc sau că pur şi simplu alea erau vremurile, e deja altă discuție.
Acum suntem în epoca eco, bio şi musai natural. Acum e uncool să fumezi, acum reclamele la țigări sunt interzise şi apar din ce în ce mai multe clinici ce ii ajută pe fumători să scape de viciu. Că iarăși e un trend sau că iarăşi cineva are de profitat de pe seama acestui trend, e deja teoria conspirației.
Şi sincer acum, când i-am văzut pe fumători într-o cușcă plină de fum pe un aeroport, am zis şi eu: "aşa vă trebuie". Eu nu am nimic cu fumătorii, ba din contră "live and let live". Nu mă deranjează, nu îi condamn, nu îi critic, îmi sunt indiferenți. Părinții mei fumează de când mă ştiu, deci nu aş putea spune ceva rău. Cu cine am eu ceva e cu patronii de localuri care se zgârcesc să investească într-un sistem bun de ventilație. Şi ca urmare a acestui fapt, ieșeam eu din bar mirosind ca un pachet de țigări. Şi dacă ar fi fost doar mirosul... A doua zi aveam în gură un gust ca şi cum aş fi fumat chiar eu o seară întreagă. Ba uneori îmi aprindeam eu o țigară, pe sistemul că mai bine mă îmbolnăvesc eu decât să mă îmbolnăvească alții cu fumul lor.
Şi acum pe bune, e fix alegerea mea dacă doresc să intru într-un local unde se fumează. Ce e mai tragic e că se fuma în restaurante. Nu de puţine ori am pățit-o, mai ales în România, să mănânc şi să mă trezesc cu fum în gură. Vai ce senzație nasoală!!!
Aşa că mi se părea normal ca măcar în locurile unde se poate mânca să nu se fumeze. Repet mi se părea normal, din poziția mea de nefumător.
În Dublin nu se fuma în localuri. Punct. Nu tu derogări, nu tu abateri de la lege. Numai că în Dublin cei care doreau să fumeze aveau o scrumieră undeva în afara localului sau uneori şi o masă ceva, pe care să îşi sprijine berea. Pentru că vedeţi voi, contrar temerii din România, localurile care interzic fumatul NU dau faliment. Omul tot iese să socializeze. Omul tot dorește o bericioaică. Dacă toate impun această măsură, nu văd de ce toate ar da faliment.
În Luxemburg, de la 1 ianuarie 2014, a fost introdusă această măsură. Fără nervi, fără a boicota localuri, fără fumătoare bezmetice fugind pe străzi că ele nu au unde fuma şi mai ales fără zgomot, fără demonstrații, fără nimic. E o lege şi legea se respectă, nu se îndoaie după placul unora sau altora.
Eu abia acum în martie am conștientizat, când am fost în pub-ul irlandez. De obicei îl cam ocoleam pentru că ieșeam plină de fum de acolo, acum de Sf. Patrick nu am avut nici o problemă. Şi ca dovadă m-am reîntors acolo ieri. Am stat la soare, pe terasă, am băut o bere cu cireșe, m-am simţit bine.
Când am ieşit am văzut geamul plin de afișe şi m-am inspirat să scriu acest articol. Aşadar voi ce ziceți, sunt acum discriminați fumătorii?
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca


No comments:

There was an error in this gadget