Translate

December 14, 2013

Idee de cadou de Crăciun cu dublă semnificaţie

Dragilor,

totdeauna am fost fascinată de jucăriile din lemn. Cred că mi-am şi cumpărat câteva. Par vechi şi nu chiar atât de funcționale ca cele din plastic de la supermarket, dar mie îmi plac. Şi apoi cei care au copii ştiu că unii dintre ei se joacă minute bune şi cu o pungă din plastic frumos foșnitoare.
Şi eu îmi amintesc că mă jucam cu orele cu o singură jucărie. Bine eu am copilărit în alte timpuri şi chiar dacă nu mă pot plânge de numărul jucăriilor, parcă pe vremea mea erau mai simple.
Poate de asta acum îmi plac ele din lemn, nu ştiu.
Ei bine dragilor, am ales să scriu această postare acum, că poate mai aveți timp să achiziționați această jucărie. De fapt sunt două seturi de jucării, sunt din lemn şi sunt inspirate din lucrările lui Constantin Brâncuşi. Așadar copii voștri sau poate chiar voi (că pe mine mă bate gândul să îi iau aşa ceva lui Alin) se pot juca cu aceste jucării şi pot şi afla câte ceva despre Brâncuşi.
Fain, nu?
Jucăriile se pot cumpăra în starea lor naturală, adică lemn, nepictate şi le puteţi picta voi, alături de copii, ce activitate faină!!! Sau le puteţi cumpăra gata pictate şi doar să le combinați aşa cum vreţi voi.
Cele două jucării au forma Coloanei Infinite şi a Mesei Tăcerii. Eu am găsit descrierea şi am cunoscut firma care le produce pe blogul Adelei Pârvu, pe care recunosc că eu una mă pierd cu orele... Acolo am găsit site-ul de unde se pot cumpăra şi am citit câteva vorbe despre dificultățile ce stau în spatele unui astfel de proiect. Există şi un cont de facebook, dacă vă e mai ușor cu facebook-ul.
Mie mi se pare o super inițiativă şi mi se pare că ar trebui promovată şi ajutată să existe. Eu nu voi comanda acum pentru că nu am copii, dar mai prin februarie ştiu eu un suflet de copil care s-ar bucura cu aşa un dar.
Vedeți cum se leagă lucrurile? Luni am fost să o văd pe Domnişoara Pogany şi sâmbătă am aflat de aceste frumoase jucării :D. Dacă nu v-am convins eu poate vă convinge acest clip de pe youtube.
Week-end vesel dragilor!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: