Translate

April 4, 2012

You have been un-clamped by the irish leprechaun

Şi Irlanda are probleme cu parcările, nu în sensul României, ci în sensul în care parcări sunt, dar nu ar fi unde trebuie. Pe scurt irlandezul vrea să se dea jos din maşină fix în magazin, dacă se poate, iar cele 5 sau 6 parcări din centru sunt totdeauna mai departe de unde vor ei să ajungă sau sunt foarte scumpe (în jur de 12 euro pe zi). Aşa se face că parchează pe stradă. În Dublin există locuri de parcare şi pe stradă şi automate unde poţi plăti parcarea. Cred că e ceva în jur de 2 euro pe oră. Am auzit cazuri de oameni care s-au trezit cu roţile blocate după doar două minute de parcare neplătită. Şi am înţeles că pentru ați recupera maşina se plătesc nişte sume măricele.
Ei zic că cei care se ocupă de blocarea roţilor sunt nedrepţi, dar mă gândesc aşa. Parchezi maşina şi calculezi cât ai de stat în locul respectiv. Şi ca să nu depășești timpul pui un euro sau doi în plus pentru încă jumătate de oră de parcare. Poate îi pierzi, dar măcar stai liniştit că nu ţi se vor bloca roţile.
Ei nu, irlandezii pun de obicei mai puţin şi merg la risc. Le blochează roţile sau nu. Am înţeles că prima etapă e doar blocarea roţilor, apoi e ridicarea maşinii şi că această a doua etapă, evident, e mai scumpă.
Faţă de Bucureşti, unde nu există parcări şi ţi se ridică maşina de pe stradă, eu aş spune că este o îmbunatățire ca de la cer la pământ, doar că irlandezii nu au fost cu toţii în România şi chiar dacă ar fi conștienți că se poate şi mai rău, ei se confruntă cu blocarea roţilor. Aceasta este duşmanul lor de moarte.
În fine, procedeul de blocare a roţilor se cheamă clamp şi se traduce cu (conform google) a fixa sau a strânge.
După ce am studiat problema blocării roţilor am înţeles de ce sunt o grămadă de oameni care stau în maşină în parcare. Pe promenadă sunt două parcări şi zilnic văd măcar 5 oameni în maşină. Şi de 7 luni mă chinui să înţeleg de ce mai conduc până pe promenadă ca apoi să stea în maşină. Prima explicaţie ar fi că aşteaptă comanda de la take away. A două că mănâncă în maşină în pauza de masă. A treia că aşteaptă pe cineva. Toate au fost confirmate, doar că sunt unii care stau în maşină toate cele 45 de minute cât o plimb eu pe Dea. Şi nu ies după comanda de mâncare, nu mănâncă şi nu vine nimeni la maşina lor. Mă rodea curiozitatea rău de tot, dar în week-end am găsit răspunsul. Eu ies cu Dea pe la 11-12-13 depinde de zi, ei au pauza de masă de la 12 sau de la 13. Cum în zona Clontarf sunt destule birouri, zic că cei care stau în maşină sunt în pauza de masă. Poate nu îşi permit nici take away sau poate vor pur şi simplu să se odihnească, după masă în maşină, în parcare. Problema e că nu vor să plătească parcarea. Aşa că stau în maşină şi când văd dubiţa celor care blochează roţile pleacă. Am văzut faza şi e pe bune. Apare o dubiţă albă cu o inscripţie ceva cu mov pe lateral şi subit toată parcarea se goleşte :)
Revenind la roţile blocate, cum era de aşteptat au apărut grupări Robin Hudiene care fac dreptate printre şoferii ale căror roţi au fost blocate. În ultima săptămână mai mulţi dublinezi s-au trezit cu roţile deblocate şi cu un mesaj lipit de parbriz, similar cu cel din poză: Aţi fost eliberat de piticul irlandez!!! ar fi traducerea în română.
Nu ai roata blocată, nu plăteşti. E foarte simplu.
Deocamdată doar radiourile au primit astfel de poze şi dezbat subiectul. Nu am văzut nimic pe TV, dar mă aştept să apară. Vă ţin la curent dacă apare vreo ştire sau dacă îl vor prinde pe piticul irlandez :D
Raluca

4 comments:

Alexandru Ceausu said...

nu-i pitic, e spiridus!

Vulpita said...

Super tareee!
Sunt curioasa ce se intampla cu piticul pana la urma! :-)

Raluk said...

Stiu ca traducerea e spiridus, dar mie mi-a placut mai mult cum suna piticul irlandez decat spiridusul irlandez.

Raluk said...

Am sa urmaresc si eu stirile sa vad si postez si aici cand se va intampla

There was an error in this gadget