Translate

August 31, 2011

Unde se duc bloggerii cand se duc?

Iniţial nu îmi plăcea să citesc bloguri. Ce treaba am eu cu viaţa omului? Apoi am descoperit că dacă ţin un blog sunt mai aproape de prietenii lăsaţi la Iaşi sau acum la Bucureşti. Era o perioadă când mulţi dintre prietenii mei aveau bloguri şi ne comentam unii altora şi mai trecea timpul şi 410 kilometri nu mai păreau chiar aşa mulţi. Apoi lumea s-a plictisit de bloguri şi de scris şi am rămas din ce în ce mai puţini.
Apoi au apărut bloggerii de succes, pot să mă laud că nici unul dintre prietenii mei nu e blogger de succes. De ce? pentru că aceşti bloggeri au sacrificat blogul personal pentru articole sponsorizate. OK au bani din scris bloguri, dar mai au esenţa blogului?
Am un exemplu recent, un blogger de călătorii la care mai trăgeam cu ochiul când planificam o plecare. Erau lucruri utile şi chiar mă ajuta blogul lui. Apoi într-o zi l-am văzut la televizor, recomanda călătoriile cu buget limitat. Apoi articolele au pierdut din personalitate. Acum are din 5 articole 3 sponsorizate şi sunt reclame nesimţite la diferite produse sau excursii sau hoteluri. Nici nu prea îi mai citesc blogul, ca să nu mai spun că informaţiile interesante şi impresiile personale au dispărut cu desăvârşire. Nu-i bai că au apărut alte bloguri interesante de călătorii...
Apoi au apărut blogurile personalităţilor. Nu eşti cineva dacă nu o arzi pe blog. În general aceste bloguri mie mi se par neinteresante. Mi se rupe că eşti x şi apari la televizorul în culori sau că eşti starletă de reviste lucioase sau că ai un partid sau un loc în parlament sau ca ai scris o carte şi pentru că te citeşte Băsescu eşti dintr-o dată important. Mie blogurile astea nu îmi plac. Aia e.
Apoi blogurile comune. Trei oameni scriu un blog. Mi se pare în regulă dacă cei trei au aproximativ acelaşi stil şi nu se pierd în detelii. Mai e şi varianta blogurilor de îndrăgostiţi (era unul acum vreun an) el scria că o iubeşte, ea răspundea că îl iubeşte. Noutăţi people!!! Era dulcegăros şi tare m-aş mira ca cei doi să mai fie acum împreună. Oricum blogul lor a durat vreo 3 luni...
Apoi au apărut blogurile pe domeniul ".ro". Şmecherie. Dacă nu ai domeniu, degeaba ai blog. Şi pentru că era ieftin şi s-a oferit Alin să facă trecerea, am zis ...fie.
Apoi blogul a migrat pe facebook. Cum nu ţi-ai importat blogul pe facebook? ei bine eu nu. Habar nu am ce înseamnă de fapt a importa şi apoi dacă nu se rezolva de la sine mie nu îmi pasă şi nu îmi trebuie. Şi mai e si twitterul la care eu una rezist eroic:D.
Încetul cu încetul blogroll-ul meu s-a micşorat şi citesc zilnic un blog poate, iar săptămânal vreo două. E trist că s-a stricat treaba cu bloggingul şi îmi e dor de prietenii mei şi de blogurile lor. Pe facebook unii sunt ca şi inexistenţi şi în plus facebook-ul te îngrădeşte la 140 de semne, parca. Ce să spui în 140 de semne? ca pe vremea primelor chaturi: a.s.l. pls. Bine e bună treaba cu pozele şi cu evenimentele, dar parcă uneori mă uit la poze absentă. Aaaa şi x a ajuns la Viena sau y la Roma...că ăsta e trendul în anul 2011. Eu acum aş vrea Croaţia, că e last season şi aş mai vrea Moscova, despre care mă documentez intens...
Raluca
P.S. Poza e de aici. Chiar în ultima vreme citesc multe bloguri străine. Acolo articolele publicitare sunt marcate şi poţi să treci peste şi în plus afli o groază de chestii despre care Românica nici nu îndrăzneşte să viseze.

August 30, 2011

Kit pentru smokey eyes

Trebuie să fac o introducere pentru cei care nu au auzit de acest trend în machiaj, dar mai bine ataşez o poză şi vă prindeţi voi. Ei bine cineva mi-a explicat că acest gen de machiaj al ochilor mi s-ar potrivi şi mie. Aşa se face că am căutat pe net, m-am dumirit care e treaba, am găsit în Penneys un kit de smokey eyes la un euro, l-am cercetat să nu fie de proastă calitate, costa totuşi doar un euro, l-am cumpărat. Am deschis youtube la un tutorial, l-am urmărit, am observat că în kit am tot ce îmi trebuie şi am purces la machiat.
Am făcut toţi paşii cât se poate de corect, că doar nu aveţi pretenţia ca la prima aplicare să iasă perfect... şi la final m-am seriat. Noroc că m-a dus capul să machiez doar un ochi... Arătam ca bătută şi abandonată într-o pădure, unde am plâns o noapte întreagă până am găsit o potecă şi am ajuns acasă. Era oribil. Dar nu disperăm, încercarea moarte n-are.
Scoatem demachiantul special pentru ochi, demachiem şi o luăm de la capăt.
Pasul 1 - se întinde o culoare deschisă pe toată suprafaţa pleoapei
Pasul 2 - se întinde culoarea intermediară doar pe pleoapa inferioară
Pasul 3 - se întinde cea mai închisă culoare, negrul, ca o dungă aproape de gene
Pasul 4 - cu creionul se accentuează dunga neagră
Aici m-am oprit că mi-au dat lacrimile.
Făcut o pauză şi continuat cu ceilalţi paşi
Părea mai bine, dar tot arătam ca o ciumafae
Demachiem şi o luăm de la capăt.
Trecem prin toţi cei 6 paşi, arată la fel de rău ca prima dată şi cum îmi era lehamite de tot (vorba aia dacă nu îţi iese din trei încercări nu mai iese niciodată) m-am apucat să întind alb pe unde m-a dus capul, apoi am lungit dunga neagră, apoi am mai dat cu gri că parcă nu era destul şi într-un final aveam smokey eyes şi pe la gură.
M-am demachiat şi m-am cremuit şi m-am mai oglindit şi mi-am dat seama că nu o să pot niciodată, dar niciodată să mă machiez singură aşa că am abandonat orice încercare.
Şi când tocmai mă obişnuiam cu soarta mea de femeie veşnic nemachiată (ca doar nu toate femeile din lumea asta mare se machiază) mi-am amintit de irlandeza din autobuzul de duminică ce venea la meci în Dublin şi care în mersul autobuzului a executat un machiaj perfect. Cu fond de ten, pudră, rimel şi o culoare, şi gloss fără nici o greşeală şi în timp record.
Unii oameni sunt extrem de talentaţi. Şi eu ar trebui să fiu, doar că nu în ale machiajului:(
Raluca
P.S. Poza e luată de aici, unde veți găsi o grămada de smokey eyes

August 29, 2011

Top 10 Bucharest? sau Top 10 Romania?

Zilele astea am avut nevoie de ghiduri turistice şi am ajuns pe amazon.co.uk de unde până la urmă, via România, am reuşit să cumpăr două ghiduri. Nu spun ce ghiduri, pentru că vor face obiectul unui post viitor. Şi cum eram eu multumită de cumpărăturile (primele) pe celebrul site, îmi arată titluri asemănătoare. Aproape toate ghidurile din colecţia TOP 10 pe care am mai lăudat-o pe aici. Practic, eu, dar ştiu că şi mulţi dintre prietenii mei, nu plec într-un oraş nou fără aceste ghiduri. Sunt de dimensiuni mici, încap în buzunarul din spate de la blugi, sunt foarte bine facute şi sunt şi de calitate foarte bună, că pe unele le-am folosit intens şi le-am adus acasă în aproximativ aceeaşi stare ca atunci când le-am citit prima dată.
Aşadar, curioasă, încep să ma plimb virtual printre ghiduri. Şi probabil că site-ul s-a prins că sunt din România sau nu ştiu cum de la ghidurile de tip TOP 10 am ajuns la ghiduri cu Bucureşti. Şi nici unul nu era din cele despre care vorbesc acum. Toate aveau nişte coperţi neatrăgătoare şi mie, care am stat în Bucureşti 6 ani, nu îmi spuneau nimic.
Aşa că declar public, aici, că mă ofer să scriu sau să traduc sau doar să corectez sau orice, ca să existe un ghid TOP 10 Bucureşti sau dacă e prea mult TOP 10 Romania. Mi se pare că ar fi cea mai bună investiţie a Ministerului Turismului. Pentru că am văzut mulţi străini cu ghiduri de acest tip în mână peste tot pe unde am fost, plus că în Dublin turiştii le preferă pentru că sunt un pic mai ieftine decât celelalte. Ştiu chiar unii călători care fac colecţie de astfel de ghiduri de peste tot pe unde au fost.
Nu sunt la fel de renumite ca Lonely Planet, dar nici la fel de scumpe, iar eu una garantez pentru ele.
Deci facem un astfel de ghid?
Raluca
P.S. Ghidurile TOP 10 sunt editate de DK Books şi dacă intraţi pe site veţi vedea că România lipseste cu desavârşire.

August 27, 2011

Irlanda - cel mai vechi mall din Dublin

Cred că sunt fascinată de pieţe. Nu de pieţe cu târgoveţi care strigă la tine să le cumperi marfa, nu de pieţele murdare ale căror pavaje sunt parmenent îmbibate cu un lichid dubios, nu de pieţele de legume sau fructe sau orice altceva, ci de pieţele transformate în altceva. Şi am crezut că George Street Arcade din Dublin este la fel o piaţă transformată în mall, pe modelul celei din Budapesta sau chiar al Pieţei Traian din Bucureşti. Numai că piaţa din Dublin aşa a fost conceputa, cu magazinase mici de o parte şi de alta, ornată frumos şi nu a fost niciodată piaţă în adevăratul sens al cuvântului. Abia după ce am vizitat-o, am citit diferitele plăci comemorative şi am aflat că e primul mall (în sensul de astăzi al cuvântului) din Dublin. Bine acum confuzia nu e total nefondată, pentru că alături de George Street Arcade se află barul The Market făcut chiar în locul unei pieţe tradiţionale.
Aşa arată intrarea în George Street Arcade
Acesta este interiorul
Aceasta este placa pe care scrie că George Street Arcade a fost primul mall, construit special în acest scop în timpul Reginei Victoria
Numai că mall-ul găzduieşte unele dintre cele mai interesante magazine, total diferite de mall-urile din România sau de oriunde. Unul intre acestea este Arts and Crafts Gallery, aşa cum îi spune şi numele este o galerie cu vânzare şi are în special obiecte din sticlă sau lut şi multe obiecte pictate cu maci. Un astfel de magazin mi-aş deschide şi eu, dacă vreodată îmi voi permite să plătesc chiria de 600 de euro pe lună.
Un alt magazin care mi-a atras atenţia a fost cel cu diferite lucruşoare făcute din lână de oaie. Sunt aşa de pufoase şi mi-au amintit de lucrurile asemănătoare ce se găsesc în bâlciurile de la noi.
The Sweet Life e un magazin cu bomboane şi m-am simţit acolo exact ca în zicala: a kid în a candy store, nu ştiam ce să mai aleg, aşa că mi-am ales de toate, în special jeleuri.
Retro shop este un magazin foarte drag mie şi imediat ce voi găsi o utilitate unei astfel de rochii îmi voi cumpăra una. 99 de euro rochia şi 80 fusta de dedesupt. Si au toate mărimile şi când m-a văzut vânzătoarea nu a făcut faţa acră de la noi care îţi spune din uşă că nu au mărimi mari. Ba chiar m-a ajutat să îmi găsesc o rochiţă pe gustul meu şi un corset, chiar dacă până la urmă nu am cumpărat nimic.
Un alt magazin interesant este cel cu obiecte cu Hello Kitty şi Bety Boop. De la tenişi la trollere totul este cu cele două personaje
Bombay Banshee este un magazinaş pe placul meu, cu bijuterii mai mult sau mai puţin handmade
Mi-au plăcut pălăriile prezentate pe mopuri, din acest magazin plin cu lucruri pentru petreceri mai mult sau mai puţin private. De acolo mi-am luat nişte ciorapi coloraţi, o nebunie. Şi la fel marimile mari nu sunt o problemă, iar vânzătoarea nu a făcut mofturi când i-am apărut în prag.
Lângă George Street Arcade este The Market Bar, unde am mâncat cei mai bun nacios cu guacamole, desigur cu cidru Kopraberg
Aşa arată barul şi nu cred că se vede în fotografie, dar printre mese se mai văd încă scurgerile de la fosta piaţă.

August 25, 2011

Ce aţi recomanda unui străin sa viziteze în Romania?

Recunosc că am venit în Irlanda cu idei preconcepute. După cât de prost am fost judecată şi tratată în Bucureşti, venind din Moldova, mă aşteptam ca în Irlanda să fie la fel. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi cumpăr o învelitoare la pasaport, ca să nu se mai vadă de unde vin, iar al doilea a fost să mă gândesc, dacă vreodată sunt întrebată, ce naţie sunt. Am trecut de la rusoaică la italiancă, prin englezoaică şi chiar grecoaică. Numai că atunci când sunt întrebată, pentru că evident că se vede pe faţa mea că nu sunt de aici, îmi vine natural să spun că sunt româncă. Şi momentul e penibil, că parcă mi-aş cere scuze, doar că irlandezii sunt din alt aluat. Nu prea judecă omul după naţionalitate ci după comportament, ceea ce mi se pare normal şi firesc.
Acum vreo săptămână la televiziunea de stat irlandeză a fost un documentar de o oră despre ţiganii care cerşesc în centrul Dublinului. Îi ştiţi cu toţii. Hoardele de ţigănci cu fuste lungi şi colorare care te înconjoară şi încearcă să îţi fure portofelul sau vor să te fraierească să ţi-l scoţi singur şi să le dai pomană. Trebuie să recunosc că îi pierdusem din vedere pe ţiganii de acest gen în Iaşi de prin anii 2000, dar se pare că i-am prins din urmă în Irlanda. Şi cum cu viza de America e greu, probabil că nu vor trece oceanul niciodată.
Ei, realizatorul documentarului s-a dus în centrul Dublinului, cu o cameră de luat vederi ascunsă şi a fost înconjurat de un grup de ţigănci şi cu toţii ştiţi urmarea... Şi în acelaşi documentar erau arătate casele unde stau ţiganii români şi cum ies la cerşit cam ca la serviciu, adică pleacă pe la 8 dimineaţa şi se întorc la 16. Şi realizatorul documentarului ia legătura cu un ţigan mai înstărit, care nu mai avea nevoie să cerşească şi îi explică ăla care e treaba. Şi pe limba noastră îl duce de nas şi documentarul se termină într-o notă optimistă, cum că ţiganii din Dublin nu sunt organizaţi şi ca cerşesc să mănânce şi că miturile cu 200 de euro pe zi făcuţi din cerşit sunt doar mituri...
Numai că respectivul documentar a fost comentat într-o serie de emisiuni. Şi realizatorii emisiunilor nu aveau nici o urmă de răutate. Ţineau să facă o diferenţă clară între ţigani şi români (ceea ce m-a bucurat) şi între cerşetori şi hoţi, membrii ai aceleiaşi etnii.
La fel se întâmplă cu cei care mă întreabă, destul de des, de unde vin şi află că din România. Toţi spun că ştiu doar lucruri frumoase despre ţara mea şi că ar vrea să o viziteze.
Aşa că ajung la întrebarea din titlu: ce aţi recomanda unui străin să viziteze în România?
Eu l-aş lua de la aeroport şi l-aş duce prima dată în Muzeul Satului să îşi facă o impresie despre ce am fost şi ce am ajuns. Apoi l-aş urca în maşină (nu tren că ne facem de râs) şi l-aş opri pe Transfăgărăşan, apoi în Maramureş, apoi în Bucovina, Delta Dunării, Cazanele Dunării şi l-aş trimite înapoi în ţara lui. Voi ce aţi vizita?
Raluca

August 22, 2011

Irlanda - apusul pe plaja Malahide

Week-end-ul ăsta am fost singură pentru că Alin a fost la o conferinţă aşa că m-am decis să păstrez tradiţia ieşitului din Dublin în week-end, dar să nu plec prea departe, pentru că totuşi e o ţară nouă pentru mine. Şi cum plaja din Malahide mi-a creat cea mai intensă impresie m-am gândit să revin şi cu aceeaşi ocazie să testez observaţiile făcute de un cititor al acestui blog, care mi-a zis că plaja din Malahide despre care am vorbit aici nu e adevărata plajă din Malahide. Şi e cumva adevărat pentru că din localitatea Malahide cea mai apropiată plajă e cea despre care scriu acum. Nu prea m-am prins unde e cea pe care am ajuns prima dată, dar am descoperit o plajă foarte faină şi mie mi-a fost suficient. La această plajă se ajunge cu trenul, din gară mergeţi pe strada principală la dreapta şi nu aveţi cum să o rataţi.
Aşa că am plecat de acasă undeva pe la 17, cam târziu, dar pe la 15 a început o ploaie care m-a ţinut în casă. Am ajuns la gară, care e foarte aproape de noi şi când să cumpăr bilet îmi dau seama că mi-am uitat pin-ul cardului. L-am băgat de două ori greşit şi am renunţat. Nu puteam pleca fară card aşa că m-am intors după pin. Şi pe drum mă gândeam că poate e un semn şi poate nu ar trebui să plec singură şi am zis aşa că dacă ajung la gară şi trenul vine în mai mult de 10 minute plec şi mă plimb prin parc că e mai sigur. Cum pe panouri îmi arăta că trenul vine cam în 5 minute mi-am luat bilet, m-am urcat în tren şi după vreo 7 staţii şi 30 de minute am ajuns la Malahide.
Numai că peisajul şi starea şi un curcubeu şi fluxul mi-au dat de înţeles că nu era o greşeală şi că ajunsesem unde trebuie şi când trebuie. Plaja era populată, dar nu cât să deranjeze şi cu toţii aşteptau ceva. Aveam să aflu că retragerea apelor te face să poţi înainta în mare vreo 200 de metri şi chiar se formează nişte insuliţe şi nişte izvoraşe...
Pentru că am prins apusul soarelui (chiar că ies cele mai faine poze la apus) am făcut vreo 250 de poze fanomenale. Şi sunt aşa de mândră de ele încât nu numai că mi-a fost greu să le aleg pe cele pe care le public aici, ci am mai pus şi watermark pe poze să nu îmi fie furate cu uşurinţă:D
Sper să vă placă şi vouă măcar jumătate cât mi-au plăcut mie şi să nu vă bosumflaţi, dar îmi place să fac poze în soare:)
Raluca

August 21, 2011

Irlanda - Dublin, boys in blue

Îmi este puţin greu să scriu această postare pentru că nu prea mă pricep la sporturi şi nici nu pot face o comparaţie cu ce se întâmplă în România pentru simplul motiv ca nu m-a interesat. Ştiu că există fanatici şi în România, dar am auzit numai lucruri nasoale despre ce se întâmplă pe stadioane. În altă ordine de idei nici nu am fost vreodată pe un stadion, nici în România, nici în Irlanda, dar vreau să vă vorbesc despre sporturile irlandeze, despre pasiunea deloc distructivă pe care o pun irlandezii în fotbal. Ideea mi-a venit în gara de la Skerries, când am întâlnit nişte fani ai fotbalului gaelic care au luat trenul pentru a merge pe stadion în Dublin, unde se juca o semifinală, între Dublin şi o echipă din Irlanda de Nord. Aşa că pasiunea i-a mânat din altă localitate spre Dublin pentru a susţine echipa favorită.
Am vorbit puţin cu ei. Biletul costa 30 de euro şi l-au achiziţionat prin poştă, desigur pentru finală biletul va fi mult mai scump. Veneau cu trenul (care e un fel de metrou de suprafaţă) şi plecau tot cu trenul. Tineri, bătrâni sau mai puţin bătrâni, copii, fete şi femei. Toţi îmbrăcaţi în blue, pentru că echipa din Dublin este "alintată" boys în blue, datorită culorii echipamentului.
Când am ajuns în Dublin ne-am oprit la pub-ul de lângă casă şi singura masă liberă era una de unde nu se vedea televizorul. Aşa că am stat printre fanii băieţilor în albastru şi i-am studiat. Erau de toate vârstele, erau foarte voioşi şi gălăgioşi şi prietenoşi şi ne priveau cumva ciudat că nu încercam să privim televizorul...
Ajunşi acasă am căutat să vedem ce joc urmăreau cei din pub şi la ce joc se duceau cei din gara Skerries. Era fotbal, dar se joacă şi cu mâinile. Puţin ciudat pentru noi. Apoi aveau poarta normală, dar aveau şi nişte porţi mai mari, iar dacă dădeau gol în poarta de fotbal valora 3 puncte, iar dacă dădeau pe deasupra porţii doar un punct. Toate aceste modificări mi se pare mie că simplifică fotbalul şi îl fac mai interesant. Bine acum fotbaliştii pasionaţi o să îmi sară la gât, da poate de asta fotbalul gaelic e mai puţin periculos şi provoacă mai puţine orgolii... poate de asta nu vezi bătăi în public şi poate de asta te poţi duce cu copii şi cu soţia la stadion şi poţi transforma o pasiune pur bărbătească într-o activitate relaxantă pentru întreaga familie.
Acum că am intrat în hora asta, trebuie să vă spun că irlandezii au mai multe sporturi preferate şi puţin diferite de ale noastre. Poate cel mai practicat e hurling-ul. Tot un fel de fotbal, dar se joacă cu nişte beţe-palete şi cu o minge mai grea decât cea de tenis, dar de aproximativ aceleaşi dimensiuni. Copii de la casele din jur practică sportul ăsta intens, atât de intens încât mingile lor ajung la mine în curtea interioară:D aşa am putut studia şi eu o minge. Echipamentul se găseşte de cumpărat la tesco şi nu e chiar scump.
Da am început să vă povestesc de pasiunea irlandezilor pentru sporturi şi am deviat. Imaginea care ilustreaza postarea este cea a unei case din Dublin decorată de un susţinător al băieţilor în albastru. Sunt multe asemenea acesteia în timpul sezonului sau fanii îşi declară susţinerea prin steguleţe pe maşini şi case. Steguleţele se găsesc tot la tesco, dar dacă vreodată voi ajunge pe un stadion sau într-un magazin cu suveniruri fotbalistice vă povestesc.
Acum câteva zile veneam cu autobuzul acasă şi am trecut pe lângă stadion, de unde ieşeau fanii băieţilor în albastru şi fanii unei echipe cu negru şi galben. Un alt joc, despre care am aflat de la TV că a fost câştigat de dublinezi, dar nu am văzut circulaţie închisă, nu am văzut certuri, deşi fanii celor două echipe ieşeau pe aceleaşi porţi şi se puteau distinge unii de alţii, nu am văzut scaune smulse de pe stadion, nu am văzut ura şi nesimţirea pe care o vedeam în Bucureşti de câte ori se termina un meci pe stadionul Dinamo, că stăteam cumva aproape de Ştefan cel Mare. Se pare că şi la acest capitol, irlandezii demonstrează că au două creiere sau că sunt cu două capete peste români...
Cam asta e.
Raluca

August 20, 2011

Căsuţa noastră...

V-am spus că duc dorul meşterelilor mele aşa că am căutat metode să îmi fac de lucru. Bine am eşuat lamentabil cu o galetuşa şi o cutie de cafea pentru că adezivul este de fapt lipici pentru copii...in fine, e complicat...
Şi ca să nu existe alte experimente ratate mi-am cumpărat de la un magazin pentru copii o căsuţă irlandeză. Bine acum căsuta nu seamănă cu nici o casă din Dublin sau din Irlanda, ci seamănă mai mult cu bojdeuca lui Creangă sau cel puţin aşa mi s-a părut mie.
Şi cum aveam în set culorile şi pensonul am pictat casuţa nu ca în model ci după inima mea. Aşa aş vrea şi eu o căsuţă, albă, cu ferestre şi uşă roşii, cu maci la bază şi cu acoperiş vechi, din care să iasă hornul...
De asta sunt visele, ca să fie visate:D. Şi cum căutam eu ceva prin blog, am găsit că v-am mai povestit de o astfel de căsuţă, aici. Deci căsuţe cu ferestre roşii există...
Raluca

August 19, 2011

Irlanda - de la Bray la Greystones pe jos

Nu ştiu dacă se înţelege din titlu, dar vă explic eu acum. Da am mers de la o localitate la alta pe jos, 6 kilometri.
Sâmbătă ne-am trezit ca boierii pe la 9 si pe la 11 ne întrebam "ce facem azi?" nu plănuisem nimic, nu mă informasem de nici un loc nevizitat, nimic. Deşi în fiecare week-end am zis noi că ieşim din Dublin, ei uite că sâmbătă mi-a ieşit complet din cap ieşirea (trebuie să îmi amintesc să mai trec pe la centrul turistic să mai iau pliante şi idei).
Văzusem eu cu ceva timp în urmă pe un blog românesc ceva cu Bray şi cu Don Logaire, da îmi aminteam vag, nu mai găseam blogul...ştiam doar că respectivii au mers cu trenul. OK gara ştiam unde e aşa că am plecat în cea mai îndepărtată localitate dintre cele două, Bray. Cu trenul, vreo oră de mers, un bilet familial 10 euro, pe sistem hop-on, hop-of. Altfel biletul până la Bray e în jur de 4 euro de persoana, doar dus. Mare afacere asta cu biletul familial... În fine.
Înainte de a pleca intru pe tripadvisor să văd totuşi ce e în Bray, cică interesant ar fi doar capul Bray care se escaladează, e o panta de 250 de metri, da se urcă uşor.
Am plecat de acasă, am ajuns la gară, am luat bilete, ne-am urcat în tren, am ajuns la Bray şi ne-am uitat împrejur. Am ochit rapid dealul de 250 de metri şi am pornit pe străduţe spre el. Am ajuns la o plajă pietroasă, am făcut poze, am văzut o cărare, am pornit pe ea şi am mers şi am făcut poze şi iar am mers şi alte poze, până am găsit un indicator cu Greystones 3 kilometri şi că am parcurs deja 3 kilometri. Mă lung totuşi dealul ăsta de 250 de metri...
Am mai mers puţin şi ne-am prins. Greystones (pietrele gri) e o localitate şi nicidecum pietrele pe care le văzusem noi în vârful dealului de 250 de metri. Aşa că dacă tot mersesem mai bine de jumătate din drum am continuat şi ne tot întrebam cum ajungem înapoi, că pe jos era exclus.
Am ajuns la Greystones, am făcut poze, am găsit gara, ne-am urcat în tren şi tocmai când voiam să ne reîntoarcem în Dublin am realizat că noi aveam bilet hop-on, hop-of, adică puteam coborî oriunde. Aşa că am coborât la Dun Logaire unde era un fel de festival, unde am mâncat hot-dog pe grătar, unde ne-am plimbat pe o faleză, de unde am văzut că există cel puţin două biserici faine, demne de vizitat. Am zis că vom reveni, ne-am mai plimbat niţel, am luat trenul şi am ajuns în Dublin.
Cum sunt azi(articolul a fost scris luni)? încă mă mai pot mişca, da ieri am fost imobilă toată ziua. Abia spre seară, după două frecţii cu Bengey şi un duş am reuşit să mă mişc prin casă şi să mănânc clătite:D
Ciudat e că nu am febră musculară şi că nici pe parcursul celor 6 kilometri nu m-am simţit obosită, dar m-au durut apoi încheieturile şi genunchii şi spatele de mergeam ca moşii

Plaja din Bray şi dealul de 250 de metri la care nu am mai ajuns
În depărtare se vedea capul Howth
Nu e Dublin Weel ci e Bray Weel
O scenă din filmul Păsările
Plaja din Bray văzută de pe lângă deal
Ne îndepărtam din ce în ce mai tare de Bray
Spuneam că ce fain ar fi să mergem cu trenul pe acolo...de unde să ştim că vom merge?
Malul stâncos care ne-a fascinat şi ne-a făcut să continuăm drumul
Malul, tunelul şi o bucată de mare
Acolo departe e Anglia:D
Acesta este indicatorul care ne-a lămurit că mergem greşit...
Şi foarte aproape de indicator am găsit priveliştea asta...acolo trebuia să ajungem noi...
Şi am ajuns, doar că banca era ocupată de o pasăre...da am gonit-o:D
Din spatele dealului ăla veneam noi...
Raluca
There was an error in this gadget