Translate

August 3, 2011

Irlanda - Giant's Causeway sau dovada ca femeia salveaza totdeauna o situaţie încordată

Sincer abia aşteptam să vă povestesc de Giant's Causeway, doar că acum când m-am apucat de scris toate ideile mi-au dispărut din cap. Aşa se explică de ce articolul va fi publicat undeva mai târziu în zi. M-am decis greu ce poze să ilustreze postarea şi parcă totul m-a tras spre a nu scrie nimic. De fapt asta a fost şi întenţia, de a nu scrie nimic şi de a pune o mie de fotografii. Numai că mai toate blogurile pe care le-am citit pe această temă aveau texte kilometrice şi nu am îndrăznit să fiu mai prejos. Aşa se face că, după ce am recitit toate blogurile, m-am apucat de scris.
V-am povestit ieri de podul de sfoară, Carrick-a-Rede, iar al doilea obiectiv turisic din excursia din Irlanda de Nord a fost Giant's Causeway.
La Causeway, autocarul ne-a lăsat în parcare şi ne-a dat o oră şi jumătate să descoperim locul şi să ne şi întoarcem înapoi. Aşa că decizia de a lua autobuzul din parcare până la Causeway a fost una înţeleaptă. Erau de mers vreo 10 minute şi le-am fi pierdut din timpul de vizitat. Autobuzul, care circulă destul de frecvent, a costat o liră de persoană şi se poate plăti şi în euro.
În plus chiar când am văzut primele indicatoare spre Causeway şi ne-am dat seama că suntem aproape, a început o ploaie ca cele din România, de te udă din cap până în picioare într-o jumătate de minut. Cum Alin nu avea haină de ploaie, autobuzul era singura opţiune de a nu ajunge gata muraţi.
Şi autobuzul ne-a adus fix lângă ce vedeţi în fotografia de mai sus. Mie iniţial mi s-au părut o grămadă de pietroaie, dar ce aveam să descopăr a fost uimitor.
Dacă înaintezi doar puţin pe pietroaie vezi ce se vede în poza de mai sus. Eu una eram aşa de fericită că în sfârşit am ajuns la Giant's Causeway că i-am dat aparatul lui Alin (ca să nu mă încurce că e cam greluţ) şi am început să sar de pe o piatră pe alta
întocmai ca băieţelul, pur irlandez, din imaginea de mai sus.
cu greu mă opream, iar când Alin mă striga să întorc faţa pentru o poză mi se părea că pierdem timp
Aşa arată pietroaiele din prima poza, când intră în apă
Şi în timp ce mă plimbam eu pe pietre am descoperit că sunt mult mai multe şi că pot urca destul de sus pe ele
şi că undeva după un intrând giganţii de piatră sunt mai frumoşi şi mai bine conturaţi, aşa că am pornit din piatră în piatră către acel loc.
Între timp Alin a fotografiat de aproape aceste pietre magnifice.
Deşi pe toate blogurile, pe care le-am citit, am găsit că Giant's Causeway s-ar fi format la contactul rapid dintre apa rece a mării şi lava fierbinte, într-o broşură pe care am cumpărat-o de acolo, am găsit că formarea pietrelor hexagonale s-a produs în timp, întocmai ca atunci când se usucă un râu şi rezultă crăpăturile alea ciudate.
Vă spuneam că am descoperit un intrând în spatele căruia era zidul ăsta tot din pietre hexagonale,
iar în faţa zidului era cel mai fain loc de până acum din Irlanda. Era acest golfuleţ, în care mi-am petrecut cel mai mult timp din cât am stat la Causeway.
Acolo am făcut şi această poză
Iar dacă într-o parte este peretele acela verde, în cealaltă parte a golfuleţului era piesajul de mai sus. Adică şi mai multe pietre hexagonale. Şi am nimerit şi un moment când a reînceput ploaia şi toţi cei care erau pe pietroaie au plecat şi am rămas singură.
Acum probabil că vă întrebaţi care e treaba cu titlul articolului. Ei bine, lăsând la o parte povestea ştiinţifică a formării rocilor hexagonale, legenda este de o mie de ori mai faină.
Giaint's Causeway nu se cheamă aşa pe degeaba. Se spune că în zonă trăia Gigantul Fin MacCool şi că într-o zi, în timp ce el îşi cultiva grădina, de pe malul celălalt, adică din Scoţia, îl vede pe Gigantul Benandonner care îl înjura şi îl ameninţa că vine să îl bată. Atunci Fin s-a enervat şi a luat roci din ţărmul stâncos şi a început să le arunce în mare, în ideea de a crea o trecătoare până în Scoţia să se bată cu Benandonner. Numai că atunci când a terminat trecătoarea şi-a dat seama că e prea obosit şi s-a întors acasă. În timpul ăsta gigantul scoţian a venit spre Irlanda pe trecătoarea construită de Fin. Şi când a ajuns aproape, Fin şi-a dat seama că gigantul scoţian era mai maere decât el şi că nu avea cum să îl bată. Aşa că a fugit în casă se se ascundă. Acolo era Oonagh, soţia lui, care a venit cu un plan ingenios. L-a îmbrăcat pe Fin în bebeluş şi i-a spus să se culce în pat. Când Benandonner a venit să îl caute pe Fin, a răspuns Oonagh şi i-a zis că Fin e plecat la câmp, dar că să vorbească încet să nu îi trezească bebeluşul. Atunci gigantul scoţian a vrut să vadă copilul lui Fin şi când a văzut ce mare era s-a gândit cum ar trebui să fie tasu... I s-a făcut frică a a luat-o la fugă pe trecătoare, distrugând-o în acelaşi timp de teamă să nu fie urmărit. Legenda spune că a fugit până în Scoţia şi s-a ascuns într-o peşteră, denumită Fingal's Cave şi în care există aceleaşi roci cu forme hexagonale şi totodată capătul scoţian al trecătorii.
Mie îmi place mult mai mult legenda şi demonstrează, încă o dată, dacă mai era necesar, că femeile sunt cele care pot salva o situaţie tensionată.
Acum abia astept să vizitez şi capătul scoţian.
Cât am aşteptat autobuzul am descoperit diferite versiuni ale legendei, dar şi un moşuleţ care e convins că rocile hexagonale se continuă pe sub apă din Irlanda până în Scoţia şi că de fapt e o trecătoare a Giganţilor, folosită şi acum, pentru că giganţii sunt mari şi apa abia dacă le ajunge la genunchi:D
Raluca

No comments:

There was an error in this gadget