Translate

April 22, 2011

Este cool să întârzii?

Să mă lămurească şi pe mine cineva că mi-i că am pierdut trenul ăsta. În ultima vreme toate, dar absolut toate întâlnirile pe care le-am stabilit s-au prelungit din cauză că cineva a întârziat. Şi acel cineva nu am fost niciodată eu... Am înţeles că dacă eşti o divă sau Regina Angliei e în regulă să întârzii sfertul academic la petrecerea dată în onoarea ta, dar aici nu vorbim nici de dive, nici de regine, vorbim de oameni simpli, vorbim de prietenii mei, de medicul meu, de cunoştiinţe, de toată lumea, repet mai puţin eu...
Aşa se face că pot să fac o hartă a locurilor unde se dau întâniri pe nevăzute, dacă nu am fost de la Rodica, la Mădălina, trecând prin Teodora de am ajuns să am o strângere de inimă când ajung în zona Unirea, de aceea nici nu îmi mai dau întâlniri acolo. O altă zonă nasoală e la ieşirile de la Universitate...penibil...
Da nici să aştepţi într-un restaurant nu e ok, că tot vine chelnerul şi te întreabă dacă nu comanzi şi tu îi spui că aştepţi pe cineva şi el te priveşte cu subînţeles şi te mai lasă 5 minute şi apoi te mai întreabă poate mai vrei o apă...ceva...penibil...
Nici să aştepţi în magazine nu e în regulă, că de obicei vezi ceva şi ai vrea să cumperi şi mai vrei o părere şi vânzătoarea se entuziasmează şi tu eziţi şi cu ultimele sforţări ieşi din magazin, dar îi promiţi că revii. Şi uneori revii cu prietena şi îţi cumperi respectiva chestie sau nu... Sau te plimbi în neştire prin magazine şi întârzierea ajunge de deja ai terminat un etaj al magazinului şi când vine persoana aşteptată, tu deja ştii totul şi nu mai ai chef să reintri în aceleaşi magazine...penibil...
Apoi ce nu înţeleg eu...stabileşti o întâlnire, pleci târziu de acasă şi e clar că vei întârzia...e chiar catastrofal să iei un taxi? mi s-a întâplat de o mie de ori să sun şi respectiva să îmi spună că e în staţie şi întârzie troleul...penibil...
Sau şi mai penibil, deşi întârzie vine cu telefonul la ureche şi îţi dă de înţeles că timpul cu tine e limitat, că mai are o întâlnire, că trebuie să mai fie undeva...şi dacă asta nu ar fi deja rău, te mai cară cu ea la acea întâlnire...penibil...
Nu zic şi eu am întârziat la viaţa mea şi am făcut oameni să aştepte, dar spre deosebire de alţii acum eu nu mai întârzii, vin la fix şi în timpul petrecut cu cineva nu mă gândesc la altcineva, nu îl scurtez pentru altcineva şi sper că nu fac pe nimeni să se simtă prost... Poate touşi nu sunt o specie pe cale de dispariţie...

No comments:

There was an error in this gadget