Translate

March 31, 2010

Ai mei sunt super şi acum

Pe facebook am dat peste site-ul ăsta: http://aimeierausuper.tumblr.com/ care este inspirat din site-ul ăsta: http://myparentswereawesome.tumblr.com/ E limpede cam care e diferenţa dintre ţări. Ai noştri comunistici aşezaţi regulamentar în faţa stării civile, ai lor insporaţi din Grease. Ai noştri alb-negru, ai lor color. Ai noştri uniformizaţi, ai lor ieşiţi din tipare. E interesantă o incursiune în site-urile astea. Aş fi vrut să pun şi o poză-două dar m-am gândit că nu se cade. Dar primul lucru pe care îl fac când ajung acasă, caut poze cu ai mei, bine în afară de alea clasice de la nuntă...

March 26, 2010

Expoziţii pentru feminista din mine

Vineri am avut o zi a mea în care am făcut ce am vrut eu. Şi ce am vrut eu să fac a fost să vizitez două expoziţii temporare: la Muzeul Cotroceni şi la Muzeul de Istorie. Dimineaţă m-a lăsat Alin în poarta la Cotroceni, iar eu m-am descurcat să ajung din nou în centru şi chiar să ajung şi la Orange să plătesc telefoanele. Acum să nu mă credeţi vreo neghioabă, dar cu mijloacele de transport în comun din Bucureşti e totdeauna un noroc dacă nimeresc unde trebuie...
Aşadar la Cotroceni era expoziţia Moda feminină la 1900. Afişul este acesta şi alte poze nu mai am pentru că nu m-au lăsat cu aparatul foto.
Bine poate la Cotroceni e cumva de înţeles, dar faza cu aparatul foto interzis în muzee mi se pare o mare tâmpenie. Sau am mai scris că la Muzeul Ţăranului Rămân taxa de fotografie este de două ori preţul biletului. Sunt pur şi simplu închistaţi pentru că acum toată lumea are un aparat foto digital, iar netul e la liber. Eu zic că îţi faci reclamă şi altfel dacă laşi oamenii să facă poze. Dar să lăsăm nervii şi să revenim la ziua mea.
La Cotroceni am vizitat cu un grup de prichindei. Şi oricât de mult nu mi-ar plăcea mie copii, ăia erau disciplinaţi şi ascultători. Am aflat mai târziu că nu erau români, da asta e o altă poveste. Ei bine trebuie să ştiţi că pentru a vizita Muzeul Cotroceni vă trebuie rezervare. Da din aia strictă. Ţi se cere ziua şi ora la care vrei să vii şi daca întârzii aştepţi să iasă alte grupuri care probabil au venit înainte. Pentru expoziţiile temporare nu e nevoie de rezervare, deci am răsuflat uşurată că nu venisem acolo degeaba.
Bine vorbim de Cotroceni, deci securitatea mi s-a părut cam strictă. Adică la ce muzeu laşi buletinul la poartă? Noi poate că înţelegem, dar educatoarele copiilor din altă ţară nu pricepeau şi pace. La fel nu au înţeles de ce toate aparatele foto s-au strâns într-o tavă(dacă ar şti Alin că şi aparatul lui a împărţit aceeaşi tavă cred că s-ar everva niţel...bine a trebuit să le exemplific de ce al meu venea cu ghiozdan cu tot...) şi de ce nu se poate fotografia. Până la urmă într-o engleză stricată cineva le-a explicat situaţia, dar eu bag mâna în foc că educatoarele au înţeles că vizitează casa lui Băse, deci chiar camerele unde doarme acesta...
Despre expoziţie pot doar să vă spun că în maxim 10 minute am gătat-o şi vă asigur că am citit mai tot. Erau vreo 7 ţinute şi mai multe planşe cu pagini de modă şi calendare de prin 1900. M-a împresionat că am văzut o reproducere după rochia Elenei Cuza şi mi-am amintint de Ruginoasa pe care am vizitat-o când era mică. Acolo e chiar rochia şi ştiu că m-am învârtit mult în jurul ei. Chiar ar trebui să revizitez Ruginoasa.
De la muzeu mi s-a spus că ajung la Universitate cu troleul 61 şi mi s-a indicat şi unde era staţia. Am găsit-o nu-i problemă, doar că eram singura de acolo, iar un paznic al palatului a venit să mă întrebe ce fac. Aşteptam autobuzul. Bine nu a fost mulţumit că cica pe acolo trec doar trolee, dar ne-am lămurit până la urmă. Ce nu înţeleg eu e ce e cu paza asta? Adică ok exista Băselu undeva în apropiere, dar sincer cred că în mai nesiguranţă este în băile lui obişnuite de mulţime decât dacă cineva asteaptă troleul 61 undeva în afara gardului Cotrocenilor....
Şi cum vă spuneam minunatul troleu m-a dus la Universitate, numai că nu am apucat să ajung acolo că în faţă la Cişmigiu mi-a atras privirile poarta de mai sus. Era târg de ţărănisme... Normal că am coborât. Slăbuţ târgul, dar tot mi-a luat cercei în formă de broască ţestoasă...
Iar Cişmigiul arată fantastic. E curăţel, iar vineri pe zi era slab animat. Mi-a plăcut fântâna asta pe care nu am mai zărit-o până acum...
Când am ieşit din Cişmigiu am observat că a venit primăvara... au înflorit copăceii gelbeni, deci liliacult trebuie să fie aproape...
După o scurtă haltă la Orange am ajuns la Muzeul de Istorie. Acolo surpriză plăcută: pe 26 ale fiecărei luni muzeele sunt gratis. Nu că cei 5 lei pe care i-am plătit la Cotorceni mi-au subţiat buzunarul, dar e bine de reţinut data... Şi cum era fix pe 26 m-am lăfăit prin sălile muzeului. Din nou nu am avut voie să fotografiez aşa că nu am poze din interiorul muzeului. Istoria la feminin este numele expoziţiei.
Cumva mi-a lăsat impresia că există bună voinţă, există idei bune, dar nu există mijloacele necesare. Expoziţia e subţirică, dar oricum mai consistentă decât cea de la Cotroceni. Începe din timpuri străvechi şi se opreşte prin 1970. Nu mă înţelegeţi greşit. Mi-a plăcut expoziţia, dar erau puţine obiecte, iar pozele care le ilustrau erau neinspirate. Se vedea că a fost făcută cu bani puţini. Oricum la Muzeul de Istorie am prins nişte expoziţii temporare foarte faine deci e de urmărit.
Apoi m-am întors la universitate ca să ajung la Cărtureşti. Nu era plină ziua fără o vizită la Cărtureşti. Am trecut prin locul "unde s-a murit la Revoluţie"...cum fântâna era în construcţie am tras o poză şi m-am grăbit spre Romană...
De la Cărtureşti nu mi-am luat cine ştie ce, dar într-un magazin am găsit cutii cu biscuiţi. Mi-am cumpărat două...mi se par faine şi îmi vor aminti totdeauna de ziua pe care am petrecut-o cu mine.
Vă las cu descrierea expoziţiei de la Muzeul de Istorie: Expoziţia propune o imagine asupra feminităţii şi rolului femeii în istorie, pe teritoriul ţării noastre. În relatarea poveştii despre eternul feminin am apelat la documente arheologice, artă, religie, ştiinţe sociale şi istorie. De la Zeiţa-creatoare a tuturor lucrurilor din neolitic şi frumoasele obiecte de podoabă feminine, aparţinând epocii bronzului, trecem apoi prin oraşele-cetate de la Pontul Euxin. Aici întâlnim femeia elină, retrasă în interiorul locuinţei sale, în contradicţie cu femeia din lumea romană, care obţinuse o oarecare independenţă materială, patrimonială şi juridică, acum luând naştere şi cele dintâi asociaţii feminine. Cât priveşte femeia din epoca dacică, avem puţine mărturii scrise, dar ea ne apare figurată pe câteva scene de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclisi, unde ni se înfăţişează zveltă, cu faţa ovală şi trăsături fine, ochi expresivi şi buze frumos conturate. Podoabele femeilor dace descoperite în urma săpăturilor arheologice, denotă bun gust şi eleganţă. Periplul nostru continuă în Evul Mediu, unde, descoperim, cum, indiferent de statutul social, odată cu căsătoria, femeia prelua toate îndatoririle casei, tot ceea ce era de împlinit în interiorul şi în jurul acesteia, iar bărbatul tot ceea ce era legat de lumea din afara casei. Departe de a rămâne simple elemente decorative ale saloanelor mondene, femeile românce aparţinând efervescentului secol XIX s-au implicat activ în viaţa politică prin manifestări proprii. Însă, abia în perioada interbelică, legea electorală din 1939 i-a permis femeii să pătrundă în universul consacrat până atunci numai bărbaţilor. După cel de-al doilea război mondial, ca răspuns al instalării comuniştilor la putere, în 1945, a luat naştere mişcarea de rezistenţă din Munţii Făgăraş, printre membrii căreia s-au numărat şi femei. Chinurile şi umilinţele la care au fost supuse în timpul detenţiei sau în urma deportărilor le aflăm din documente provenite de la supravieţuitoare, “esenţe ale feminităţii îngenuncheate, dar niciodată învinse”. Regimul comunist a impus în mod brutal femeia ca “muncitor socialist egal” cu bărbatul. Acest model al femeii muncitor se împletea cu imaginea femeii – mamă a naţiunii socialiste, soţie şi fidelă apărătoare a păcii. Prin refuzul acceptării nulităţii intelectuale, disidentele anilor 1980 vor renaşte ideea emancipării feminine în România.

March 24, 2010

Cum poţi să te saturi de Viena?

Am auzit recent pe cineva spunand că a fost de atâtea ori la Veneţia de s-a săturat. Persoana lucrează la o multinaţională cu sediul principal acolo. Ciudat că eu chiar nu credeam că în clădirile alea micuţe şi cochete se poate dezvolta o multinaţională... Am încercat să îmi explic că persoana respectivă probabil a văzut Veneţia din prisma omului plecat acolo cu treburi, care probabil că nu a apucat să viziteze. Da şi să stai într-o piaţă din aia mică să ronţăi un corn în pauza de masă şi să te gândeşti la nemurirea sufletului nu cred că poate fi chiar aşa de rău, de să te saturi...
Ştiu acum probabil credeţi că am încurcat Veneţia cu Viena, că doar acolo am fost eu... ei bine nu. O altă persoană a avut nenorocul să spună că a fost de atâtea ori în Viena de s-a săturat. Spun nenorocul pentru că ştiu sigur că persoana a fost acolo de plăcere şi nu la muncă... Şi normal că am descusut-o. Păi cum să te saturi de Viena? Cum să te saturi de civilizaţie? Cum să te saturi de vizitat? Cum să te saturi de muzee? Cum să te saturi de magazine? Cum?
Probabil că sunt doar frustrată că nu pot face aceeaşi afirmaţie. Dar pe de altă parte eu sincer pot spune că m-am săturat de Bucureşti, de stat aici, de ţigani şi mizerie, dar nu m-am săturat de descoperit străduţe mici cu firme de pe vremuri. Nu m-am săturat de centrul vechi, de Muzeul Satului, de locurile dragi pe care le-aş vizita la disperare pentru că totdeauna am acolo trăiri noi...
Deci cum te poţi sătura de Viena?

March 23, 2010

The good wife

După ce m-am zombat la Sex and the city am găsit un nou serial care să îmi placă. Şi probabil că nu e puţin lucru că Mr. Big este personajul principal sau unul dintre personajele principale. Serialul se cheama The good wife sau cum l-au tradus ăştia pe aici Nevasta Perfectă. Şi cum s-au inventat site-urile unde poti vedea filme online deja am vazut primul sezon(aici). Nu vă spun mai multe ca să nu va stric surpriza, doar că dacă şi în România s-ar face justiţie aşa...

De pe telefonul mobil

Am decis să mai aranjez treburile pe aici şi să fac rubrici noi. Pentru că "baba de la 2" s-a mutat, iar în locul ei au venit nişte tipi faini, am decis să desfiinţez acea rubrică şi să fac alta. DE PE TELEFONUL MOBIL Desigur cu toţii surprindeţi cu telefonul mobil imagini inedite. Ele nu sunt de calitatea celor făcute cu aparatele digitale, dar sunt cât se poate de ingenioase şi merită o atenţie deosebită.
De pildă azi unii montau sau demontau o reclamă pe Casa Presei. Probabil Adevărul. Numai că în momentul în care am făcut eu poza se vedea doar vărul Click:)
Şi tot azi am achiziţionat o mega-brichetă. Vedeţi şi voi comparaţia cu un pachet de ţigări sau cu o brichetă normală
Poza asta e ceva mai veche. E de la un plafar de pe Lipscani. Plafarul vindea aşa un ceai, iar vânzătoarea m-a asigurat că îşi face efectul:)

March 22, 2010

Mogoşoaia

Vă spuneam că am fost la Mogoşoaia. Din păcate scriu postul la aproximativ două săptămâni după ce am făcut pozele, deci nu vă miraţi că afară este primăvară şi soare, iar în poze se vede încă zăpada.
Câteva precizări despre Mogoşoaia pentru cei care nu au fost acolo niciodată. Mogoşoaia vine de la boierul de origine maghiară Mogoş. În secolul al 17-lea Constantin Brâncoveanu a cumpărat teren în localitate şi a construit Palatul Mogoşoaia. Construit în stil Brâncovenesc cu elemente veneţiene şi otomane, palatul a fost terminat de Marta Bibescu.
De altfel aproape de palat este cavoul familiei Bibescu
Palatul din spate
Dea prin zăpadă
Casa oaspeţilor din spate
Turnul porţii
Complexul Mogoşoaia în faţă este palatul, iar în dreapta este casa de oaspeţi.
Bucătăria Brâncovenească cu patru turnuri de aerisire
Casa de oaspeţi acum un restaurant comunistic
Undeva în spatele bucătăriei se află abandonate două sculpturi cu Lenin. Una dintre ele cică ar fi fost aşezată în Piaţa Presei unde acum este un soclu gol.
Lenin cu faţa în ţărână...mă întreb de ce nu le topesc?
Gheţăria-un fel de cămară în care se ţineau la gheaţă bucatele şi băuturile. Gheaţa era luată din lac.
Complexul Mogoşoaia mai cuprinde şi serele folosite şi acum pentru cultivarea florilor, dar şi ca atelier de desen pentru copii. Tot din complex face parte şi o biserică cu hramul Sf. Gheorghe, care adăpăsteşte mormântul lui George Valentin Bibescu (fondatorul aeroportului Băneasa) şi tabloul votiv cu Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi.
Din păcate când am ajuns noi acolo nu se vizita nimic, deci interiorul nu l-am văzut. Oricum nu are sens să spun de starea în care se află totul, dar priveliştea merită un drum până acolo, mai ales că e la 10 kilometri de Bucureşti.

March 17, 2010

De ce mă cauţi?

O să spuneţi că în scurtul timp pe care l-am petrecut departe de blog mi-a mai căzut o doagă. Ei bine eu nu cred, dar în fine nici nebunii nu recunosc că ar fi nebuni până la proba contrarie... Să explic. De firea mea sunt sălbăticuţă, dar rău. Cei care au încercat mai mult decât ar fi permis ştiu pe piele proprie că mă retrag în carapace şi aia e. Acum două săptămâni am întâlnit în autobuz un tip. Am întâlnit e mult spus că doar l-am văzut că se uita la mine. Eu aveam aparatul lui Alin la gât (aparat care atrage toate privirile băieţilor, că doar v-am mai povestit) şi nu am dat importanţă momentului. Era autobuzul 783. Acum de ce e ciudată faza. Pentru că eu merg cam 20 la sută din timp cu autobuzul. Pentru ca de obicei iau autobuzul 335 până acasă şi doar când mă întâlnesc cu cineva în oraş iau 783. Pentru că acest autobuz 783 este mai scump şi deci mai gol, dar şi opreşte în mai puţine staţii. Pentru că în acea zi plecasem mai târziu de la serviciu. În fine. Acum două zile, în acelaşi autobuz, acelaşi tip. Înalt, brunet, cârlionţat, cu un palton negru, cu troller. Ora era diferită, dar el stătea în acelaşi loc. Din nou s-a uitat doar la mine. De data asta eu îmi imaginam scene din Matrix, cu pisica neagra... şi iarăşi aveam aparatul de gât. Am coborât cu o staţie înainte de staţia la care trabuia să cobor pentru că se aşezase lângă mine pe scaun şi probabil vroia să şi vorbească (v-am zis că sunt sălbăticuţă...). Ieri cine credeţi că stătea în geam la Gregories la Casa Presei?

March 15, 2010

Revin curând

Ştiu că nu am mai pus nimic pe blog de aproape o săptămana, dar nu am avut chef de scris, nu m-a deranjat nimic, nu am avut nici o noutate, desi subiecte daca vreau ar fi. Numai ca nu vreau ca blogul sa fie o corvoada asa ca scriu chiar cand imi vine sa scriu. Deci tuturor celor care au pus mana pe telefon şi s-au interesat în week-end dacă mai trăiesc le mulţumesc. Am să coc cât de curând mai multe postari că am văzut Alice în ţara minunilor, m-am zombat la un serial, am revazut Mogoşoaia...da toate la timpul lor... Vă spun doar ca Dea continuă să slăbească şi că pe 22 repetam analizele să vedem cum mai stă cu colesterolul... Şi apropo de doctori mi-am învins frica şi marţi mă duc la dentist:( Atât. Revin.

March 9, 2010

Mancare de week-end

Am rămas datoare cu o postare despre week-end. Nu a mai fost unul plin, am stat în casă şi am pierdut timpul. Totuşi ceva tot am făcut...am gătit. Dacă gătit se cheamă şi acţiunea de a face clătite şi gogoşi
Sâmbătă am făcut compoziţia de clătite cu Thea
Observaţi că bucătărim amândouă
Duminică am făcut gogoşi cu Alin
Rezultatul este ăsta...cam negre, dar pline de zahăr pudră...

March 7, 2010

Dieta merge bine

Nu prea m-am prins care este legătura între grăsime şi colesterol, da cică dacă reducem kilogramlele scade şi colesterolul. Nu vă impacientaţi, vorbesc de Dea aici. Aşa cum v-am povestit într-un text anterior Dea are colesterolul mărit. Aşa că de o săptămână nu i-a mai picat nici un treat de la masa noastră, iar de ieri i-am cumpărat "miraculoasa mâncare pentru slăbit". Ideea e că într-o săptămâna Dea a slăbit 2 kilograme şi deja i se vede tăliuţa... Mâncarea ii ajunge cam pentru o lună deci vă mai povestesc atunci...

March 6, 2010

Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me

Vă povestesc o mică întâmplare din care trageţi voi ce învăţături vreţi. Ştiţi că eu merg destul de des cu taxiul şi într-una din călătoriile mele de la Piaţa Romană la Gara Obor am întâlnit un taximetrist tânăr şi plin de amărăciune. Tatăl tocmai îi fusese internat în spital, trebuia să facă rost de bani pentru medicamente, la stradă nu mai ajunsese şi deci bani nu mai făcuse, fusese undeva să împrumute bani, dar respectiva persoană nu a vrut sau nu a avut... Toate astea le-am aflat trăgând cu urechea la conversaţia lui telefonică cu o tipă Corina, probabil soţia. Nu mi-a cerut nimic, nu am discutat în nici un fel situaţia lui financiară, m-a dus pe cel mai scurt traseu, iar când am ajuns acasă i-am dat două milioane. Repet fără să îmi ceară. Tocmai luasem salariul şi sincer el avea nevoie de alea două milioane mai mult decât aş fi avut eu. Plus că m-am gândit că fac o faptă bună şi că ajut un om aflat în nevoie...un om mult mai tânăr decât mine. Acum de ce am pus acest titlu e uşor de ghicit şi nu aş fi povestit nimic public dacă nu mi-aş fi dat seama că este o nouă înşelătorie. Cum? Păi joi am luat din nou taxiul din Romană, dar mergeam pe Călăraşi la o pizzerie. Acelaşi taximetrist, doar că nu într-un logan ci într-un renault. Nu am să spun nici firma şi nici indicativul, deşi dacă se va dovedi că într-adevăr omul ăsta înşeală alţi oameni voi face chiar plângere la poliţie. Aşadar nu era acelaşi traseu, eu nu purtam pardesiul, ci haina de blana, deci nu m-a recunoscut. Cum l-am recunoscut eu? păi după poveste, uşor nuanţată. Acum copilul era internat la spital, aceeaşi Corina la telefon, deşi am ascultat atent şi nu se auzea nici o voce de la capătul celălalt al telefonului, aceeaşi poveste cu avocata de la care ceruse bani şi care nu a vrut să îi dea... Repet nici de această dată nu mi-a cerut nimic. Nu am discutat, m-a lăsat la destinaţie, iar eu în loc să mă apuce mila m-au apucat nervii. Am notat indicativul şi firma, am reţinut cât mai multe detalii ale maşinii şi aia e... Dacă aţi păţit la fel sau aţi auzit pe cineva care a făcut astfel de gesturi caritabile vă rog să mă contactaţi. Mulţumesc!

March 3, 2010

Noi la Veliko Tarnovo văzuţi de prietenii noştri

Dacă vă întrebaţi vreodată la ce sunt bune trei aparate semi-profesionale Nikon într-un week-end în Bulgaria ei bine vă răspund eu. M-a surprins să îmi dau seama că deşi aparent am văzut aceleaşi lucruri am făcut fotografii diferite, de la un moment dat am crezut că ei au vizitat altceva. În plus ai mult mai multe poze cu tine, cel care eşti în spatele unuia dintre aparate. Aşa suntem noi, eu, Alin şi Dea văzuţi de Răducu şi Dănuţ. Enjoy!

Femeile şi-au pierdut feminitatea, iar bărbaţii cavalerismul

Mă ţin să scriu postul ăsta de acum două zile, adică de pe 1 martie. Tot îl alung şi tot iese la suprafaţă. Nu va fi cine ştie ce, deci nu vă asteptaţi la lucrări academice... Să explic întîi titlul. De obicei nu prea le am eu cu sărbătorile, cu mărţişoarele, ştiu că atunci când eram mică îmi plăceau schimburile de mărţişoare şi că stăteam cu mama cu o seară înainte şi căutam prin sertare, prin pungi, mărţişoarele cele mai frumoase. Bine pe cele mai frumoase le păstram, da pe următoarele pe scara frumuseţii le duceam colegelor. Luam apoi o coală de hârtie şi le prindeam cu bolduri acolo, iar sub ele scriam numele colegelor cărora le erau destinate. Când mă întorceam acasă pe aceeaşi foaie erau mărţişoarele pe care le primisem. Cel mai mult mă încântau cele din sticlă...ştiţi erau când eram noi mici... apoi veneau cele cu coşar, potcoavă sau trifoi sau buburuze. Cred că dacă mă chinui mai găsesc acasă sertare pline cu mărţişoare... Ideea e că la noi dădeau mărţişoare şi fetele şi băieţii, iar băieţilor le alegeam unele speciale... Era frumos şi se păstra cumva tradiţia. Îmi amintesc şi acum cum îşi prindeau băieţii în piept zeci de mărţişoare şi ziceau că sunt generali... În Bucureşti în schimb e altă tradiţie...aşa cum mi-a explicat-o plastic colega mea: fetele nu fac nimic şi aşteaptă mărţişoare de la băieţi. Numai că ne-am depărtat atât de mult de tradiţii şi ne-am înrăit atât de tare încât băieţii de la noi nu au adus nimic (exagerez am primit două mărţişoare de la doi moldoveni şi am primit şi flori, dar în redacţie să tot fie vreo 10 băieţi). Am cumpărat eu o cutie cu bomboane şi a trebuit să explic de vreo trei ori de ce am adus-o şi că eu ştiu că şi fetele oferă mărţişoare. Bine măcar că lui Alin i-a dat prin cap să cumpere nişte flori colegelor şi chiar şi mie că altfel eram amărâtă rău. Acestea fiind spuse să revenim totuşi la subiect...v-am avertizat doar că mă gândesc de mult la postul ăsta... De ce zic că femeile şi-au pierdut feminitatea... Eu percep feminitatea ca pe ceva ce nu e la vedere, ce trebuie descoperit strat după strat. Astfel cele care îşi expun jumătate din fund şi bust nu sunt feminine sunt cel mult curve. Feminină poate fi o mişcare, un gest, o expresie pe care doar EA o foloseşte. Feminin e comportamentul de şcolăriţă, dar nu ăla dus la extrem. Feminine sunt dacă vreţi florile lipite pe maşini, florile pe care ştii să le primeşti şi să le apreciezi. Eu una recunosc că nu ştiu să primesc flori, în afară de faptul că nu ştiu cum se ţin cu floarea în sus sau în jos, nu mă bucur de ele şi le las abadonate în vaze până se ofilesc...eventual le mai fac o poză... Feminin e un comportament nativ, de care multe dintre noi ne-am dezbărat odată cu revoluţia sexuală şi cu egalitatea sexelor, o prostie mare cât casa despre care promit să coc cât de curând un post... Acum cavalerismul...într-o primă fază e prost înţeles. Nu a merge undeva pe banii prietenului, nu ăla chiar nu e cavalerism e fraierism în cel mai bun caz. Vedeţi asta am pierdut odată cu egalitatea sexelor, dreptul de a fi întreţinute... Muncim la fel ca ei poate chiar mai mult, câştigăm la fel deci pretenţii de întreţinute nu ar trebui să avem... Nu zic că ar fi bine să stai cu burta ploditoare în sus la soare, iar el să facă totul. În timpurile noastre acesta e chiar un comportament deviant, iar cele care doar stau acasă şi cresc copii sunt nişte inadaptate (gandiţi-vă doar ce s-ar întâmpla dacă EL ar dispărea din ecuaţie...câte ar putea lua viaţa de la capăt?). Cavalerismul în opţiunea mea e transpus în atenţie, la nevoile persoanei de lângă tine, la ajutorul dat în caz de nevoie. Nu e musai să îi deschizi uşa maşinii, dar e fain şi impresionabil când o faci... Nu ştiu dacă mă fac înţeleasă aici. Nu îmi plac pămpălăii ăia care sub masca, cavalerismului linguşesc partenerul...am văzut cazuri în care el îi făcea toate poftele şi nu pentru că ar fi vrut sau pentru că aşa s-ar fi cuventi ci pentru că îi era frică să facă altfel. Şi iarăşi revenim la feminitate...scorpiile, mascate sau nu, clar nu sunt feminine... Cavalerii de astăzi nu trebuie să ne mai poarte războaiele, dar nu trebuie să uite că la o adică ei ar trebui să lupte... Am recitit ce am scris până acum...lung postul...dar nu am chef să îl tai...vreau doar să înţelegeţi atât: nu m-am referit la exemple concrete şi nici nu ne-am dat pe noi ca exemplu. Tot postul e doar o constatare şi poate fi îmbunătăţit, doar că probabil nu m-am gândit destul la el. Când eram în facultate CTP-ul spunea că pentru un articol bun te documentezi şi îl gândeşti cel puţin o săptămână... Bine acum nici CTP-ul nu mai e ce era, nici blogul nu e ziar...

Shopping-ul clar nu e pasiunea mea

Pentru că mi s-a decalat niţel programul acum nu mai adorm cu Mircea Badea aşa că mă chinuiam cu nişte documentare. Numai că ieri am nimerit pe Euforia TV (nu râdeţi că am şi astfel de programe în grilă) la emisiunea Shopping-ul pasiunea mea. Interesant concept. Cinci concurenţi au o oră la dispoziţie şi un anumit buget să îşi pregătească o ţinută pe o temă dată. Ieri am prins ceva cu o ţinută de MC. Surprinzător mai toţi concurenţii au ştiut ce e ală un MC şi cu ce se îmbracă el. Apoi au avut o temă purple heart, adică inimă mov. Numai că aici am adormit şi sincer tare mi-ar fi plăcut să văd ce scot concurenţii din magazine gen departament store, cum ar fi House of Art. Faină emisiunea pentru scopul meu. M-am enervat iniţial că in "juriu" erau nişte designeri şi nişte hair stilişti de care nu auzise nimeni care îi cereau uneia să poarte o rochie aşa cum a purtat nu ştiu ce vedetă la nu ştiu ce premii...cu oglinzi ataşate... Alo TREZIREA...suntem în România, unde mărimile nu au mai fost calculate de 40 de ani şi unde dacă ai un defect de ascuns mai bine mergi în fundul gol pe stradă, ca să nu mai spun că o oră pentru o ţinută decentă este foarte puţin indiferent de buget sau de cum araţi, că la noi rar găseşti o ţinută în acelaşi magazin...şi mă puteţi crede pe mine că am căutat o rochiţă pentru o nuntă şi pantofi asortaţi de mi-au sărit capacele... Bine la capitolul pantofi una tot vroia pantofi albastru metalizat la orice chiar şi la tricou şi blugi... Şi tare îmi e teamă că ajunge un Botezatu şi impune "tendinţele în materie de modă" în vreo doi-trei ani...de parcă cineva le ia minţile designerilor ăştia şi nu mai circulă prin lumea reală... Mi-ar fi plăcut să aflu cine a câştigat, că era şi un tip pasionat de shopping, dar din păcate nu am găsit nicăieri...

March 2, 2010

Week-end la Veliko Tarnovo - a doua zi

După aşa o zi agitată, noaptea am adormit buştean, iar dimineaţa m-a trezit Alin care ne făcea poze. Trebuie din nou să spun că ne-am simţit foarte bine la hotel şi că România la capitolul turism are de învăţat de la Bulgaria, pornind de la felul în care eşti tratat până la obiecte şi ghiduri promoţionale. Practic acolo esti tratat bine indiferent de cât ai dat pe cazare, chiar daca stai doar o noapte şi trebuie să spele cerşafurile după tine, chiar dacă ai câine, ai dat nişte bani, eşti client şi esti tratat ca atare. Despre ghiduri aş putea să vorbesc o groază. Pe lângă că găseşti ghiduri în română, acestea au o calitate excepţională. Cu Veliko Tarnovo am găsit vreo 5 ghiduri distincte, pe lângă cele 3 şi cu Arbanassi şi pe lângă cele două cu întreaga Bulgarie. În Bucureşti de exemplu am găsit doar unul cu foi mizerabile, cu poze şterse şi neclare şi cu informaţie precară. Şi nu cred că vrem să comparăm micul Veliko cu ditamai Bucureştiul...
Acum despre a doua zi. Aşa cum observaţi vremea s-a îmbunătăţit simţitor şi am avut şi noi timp de poze frumoase. Începutul zilei a doua l-am petrecut vizitând cetatea. Intrarea este 6 leva şi nu acceptă altă monedă. Mai trebuie să spun ceva, în general comercianţii am văzut că nu acceptau monede de euro, ziceau că nu le pot schimba la bancă. Logic că dacă nu primeau nici nu ofereau monede de euro. Schimbul se desfăşura în felul următor: tu dădeai euro şi restul îl primeai în leva...
Astea suntem noi în poarta cetăţii. Să vă zic două vorbe. Cetatea, aşa cum poate aţi observat din postul anterior, este destul de mare. Ti se va spune că în două ore o termini, noi în trei ore abia am făcut jumătate. Deci dacă vrei să mai faci o poză, să mergi liniştit şi să vezi tot rezervă-ţi o zi întreagă sau măcar o jumătate de zi.
Cetatea din Veliko Tarnovo este aşezată pe colinele Ţareveţ, Trapeziţa, Momina Krepost şi Sveta Gora, pe ambele maluri ale raului Iantra. Cetatea are o suprafaţă de 110 mii de metri pătraţi şi ziduri de peste 10 metri înălţime şi o grosime de aproape 4 metri. Mare parte din zid este încă vizibilă. De asemenea sunt vizibile şi cele trei porţi succesive. Din ghiduri am citit că cetatea adăpostea 21 de biserici, palatul ţarilor, casele nobililor, iar biserica ce se vede chiar şi acum în vârf este fosta patriarhie, bine reconstruită.
Aşa se vede Veliko Tarnovo din interiorul cetăţii
Eu cu Dea
În spatele zidurilor era o pădurice colorată extrem de fain. Am zăbovit niţel acolo cu Dea uitându-ne în zare...
Alin şi Turnul Baldwin. Legenda spune că acolo a fost întemniţat Baldwin I de Constantinopol, unul dintre liderii celei de-a patra cruciade în urma căreia a fost caputrat Constantinopolul. Sper să nu fac vreo confuzie. Ideea e că acest Baldwin a ajuns să fie închis în Ţaraveţ şi a încercat să scape seducând-o pe ţarină, nimeni alta decât nevasta lui Kaloian. Acesta a aflat, l-a omorât pe Baldwin şi i-a transformat craniul într-o cupă de vin. Povestea este extrem de romanţată pentru că acelaşi Kaloian am găsit că era un om extrem de credincios, primul ţar care a fost uns de papă...
Eu în turnul Baldwin
Pentru că eram cu Dea şi ea nu prea putea să se urce în turnuri am stat pe rând cu ea jos. Aici îl aşteptam eu pe Alin. Turnul Baldwin are trei etaje cu două încăperi cu podea din lemn şi ziduri groase din piatră. Sunt refăcute şi sunt extrem de curate...semn că românaşii nu prea au ajuns pe acolo...
Eu cu Dea pozam
Biserica din vârful dealului. Până la ea am urcat pieptiş, însă a fost mult mai bine decât dacă începeam să urcăm din faţă pe trepte
Biserica este pictată extrem de straniu. Nu mă pricep la reprezentarea standard a sfinţilor, însă ce am văzut acolo nu seamănă cu icoanele cu care suntem noi obişnuiţi.
Am găsit pe net că pictura interioara a fost refacută complet in anii 80 de un pictor bulgar, Teofan Sokerov
În fresca asta este integrată o icoană clasică. Cică pe pereţii bisericii sunt pictate scene din istoria Bulgariei şi de aceea nu sunt reprezentări religioase...oricum e ciudată...
O bisericuţă foarte mică pe care nu am apucat să o vizităm, dar pe care o vom bifa cu proxima ocazie
Din nou biserica din vârful Ţaraveţului, dar din alt unghi. Un alt obiectiv trecut la capitolul ratate este o a doua fortăreaţă din apropierea Veliko Tarnovo. Se cheamă Trapezitsa şi din cât am văzut cu ochiul liber era în renovare
Sincer nu ştiu care este simbolistica mărţişorului în România şi ce se face cu el, cert este că în Veliko am prins un fel de Târg al Mărţişorului. Deci comercianţi, tineri artişti, care făceau mărţişoare. Ei bine la ei s-ar părea că mărţişorul a rămas cel clasic, doar două fire colorate împletite în fel şi chip. Am văzut o mie de feluri de a împleti firele roşu şi alb şi foarte puţine mărţişoare aşa cum le ştim noi. Ceea ce nu am înţeles e de ce în mai toţi copacii erau prinse aceste mărţişoare...eu ştiam că le porţi o săptămână şi apoi le prinzi de crengile copacilor fructiferi...la ei erau prinse în orice fel de copaci. Cele de mai sus mi-au făcut cu ochiul...
După cetate am decis să vizităm localitatea Arbanassi, citisem eu că e un fel muzeu al satului, cu case în care chiar stau oameni. Nu am reuşit să găsesc nici un muzeu, dar am găsit o terasă foarte frumoasă în care iarăşi am mâncat mult, bun şi ieftin. Cică toate casele care aveau porţile deschise se puteau vizita, eu am văzut o grămadă dar mi-a fost ruşine să intru. Am văzut în schimb câteva pensiuni foarte intime şi frumoase. E de admirat stilul arhitectonic.
Promit să revin şi în Arbanassi, acum că ştiu ce să fac acolo şi promit să revin şi la Veliko Tarnovo. Merită.
There was an error in this gadget