Translate

March 26, 2010

Expoziţii pentru feminista din mine

Vineri am avut o zi a mea în care am făcut ce am vrut eu. Şi ce am vrut eu să fac a fost să vizitez două expoziţii temporare: la Muzeul Cotroceni şi la Muzeul de Istorie. Dimineaţă m-a lăsat Alin în poarta la Cotroceni, iar eu m-am descurcat să ajung din nou în centru şi chiar să ajung şi la Orange să plătesc telefoanele. Acum să nu mă credeţi vreo neghioabă, dar cu mijloacele de transport în comun din Bucureşti e totdeauna un noroc dacă nimeresc unde trebuie...
Aşadar la Cotroceni era expoziţia Moda feminină la 1900. Afişul este acesta şi alte poze nu mai am pentru că nu m-au lăsat cu aparatul foto.
Bine poate la Cotroceni e cumva de înţeles, dar faza cu aparatul foto interzis în muzee mi se pare o mare tâmpenie. Sau am mai scris că la Muzeul Ţăranului Rămân taxa de fotografie este de două ori preţul biletului. Sunt pur şi simplu închistaţi pentru că acum toată lumea are un aparat foto digital, iar netul e la liber. Eu zic că îţi faci reclamă şi altfel dacă laşi oamenii să facă poze. Dar să lăsăm nervii şi să revenim la ziua mea.
La Cotroceni am vizitat cu un grup de prichindei. Şi oricât de mult nu mi-ar plăcea mie copii, ăia erau disciplinaţi şi ascultători. Am aflat mai târziu că nu erau români, da asta e o altă poveste. Ei bine trebuie să ştiţi că pentru a vizita Muzeul Cotroceni vă trebuie rezervare. Da din aia strictă. Ţi se cere ziua şi ora la care vrei să vii şi daca întârzii aştepţi să iasă alte grupuri care probabil au venit înainte. Pentru expoziţiile temporare nu e nevoie de rezervare, deci am răsuflat uşurată că nu venisem acolo degeaba.
Bine vorbim de Cotroceni, deci securitatea mi s-a părut cam strictă. Adică la ce muzeu laşi buletinul la poartă? Noi poate că înţelegem, dar educatoarele copiilor din altă ţară nu pricepeau şi pace. La fel nu au înţeles de ce toate aparatele foto s-au strâns într-o tavă(dacă ar şti Alin că şi aparatul lui a împărţit aceeaşi tavă cred că s-ar everva niţel...bine a trebuit să le exemplific de ce al meu venea cu ghiozdan cu tot...) şi de ce nu se poate fotografia. Până la urmă într-o engleză stricată cineva le-a explicat situaţia, dar eu bag mâna în foc că educatoarele au înţeles că vizitează casa lui Băse, deci chiar camerele unde doarme acesta...
Despre expoziţie pot doar să vă spun că în maxim 10 minute am gătat-o şi vă asigur că am citit mai tot. Erau vreo 7 ţinute şi mai multe planşe cu pagini de modă şi calendare de prin 1900. M-a împresionat că am văzut o reproducere după rochia Elenei Cuza şi mi-am amintint de Ruginoasa pe care am vizitat-o când era mică. Acolo e chiar rochia şi ştiu că m-am învârtit mult în jurul ei. Chiar ar trebui să revizitez Ruginoasa.
De la muzeu mi s-a spus că ajung la Universitate cu troleul 61 şi mi s-a indicat şi unde era staţia. Am găsit-o nu-i problemă, doar că eram singura de acolo, iar un paznic al palatului a venit să mă întrebe ce fac. Aşteptam autobuzul. Bine nu a fost mulţumit că cica pe acolo trec doar trolee, dar ne-am lămurit până la urmă. Ce nu înţeleg eu e ce e cu paza asta? Adică ok exista Băselu undeva în apropiere, dar sincer cred că în mai nesiguranţă este în băile lui obişnuite de mulţime decât dacă cineva asteaptă troleul 61 undeva în afara gardului Cotrocenilor....
Şi cum vă spuneam minunatul troleu m-a dus la Universitate, numai că nu am apucat să ajung acolo că în faţă la Cişmigiu mi-a atras privirile poarta de mai sus. Era târg de ţărănisme... Normal că am coborât. Slăbuţ târgul, dar tot mi-a luat cercei în formă de broască ţestoasă...
Iar Cişmigiul arată fantastic. E curăţel, iar vineri pe zi era slab animat. Mi-a plăcut fântâna asta pe care nu am mai zărit-o până acum...
Când am ieşit din Cişmigiu am observat că a venit primăvara... au înflorit copăceii gelbeni, deci liliacult trebuie să fie aproape...
După o scurtă haltă la Orange am ajuns la Muzeul de Istorie. Acolo surpriză plăcută: pe 26 ale fiecărei luni muzeele sunt gratis. Nu că cei 5 lei pe care i-am plătit la Cotorceni mi-au subţiat buzunarul, dar e bine de reţinut data... Şi cum era fix pe 26 m-am lăfăit prin sălile muzeului. Din nou nu am avut voie să fotografiez aşa că nu am poze din interiorul muzeului. Istoria la feminin este numele expoziţiei.
Cumva mi-a lăsat impresia că există bună voinţă, există idei bune, dar nu există mijloacele necesare. Expoziţia e subţirică, dar oricum mai consistentă decât cea de la Cotroceni. Începe din timpuri străvechi şi se opreşte prin 1970. Nu mă înţelegeţi greşit. Mi-a plăcut expoziţia, dar erau puţine obiecte, iar pozele care le ilustrau erau neinspirate. Se vedea că a fost făcută cu bani puţini. Oricum la Muzeul de Istorie am prins nişte expoziţii temporare foarte faine deci e de urmărit.
Apoi m-am întors la universitate ca să ajung la Cărtureşti. Nu era plină ziua fără o vizită la Cărtureşti. Am trecut prin locul "unde s-a murit la Revoluţie"...cum fântâna era în construcţie am tras o poză şi m-am grăbit spre Romană...
De la Cărtureşti nu mi-am luat cine ştie ce, dar într-un magazin am găsit cutii cu biscuiţi. Mi-am cumpărat două...mi se par faine şi îmi vor aminti totdeauna de ziua pe care am petrecut-o cu mine.
Vă las cu descrierea expoziţiei de la Muzeul de Istorie: Expoziţia propune o imagine asupra feminităţii şi rolului femeii în istorie, pe teritoriul ţării noastre. În relatarea poveştii despre eternul feminin am apelat la documente arheologice, artă, religie, ştiinţe sociale şi istorie. De la Zeiţa-creatoare a tuturor lucrurilor din neolitic şi frumoasele obiecte de podoabă feminine, aparţinând epocii bronzului, trecem apoi prin oraşele-cetate de la Pontul Euxin. Aici întâlnim femeia elină, retrasă în interiorul locuinţei sale, în contradicţie cu femeia din lumea romană, care obţinuse o oarecare independenţă materială, patrimonială şi juridică, acum luând naştere şi cele dintâi asociaţii feminine. Cât priveşte femeia din epoca dacică, avem puţine mărturii scrise, dar ea ne apare figurată pe câteva scene de pe Columna lui Traian şi de pe monumentul triumfal de la Adamclisi, unde ni se înfăţişează zveltă, cu faţa ovală şi trăsături fine, ochi expresivi şi buze frumos conturate. Podoabele femeilor dace descoperite în urma săpăturilor arheologice, denotă bun gust şi eleganţă. Periplul nostru continuă în Evul Mediu, unde, descoperim, cum, indiferent de statutul social, odată cu căsătoria, femeia prelua toate îndatoririle casei, tot ceea ce era de împlinit în interiorul şi în jurul acesteia, iar bărbatul tot ceea ce era legat de lumea din afara casei. Departe de a rămâne simple elemente decorative ale saloanelor mondene, femeile românce aparţinând efervescentului secol XIX s-au implicat activ în viaţa politică prin manifestări proprii. Însă, abia în perioada interbelică, legea electorală din 1939 i-a permis femeii să pătrundă în universul consacrat până atunci numai bărbaţilor. După cel de-al doilea război mondial, ca răspuns al instalării comuniştilor la putere, în 1945, a luat naştere mişcarea de rezistenţă din Munţii Făgăraş, printre membrii căreia s-au numărat şi femei. Chinurile şi umilinţele la care au fost supuse în timpul detenţiei sau în urma deportărilor le aflăm din documente provenite de la supravieţuitoare, “esenţe ale feminităţii îngenuncheate, dar niciodată învinse”. Regimul comunist a impus în mod brutal femeia ca “muncitor socialist egal” cu bărbatul. Acest model al femeii muncitor se împletea cu imaginea femeii – mamă a naţiunii socialiste, soţie şi fidelă apărătoare a păcii. Prin refuzul acceptării nulităţii intelectuale, disidentele anilor 1980 vor renaşte ideea emancipării feminine în România.

No comments:

There was an error in this gadget