Translate

August 20, 2009

Domnule secretar de stat vă rog chemaţi liftul!!!

Nu aiurez, e doar una dintre afirmaţiile de astăzi ale Elenei Udrea. Să vă povestesc ce a făcut ministrul turismului că poate nu aţi reuşit să prindeţi tot la TV. Dimineaţă pe la 10 s-a dus la parchet pentru a depune pângere penală împotriva membrilor comisiei parlamentare de anchetă care se auzeau pe înregistrările publicate de câteva cotidiene. La ieşire a anunţat că nu se duce la comisie, deşi era citată pentru ora 11 pentru că nu mai recunoaşte comisia în actuala componenţă. Şi dacă tot era la parchet, adică în zona Casei Poporului s-a răzgândit şi a trecut şi pe la comisie. A ajuns la 11 fix şi a fost întâmpinată cu flori de un membru al comisiei, liberal pare-mi-se, al cărui motiv pentru a-i da flori doamnei ministru îmi scapă. Era însoţită de doi popândăi de la minister. A aşteptat să îşi facă damblaua Ludovic Orban cu nişte proceduri stupide, era cumva clar că membri comisiei sau măcar preşedintele acesteia erau surprinşi de prezenţa domanei Udrea acolo, mă aşteptam chiar să scoată o revistă colorată şi să îi sfideze. După aproximativ 5 minute i s-a dat cuvântul, le-a zis în faţă că îi dă în judecată, le-a zis în faţă că nu mai au ce căuta acolo şi tot în faţă i-a sfătuit să îţi dea demisia din Parlamentul României, i-a sfidat, a vorbit aproximativ 5 minute, s-a ridicat, şi-a luat florile şi a plecat. La lift a rostit fraza din titlu şi dusă a fost...
Acum mie îmi e din ce în ce mai clar că doamna Udrea are coaie. Nu la modul propriu, dar ce a făcut ea astăzi ţine cumva de o oarecare siguranţă, amestecată cu tupeu şi cu aroganţă. Şi spun din capul locului că nu e un lucru rău şi că eu una încep să o privesc cu alţi ochi, dacă nu chiar să mă hazardez să spun că începe să îmi placă.
I-a făcut din vorbe, gesturi şi atitudine. Cine să i se opună, Orban care probabil discutase cu un Jack cu o seară înainte? Bănicioiu, care nu a găsit altceva mai nimerit decât să o compare cu o altă Elenă celebră, nu mă refer aici la cea din Troia ci la Elena Ceauşescu? Deşi nu îmi e clar dacă nu cumva din cauza ei se va porni cu adevărat războiul în coaliţie... Cine Adriana Săftoiu? pe care o stimez şi o ador, dar care astăzi a tăcut mâlc. Nu zic să coboare niţel nivelul şi să discute de la egal la egal cu Elena Udrea, dar să ia o atitudine ceva acolo. Apoi cine doamna cu coc, Aura Vasile, care era foarte vocală cu cinci minute înainte să ajungă ministrul turismului la comisie şi apoi şi-a pierdut vocea? Sincer acum, cine să se pună cu Udrea? pentru că aşa cum chiar domnia sa spunea Elena Udrea nu e Monica Ritzi.
Pe asta vă spun eu că nu o daţi jos de acolo decât dacă cade Băse şi chiar şi atunci dacă PDL-ul iese cumva de la guvernare sau habar nu am în ce condiţii...
Acum feminista din mine aplaudă tot ce a făcut Elena Udrea astăzi. Şi apropo, după faza cu comisia anunţă conferinţă de presă la minister la ora 14. Toată floarea cea vestită a presei a apărut acolo, ca să afle că doamna Udrea a folosit pretextul pentru a ne vorbi despre turismul balnear. Şi uite aşa a făcut niţică reclamă. A arătat că ea munceşte. Cică astăzi vine la Realitatea. Sunt curioasă ce o să zică, numai că la ora aia sper să dorm buştean. Da sincer acum: nu aţi început să o remarcaţi pe Doamna Udrea?
Foto: pesurse.ro

No comments:

There was an error in this gadget