Translate

July 16, 2009

Concediu - Târgu Neamţ - Ziua 8

Ziua a 8-a, ultima de la munte, mi-a plăcut cel mai mult, dar m-a şi întristat cel mai tare. Mi-a plăcut pentru că a fost zi de vizite la muzeele din Târgu Neamţ, m-a întristat starea muzeelor. Să vă dezvolt. Am vizitat aşa: Casa lui Ion Creangă din Humuleşti, Casa Veronicăi Micle din Târgu Neamţ, Muzeul de etnografie din Târgu Neamţ, Rezervaţia de Zimbri din Vânători Neamţ şi Mănăstirea Văratec. Pare mult, dar în jumătate de zi le-am terminat, fie că sunt mici fie că pleci că te buşeşte plânsul.
Casa lui Creangă din Humuleşti şi motoceii cu care se jucau mâţele din copilăria povestitorului
Am regăsit casa aşa cum mi-o aminteam. Diferită faţă de Bojdeuca din Ţicău, dar totuşi plină de un anume farmec. Am stat cu Dea pe o băncuţă în curtea casei şi pe bune dacă atunci mi-aş fi dorit ceva mai mult
Am făcut o grămadă de poze la Casa lui Creangă, dar m-am chinuit să fac o selecţie dură. Aici suntem toţi trei în faţa casei
Eu în poarta casei. Biletul costă doar 2 lei, ca de altfel la toate muzeele din Tg. Neamţ. Alături puteţi vizita pentru doar un leu o grădină cu personajele lui Creangă din "Amintiri din copilărie". Mi-a plăcut că în loc de bilet am primit două vederi, pe care mi le-aş fi cumpărat oricum.
După Casa lui Creangă vă recomand să mergeţi la Casa Veronicăi Micle. Să faceţi o comparaţie. Deşi ni s-a zis că "muza lui Eminescu" a locuit în acea casă "vremelnic" puteţi compara traiul sărăcăcios al lui Creangă cu traiul Veronicăi. Nu am avut voie să fac poze în muzeu. Chiar dacă muzeografa era plecată când am ajuns noi acolo nu am făcut poze fără aprobarea ei. De aceea nu vă pot face eu comparaţia. Trebuie să mergeţi şi să vedeţi.
Intrarea este tot doi lei
Curtea Muzeului de etnografie din Tg. Neamţ. Un amfiteatru în care sunt reprezentate scene din Amintirile şi Poveştile lui Creangă
La Cireşe
Punguţa cu doi bani.
Tot doi lei intrarea. Însă chiar dacă este un muzeu mare şi interesant pute. Da ce zic eu pute duhneşte. Nu era deschis nici un geam şi de la praf şi naftalină aerul era irespirabil. Eu am mers prin trei camere din cinci şi am făcut un atac de anxietate. Mă simţeam închisă şi nu mai puteam respira. Am fugit la modul propriu afară. Ştiu poate sunt mofturi, poate sunt eu nebună. Mergeţi şi mă puteţi contrazice. Apoi, înţeleg că doi lei intrarea e puţin şi probabil nu sunt suficienţi pentru a întreţine muzeul şi a plăti muzeografa. Dar deşi părea o femeie de treabă, a admirat-o pe Dea şi a vorbit cu noi, regret să spun da o cam freca. Adică muzeul este pe două etaje, are cinci camere aranjate destul de cu gust şi bine gândite, însă ea ne-a deschis uşa ne-a indicat traseul şi a ieşit în curte să vorbească cu muzeografa de la Casa Veronicăi Micle care este peste drum. Nu aşa se face, chiar dacă şi în Bucureşti am văzut aceeaşi practică. Eu una consider că nu îţi faci treaba până la capăt. Cum ar fi eu să fac ştirile şi apoi să nu mă duc la jurnal?? Nu ar fi puţin ciudat?
A urmat, aşa cum vă spuneam Rezervaţa de zimbri din Vânători Neamţ. Deşi este o altă localitate nu este departe de Tg. Neamţ. E la 7 kilometri şi nu sunt indicatoare. Practic mergeţi în Vânători Neamţ, exact aşa puneţi pe gps, treceţi prin toată localitatea, ieşiţi şi după vreo două pensiuni pe dreapta faceţi stânga. Nu sunt indicatoare, vă repet ca să nu vă faceţi iluzii cum că ar fi indicatoare către singurul obiectiv turistic din localitate...
Acum mergeţi la Rezervaţia de Zimbri doar dacă aveţi inima tare şi nu vă emoţionează animalele închise şi prost îngrijite. Intrarea este 7 lei, numai că dacă ar fi după mine aş desfiinţa rezervaţia, aş lărgi ţarcul zimbrilor şi i-aş omorî cu un glonţ în cap pe îngrijitori. Pe scurt, cum intri te întâmpină un urs într-o cuşcă de 2 metri pătraţi cu un comportament specific animalelor închise. Mersul ăla în cerc pe lângă gratii. Mi-a fost aşa o milă de el de nu vă închipuiţi. Apoi zimri au un ţarc decent. Însă au doar un spaţiu extrem de mic de umbră. Ştiu la munte nu e cald ca la Bucureşti, dar în timpul zilei era destul de cald. Practic toţi cei 6 zimbri, atât am numărat eu, or fi fost mai mulţi, stăteau în locul cu mâncare cu botul în fân da nu mâncau, se bâţâiau aşa fără nici un sens, înainte şi înapoi. Căprioarele şi cerbii arătau mai bine şi aveau şi un ţarc cu mai multă umbră, însă stateau pe nişte paie putrezite de la atâta urină şi fecale. Poate aşa trebuie să fie şi poate cei care se ocupă cu îngrijirea animalelor vor spune că sunt doar o orăşeancă uşor impresionabilă, dar sunt sigură că dacă ar veni directoarea grădinii zoologice din "The little zoo that could" ar face infarct instantaneu.
Apoi dacă iarăşi ar fi după mine le-aş interzice accesul într-o grădină zoologică piţipoancelor şi manelarilor. Cum îi recunoşti? După lanţul de două degete la gât, după muzica dată la maximum în maşină şi după cojile de seminţe pe care le lasă în urmă. Ei bine nişte manelari însoţiţi de piţi au vizitat rezervaţia cu noi. Este inutil să vă spun că numai nu săreau în ţarc ca să facă o poza, deşi se puteau face unele faine şi de pe margine, dovadă cele făcute de noi, loveau gardurile pentru a atrage atenţia animalelor, vorbeau tare şi urât. Ştiu o rezervaţie nu e o biserică, deci nu trebuie să te comporţi ca atare, dar când vezi animale chinuite în cuşti nu le mai chinui şi tu inutil. Totul s-ar rezolva dacă îngrijitorii sau altcineva ar însoţi grupurile prin parc şi ar atrage atenţia că un anume lucru este nepermis. Însă singurul om era la poartă, împărţea bilete, scuipa seminte şi se uita la gimnastică...
Dea în schimb s-a simţit bine. Cât am vizitat rezervaţia a stat în maşină, iar după am stat pe o băncuţă, iar ea s-a jucat cu beţele.
La final am vizitat Văratecul. Însă începuse să plouă şi nu am apucat să fac decât fix 5 poze că cică se strică aparatul...nici măcar nu ploua aşa tare...şi apoi la ce bun un aparat de multe milioane care nu rezistă la ploaie...glumesc:)
Asta este Pensiunea Anca. Ştiu nu este obiectiv turistic, însă ne-am simţit aşa de bine încat v-o recomand încă o dată.
There was an error in this gadget