Găurirea blocurilor

Totul a început cu reţelele de cablu. Atunci am auzit prima dată bormaşinile cum sfârtecau din corpul blocului. La noi la Iaşi, un bloc cu 10 etaje, a fost găurit într-o săptămână. La mine la etaj se vedea armătura şi copil fiind mă fascina. Nu înţelegeam de ce mama se agita şi de ce fierătaniile alea nu ar fi trebuit descoperite niciodată. Aveam televizor color, aveam cablu. Evoluam. Apoi apometrele, da acolo s-au schimbat doar ţevi şi rar vreun vecin mai găurea blocul. Apoi a dat masiv strechea în toată lumea...iarna aer condiţionat, vara centrale de apartament. Găuri şi iar găuri, bormaşini şi zgomot cât cuprinde. Apoi uşi de fier să adăpostească toată avuţia, iar găuri şi la uşi de fier ce merge? TERMOPANE, iar găuri. Acum chipurile peticim exteriorul ca să avem căldură în casă şi să consumăm mai puţin. E cumva ok, evoluăm...da cu ce costuri???

Bijuterii

Sunt obsedată, de fapt cred că ar trebui să schimb adjectivul că deja v-am obişnuit cu el, dar cred că totuşi este cel mai potrivit. Sunt obsedată şi gata. De ce? de bijuterii. OK sunt femeie şi e oarecum normal, da recent m-a apucat un dor de cumpărături de bijuterii de nu am văzut. Şi doar ştiţi că mi se pune pata pe o pereche de cercei de o port un an sau lanţul de aur pe care îl am la gât de vreo ani şi pe cel dinainte de la 18 ani, deci nu aş putea spune chiar că şi port acele bijuterii, dar le vreau. Am o cutie întreagă şi e adevărat că de cele mai multe ori m-au salvat din situaţii fără ieşire şi au accesorizat orice ţinută, dar totuşi...

Şi cum cele hand made îmi sunt mai pe plac cred că zilele astea am să fac o gaură enormă în bugetul familiei pentru că sunt două târguri. Unul de bijuterii hand made şi altul de bijuterii de autor. Acum sincer nu ştiu care e diferenţa, dar am să o aflu pentru că vreau să mă duc la ambele...

Cineva totuşi să îl scape pe Alin pentru că el mă va duce...

Poze părinţi?

V-am mai spus că primesc săptămânal nişte statistici de la google. Cine a mai intrat pe pagina mea, cât a stat, ce a citit, de unde a intrat...dintr-astea. Una dintre statistici imi arata cum s-a ajuns pe pagina mea de pe google sau mai corect ce aţi căutat pe google şi aţi ajuns pe pagina mea. Şi bine sunt unele haioase, dar au devenit nesuferite cele cu tentă personală. Adică ştiu că atunci când scrii un blog ca al meu îţi cam expui viaţa, dar mi se pare destul cât pun eu pe blog, de ce aţi vrea mai mult? O căutare care m-a deranjat a fost: "raluca caranfil poze părinţi". Cât mai clar sau mai personal decât asta? Adică cele 5 persoane sau poate aceeaşi de 5 ori au vrut să ştie cum arată părinţii mei... Dacă vă recunoaşteţi vă rog să nu mă condamnaţi, dar eu consider că sunt nişte aspecte care pot fi puse pe blog şi altele care nu. Părinţii mei, deşi sunt principalii adresanţi ai acestui blog sau poate tocmai de aia, sunt ai mei. Nu sunt publici. Dacă vroiaţi să ştiţi dacă semăn sau nu cu ei, aflaţi că semăn. Cu tata la figură, la calcul, la atitudine, cu mama la fizic, la gesturi, la trăiri. Asta e tot. Nu vă condamn, dar mi se pare puţin ciudat că vreţi mai mult decât vă pot eu da. La urma urmei nu sunt vreo vedetă care incită la aflarea vieţii personale prin tabloide...şi promit că atunci când voi avea o poză decentă sau când voi simţi că trebuie vă voi arăta mai mult. Acum enough is enough!

Nu doar eu am o obsesie...

Azi am să vă vorbesc despre o altă obsesie. Este vorba despre bijuteriile Frey Wille. Am aşa o vagă impresie că am scris despre ele din concediu, dar acum vreau să dezvolt subiectul. Ei bine aceste bijuterii sunt colorate, sunt interesante şi sunt montate în aur. Şi în plus sunt inspirate din cei trei artişti pe care i-am cunoscut în Viena, pentru că vorbim de nişte bijuterii pur vieneze.

Cam aşa arată şi peste magazinele lor dai pe oriunde te învârţi în Viena.

Cum noi avem banii cam la limită nu m-am încumetat să îmi cumpăr o mică bijuterie de acolo pentru că spuneam că preţurile sunt prea mari. Aşa păreau acolo. Recent, adică prin primăvară, dar eu acum l-am descoperit, Frey Wille a venit şi în România unde snobismul atinge cote maxime. Aşa că şi-au trântit un ditamai magazinul pe Calea Victoriei şi bijuteriile accesibile ca preţ în Viena au devenit de lux în Bucureşti. Astfel un inel care în Viena era puţin peste 200 de euro, în Bucureşti este între 13 şi 15 milioane. Ultima dată euro era undeva la 4 de lei, deci 200 de euro egal 800 lei, deci cu aproape 700 de lei în plus. OK costă transportul, o fi scumpă şi chiria pe Calea Victoriei, da nici chiar cu aproape 100%. E jaf pe faţă. Aşa că dacă vreodată veţi considera bijuteriile Frey Wille nişte bijuterii simpatice din care trebuie să aveţi măcar una faceţi o excursie la Viena. Merită, şi dacă vă luati bilete de avion din timp ieşiţi mai ieftin decât dacă vă cumpăraţi un inel din Bucureşti.

Revenind totuşi la obsesie că despre ea vroiam să vă vorbesc. Aşa arată Hundertwasser în viziunea Frey Wille...recunoaşteţi casele?

Aceştia sunt macii lui Mucha

Iar acesta este Klimt

Bijuteriile includ cercei cu clips sau şurub, pandantive rotunde sau pătrate, brăţări fixe şi inele. Bine acum dacă mă întrebi eu le-aş vrea pe toate, dar mai târziu am să vă povestesc cum am ajuns totuşi să am si eu un produs Frey Wille...

Din spatele blocului

Cred că v-am cam înnebunit cu panorama Iaşiului aşa că trebuie să compensez cumva. Şi cum altfel decât cu poze frumoase de pe fereastra din Bucureşti. Am mai scris pe undeva că faţă de apartamentul din Avrig, acum văd şi eu cerul şi luna şi copacii şi casele. Nu e mult, dar e ceva. De fapt trebuie să recunosc că atunci când am venit prima dată în "prea frumoasa capitală" pe lângă numărul mare de tigani care difereau de cei din Iaşi prin agresivitate şi căutătură, apropierea de blocurile din faţă m-a şocat cel mai tare. Cum perdelele nu mi-au plăcut niciodată şi cum acolo deşi mobilat apartamentul nu avea perdele era un pic ciudat. Dar după ce am achiziţionat nişte stoluri a fost locuibil.

Probabil de aceea, oricât aş căuta, nu aş găsi nici o fotografie făcută de pe geam decât cele cu promoroaca, pe care de altfel le-am mai publicat.

Nu ştiu dacă se încadrează în canoanele fotografilor profesionişti ca o poză reuşită, dar după standardele mele asta este o poză frumoasă şi e făcută de pe geamul meu pe care mă uit acum când scriu acest articol:)