Translate

May 5, 2012

Cu câinele în excursie

Dragilor când voi veți citi aceste rânduri, noi vom fi în Cork, unde sper eu să vizitam Blarney Stone şi Cobh că tot v-am bătut la cap eu cu Titanicul. În Irlanda acest week-end este unul lung, ceea ce înseamnă că cel puţin bugetarii au liber şi luni. Noi vom pleca din Dublin doar o noapte, dar sper să fie două zile de neuitat. Eu una visez la o astfel de călătorie de când am venit în Dublin şi am planificat-o în cele mai mici detalii, doar că aşa cum m-am obișnuit, mai ales când călătorești cu alţi oameni, planurile de acasă sunt frecție la picior de lemn. Sper totuşi să ajung la cele două obiective.
Numai că nu despre asta voiam eu să vă vorbesc azi ci despre o chestie foarte ciudată pe care am întâlnit-o când am căutat cazare. Am vrut iniţial să ne cazăm la un B&B (bed and breakfast) drăguț, eventual cu vedere la mare, care să ne primească cu Dea. Faza a fost că am început căutările doar cu o zi înainte de plecare şi marea majoritate a B&B-urilor erau ocupate. Aşa că am căutat pe net de ni s-au lungit urechile şi până la urmă tot la booking.com am ajuns. Am găsit un hotel drăguţ, cu marea la capătul străzii sau cel puţin asta am văzut noi pe hartă.
Despre cazare vreau să vă spun că deşi oferta cu hoteluri sau B&B-uri pet friendly era destul de numeroasă, la ei că te acceptă cu pet înseamnă că au în curte o cuşcă. Unele le-am văzut pe net şi arată într-adevăr bine, dar tot sunt nişte locuri în care Dea ar urla toată noaptea, pentru că nu a mai stat niciodată în cuşcă. Singura încercare a fost acum mulţi, mulţi ani când a urlat ca lupii toate cele 30 de minute cât am băgat-o acolo. Plus că nu ştiu cum aş sta eu fără să o ştiu sub supravegherea mea...
În fine nu mai comentez, că deja vă văd sprâncenele ridicate a mirare şi dezgust.
Treaba e că în Irlanda foarte multă lume călătorește cu animalul de companie. La mai toate obiectivele pe care le-am vizitat am văzut nu unul sau doi câini, ci de la 5 în sus. Şi nu toţi erau ai localnicilor, deci turiștii trebuie că stăteau undeva. Faza e, şi ne-a fost confirmată de patroana unui astfel de B&B, că nu toţi câinii sunt dresați. Nu toţi sunt curați (mie îmi plac labradorii şi derivatele de nu mai pot, dar chiar şi pe promenadă văd cum se tăvălesc în nămol sau în nisip şi apoi fug liniștiți la stăpâni ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat). Nu toţi ştiu că nu au voie în pat sau în alte locuri (noi cu greu am dezvăţat-o pe Dea să nu se urce în pat dacă nu are voie, cum ar fi în vacanţe).
Așadar inițiativa patronilor de cazări pare totuşi lăudabilă, ei s-au chinuit să îţi ofere posibilitatea de a merge în concediu cu câinele, că mă gândesc că numai construirea unor astfel de adăposturi este de o mie de ori mai scumpă decât curățarea unor covoare sau așternuturi, din când în când, doar că nu au luat în considerare faptul că cel puţin în Irlanda toţi câinii stau în casă, dacă nu chiar în aceeaşi cameră cu stăpânul. Rar mi-a fost dat să văd câini în curți, iar în Dublin 95 la sută din locuințe sunt case.
Totuşi, că să nu închei într-o notă pesimistă există foarte multe cazări care acceptă animale de companie şi nu te obligă să le ţii în cușcă afară, problema e că trebuie rezervate din timp. Chiar şi în România este chestia asta că nu trebuie să cauţi cazare cu doar o zi înainte, sper doar că data viitoare ne vom pregăti din timp...deşi cunoscându-ne...
Raluca

May 4, 2012

Pe urmele lui Bram Stoker

Nu ştiu câţi dintre voi știți că în Dublin a fost conceput şi pus pe hârtie Dracula, cel pe care mulţi ar spune că ar trebui să îl folosim în promovarea României, dar şi mai mulţi spun că nu ar avea nici o legătură cu România. Nu este un subiect pe care îl voi dezbate în această postare, ci vă voi povesti cum am plecat într-o după-amiază în căutarea celui care l-a creat pe Dracula fără ca măcar să pună vreodată piciorul în Transilvania, doar pe baza miturilor şi legendelor auzite de la călători şi pe baza propriilor mituri şi legende. De aceea poate simt eu că Irlanda este cumva aproape de România, datorită multitudinii de obiceiuri, de datini şi de mituri pe care subconștientul le preia indiferent dacă, crezi sau nu în aşa ceva.
Cam în acelaşi fel în care am pornit În căutarea Sfântului Valentin, am plecat şi pe urmele lui Bram Stoker.
Ştiam că ar fi locuit chiar în acelaşi cartier cu mine, dar în cele câteva luni de când stau aici nu m-a pasionat subiectul, până într-o zi, când m-am pus pe bătut internetul. Am aflat că există o casă (de vânzare) pe lângă care trec zilnic sau de câte ori merg spre centru, în care s-a născut Bram Stoker. Este o casă ca oricare alta, nu are nici o placă, nimic ce ar putea indica faptul că acolo a trăit sau s-a născut Bram Stoker. De pe internet am aflat că ar exista o fundație Bram Stoker care ar vrea să cumpere respectiva casă şi să o transforme în muzeu.
Aşadar la numărul 15, Marino Crescent s-a născut Bram Stoker. A fost al treilea copil dintr-un număr de 7 şi cel mai probabil s-a jucat în locurile pe unde călcam eu sau în parcul din faţa casei, care cică i-ar purta numele, dar la fel nu este marcat acest lucru în nici un fel. 
Există totuşi o plăcută comemorativă, să îi spunem aşa, dar este aplicată pe o casă din centru, pe unde de asemenea am trecut de câteva ori, doar că oricât de căscată aş fi eu, nu am zărit-o. S-ar părea că pentru irlandezi faptul că Bram Stoker a fost directorul Teatrului Lyceum din Londra ar fi fost mai important, decât că e părintele lui Dracula. Altfel nu îmi explic de ce această mențiune ar fi a doua. La fel, chiar şi la Muzeul Scriitorilor şi în tot Dublinul ai să vezi mai dese mențiuni despre Oscar Wilde sau James Joyce decât despre Bram Stoker. De acord că opera celor doi ar fi mai vastă, dar dublinezii nu par a fi doritori să profite deloc de Dracula, mai ales acum când filmele cu vampiri au foarte mulţi spectatori...
În casa de pe Kildare Street la numărul 30 se pare că ar fi scris Bram Stoker, Dracula. Spun se pare pentru că am găsit ca ar fi scrisă în Dublin sau în Londra, unde autorul s-a mutat la 31 de ani.
Oricum ar fi, eu am fost încântată să merg pe urmele lui şi să caut indicii despre existența lui Bram Stoker. De această dată nu am mai colindat Dublinul pentru blog ci pentru o emisiune de televiziune pe care o voi realiza, alături de alţi români din Dublin, despre şi pentru românii din Irlanda.
Prima emisiune va fi pe 26 mai, deci în foarte scurt timp. Aşa se justifică lipsa mea de pe blog, dar promit să vă ţin la curent şi să atașez înregistrări, când va fi cazul.
Să îmi ţineţi pumnii,
Raluca

May 2, 2012

Statuile de la ei - statuile de la noi

Subiectul statuii dezvelite de Sorin Oprescu zilele trecute la București nu avea cum să mă ocolească. S-a comentat şi încă se mai comentează pe facebook, e plin netul de tot felul de poze cu respectiva statuie. Pentru cei care încă nu au aflat sau cei care nu mai au nici o tangenţă cu România, în faţa Muzeului de Istorie a României de pe Calea Victoriei din Bucureşti, zilele trecute a fost inaugurată o statuie a Împăratului Traian care ţine în braţe lupoaica lui Romulus şi Remus, iar capul acesteia ar vrea să fie steagul dacic. Sau cel puţin asta am înţeles eu.

Cel mai complet articol, cu cele mai multe poze, din toate unghiurile găsiţi aici. La fel am înţeles că există o statuie identică la Roma, în faţa Academiei Romane. Ca să nu mai spun ca același autor a dezvelit o altă hidoşenie (da aşa o voi denumi de acum) la Montreal, cică ar fi Mihai Eminescu.
Acum nu am făcut vreo facultate, curs sau specializare în artă, dar mă întreb oare la arte nu există nişte cutume? De acord că Eminescu se ţăcănise puțin, da chiar să îl reprezinți în halat şi cu mutră de nebun? Nu există nişte standarde, la modul dacă faci un bust sau o statuie cu Mihai Eminescu trebuie să arate într-un anume fel, eventual cu parul dat pe spate... Ştefan cel Mare trebuie să aibă sabia, iar Mihai Viteazu ar trebui să aibă cușma aia care îl face să fie recunoscut.
Eu cred că artiștii contemporani români au luat-o un pic pe arătură. Ce frumos arată statuile din Dublin, Budapesta sau Praga, extrem de reale şi frumos realizate şi ce urât arată arta contemporană răspândită pe străzile din Bucureşti şi nu numai. De ce totul trebuie să strige: sunt artist şi asta e o operă de artă contemporană? de ce totul trebuie dus spre hidos şi kitsch? de ce toţi se cred mai artişti cu cât "arta" lor frizează ridicolul şi urâtul? asta i-o fi învățând la scoală?
Nu ştiu, mă întreb şi eu...
Revenind la Traian. Am căutat pe net şi nu mai există nicăieri în lume o reprezentare a lui Traian în curul gol. Nicăieri. De unde să ştie omul privitor la statuie că ăla e fix Traian Împăratul Romei şi nu vreun exhibiționist pus pe vânat câini cu malformații în Bucureşti? Şi apoi cine ţine un câine în brațe în acest fel? Şi apoi de ce câinele e țeapăn? Şi apoi de ce era nevoie de o statuie, asta sau oricare alta, pe treptele Muzeului de Istorie? oare clădirea şi întreaga stradă nu arătau foarte bine cum erau, mai trebuia implantată şi hidoșenia asta?
Tare mi-i că au existat nişte bani, care au trebuit cheltuiți ACUM şi nu mâine sau peste o lună, când vin alegerile. S-a luat macheta unei statui deja existente, de un autor necunoscut, adus peste noapte mare artist, s-a turnat hidoşenia, s-au luat banii, s-a urâțit Bucureştiul şi gata.
Vorbește puţin lumea şi presa, apoi se ia cu altele şi asta a fost. Oare Sorin Oprescu o fi văzut exact ce statuie dezvelește? o fi văzut că Traian e gol şi că lupoaica e lipita de mâinile lui prost?
Singura chestie bună e folosirea lupoaicei capitoline şi a steagului dac în aceeaşi lucrare, dar rezultatul este unul dezastros.
Mă întreb pe undeva în lume or exista Romulus şi Remus care plâng după lapte?
Raluca

April 29, 2012

9 ani de bucurii necondiționate - Dea

Later edit:
Au trebuit să treacă patru zile să putem şi noi ieși cu Dea afară şi să îi facem poze pe iarba irlandeză. Nu a plouat în toate cele patru zile, dar ba uitam broşa acasă, ba uitam să facem poze...şi uite aşa am ajuns abia joi să apucăm să fotografiem câinele cu broşa cu Birthday Girl. Bine că toţi posesorii de câini ne-au felicitat pentru inițiativă, s-au asigurat că acul broșei totuși nu o atinge pe Dea şi i-au urat La multi ani!!!
Numai că foto modelul, ca orice foto model face nazuri şi nu voia să arate broșa nici dacă o rugai frumos, mai ales când a văzut ce atenție i se acordă broşei 
Poza asta îmi place cel mai mult, pentru că se uită la mine ca şi cum m-ar întreba: mă mai fotografiezi mult???
***
Nu cred că i-am mai sărbătorit vreodată ziua sau au fost ani când am uitat-o de-a dreptul. Însă anul acesta se împlinesc 9 ani de la nașterea Deei şi am vrut să o sărbătorim cumva. E o vârstă venerabilă pentru un câine, iar Dea în ciuda artritei pe care deocamdată o ţinem sub control, se ţine foarte bine. Citeam ieri o carte despre collie bătrâni şi deşi are simptome de câine senior, nu şi le arată. E fetiţa mea şi asta e tot ce contează. De 9 ani este prezentă în viaţa noastră, oriunde aceasta s-a desfășurat, s-a obișnuit ea cu Bucureștiul şi acum cu Dublinul şi nu şi-a pierdut drăgălășenia din ochi atunci când ne vede pe amândoi acasă. 
Nu vreau să mai spun aici de ce Dea merită tot ce e mai bun, dar din păcate, deşi irlandezii sunt pregătiți pentru tot felul de petreceri trăsnite, petreceri pentru câini nu au organizat nici măcar ei.
Aşa că ne-am gândit noi ce ar bucura-o pe Dea, mai mult decât mâncare? mai multă mâncare. O conservă de 1200 oare îi ajunge? Evident că nu i-am dat-o pe toată, dar i-am arătat-o şi oricum tot la ea ajunge :) 
Cred că am stat la Tesco la raionul cu zile de naștere vreo jumătate de oră. Am cântărit toate jucăriile de acolo, dacă s-ar potrivi unui câine şi la final am luat doar această insignă. Dea o va purta tot week-end-ul când iese afară. 
Acestea fiind minimele pregătiri am început petrecerea. Aici Dea e un pic neliniștită că i-a dispărut vasul de mâncare. 
Aşa că a plecat să îl caute prin dormitor. Acolo am prins-o şi i-am pus insigna. 
A mirosit-o şi s-a decis că îi place şi că e a ei. Acum dacă aţi vrea să i-o luaţi se va uita la voi ca şi cum: pai nu era a mea? 
Conserva a ajuns un fel de tortuleţ, la care Dea s-a repezit fără să mai aștepte să sufle în lumânări :) 
Aici tortuleţul e deja pe jumătate. Deei i-a plăcut. După ce l-a terminat, lumânarea a avut-o ca desert.
Cam asta a fost. Acum așteptăm să treacă vântul aducător de ploaie, să iasă soarele şi să mergem undeva frumos să facem alte poze cu sărbătorita.
La Mulţi, Mulţi Ani, Dea!!! să ne trăiești şi să ne luminezi viețile aşa cum ai făcut-o şi până acum :)
Raluca 

April 27, 2012

Irlanda - Castelul Trim

Am ajuns în Trim cu o cu totul altă treabă decât vizitarea castelului. Am mers în Trim să vedem Festivalul Baloanelor cu aer cald, ce se ţine în fiecare an acolo în luna aprilie. Cu această ocazie am învăţat ceva: dacă vrei sa prinzi o manifestare în Irlanda sau dacă vrei să prinzi promoţiile în magazine sau dacă vrei să apuci obiecte specifice sărbătorilor, cum ar fi Crăciun, Paşte sau Halloween, trebuie să mergi în prima zi sau în primele zile dacă este vorba de promoţii.
La Trim noi ne-am dus în ultima zi. Era şi Bank Holiday şi am zis noi că organizatorii vor face ceva frumos special pentru cei care veneau acolo în ultima zi. Numai că nu. Era o pustietate la ora 11 când am ajuns noi acolo şi o ploaie, de şi cei de la casa de bilete ne-au spus să intrăm să vedem dacă vedem ceva interesant şi să plătim la ieşire.
Aşa am intrat pe un câmp, de unde măcar se vedea bine castelul şi unde în afară de doi-trei vânzători obosiţi nu am văzut nimic. Nu tu baloane, nici măcar aer cald...era o ploaie de nu îţi venea să scoţi nici un câine afară, d-apoi 6 oameni care încercau să vadă baloane...
Că tot eram în Trim ne-am gândit ce am putea totuşi face ca vizita să pară profitabilă şi să nu ne ofticăm că am făcut 45 de minute şi cam tot atâţia km din Dublin degeaba. Aşa că cea mai logică soluţie a fost vizitarea castelului.

Ploua, (dar când nu plouă în Irlanda?) noi încercam să facem poze frumoase şi zidurile din curte ne-au mai calmat nervii provocaţi de situaţie. Ne-am cocoţat pe ziduri, am intrat într-o hrubă, am făcut vreo 50 de poze şi am aşteptat ora la care era programată vizita. 

Alin, preocupat să nu i se strice aparatul, îmi ţinea umbrela 
Nu ştiu dacă se vede exact cum ploua, poate daca daţi click pe poza de mai sus se vede relativ bine. Am șters aparatul de cel puţin 5 ori
Trebuie să îi mulțumesc colegei lui Alin, Maria, pentru poze. Probabil va trebui să îi traduc şi să îi explic exact care e treaba cu blogul, dar aceste prime poze au fost făcute de ea. În  poza de mai sus se vede cum pentru câteva momente a trecut ploaia şi chiar a reuşit să apară soarele.
Castelul Trim este cel mai mare Castel Anglo-Norman din Irlanda, iar tot domeniul se întinde pe 30 de mii de metri pătraţi. Castelul a fost iniţial construit de Hugh de Lacy, reprezentantul englezilor în Irlanda, iar la început era doar o fortificație şi mai puţin un castel. În interiorul castelului puteţi vedea şi acum machete ale diverselor stadii de construcție a castelului, iar ghidul vă va arăta chiar zidurile care s-au mai păstrat din acea perioadă. La doar un an după ce prima piatră de temelie a fost aşezată, în 1173 fortificaţiile construite de Hugh de Lacy au fost bombardate de irlandezi şi dărâmate. Fiul lui de Lacy, Walter a continuat construcţia castelului, pe care a finalizat-o în 1224. Următoarea fază din construcția castelului a avut loc la sfârşitul secolului XIII şi începutul secolului XIV, atunci s-au adăugat principalele elemente ce pot fi văzute şi astăzi la Castelul din Trim, cum ar fi cripta, turnurile rotunde şi grajdurile. 
Pe lângă castel şi zidurile ce îl înconjoară, alături găsiţi, tot de vizitat, Poarta Oilor, denumită aşa pentru că oierii trebuiau să plătească o taxă pentru a putea trece cu oile dincolo de poartă spre a le vinde în Trim. 

Cu timpul Castelul a cunoscut o importanţă specială în istoria Irlandei, datorită aşezării sale strategice, la distanţă mică de Marea Irlandeză, dar totuşi pe un deal şi apărat de valea râului Boyne. Nume precum Cromwell, Wellington sau Plunkett au fost legate de istoria Castelului din Trim, iar în secolul XV Parlamentul Irlandez s-a întrunit de şapte ori în castel.
În 1993 proprietarul de atunci a vândut castelul şi domeniul care îl înconjoară statului irlandez, iar după consolidări în 2000 a fost deschis publicului, ca muzeu. 

Aşa cum spuneam venisem în Trim pentru Festivalul Baloanelor cu aer cald şi am insistat să vedem ceva baloane. Aşa că până a început vizitarea castelului ne-am învârtit pe o pajiște şi credeam că placajul cu care ne-am şi fotografiat avea să fie singura referire la motivul vizitei noastre în Trim.
Castelul şi locul unde erau baloanele erau despărțite de râul Boyne. Mi-a plăcut mult podul din lemn,
dar şi podul din piatră pe care era o şosea. 
Nu cred că asta era menirea obiectului din fotografie, dar mie mi-a plăcut ideea. 
Sincer toată lumea îmi spune: ai văzut un castel, le-ai văzut pe toate, în Irlanda, dar nu e deloc aşa. Am porţia mea de castele vizitate, despre care am mai şi scris pe blog, dar castelul din Trim nu se poate compara cu nici unul. E unic, aşa cum mi se par unice în felul lor toate castelele din Irlanda. 
Eu cu umbrela verde şi cu Castelul Trim 
în interiorul unui turn 
eu şi un zid verde, în interiorul unui turn 
interiorul castelului 
Mi-au plăcut măciuliile cu care erau legate frânghiile de care trebuia să te ţii pentru a urca etajele castelului. 
Deşi de jos geamurile păreau blindate cu plăci de tablă, de fapt erau nişte plase prin care se vedea afară. Ghidul ne-a explicat că nici când castelul era funcțional nu era forte cald înăuntru. Ferestrele evident că nu erau bine izolate aşa că toţi pereții erau acoperiți cu tapiserii sau covoare, iar în sala mare se făcea focul.
În interiorul castelului sunt interesante pasarelele care te duc de la o cameră la altă. Ar fi fost super să îl reconstruiască aşa cum era el cândva, dar nu ar mai fi fost Castelul Trim ci replica acestuia
Punctul final al vizitei este acoperișul castelului, unde tot Maria ne-a făcut o poză. 
Eu pe acoperiş, iar într-o parte se vede Turnul Auriu.
De pe acoperişul castelului se pot face panorame foarte frumoase ale văii Boyne, care probabil că vă este cunsocută după Bătălia de pe Boyne, dintre catolici şi protestanţi, câştigată de cei din urmă în 1690. Bătălia de pe Boyne este un moment important în istoria irlandeză. 
Acesta este Turnul Auriu, denumit aşa după culorile pe care le ia piatra din care este făcut la apus. Noi nu doar că nu am prins apusul, da nu am prins nici măcar soarele. Poate altă dată :) 
Cam când am terminat vizita a ieşit preţ de 5 minute soarele aşa că am dat o fugă până la terenul cu baloane şi am trecut din nou pe sub Poarta Oilor. 
Acesta este terenul cu baloane, după cum puteti vedea baloanele nu prea există, în schimb îmi place că am prins norii de pe câmpul cu baloane. 
Toată lumea, chiar şi ghidul vă va spune că la Castelul Trim s-a filmat Braveheart cu Mel Gibson, deci dacă vi se pare cunoscut castelul de undeva să ştiţi că de acolo. Plus că am înţeles că era o temă de desktop în windows, tot cu Castelul Trim, deci au mai fost şi alţii care i-au apreciat frumuseţea. 

Totuși organizatorii, ca să nu îi dezamăgească pe cei care au plătit bilete (10 euro) au încercat să ridice câteva baloane. Când l-am văzut pe cel albastru am fugit la propriu spre el.
Însă vântul nu ajuta la ridicarea baloanelor. Pe cel negru îl ancorau 4 maşini şi tot nu a putut fi ridicat. După vreo 10 minute de încercări s-au lămurit şi ei şi noi că nu vom vedea baloane în acea zi în Trim. 
Cam asta a fost cu Trim. Îmi cer scuze că am promis postarea asta de vreo două săptămâni, dar pur şi simplu acum i-a venit timpul. Nu e o perioadă foarte fericită pentru mine în Irlanda, plouă de vreo trei zile şi chiar şi pe Dea o plimbăm pe lângă bloc, iar eu când ies din casă mă întorc cu geaca leoarcă. Să nu mai spun că deşi mi-am pregătit tricourile am revenit la geaca de iarnă, aia lungă şi neagră şi mă uit pe pozele celor din România şi vad soare şi văd terase şi văd iarbă verde şi excursia de 1 Mai la mare...
Poate vom merge şi noi fix de 1 Mai la plajă...mai vedem :)
Week-end prelungit cât mai plăcut!!!
Raluca