Translate

March 28, 2012

Dea, operă de artă

Acum ca Dea este un căţel foarte frumos ştiţi cu toţii, ceea ce nu ştiţi este că Dea a ajuns tablou. Lucrurile nu sunt foarte complicate, am văzut la cineva un tablou foarte realist cu un căţel şi am vrut şi eu. Acum urmează să vedem cum va ajunge în posesia mea să pot pune o poză cu modelul în original şi tabloul, pentru că artistul Ovidiu Nuţă a lucrat după o poză de-a Deei, făcută în bucătăria părinţilor mei când ne distram pe seama Deei punându-i fluturaşi în plete.
Iniţial m-am panicat putin văzând blogul lui Ovidiu, dar mă tot gândeam că tabloul pe care l-am văzut eu era foarte realist. Şi chiar la un moment dat i-am şi spus că să fie cât mai aproape de poză. 
Totul a decurs foarte fain pentru că Ovidiu mi-a trimis pe mail şi a postat pe facebook toate etapele tabloului şi vedeam practic în timp real cum tabloul prindea contur. Bine cică aş fi putut să am obiecţii, da sincer eram aşa de fericită că seamănă cu Dea şi că Dea va ajunge tablou, că nu aveam nimic de obiectat 
Şi se vede că am avut dreptate, chiar nu era nimic de obiectat. Acesta este tabloulrealizat după poză. Îmi place că Ovidiu a sesizat chiar şi cele mai mici detalii, ochii Deei, specifici rasei collie (care sunt asa de fapt din cauza unei boli), buza răsfrântă în afară şi chiar cârlionţii din guler pe care nu îi pieptăn pentru că mie îmi plac aşa. Ca să nu mai spun că a prins exact expresia feţei ei şi Dea pare că râde.
Domnule unii au talent, alţii nu. Eu sunt în categoria celor care nu au talent la pictură, dar Ovidiu cu siguranţă are aşa că dacă vă face cu ochiul portretul Deei îl puteţi contacta să vă facă şi vouă unul.
Acum mai sunt nişte chestiuni legale ca să pot scoate tabloul din ţară şi tabloul Dea va ajunge la mine :)
Mă şi visez peste ani când Ovidiu va ajunge celebru, mai celebru ca Picasso, cum mă vor căuta curatorii să le împrumut tabloul pentru expoziţii :))
Raluca

March 27, 2012

Să comentăm rochiile la Gopo

Gopo, echivalentul mioritic al Oscarului şi-a decernat premiile aseară. Cum nu am văzut nici măcar unul din filmele nominalizate sau actorii nominalizaţi în urma rolurilor din filme, am să comentez tot rochiile şi o să vedeţi că am ce comenta.
Să începem cu rochiile sau ţinutele care mi-au plăcut că vom termina repede.
Actriţa Ioana Blaj, depre care am auzit multe din păcate de la cunoscuţi şi de la TV, aştept şi un rol magistral în film, deşi am înţeles că activează mai mult în teatru. 
Daniela Nane 
O doamnă al cărei nume nu îmi scapă, pentru simplul motiv că nu l-am ştiut niciodată. După faţă e cunoscută, dar din păcate nu mie. Promit să caut mai mult şi să îi pun şi numele.
Cele trei rochii care mi-au plăcut aduc cumva cu un eveniment de genul premiilor Gopo. Nu e Oscar, dar măcar îţi trebuie o oarecare sobrietate. Actriţele de la noi au obţinut-o prin culori închise şi nu neapărat prin modele, însă pantofii cu degetele la vedere mi se par chiciul maxim la un astfel de eveniment, unde mai pui că am văzut astfel de pantofi purtaţi cu ciorap cu întăritură...doar în Românica...
Urmează categoria Dezastre la Gopo. Nu ştiu cine e doamna şi ce caută acolo, dar rochia, deşi frumuşică şi în tendinţe (se poartă imprimeul floral) era de o cină la restaurant cel mult...
Acum si ciorapii ăştia cu model sunt în trend, da trebuie să îi porţi cu cap şi pe unde trebuie. Domnişoarele probabil au confundat evenimentul cu banchetul de clasa a 8-a când încă îţi mai alege mămica ţinuta şi tu îţi pui amprenta prin ciorapi... altfel eu nu îmi pot explica. 
Balerini? eu sunt un mare fan al balerinilor, da mare, i-aş purta şi în somn, da parcă la evenimente începând de la nunţi, botezuri, cumetrii şi până la evenimente de genul Gopo, parcă m-aş cătăra măcar pe un toc de 5. Are sens să mai spun ceva despre rochie? hai să spunem totuşi că poate este o femeie ocupată şi nu a avut timp să se schimbe după ce a fost la supermarket. 
Domnule cumva dantele îţi inspiră ţinută de seară, de eveniment, dacă vreţi, dar aparent nu orice dantelă e de purtat. Nu zic doamna poate arată super, dar rochia o dezavantajează groaznic. 
Urmează trei fotografii la secţiunea: Aşa ceva? Măi eu înţeleg că românii vor să fie în trend, da pe bune dacă înţeleg de ce se chinuie?
Doamna cred că a coborât de pe podium sau cine ştie s-o fi schimbat moda în Bucureşti şi acum părul se poartă pe faţă... 
Amalia Enache şi Mircea Solcanu
De ce fustă la bărbaţi când nu eşti din Scoţia? da accept fustele îţi dau o libertate mai mare de mişcare, da nu e totuşi dus la extrem? 
Urmează secţiunea Angelina Jolie look alike şi cu ocazia Premiilor Gopo am înţeles eu de ce îşi arăta Angelina piciorul...să i se vadă pantofii.
Monica Bârlădeanu are chiar aceeaşi postură să nu cumva să facă vedetele de peste ocean ceva şi să nu fie copiate şi în Românica. Nu contează că respectivele vedete au fost comentate şi paracomentate şi am văzut-o pe săraca Angelina cu de la trei picioare în sus... 
Secţiunea Decolteul până la buric. Nu am nimic cu Andreea Raicu şi chiar aş spune că decolteul este unul frumos, mă întreb însă pe ce se ţine respectiva rochie.
La fel şi în cazul doamnei e frumos decolteul, da îţi trebuie o anumită siluetă să îl poţi purta, eu aş spune că rochiile trebuiau să fie cu vreo două numere mai mici, dar oricum arată foarte bine.
E ciudat că tocmai actriţele nu tocmai tinere erau îmbrăcate decent. Nu în ton cu ocazia, dar decent. Ultima dată despre Anca Pandrea citisem că făcea filme xxx cu Iurie Darie (câştigătorul Premiului pentru întreaga carieră), nu am văzut filmul dar e bine să o văd totuşi îmbrăcată, ca să nu mai spun că arată foarte bine...
De Stela Popescu îmi place şi coafura o întinereşte şi oricum e o prezenţă specială orunde s-ar duce. Mă întreb însă nevasta lui Arşinel cum o fi trăit toţi anii ăştia?
Nici despre Tamara Buciuceanu Botez nu pot să comentez pentru că mi-ar fi ruşine. A câştigat premiul Gopo pentru întreaga carieră. O admir de când eram mică şi nu doar din Liceenii, însă observ acum de când sunt în Irlanda că femeile din România de la o vârstă nu prea mai ştiu să îşi ascundă vârsta, nici măcar prin vestimentaţie. Am cunoscut ieri o doamnă de 83 de ani, dar nu îi dădeai mai mult de 40. E o temă ce ar trebui abordată pe undeva, de ce bătrânii din România se ascund în case, pe când cei din vest merg în croaziere? 
Florin Piersic Junior, că doar nu credeaţi că domnii scapă. Pentru imaginea pe care şi-a creat-o e îmbrăcat chiar decent, deşi spui că au tras fanele de el înaintea acestei poze, însă în Bucureşti nu prea curge apă caldă sau cum se explică pletele domnealui?
Tudor Chirilă...vedeţi ştiu numele bărbaţilor mai bine decât pe al femeilor :D Cred că e în trend sau ceva, dar nu a nimerit mărimea. Îi trebuia una niţel mai mare. În rest...în trend...o fi respirat toată seara?
Bogdan Dumitrache este unul dintre câştigători. El a plecat acasă cu statueta pentru cel mai bun actor în filmul Din dragoste cu cele mai bune intenţii. Ca să nu spuneţi că am vorbit doar de vestimentaţii şi mai puţin despre film, aflaţi că premiul pentru cel mai bun film a fost adjudecat de Aurora regizat de Cristi Puiu. Tot Cristi Puiu a fost şi cel mai bun regizor, pentru acelaşi film, Aurora. Ştiu că a fost prezent şi la Festivalul de Film din Dublin şi aş vrea sincer să îl văd.
Cea mai bună actriţă într-un rol principal a fost desemnată Anca Ularu pentru Periferic
Cel mai bun actor într-un rol secundar a fost Adrian Titieri pentru Din dragoste cu cele mai bune intenţii (alt film pe care trebuie să îl văd)
Premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar i-a revenit Ioanei Flora pentru rolul Lavinia din filmul Periferic
Toate celelalte premii decernate aseară le puteţi găsi aici locul de unde am furat fotografiile cu care am ilustrat această postare. Pe câţiva dintre câştigători îi puteţi vedea aici, de unde la fel am furat fotografii.
Gata acum că s-a terminat sezonul premiilor de tot felul, promit solemn să nu mai comentez rochii.
Raluca

Două articole

Unul despre Irlanda şi celălalt despre România. Despre asta vreau să scriu azi. Am să mă scuz în avans dacă vreodată lunea nu voi putea să postez ceva. Am început voluntariatul la un radio din Dublin şi cică luni de la 10.00 la 11.30 am un fel de emisiune, pe care deocamdată o realizez cu un moşuleţ, urmând ca în aprilie să o fac singură. Ştiu pare ceva de uau şi cum de nu m-am lăudat eu până acum, dar faza e că nu ştiu dacă voi face faţă, nu ştiu dacă voi găsi subiecte, dacă voi avea coerență în limba engleză şi tot aşa. Deci lunea plec de acasă la 8 dimineaţa şi la 14.00 cand ajung acasă sunt frântă. Numai cu autobuzul fac o oră şi jumătate şi schimb două autobuze... în fine nu mă plâng...deocamdată :)... noroc că la irlandezi în autobuz automat ai loc, că dacă era ca în România mă lăsam de radio în prima zi.
Acestea fiind spuse, să revenim la subiect, cele două articole. Le-am citit în week-end, le-am şi dezbătut puţin pe facebook şi mai mult prin viu grai. Primul, despre Dublin şi Irlanda, a apărut în Adevărul şi îl găsiţi aici. Este pe cât se poate de neadevărat. Doar titlul mi-a provocat o scârbă pe toată presa din România, de nu vă închipuiţi. Cred sincer că cel care l-a scris nu a pus niciodată piciorul în Dublin, iar dacă se întâmplă chiar să fi ajuns aici şi să fi scris ce a scris atunci e un călător prost. Cum după toate minunățiile pe care ţara asta le poate oferi, tu să rămâi în cap cu Molly prostituată şi halba de Guinness record. Unu că Molly nu era prostituată, că mă întreb altfel de ce ar mai cânta-o atâta dublinezii şi de ce şi-ar denumi hotelurile şi pub-urile după numele ei. Era o vânzătoare de scoici şi melci, cum încă mai există în Dublin şi promit să vi le arat cât de curând. Cât despre halbă, pe bune dacă în cele două vizite de acum la Guinness am reținut amănuntul ăsta. Te minunezi la instalații, te contrariezi la preţ, te uiţi ca prostul la reclame şi savurezi un Guinness cu ochii la panorama Dublinului, da halba pe bune...
Şi pentru că primul articol ştiu pe pielea mea cât de neadevărat este, mă întreb al doilea? A apărut în Daily Mail şi îl găsiţi aici. Zice că polițiștii au prins nişte români care furau din bancomate şi că pe un telefon mobil confiscat de la români s-a găsit poza cu bebelușul înconjurat de lire sterline, de un manelism cum numai românii ştiu să aibă. Pe lângă poză se spune că reţeaua de spărgători de bancomate era formată din români din Bacău şi că 9 din 10 furturi din bancomate în Marea Britanie sunt atribuite românilor. În plus cică  70 la sută din economia Bacăului este finanțată din furturile din bancomate din Anglia. Acum, repet, știind exemplul primului articol pot spune că al doilea este eronat, dar oare chiar este?
Şi din nou mă întreb de ce noi ăstia oneşti trebuie să suferim de pe urma celorlalți? Vineri m-am întâlnit cu românii şi le-am povestit de voluntariat şi de tipul care credea că toţi românii sunt analfabeţi sau ceva şi fiecare dintre românii şi basarabenii aflaţi la masă a avut câte o poveste asemănătoare. Suntem considerați în multe feluri şi străinii au dreptate să ne privească cu urme de îndoială. Când vezi cât de civilizaţi sunt irlandezii, bețivani şi neciopliți cum sunt percepuți în restul Europei, parcă îţi vine să nu mai spui nimic. Şi la fel e peste tot în lume...

March 25, 2012

La Plajă

Inspirată de pozele prietenilor postate pe facebook, din Vama Veche, deja, mi-am luat familionul şi ieri am mers la plajă. V-am mai explicat eu cum e treaba cu plajele în Irlanda, sunt sălbatice şi frumose, dar vremea te împiedică să intri în apă. Sau ca să lămuresc lumea, pe mine mă împiedică să intru în apă, pentru că ieri erau irlandezi care făceau baie şi unii care stăteau la soare. Eu aveam două bluze, geacă şi eşarfă la gât şi blugi groşi şi şosete lungi în tenişi... În fine.
Ideea e că am fost la plaja Malahide, despre care v-am mai povestit de vreo două ori. De această dată cu maşina şi am depistat că din faţa blocului nostru, dacă mergem drept şi virăm uşor la dreapta la un moment dat, ajungem fix la plajă. Da ce peisaje sunt pe traseu...păcat că e drumul îngust şi nu poţi opri...da am admirat şi m-am bucurat şi eu de soare şi am lepădat cojocul gros de iarnă, chiar dacă teoretic aveam acum mai multe haine pe mine.
Şi Dea s-a bucurat de aer liber şi de loc de joacă, am mâncat şi un fel de baghete de la Spar, ca mai toţi dublinezii veniţi acolo şi am adunat scoici. A fost o ieşire de maximum 3 ore, la jumatate de ora de casa noastră, dar eu simt că m-am încărcat pentru o săptămână.
Până Alin s-a dus să cumpere mâncare am admirat gâştele care zburau deasupra apei 
Şi fix când mă chinuiam eu să fac o poză gâştelor cu apa, au venit unele foarte aproape de minea aşa că le-am făcut o poză 
Când s-au îndepărtat se vedea V-ul pe care îl formau 
O bărcuţă ce plutea în estuar 
După masă am pornit să explorăm 
Asta e poza cum ne-a zis Raducu, adică mai bine stă subiectul pozei cu ochii în soare decât să stea aparatul îndreptat spre soare. 
Dea aproape de apă 
Şi pe nisip 
Alin îngheţat, în timp ce în spatele meu erau unii care fugeau şi se aruncau în apă...evident dezbrăcaţi 
Dea şi un câine lătrător, care am crezut că o va enerva iniţial, da ea era aşa de bucuroasă că îi dă un câine atenţie că nu mai conta că de fapt o latră.
Asta-i tot. Spuneţi şi voi nu au ieşit tura asta poze frumose?
Raluca

March 24, 2012

Personal Public Service Number un fel de C.N.P. irlandez

Săptămânile astea am început demersurile de a sta în Irlanda, mai legal. Nu că nu aş sta legal, fiind cetățean al UE pot să stau oriunde pe teritoriul Uniunii, doar că dacă vreau să lucrez sau să câștig bani legal îmi trebuie acte.
Plus că după aproape doi ani de plătit taxe în Irlanda, Alin a realizat că poate plăti impozitul la jumătate pentru că mă are şi pe mine cumva în întreținere. Vedeți de ce ziceam că e bine să plecaţi într-o ţară în care deja cunoașteți pe cineva care să vă descurce iţele birocratice? Noi am pierdut timp şi bani pentru că nu ştiam.
În fine, vinerea trecută, am fost la un birou să îmi iau un fel de C.N.P. ce se cheamă P.P.S. Number adică Personal Public Service Number, pe baza căruia poţi fi identificat în Irlanda. E cumva primul pas pentru a putea fi plătit legal. Sau cel puţin aşa am înţeles eu.
Aşadar vineri, pe o ploaie câineasca am mers la un birou din centru. Alin m-a avertizat că puteam aștepta vreo două ore, dar obișnuită cu sistemul din România mă pregăteam să stau în picioare la coadă, să mă cert cu cineva de la ghişeu ca după două ore să constat că actele nu sunt în regulă şi să plec dracu acasă. Sincer eu aşa credeam că se petrec lucrurile şi eram pregătită fizic şi mai ales psihic să nu rezolv nimic, să mă plouă şi să mă întorc un pachet de nervi acasă.
Am ajuns pe la 10 la respectivul birou şi am găsit o sală relativ goală. Faza cu ploaia a ţinut, s-ar părea că imigranții încă se tem de ploaie în Irlanda :D. Primul ghişeu era cel de informaţii de unde trebuia să ne luam un bon de ordine. Ne-a întrebat un irlandez ce dorim să luăm de acolo, ne-a cerut cele două acte (deci nu un dosar întreg) şi ne-a dat bonul cu numărul 30. Ne-am aşezat pe un scaun şi auzim că se strigă numărul 25. Bun deci 5 numere. În maximum un sfert de oră eram în faţa altui ghişeu unde am completat un formular, unde din nou ni s-au cerut actele (adică paşaportul meu şi actul de chirie) şi unde ni s-a spus că în maximum o săptămână voi avea acest P.P.S. Number trimis prin poştă.
Dragilor, nu înfloresc nimic. În maximum 30 de minute eram ieşiţi din nou în ploaie. Aproape că regretam că nu am mai zăbovit pe acolo, măcar cât să treacă ploaia.
Vinerea asta, plicul era în poştă. Am P.P.S. Number şi mă simt mai bine şi cumva mai liniştită că auzisem tot felul de poveşti cu românii din Dublin trimişi acasă şi alte prostii.
Alin mi-a zis că am avut noroc că el a prins o coadă de două ore, însă în aceste două ore a mâncat şi şi-a mai rezolvat alte treburi prin centru, pentru că i s-a spus exact în cât timp avea să îi vină rândul.
Dacă asta nu urlă civilizaţie, apoi să mă ierte Dumnezeu dacă ştiu ce urlă.
Acum frustrarea românului. Nu mă mai opresc să mă minunez de irlandezii ăştia. Pe zi ce trece descopăr că într-adevăr trebuie că au două creiere, altfel de ce ei pot şi noi nu. Bonuri de ordine am văzut şi în România, da nimeni nu îţi putea spune când exact îţi va veni rândul. Plictisit era şi irlandezul de la ghişeul nostru, da pe bune dacă ne-a repezit vreodată. Probabil şi lui i s-a micșorat salariul, pentru că recesiunea şi criza au venit peste tot. Da a zâmbit tot timpul, desi teoretic noi imigranţii îi putem lua locul de muncă sau putem crea o concurenţă neloială, că acceptăm salarii de rahat pentru că aşa ştim noi din ţara noastră de ev mediu. Nu s-a enervat când am uitat să completăm ceva, nu ne-a privit urât. Nu m-am simţit prost nici o secundă cât am stat acolo.
Şi apoi să te trezești cu actul în plic acasă? păi ce fericire mai mare, decât să nu mai fii nevoit să faci încă un drum la respectivul birou?
Când se va întâmpla aşa ceva în România? când vom scăpa de acriturile care deservesc ghişee în România? când vom scăpa de drumuri inutile la instituţiile din România? când vom scăpa de sentimentul că ei ne fac vreo favoare că ne iau banii, că ne dau un act?
Nu vreau să cred că irlandezii sunt mai deștepți, ci că civilizația a ajuns mai rapid la ei. Sper ca cei care citesc această postare să nu se simtă ofensați. Nu mă laud şi nu îi laud pe irlandezi, vreau ca românii care ajung pe acest blog să descopere că normalitatea e alta şi poate împreună să putem schimba ceva. Poate una dintre cititoarele mele e o doamnă funcționar public, poate are o prietenă funcționar public. Poate îi dă să citească şi să vadă că cei din faţa ei nu sunt nişte vite, ci nişte oameni şi cu un zâmbet poţi obţine infinit mai multe decât cu o privire acră. Şi poate, cine ştie, în timp se va dovedi că se poate să ne decrispăm. Săraci vom fi şi cu stres şi nervi la serviciu şi fără, da nu-i mai bine fără?