Aer Lingus vs. Blue Air

De când a stat Alin pe aeroport o zi şi o noapte din cauza incompetenţei celor de la Blue Air, pe relaţia Dublin - Bucureşti noi folosim doar Aer Lingus.
Nu e un moft, pentru că de fapt preţurile practicate de cele două companii sunt aceleaşi sau cu diferenţe de 10 euro.
Lucru ce acum mi se pare un pic anormal având în vedere că Aer Lingus zboară de pe Otopeni, iar Blue Air de pe Băneasa, iar tarifele practicate de cele două Aeroporturi sunt clar diferite şi mai mari la Otopeni.
Mă întreb, când Băneasa se va închide din motive necunoscute încă: renovare, transformare în aeroport pentru avioane private sau transformare în complex rezidenţial, pentru bucureştenii pe care Bucureştiul nu îi mai încape, ce preţuri va practica Blue Air?
Clar va trebui să mărească tarifele pentru că s-au mărit tarifele aeroportului şi nu vor vrea să îşi reducă din beneficii.
Că tot am vorbit de beneficii, eu ca şi călător cu ambele companii, cred că la Aer Lingus măcar se comportă civilizat cu tine, deşi românii nu sunt printre cei mai civilizați călători. Da, mâncarea se plăteşte la ambele companii, iar sandvișul cu șuncă şi cașcaval e 5 euro la ambele, chiar dacă la Aer Lingus e ham and cheese, iar o apă e tot vreo 3 euro.
La Aer Lingus nu m-am chinuit niciodată cu check-in online, deşi eu una nu îi văd utilitatea, şi mai tot timpul au fost indulgenți în ceea ce priveşte bagajul de mână.
În schimb pentru că pleacă de pe Otopeni, la Aer Lingus nu am stat niciodată la coadă, în înghesuială ca la autogară cum stai la Băneasa, dar probabil odată cu mutarea zborurilor pe Otopeni nu va mai fi această problemă.
Nu zic, dacă vreodată Blue Air va avea tarife avantajoase pentru alte destinaţii, deşi nu mă văd curând zburând din România altundeva decât spre Dublin, voi merge din nou cu compania românescă, deşi ştiu că în cazul lor low-cost înseamnă să fii tratat de fix câţi bani ai dat.
Aşadar, dacă vreodată veţi veni în Dublin, intraţi şi pe site la Aer Lingus. Vă garantez că vă veţi simţi mai bine.
Raluca
P.S. În poză este avionul care m-a dus din Dublin la Barcelona, Aer Lingus, şi care se chema El - Dea :)

Guinness în Dublin

Trebuie să admit ceva pe blog şi cu ocazia asta să vă spun că am fost din nou la Guinness Storehouse şi am şi băut jumătate de pahar din licoarea neagră, ce îmi face mai totdeauna poftă de Pepsi.
Ei bine Guinness este berea tradițională Dublineză, adică doar cei din Dublin se mândresc cu Guinness, să nu faceți greșeala să mergeţi în Cork sau Galway şi să spuneţi că Guinness ar fi al lor că s-ar putea să vă pară rău. Fiecare oraş din Irlanda are berea locală, dar e adevărat că Guinness în afara Irlandei e sinonim cu Irlanda.
Când am ajuns prima dată în Dublin, nu prea am înţeles care e treaba cu Guinness. Da e diferită de alte beri, dar mai există totuşi şi alte beri negre, deci nu e singura. Nu am înţeles de ce muzeul este cel mai scump muzeu din Dublin, 15 euro. Nu am înţeles de ce berea făcută în Dublin e la fel de scumpă, dacă nu şi mai scumpă decât Tuborg sau Carlsberg sau ce alte beri or mai fi pe lumea asta.
Cu timpul am înţeles că Guinness nu e doar o bere, nu e o licoare neagră, dătătoare de stări înșelătoare şi atât. Am aflat că tocmai fabrica Guinness a dat constant locuri de muncă multor Dublinezi şi chiar străinilor, pentru că fabricile Guinness se întind pe tot mapamondul.
Apoi am aflat că cei de la Guinness aveau grijă de muncitorii lor. Blocurile roșii ce înconjoară St. Patrick Park de lângă Biserica St. Patrick au fost construite special pentru muncitorii de la Fabrica Guinness.
În plus familia Guinness s-a implicat în reconstruirea multor monumente din Dublin.
Apoi am aflat că Guinness a fost o fabrică aparte, iar patronii au investit în noi tehnologii, ce au ajutat dezvoltarea multor domenii de la căile de comunicații din Dublin, la cele rutiere. De exemplu ştiaţi că inventatorii de la Guinness au inventat barjele cu hornuri ce puteau fi pliate pentru a trece pe sub poduri şi barjele cu fundul plat, pentru a putea naviga pe Liffey?
Apoi în perioada actuală Guinness sponsorizează mare parte din mișcările artistice şi culturale din Dublin şi ajută la descoperirea de noi talente. E ciudat că eu, ca şi româncă, eram obișnuită ca mărcile de bere romanești să sponsorizeze doar campionatul intern de fotbal sau vreo echipă.
Toate astea le-am aflat la vizita cu băieții la Guinness Storehouse, ca să nu mai spun că tot acolo am văzut reclame la Guinness de prin 1960, iar cea mai faină reclamă, după părerea mea, este cea cu ţestoasa care cară un Guinness.
Dar să le luăm pe rând. Pe cei cărora mutra mea nu le place, îi avertizez că doar mutra mea o veţi vedea în această postare.

Cam cât sunt eu dintr-un butoi cu Guinness 

Ascultam introducerea la intrarea în Muzeu 

De această dată am făcut o poză vizibilă în faţa acestui monument 

Ca Amelie la Guinness Storehouse 

Toţi suntem irlandezi pe 17 martie, Ziua Sfântului Patrick 

Când eram mică vedeam în toate casele sticle din acela în formă de ţărănci. În Dublin erau, probabil, cele în formă de bufniţă

Testoasa Guinness, reclama mea favorită, din păcate nu am mai găsit acest bibelou... că mi-l cumpăram în secunda 2 :D 

Te gândeşti la un Guinness? în Dublin, nu doar te gândeşti ci ai posibilitatea să şi încerci un Guinness, iar Alin şi-a păstrat părerea că berea la dozator e mai bună decât cea îmbuteliată, la doză sau sticlă. 

Harpa tradițională irlandeză, despre care v-am vorbit şi ieri. Este mai mică decât o harpă şi se ţine în mână. Harpa o veţi întâlni pe toate produsele Guinness, ba chiar şi pe câteva însemne naţionale irlandeze. 

În Gravity Bar de la Guinness Storehouse 

Lângă una dintre invențiile Guinness, locomotiva ce căra vagoanele cu bere prin incinta fabricii Guinness. Vagoanele aveau un sistem care le trecea de la șinele înguste din interiorul fabricii, la unele mai late care ajungeau în Portul Dublin.

Eu una, vă recomand, dacă ajungeţi în Dublin, să nu vizitați Guinness Storehouse singuri. Eu aşa am făcut prima dată şi în afară de reclame nu m-a atras nimic. Mă plictisisem să tot rog pe cineva să îmi facă poze şi am trecut prin muzeu cam într-o oră. Berea de la bar nici nu am mai luat-o, am făcut două poze la panorama Dublinului şi am plecat.

Ca şi berea Guinness şi muzeul Guinness trebuie savurat alături de prieteni.

Raluca

Musical Pub Crawl Dublin

Mă chinui să fac pub crawl încă de acum un an, când m-am întors din Dublin, în martie, şi toţi colegii m-au întrebat dacă am făcut aşa ceva. Mi se părea că trebuie să fie super, deşi pub crawl înseamnă în esenţă colindarea într-o noapte/seară a cât mai multe pub-uri pe jos sau cu autobuzul. Acum mă ştiţi cum sunt eu cu băutura sau colindatul pub-urilor, deci nu cred că aş fi gustat experienţa, numai că dublinezii în nemărginita lor inteligenţă s-au gândit şi la cei ca mine şi au inventat Musical Pub Crawl sau Literary Pub Crawl.

Denumirea de Pub Crawl a apărut prima dată la începutul secolului 19, iar în engleză sună mai bine "a drinking session that moves from one licensed premises to the next, and so on" sau "to move in a group from one drinking establishment to the next, drinking at each."

În zilele noastre se fac astfel de pub crawl-uri pentru a strânge fonduri pentru cancerul la sân sau în alte scopuri şi mi se pare o chestie foarte tare, că lumea cotizează când e fericită.

În Irlanda, cel mai cunoscut pub crawl este 12 pubs of Christmas, după 12 days of Christmas. Este o tradiţie, ca în preajma Crăciunului să mergi în 12 pub-uri, cum tradiţia spune că în fiecare pub trebuie să bei măcar un pint de Guinness sau orice altă bere, chiar şi băutorii cu antrenament nu mai sunt în regulă după cel puţin 12 beri.

Despre Musical Pub Crawl am aflat de pe un blog românesc şi tot acolo am găsit link spre site-ul unde se pot face rezervări, adică ăsta. Costă 12 euro de persoană şi în cazul nostru a durat cam două ore, timp în care am vizitat trei pub-uri, spun organizatorii, tradiţionale. Adică pub-uri care nu au fost transformate în unele turistice ci au rămas afaceri de familie, în care de cele mai multe ori familia îşi are apartamentele deasupra pub-ului. Ei pub-urile astea tradiţionale nu sunt excesiv decorate precum cele turistice, nu au milioane de pliante ataşate peste tot şi în esenţă nu sunt foarte atrăgătoare.
Deşi se află în Temple Bar, zonă cunoscută ca centru turistic, deci plină de pub-uri atrăgătoare, pub-urile tradiţionale sunt ştiute şi frecventate doar de dublinezi. Mie mi s-au părut asemănătoare cu pub-urile de cartier, unde chiar că vezi doar dublinezi.

Musical Pub Crawl începe în pub-ul Gogarty, unul clar turistic, poate pentru a putea face mai apoi diferenţa. Şi în mare înseamnă doi sau mai mulţi muzicieni, în cazul nostru doar doi, care din pub în pub ne-au prezentat instrumentele tradiţionale irlandeze, cântece tradiţionale irlandeze, istoria muzicii irlandeze, într-un mix ce mie una mi-a plăcut foarte mult.

Trebuie să vă spun că am apucat să merg şi eu la un pub crawl pentru că au venit prietenii nostri din Bucureşti. Ziua am vizitat Dublinul şi împrejurimile, iar seara am umblat prin pub-uri sau am cântat noi acasă. Alin a fost la serviciu şi ni s-a alăturat doar seara. Aşa se face că în toate pozele suntem doar noi cinci, de cineva mă întreba pe facebook, unde e Alin? Aşa că la pub crawl am făcut şi noi doi o poză să se vadă că Alin nu lipsea de la distracţie. 

Aşa cum vă spuneam primul pub a fost John Gogarty din Temple Bar, pentru cei care ştiu zona e pub-ul verde cu multe steaguri. Cei care ne povesteau erau Anthony şi Eugene, şi sper să nu îi încurc, Anthony este cel de la chitară, Eugene cântă la banjo. 

Acolo am aflat că după mai multe beri muzica lor ni se va părea chiar bună şi chiar vom avea curaj să cântăm, iar lor fetele din public li se vor părea atrăgătoare, deşi trebuie să recunosc erau nişte fete frumușele în public. 

După ce am aflat că toate cântecele irlandeze pe care le ştiu eu de vreun an sunt cântece pentru turişti şi că adevăratele cântece irlandeze sunt transmise oral, din generaţie în generaţie şi că de obicei dacă părinţii ştiu să cânte la un instrument şi copii vor stăpâni acelaşi instrument, ne-am mutat în Ha'Penny Bridge Inn, un pub tradiţional, deţinut de o familie, din care am cunoscut tatăl şi o fiică. 

Acolo am aflat că irlandezii au trei instrumente tradiţionale. Un fel de cimpoi la care se cântă cu o pompă asemănătoare celei care aţâţă focul ce se ţine la sub-braţ. Apoi harpa, ce e deja simbol naţional, dar este vorba de o harpă mai mică, ce poate fi ţinută într-o mână. Harpa a fost interzisă de Regina Elisabeth I pentru că astfel spera ea va opri cântecele ce o ironizau. Din contră, măsura a dus la creșterea numărului de cântece şi transmiterea lor din casă în casă. Am reţinut că mai există trei astfel de harpe din acea perioadă, una e la Guinness, cealaltă la Tinity College, iar a treia am uitat.

Al treilea instrument tradițional este banjo irlandez cu patru corzi, diferit de cel cu cinci corzi.

Apoi irlandezii mai cântă la un fel de fluier din metal cu cap de plastic şi la o tobă, ce imită foarte bine zgomotul produs de pantofii de dans în dansurile irlandeze. Sunetele acestor instrumente ne-au fost prezentate separat ca mai apoi să le identificăm în cântecele irlandeze. 

Apoi ne-am mutat în pub-ul Madigans, pe lângă care cred că am trecut de o mie de ori, dar nu m-a atras niciodată. Ca dovadă că în Dublin eu încă sunt turist şi mă atrag pub-urile colorate.

În Madigans am aflat puţină istorie muzicală irlandeză, am aflat pub-urile unde se cântă live, dar nu pentru turişti. Adică se strâng între 3 şi 7 cântăreţi, într-un cerc şi cântă pentru plăcerea lor. Că se întâmplă ca şi ceilalţi să audă e doar o coincidenţă. La aceste sesiuni poate participa oricine, ba mai mult şi cei care după o bere sau două ajung să creadă că au voce.

Am aflat că la o petrecere tradițională orchestra cântă continuu, fără pauze şi chiar cântă aceeaşi melodie de mai multe ori, pentru că dansul tradiţional irlandez este mai lung decât cântecul tradiţional irlandez. 

Tot la Madigans am cântat şi noi Andri Popa şi au fost denumiți Phoenix Românesc, pentru că le-am explicat că acest cântec a fost interpretat iniţial de Phoenix.

La Madigans pub crawl-ul muzical a luat sfârșit, însă Anthony ne-a invitat în alt pub unde el şi alţi muzicieni aveau o sesiune de genul celei despre care v-am povestit mai sus. Pub-ul se cheama The Palace, este în Temple Bar şi iarăşi am trecut pe lângă el de o mie de ori, dar habar nu aveam că e un pub acolo. 

Acolo muzicienii nu ne-au mai dat atenţie, pub-ul era eglomerat, muzica nu se auzea prea bine, oamenii erau mai mult sau mai puţin beţi, se vorbea tare, mie nu mi-a plăcut. De fapt ştiam care e atmosfera într-un pub din Dublin şi ştiam că nu îmi place. În schimb eram toţi şase, am vorbit, ne-am pozat, am băut şi am plecat acasă.

Cam asta e cu pub crawl. Deşi ni s-a tot spus că se delimitează de locurile turistice, de pub-urile turistice, de melodiile turistice, totul era conceput pentru turişti. În primul pub am primit nişte cadouaşe, iar la final am putut cumpăra un CD al formaţiei lui Anthony, chitaristul.

Deşi acum ştiu ce e pub crawl şi musical pub crawl, abia aştept alţi vizitatori să mai mergem, că e o metodă unică de a cunoaşte altă faţă a Irlandei şi a Dublinului.

Mie mi-a plăcut şi recomand Musical Pub Crawl, Dublin

Raluca

Top 10 Bucureşti

Vă spuneam acum ceva timp că aş ajuta benevol la scrierea unui astfel de ghid al Bucureştiului sau al României, deşi la categoria aceasta de ghiduri cam apar doar oraşe.
Ei uite că şi fără ajutorul meu ghidul Top 10 Bucureşti a apărut. Este editat de Editura Litera, nu are nimic în comun cu editura mamă DK Books, deşi sper că au avut măcar bun simţ şi au cumpărat formatul.
Ce trebuie spus din start este că este foarte bine că acest ghid există. Am înţeles că e şi în engleză, deci treaba e şi mai bună.
Numai că acest ghid este unul pur românesc. Adică apar reclame la RATB şi la Metrou, hărţi ale autobuzelor turistice şi ale traseelor ecumenice, semn că autorii nu prea au ştiut ce să bage în ghid şi l-au făcut la repezeală. Ba la final este din nou reprodusă coperta, deci clar autorii duceau lipsă de conţinut.
Eu una am fost în câteva oraşe cu astfel de ghiduri şi în nici unul nu am găsit reclame, decât poate la alte ghiduri asemănătoare. În plus în Dublin ştiu sigur că autobuzele turistice sunt ale Dublin Bus, dar nu veţi găsi harta traseului lor în ghid, pentru simplul motiv că în Dublin există două firme cu autobuze turistice, dacă nu chiar trei şi s-ar face o concurență neloială.
În schimb ghidul este unul interesant, adică am aflat chiar şi eu lucruri noi. Un singur lucru m-a nelămurit: Caru' cu Bere e în top 10 atracții ale Bucureştiului???
Nu zic, e o clădire istorică, e o locație frumoasă, dar e un restaurant. Acolo vii să mănânci după o zi de vizitat atracții turistice. Aşa că în purul stil românesc mă întreb cât au cotizat patronii la acest ghid? că doar nu credeați că restaurantul e al statului sau ceva.
În schimb Biserica Bucur Ciobanul, monument emblematic al Bucureştiului e trecută la Alte lăcaşuri de cult, la fel şi Biserica Rusă din Piaţa Universităţii. Eu înțeleg că numărul bisericilor din Bucureşti este cam mare şi mă credeţi sau nu şi dublinezii au aceeaşi problemă, dar sunt biserici frumoase, biserici care au scăpat de comunism şi sunt biserici construite în ultimii 20 de ani ca să aibă nu ştiu ce popă o parohie în buricul târgului. Eu vreau să cred că toţi cei care contestă numărul bisericilor din Bucureşti se referă la cele construite în ultimii ani, celelalte vă spun cu mâna pe inimă că sunt monumente istorice şi merită vizitate şi mai ales incluse în Top 10.
Ştiu, o să mă bănuiţi că numai prin biserici am stat în Bucureşti, dar m-a intrigat că Biserica Domniţa Bălaşa, ascunsă de comunişti după blocurile din Piaţa Unirii (capitol la care o veţi găsi într-adevăr în ghid), are doar şase rânduri la capitolul Alte Biserici. Ştiu ţine de opţiunile personale, dar mie mi se pare că este una dintre cele mai frumoase biserici din Bucureşti, pe când de Radu Vodă sau Mihai Vodă, despre care eu una nu am auzit niciodată nimic, sunt primele la capitolul Biserici şi Mănăstiri.
După cum vedeţi aş avea multe obiecţii la acest ghid, dar mă opresc aici. Cred că totul ţine de preferinţele mele personale şi mi-ar părea rău dacă autorii au făcut acest ghid la modul: avem de făcut un ghid, să trimită Patriarhia şi Direcţia Monumentelor Istorice fotografii şi informaţii, să cotizeze Regia de transport în comun şi Metrorexul şi patronii de restaurante şi gata ghidul. Sper că au bătut la pas atracţiile turistice despre care au scris în ghid, că le-au cunoscut şi că au scris după impresiile personale şi nu după cum a dictat o instituție sau alta.
Fără a mai comenta vă spun că primele 10 atracţii ale Bucureştiului sunt:
1. Lipscani
2. Palatul Parlamentului
3. Calea Victoriei
4. Atenerul Român
5. Muzeul Naţional de Artă al României
6. Muzeul Naţional de Istorie al României
7. Cişmigiu
8. Muzeul Satului
9. Caru cu Bere
10. Mănăstirea Stavropoleos
Eu mă simt bine că măcar atracţiile din TOP 10 le-am vizitat şi revizitat şi le ştiu pe toate, aşa că nu am regrete că aş fi pierdut ceva.
Vreau să le mulţumesc Iuliei şi lui Răducu pentru că mi-au adus ghidul, fără ei nu aş fi făcut acest mirobolant post, decât la vară când aş fi ajuns eu în Bucureşti, dacă aş fi ajuns :)
Raluca

Irlandezii nu au Mărţişoare?

Vă rog să îmi scuzaţi lipsa articolelor de pe blog, chiar a fost o săptămână plină. O să aflaţi totul la timpul potrivit şi vă asigur că am făcut chestii foarte tari despre care voi scrie pe blog, curand.
Voi începe prin a vă mulţumi pentru mărțișoare. Aşa cum aţi văzut şi din titlu, irlandezii nu au mărțișoare, cred că de fapt nu ar trebui să existe semnul acela de întrebare din titlu, pentru că deja ştiu răspunsul. Nu au tradiţia de a da mărțișoare pe 1 Martie. Cu toate acestea la mine au ajuns anul acesta mărţişoare. Aşa că îi mulţumesc Elizei pentru multele mărţişoare surpriză primite în plic, chiar nu mă aşteptam să primesc o scrisoare din România şi cu atât mai mult una plină de mărţişoare. Mulţumesc Eliza. 
Apoi am să îi mulţumesc Anei Labarta pentru mărţişorul virtual. Mi-a plăcut mult. 
Şi la final am să îi mulţumesc Iuliei pentru broasca mărțișor cu care a venit în Irlanda din România.
Despre mărţişor am scris şi în Ziarul Românilor din Dublin şi puteţi vedea ce frumos mi-au decorat articolul. Mulţumesc Viorel :)


***

Da ştiu, suntem mai noi pe aici, aşa că încă ne mai mirăm de una, alta, cum ar fi faza cu mărţişorul ăsta. Cum adică irlandezii nu au Mărţişor, nu duc ei mărţişoare la fete şi nu umblă cu pieptul plin de zdrăngănele până la 8 martie?

Da babe o fi având? întreb şi eu. Clar nu au, dacă nu au Mărţişor? Mă refer aici la babele alea de pe 1 până pe 9 martie. Ştiţi voi, îţi alegi o zi şi cum va fi acea zi aşa îţi va merge tot anul. Bine la vremea irlandeză s-ar putea să ai surprize, dar anul acesta a fost totuşi unul călduros, în Irlanda.

Revenind la mărţişor, am căutat şi pe net, mărţişorul ăsta este o tradiţie pur românească şi cel mult balcanică şi ce ciudat arată pe wikipedia Mărţişor explicat în engleză. Google îl traduce ca fiind trinket, ceea ce ar fi mărunţiş, fleac.

Ca să explic şi irlandezilor care poate citesc acest ziar, mărţişorul este un mic obiect de podoabă, o bijuterie, legată cu un şnur împletit dintr-un fir alb şi altul roşu. El este oferit fetelor, în special, deşi în Moldova am întâlnit şi fete care oferă mărţişoare altor fete sau chiar băieţilor.

Când eram noi mici era un adevărat schimb de mărţişoare. Le alegeam cu vreo săptămână înainte: buburuze, ghiocei, potcoave, coşari sau chiar trifoi cu patru foi, planta naţională a Irlandei. Ce mai sărbătoream... În fiecare an veneam acasă încărcată de mărţişoare. Cred că şi acum sunt pe undeva pe la mama.

Şi ce frumoasă era povestea cu Soarele care a coborât într-o zi pe Pământ preschimbat într-o fată preafrumoasă. Zmeul a răpit fata, iar în acel moment păsările au încetat să mai cânte şi Pământul s-a acoperit de zăpadă. Un tânăr curajos a pornit spre Palatul Zmeului şi când l-a găsit, l-a învins în luptă dreaptă, a eliberat fata, adică Soarele care a zbughit-o pe cer şi s-a făcut primăvară. Din păcate tânărul era rănit, iar sângele lui a căzut pe zăpadă, unde a ieşit un ghiocel, primul vestitor al primăverii. De atunci oamenii leagă fire alb-roşii la mărţişoare, albul este ghiocelul, iar roşul este sângele tânărului sacrificat pentru a elibera Soarele.

Primele mărţişoare au fost descoperite pe teritoriul României, datând de acum aproximativ 8000, nişte amulete formate din pietricele vopsite în alb şi roşu, care se purtau la gât.

În Moldova şi Bucovina, Mărţişorul era o monedă de aur sau argint legată cu un fir roşu-alb la gâtul copiilor pentru a le aduce noroc. Fetele tinere purtau Mărţişorul la gât în primele 12 zile ale lunii Martie, ca mai apoi să şi-l prindă în păr până la sosirea cocorilor. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.

În prezent, mărţişorul este dăruit pe 1 martie şi este purtat întreaga lună, după care este prins în ramurile pomilor fructiferi pentru a aduce belşug. În unele localităţi din Transilvania mărţişoarele sunt atârnate de uşi, ferestre sau chiar coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că pot speria duhurile rele. În Dobrogea mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi sunt aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare şi înaripată.

Sărbătoarea Mărţişorului se întâlneşte sub diferite forme pe lângă România, în Balcani, la aromâni, megleno-români, bulgari, macedoneni şi albanezi

Ei nu e frumoasă povestea? Credeţi că e îndeajuns de frumoasă cât irlandezii să o accepte printre miturile şi legendele lor? Poate aducem Mărţişorul şi în Irlanda :)

***

Acesta este articolul. Nici azi nu am timp să scriu mai multe, dar să ştiţi că sunt aici. 

Vă urez O Primăvară Minunată!!! 

Raluca