Irlanda - Dublin, bisericile nu sunt totdeauna ceea ce par a fi

Am vorbit despre cele mai importante biserici din Dublin, aici. Nu mai reiau povestea lor, dar ele sunt Christ Church şi St. Patrick. Irlanda are însă, se pare, foarte multe biserici. Aparent aşa de multe că au trebuit transformate în altceva. Nu am găsit nicăieri pe internet punctul în care unele au fost transformate în altceva, dacă au fost transformate toate odată (pe modelul transbordării bisericilor după blocuri, ca în Bucureşti) sau separat. Cert este că unele biserici din Dublin, nu mai sunt ceea ce par a fi. Le-am descoperit recent sau redescoperit, pentru că pe cea de-a doua am văzut-o şi în martie când am fost în Dublin. Însă pe prima am descoperit-o în dimineaţa în care am plecat în Irlanda de Nord. Mai exact punctul de plecare era Tourist Information Center de pe Suffolk Street, din centrul Dublinului. Scria acolo ceva cu vechea biserică. Acum pe lângă biserică trecusem de o mie de ori, însă habar nu aveam că era altceva decât biserică. Aşa că în acea dimineaţă pe la 6.20 bâjbâiam în jurul bisericii căutând Centrul de Informare Turistică. Cum nu era nimic deschis în zonă am intrat în biserică şi l-am descoperit.

Aşa cum puteţi vedea biserica e chiar biserică, adică pentru mine nu era nici o diferenţă din afară între St. Patrick şi această biserică.

Nici din faţă nu era vreo diferenţă, aşa că puteţi înţelege de ce nu găseam Centrul Turistic.

Acum, dacă exteriorul seamănă cu cel al unei biserici, interiorul seamănă cu cel al unui Centru de Informare Turistică.

Înăuntru se vând de la vederi şi magneţi de frigider la tricouri sau chiar alte produse Guinness.

Trebuie spus totuşi că Biserica ce găzduieşte acum Centrul de Informare Turistică a avut cândva hramul Sfântului Andrei. Dacă ajungeţi în Dublin, chiar vă sfătuiesc să căutaţi acest Centru Turistic pentru că de acolo vă puteţi cumpăra excursii, Dublin Pass sau chiar puteţi prinde unele idei despre locuri de vizitat în Dublin

Acum, dacă instalarea unui centru de informare turistică nu e chiar o blasfemie, îi rog pe cei dintre dumneavoastră care sunt mai evlavioşi să se oprească din citit. Şi asta pentru că vă voi vorbi de un pub/restaurant/cafenea instalat într-o biserică.

Aşa arată exteriorul biserici ce iniţial a avut hramul Sfintei Maria, iar acum se cheamă The Church Club.

Interiorul este cel din fotografia de mai sus. Se vede foarte bine orga construită de Renatus Harris la care se spune că a cântat chiar Handel.

S-ar părea că această biserică a avut un rol important în comunitate pentru că de numele ei se leagă evenimente marcante din viaţa personalităţilor dublineze. Cel mai cunoscut este chiar Arthur Guinness care în 1761 s-a căsătorit aici. Tot în această biserică a slujit chiar Jonathan Swift, autorul Călătoriilor lui Guliver, care a fost paroh la St. Patrick Cathedral.

Aşa cum puteţi vedea din fotografia de mai sus, pereţii bisericii au fost păstraţi în forma lor iniţială, dar (am întrebat) nu există nici un mort îngropat acolo, pe modelul catedralelor italiene, de exemplu. Aşa că vă puteţi relaxa la o supă cremă sau un cocktail chiar sub pietrele de pe pereţi. De asemenea s-au păstrat vitraliile, ce uneori reflectă lumina soarelui.

Acum, aceste două foste biserici le-am descoperit până acum, dacă or mai fi şi altele, acest articol va suferi o reeditare

Raluca

Irlanda - Excursie de o zi la Carrick-a-Rede Rope Bridge şi Giant's Causeway, din Dublin

Acesta este un fel de articol informativ pentru că şi eu m-am informat din unul asemănător şi tare bine a mai fost. Aşa că nu puteam să nu scriu povestea întregii excursii de o zi în Irlanda de Nord.
Alegerea unei firme
Aşa cum v-am mai spus am cercetat vreo trei săptămâni posibilitatea de a ajunge la cele două obiective. Cum deocamdată nu avem maşină varianta pe cont propriu a căzut, aşa că o excursie organizată a fost singura soluţie. Sunt două site-uri mari care organizează excursii din Dublin, dar sunt mai multe companii. Dacă sunteţi deja în Dublin vă puteţi duce la Tourist Information Center peste stradă de intrarea la Trinity College, dacă doriţi să vă cumpăraţi excursia de acasă sau nu aveţi timp de biroul turistic acestea sunt site-urile: http://www.paddywagontours.com/ sau http://www.giantscausewaytours.ie/. Costul excursiilor este asemănător 69 de euro de persoană. Iniţial am vrut să mergem cu Paddywagon, că mă atrăgea site-ul, plus că tot acolo sunt şi excursii de două zile la aceleaşi obiective. Eu îmi imaginam că vizitam podul într-o zi şi trecătoarea în alta, dar nu. O zi e dedicată drumului până în Irlanda de Nord, desigur se mai vizitează şi alte obiective că doar între Dublin şi Belfast sunt doar 3 ore. A doua zi seamănă perfect cu excursia de o zi, doar că probabil nu vă treziţi la 5.
În final am ales Giants Causeway Tours pentru că mi s-au părut mai profesionişti. Asta a fost alegerea mea, bună sau rea, aia e. Abia în autobuz am realizat că la cei pe care i-am ales era inclus preţul podului, deci nu asta a favorizat alegerea.
Plecarea
Aşadar, excursia a început la 6.30 la Biroul Turistic. A fost un moment de panică pentru că noi nu am printat biletul, am mers doar cu actele şi pentru că în faţa biroului se adunaseră vreo trei autobuze care mergeau în Irlanda de Nord şi noi nu eram pe nici o listă. Ne-am mai liniştit când am realizat că nu eram singurii în această situaţie şi după o jumătate de oră de nervi a venit un tip blând şi nevinovat şi ne-a recuperat. Era şoferul şi existam şi noi pe o listă, cu numele scris greşit, da existam. Cum toate autobuzele turistice pleacă din acelaşi loc am văzut că cei de la Paddy foloseau un microbuz, în timp ce noi aveam ditamai autobuzul. Cred că eram vreo 70 de oameni. Din această cauză cei de la Paddy s-au îmbarcat mult mai repede şi au ajuns mult mai repede la obiective, deci au salvat timp. Acum v-am spus că am făcut o greşeală sau nu, chiar nu pot să mă pronunţ.
Excursia
În fine, pe la 7.15 am plecat din centru. Şoferul, care era şi ghid, ne-a mai povestit câte ceva despre monumentele pe lângă care treceam şi uşor am ieşit din Dublin. Am făcut vreo două ore şi jumătate până la Belfast, dar nu vă speriaţi, după vreo oră am făcut popas de cafea la o benzinărie, iar după o altă oră am stat într-un sat pescăresc. Superb. Deci dacă aveţi probleme cu vezica, nu trebuie să vă speriaţi de excursia de o zi.
Larne
Aşa, cafeaua la benzinărie a fost una bună, dar banală, în schimb în satul pescăresc a fost o fericire. Se cheamă Larne şi este punctul de pornire  a celei mai faine şosele pe care am mers vreodată. Bine în afară de Transfăgărăşan şi Valea Oltului, cu care nu există grad de comparaţie pentru că şoseaua de care vă vorbesc este pe malul mării. În satul pescăresc am avut de pierdut vreo 40 de minute, timp în care am explorat un mic port.

Carrick-a-Rede
După Larne, următoarea oprire a fost la Carrick-a-Rede, despre care v-am povestit acum două zile. Pentru cei care nu au răbdare să citească articolele anterioare sau ajung pe acest articol de pe google, am să reiau. Aşadar, Carrick-a-Rede este o punte de 20 de metri suspendată la o înălţime de 30 de metri. Este o punte de sfoară, dar nu vă speriaţi pentru că posibilitatea de a cădea în gol este minimă. Merită să treceţi puntea pentru peisajul de pe insula pe care ajungeţi şi pentru liniştea din jurul vostru. Chiar dacă este plină de turişti şi e imposibil să nu ai un necunoscut în poză, pe insulă este destul de linişte. Eu m-am simţit foarte bine.

Vedere de pe insulă

Una dintre peşterile de la baza ţărmului

Cine nu ar vrea să stea în căsuţa care se vede în depărtare?

Ballintoy
Când am terminat de vizitat puntea, în satul din apropiere (la aproximativ un kilometru şi jumătate de punte) am mers la masa de prânz. Într-un micuţ restaurant unde o supă cremă şi un sandwich tăiat în patru au costat aproximativ 10 euro. Trebuie să vă spun aici că la firma de unde am cumpărat noi excursia exista posibilitatea să îţi achiziţionezi şi masa în preţul excursiei, dar era mai scump cu aproximativ 25 de euro de persoană. Aşa noi cu 20 de euro am mâncat amândoi. După masă am intrat într-un magazinaş cu suveniruri, pentru că nu am mai avut timp să ajungem la magazinul de lângă punte. Acolo am descoperit un omuleţ foarte interesant care considera că viaţa la ţară este fericirea supremă şi că cei care trăiesc la oraş sunt cei mai nefericiţi.

Giant's Causeway
După masă am pornit voioşi spre Giant's Causeway, despre care am scris ieri. Reiau. Peisajul este super, dar din păcate nu am avut timp să ne plimbăm în voie aşa că cel mai probabil vom reveni cu maşina proprie şi cu Dea. Abia aştept. Giant's Causeway s-a format la contactul lavei vulcanice cu apa mării Irlandei (Irish Sea), când apa s-a retras s-au format crăpăturile pe înălţine pe care le vedem şi azi. Eu una prefer varianta de poveste, cea cu gigantul Fin MacCool care a construit trecătoarea pentru a înfrunta un elt gigant din Scoţia. Situaţia a fost salvată de soţia lui Fin, iar dacă vreţi să citiţi povestea se găseşte la finalul articolului de ieri. Şi desigur sper ca vreodată în viaţă să vizitez şi capătul celălalt al trecătoarei, cel din Scoţia unde există şi Fingal's Cave, despre care am citit că e de poveste:D

adunătura de pietre hexagonale care formează capătul irlandez al trecătorii

Golful care mi-a plăcut chiar mai mult decât pietrele hexagonale.

Castelul Dunluce
În drumul dintre trecătoare şi Belfast am oprit pentru 5 minute pentru a face o poză Castelului Dunluce. Se spune că după acest castel s-a inspirat C.S. Lewis când a descris în Cronicile din Narnia Castelul Cair Paravel. O altă poveste legată de castel este cea despre prăbuşirea întregii bucătării a castelului, într-o seară în mare cu tot cu angajaţi. Castelul a fost asediat de britanici în secolul 16, ca în secolul 17 să fie părăsit şi să se degradeze până la nivelul la care este azi.

Belfast
După trecătoare a urmat un popas de o oră la Belfast. Trebuie spus că orăşelul mi s-a părut liniştit, deci fără motivele de panică descrise de prietenii mei. Bine acum ne-am plimbat doar pe o stradă mare şi nu am vizitat nimic, deci nu pot spune că am vizitat Belfastul sau că măcar am înţeles ceva din acest oraş. A fost fain că eu îmi căutam şosete că le udasem la trecătoare pe ale mele şi nu am găsit, deci în mare am vizitat doar magazine gen Centra, Tesco Express sau Spar.
Am văzut totuşi Opera, o biserică faină şi un pub fain, The Crown Bar.

Monumentul dedicat Femeii Lucrătoare Necunoscute, din faţa Gării

The Crown Bar

Hotel Europa, unul dintre cele mai împuşcate hoteluri din lume 

Opera din Belfast 

După ora în Belfast am plecat spre Dublin, cu aceeaşi oprire la aproximativ o oră şi jumătate la benzinărie, iar pe la 9 seara am ajuns în Dublin în centru, după ce am trecut prin tunelul construit pe sub Dublin. Tunelul este în sine o minune, având în vedere aventurile mioritice pe care le am în spate. Ei bine tunelul, de 22 de kilometri care trece pe sub mare parte din Dublin a fost construit în doi ani. Şi a durat atât de mult pentru că firma constructoare s-a certat la un moment dat cu contractorul, municipalitatea Dublinului, cred. La noi în doi ani a fost construit amărâtul de pasaj de la Băneasa care nu cred că are nici măcar 200 de metri:(
Cam asta e cu excursia de o zi în Irlanda de Nord, din Dublin. Pentru că am găsit mai multe excursii, articole ca acesta vor mai fi. Oricum, cred că am spus asta de o mie de ori, dacă aveţi în plan o vizită în Dublin, luaţi în considerare şi excursiile de o zi. Vă garantez că nu veţi regreta.
Raluca

Irlanda - Giant's Causeway sau dovada ca femeia salveaza totdeauna o situaţie încordată

Sincer abia aşteptam să vă povestesc de Giant's Causeway, doar că acum când m-am apucat de scris toate ideile mi-au dispărut din cap. Aşa se explică de ce articolul va fi publicat undeva mai târziu în zi. M-am decis greu ce poze să ilustreze postarea şi parcă totul m-a tras spre a nu scrie nimic. De fapt asta a fost şi întenţia, de a nu scrie nimic şi de a pune o mie de fotografii. Numai că mai toate blogurile pe care le-am citit pe această temă aveau texte kilometrice şi nu am îndrăznit să fiu mai prejos. Aşa se face că, după ce am recitit toate blogurile, m-am apucat de scris.

V-am povestit ieri de podul de sfoară, Carrick-a-Rede, iar al doilea obiectiv turisic din excursia din Irlanda de Nord a fost Giant's Causeway.

La Causeway, autocarul ne-a lăsat în parcare şi ne-a dat o oră şi jumătate să descoperim locul şi să ne şi întoarcem înapoi. Aşa că decizia de a lua autobuzul din parcare până la Causeway a fost una înţeleaptă. Erau de mers vreo 10 minute şi le-am fi pierdut din timpul de vizitat. Autobuzul, care circulă destul de frecvent, a costat o liră de persoană şi se poate plăti şi în euro.

În plus chiar când am văzut primele indicatoare spre Causeway şi ne-am dat seama că suntem aproape, a început o ploaie ca cele din România, de te udă din cap până în picioare într-o jumătate de minut. Cum Alin nu avea haină de ploaie, autobuzul era singura opţiune de a nu ajunge gata muraţi.

Şi autobuzul ne-a adus fix lângă ce vedeţi în fotografia de mai sus. Mie iniţial mi s-au părut o grămadă de pietroaie, dar ce aveam să descopăr a fost uimitor.

Dacă înaintezi doar puţin pe pietroaie vezi ce se vede în poza de mai sus. Eu una eram aşa de fericită că în sfârşit am ajuns la Giant's Causeway că i-am dat aparatul lui Alin (ca să nu mă încurce că e cam greluţ) şi am început să sar de pe o piatră pe alta

întocmai ca băieţelul, pur irlandez, din imaginea de mai sus.

cu greu mă opream, iar când Alin mă striga să întorc faţa pentru o poză mi se părea că pierdem timp

Aşa arată pietroaiele din prima poza, când intră în apă

Şi în timp ce mă plimbam eu pe pietre am descoperit că sunt mult mai multe şi că pot urca destul de sus pe ele

şi că undeva după un intrând giganţii de piatră sunt mai frumoşi şi mai bine conturaţi, aşa că am pornit din piatră în piatră către acel loc.

Între timp Alin a fotografiat de aproape aceste pietre magnifice.

Deşi pe toate blogurile, pe care le-am citit, am găsit că Giant's Causeway s-ar fi format la contactul rapid dintre apa rece a mării şi lava fierbinte, într-o broşură pe care am cumpărat-o de acolo, am găsit că formarea pietrelor hexagonale s-a produs în timp, întocmai ca atunci când se usucă un râu şi rezultă crăpăturile alea ciudate.

Vă spuneam că am descoperit un intrând în spatele căruia era zidul ăsta tot din pietre hexagonale,

iar în faţa zidului era cel mai fain loc de până acum din Irlanda. Era acest golfuleţ, în care mi-am petrecut cel mai mult timp din cât am stat la Causeway.

Acolo am făcut şi această poză

Iar dacă într-o parte este peretele acela verde, în cealaltă parte a golfuleţului era piesajul de mai sus. Adică şi mai multe pietre hexagonale. Şi am nimerit şi un moment când a reînceput ploaia şi toţi cei care erau pe pietroaie au plecat şi am rămas singură.

Acum probabil că vă întrebaţi care e treaba cu titlul articolului. Ei bine, lăsând la o parte povestea ştiinţifică a formării rocilor hexagonale, legenda este de o mie de ori mai faină.

Giaint's Causeway nu se cheamă aşa pe degeaba. Se spune că în zonă trăia Gigantul Fin MacCool şi că într-o zi, în timp ce el îşi cultiva grădina, de pe malul celălalt, adică din Scoţia, îl vede pe Gigantul Benandonner care îl înjura şi îl ameninţa că vine să îl bată. Atunci Fin s-a enervat şi a luat roci din ţărmul stâncos şi a început să le arunce în mare, în ideea de a crea o trecătoare până în Scoţia să se bată cu Benandonner. Numai că atunci când a terminat trecătoarea şi-a dat seama că e prea obosit şi s-a întors acasă. În timpul ăsta gigantul scoţian a venit spre Irlanda pe trecătoarea construită de Fin. Şi când a ajuns aproape, Fin şi-a dat seama că gigantul scoţian era mai maere decât el şi că nu avea cum să îl bată. Aşa că a fugit în casă se se ascundă. Acolo era Oonagh, soţia lui, care a venit cu un plan ingenios. L-a îmbrăcat pe Fin în bebeluş şi i-a spus să se culce în pat. Când Benandonner a venit să îl caute pe Fin, a răspuns Oonagh şi i-a zis că Fin e plecat la câmp, dar că să vorbească încet să nu îi trezească bebeluşul. Atunci gigantul scoţian a vrut să vadă copilul lui Fin şi când a văzut ce mare era s-a gândit cum ar trebui să fie tasu... I s-a făcut frică a a luat-o la fugă pe trecătoare, distrugând-o în acelaşi timp de teamă să nu fie urmărit. Legenda spune că a fugit până în Scoţia şi s-a ascuns într-o peşteră, denumită Fingal's Cave şi în care există aceleaşi roci cu forme hexagonale şi totodată capătul scoţian al trecătorii.

Mie îmi place mult mai mult legenda şi demonstrează, încă o dată, dacă mai era necesar, că femeile sunt cele care pot salva o situaţie tensionată.

Acum abia astept să vizitez şi capătul scoţian.

Cât am aşteptat autobuzul am descoperit diferite versiuni ale legendei, dar şi un moşuleţ care e convins că rocile hexagonale se continuă pe sub apă din Irlanda până în Scoţia şi că de fapt e o trecătoare a Giganţilor, folosită şi acum, pentru că giganţii sunt mari şi apa abia dacă le ajunge la genunchi:D

Raluca

Irlanda - Carrick-a- Rede Rope bridge

V-am spus deja că am fost în excursie şi dacă mă urmăriţi şi pe facebook, am spus deja ca a fost cea mai faină excursie de până acum. La fel ca atunci când eram mică, nu prea am dormit noaptea dinaintea excursiei. Bine nu e ca şi cum mi-am dorit toată viaţa această excursie, dar am visat în secret la ea de când a hotărât Alin că vom pleca în Irlanda. Povestea detaliată a excursiei va fi un post separat, după cele două cu obiectivele principale. Primul obiectiv a fost Carrick-a-rede sau Podul din sfoară. Sincer eu abia aşteptam să ajung la al doilea obiectiv, pentru că toată lumea m-a descurajat. E doar un mic pod din sfoară. Ei bine nu prea e. Are 20 de metri lungime şi este suspendat la 30 de metri deasupra mării. OK nu are 100 de metri sau mai mult şi până te dezmeticeşti eşti deja pe malul celălalt, dar e totuşi un pod suspendat şi ai parte de ceva adrenalină dacă te uiţi în jos.

Dar să începem cu începutul. Autocarul ne-a lăsat într-o parcare din care se vedea perfect ceea ce vedeţi şi voi în poza de mai sus. Mie mi s-a părut spectaculos şi căutam din priviri podul de sfoară...

Care pod de sfoară abia se zăreşte în poza de mai sus. Mai exact aşa se vedea podul din parcare. Acum cei care au mai fost ne-au spus că dacă e vânt podul se închide, iar dacă plouă nu e prea plăcut pe insulă. Aşa că atunci când am văzut nori m-am cam panicat. Din fericire vremea a ţinut, în mare parte cu noi, iar la pod chiar nu am avut probleme.

Ne-am uitat, am admirat, am fotografiat, ni s-a spus că avem aproximativ o oră la dispoziţie şi că numai drumul până la pod iţi ia 10 minute, deci să ne calculăm timpul să nu fugim pe drumul de întoarcere.

Trebuie spus că noi am avut preţul podului inclus în preţul excursiei, dar dacă mergeţi de capul vostru costa 5.6 lire sterline (am uitat să spun că podul, ca şi celelalte atracţii se află în Irlanda de Nord, care aparţine Regatului Unit) pentru un adult şi cred că 2.9 pentru copii. Câinii intra gratis, ceea ce m-a bucurat peste măsură, de altfel toate atracţiile despre care am să vă vorbesc sunt accesibile şi dacă aveţi câini.

Cu acestea în minte am plecat. Am admirat cărarea, priveliştea de lîngă cărare, am mai făcut o poză sau două şi în scurt timp am ajuns

Prima chestie care mi-a atras atenţia în timp ce stăteam la coadă au fost aceste stânci. Cred că le-am fotografiat de vreo 50 de ori, din diferite unghiuri.

Apoi am ajuns aproape de pod. Ei bine pe pod nu pot sta mai mult de 8 oameni în acelaşi timp, aşa că se fac treceri succesive ale podului când de pe un mal când de pe altul. Oricum ai încerca stai măcar la o coadă, dar e interesant să vezi reacţiile oamenilor care traversează.

Aşa arătam eu pe pod. Am o succesiune de fotografii (nu ştiu cum de Alin a traversat mare parte din pod cu spatele) în care plec de la zâmbet, mă uit în jos, fac o faţă, grăbesc pasul şi zâmbesc din nou când ajung pe mal

Acum trebuie să vă spun că podul are 350 de ani. Bine nu podul pe care am trecut noi, dar exista un pod care lega insula de ţărm încă de acum 350 de ani. Podul iniţial a fost construit de pescarii de somon, care îşi lăsau bărcile pe ţărm şi pescuiau pe insulă. Cică pe insulă se prindeau în jur de 300 de somoni pe zi. Podul iniţial era mult mai subred şi mai nesigur, iar podul pe care am trecut noi a fost construit în 2000. Deşi sunt 30 de metri până jos, nu prea ai posibilitatea să cazi de pe pod, decât dacă te arunci tu, dar chiar şi atunci, dacă nu loveşti stâncile ai şanse să trăieşti. Bine nu sfătuiesc pe nimeni să dovedească contrariul, dar aşa spun cei care au grijă de pod.

Nu ştiu cum de am prins un loc fără să mai apară cineva în poza noastră... Mie una insula mi-a amintit de eclipsa din 1999 când pe un platou de 200 de metri, în Parâng, pe vârful Parângul Mare, erau îngrămădiţi mii de oameni...

Acum podul ca podul, că doar el ar fi principala atracţie turistică, dar eu zic că peisajul e de neratat. Mi-a plăcut să stau vreo 5 minute să admir, să fac poze, să miros. Totul arată diferit de ce ştim din România, chiar dacă la Kaliakria (Bulgaria) ţărmul e destul de stâncos.

Asta se vede în depărtare pe malul drept al insulei. Aşa cum am spus eu mare parte din timp am stat într-un loc, ca mai apoi pe repede înainte să fac o tură a insulei.

Cât am aşteptat rândul la trecut podul invers am admirat din nou stâncile. Nu cred că vreo fotografie va putea reda exact culorile care erau acolo...

Cât am stat la coadă am observat comportamentul celor care treceau podul. Ei bine iniţial spaniolii erau cei mai nesimţiţi. Săreau pe pod, îl legănau, strigau, fix ca nişte maimuţe. Deşi cu siguranţă pe pod în momentul în care traversau ei, erau şi alţii care poate nu gustau glumele proaste. De aia m-am aşezat cumva departe chiar şi de spaniolii din grupul nostru. Apoi francezii erau cei mai nepăsători. Stăteau cu anii pe pod, făceau poze în toate poziţiile, se strâmbau şi desigur legănau podul. Şi tocmai când voiam să închei au trecut românii. Gălăgioşi, înjurau şi vorbeau urât de parcă nimeni nu i-ar fi înţeles, se strigau unii pe alţii de pe un ţărm pe altul şi desigur legănau podul. Faza cu podul legănat mi se pare o prostie, pentru că te poţi dezechilibra şi deşi şansele să cazi de pe pod sunt minime, senzaţia trebuie să fie foarte nasoală...

Cam asta a fost cu podul de sfoară.

Raluca

Excursii organizate vs. excursii pe cont propriu

Abia m-am întors din ce mai faină excursie în care am fost până acum. Şi dacă până acum Irlanda era cu semnul întrebării pentru mine, acum pot să spun cu mâna pe inimă că îmi place Irlanda. Nu Dublinul, deşi nici el nu îmi displace, Irlanda.
Am pornit aşa de înverşunată să dau câştig de cauză excursiilor pe cont propriu, dar m-am domolit când mi-am dat seama că uneori nu poţi să organizezi o excursie... Ca să nu vă încurc, precizez de acum, că vorbesc de excursiile de o zi sau două pe care le poţi achiziţiona în orice oraş mare.
Din Dublin sunt o multitudine de excursii de o zi, organizate de mai multe firme, deci dacă ceva nu îţi place la o firmă te poţi duce la alta pe aproximativ aceeaşi bani. Aşa se face că nu am mai plecat noi de capul nostru ci am cumpărat o astfel de excursie. Mai exact cea cu Giant's Causeway (Trecătoarea giganţilor, într-o traducere demnă de titlurile filmelor de la TVR) şi Rope bridge (podul de sfoară). Am analizat îndelung pro şi contra excursiei organizate, iar cele pro au fost mult mai multe.
Într-o primă fază nu aveam maşină, deci închirierea celei mai ieftine era 100 de euro. Dacă alegeam trenul era 20 de euro de persoană, deci 40.
Apoi nu ştiam exact unde trebuie să ajungem. Cele două obective sunt foarte aproape unul de altul, dar nu găseam nici un oraş sau nici un punct pe care să îl fi pus pe gps şi să lăsăm maşina să ne ducă. Belfast ar fi fost cel mai aproape, dar din Belfast nu găseam nici un tren sau autobuz care să meargă la cele două. Deci trenul pica în acest caz.
Apoi ar fi fost pierderea de vreme şi nervii care ar fi rezultat din necunoaşterea traseului. Şi cred că asta a contat cel mai tare. Pur şi simplu nu avem nici timp nici chef să pornim în necunoscut, cu o maşină închiriată sau cu trenul. Era mai sigur, cu excursia organizată. Plus că toţi cei care au auzit că trecem prin Belfast, ne-au sfătuit să îl ocolim.
Aşa că uneori excursiile organizate sunt de preferat celor pe cont propriu... şi veţi vedea că am eliminat şi necunoscutul şi nesiguranţa şi nervii.
Aş mai repeta chestia? cu aceeaşi excursie, nu. Acum ştiu exact unde trebuie să ajungem şi chiar vreau să mergem cu maşina şi să transformăm o excursie de o zi, într-o excursie de două zile sau chiar mai mult. În alt oraş, cu siguranţă voi opta pentru excursii organizate. Şi ştiţi ce? dacă merg doar două persoane excursia organizată e mai ieftină decât cea pe cont propriu. De la trei persoane în sus, e mai ieftin pe cont propriu, dar sunt şi mai multe păreri şi mai multe capete luminate...
Raluca