Translate

December 31, 2013

Ce cred eu că se va întâmpla la 1 ianuarie 2014

Pe scurt. Nimic.
Să mă explic. De la 1 ianuarie 2014 România ar trebui să fie membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Sunt deja 7 ani de la aderare şi regulile jocului asta dictează. Ce înseamnă asta? În primul rând o regularizare a legislației o alinierea a acestei, dacă vreţi, la legile europene, iar pentru românii din străinătate scoaterea permiselor de muncă.
Pentru că eu în categoria asta mă încadrez, despre asta am să vorbesc. Ştiu şi eu campaniile englezilor referitoare la acest subiect. Am fost în Dublin când Irlanda a dat liber la munca fără permise. Stau în Luxemburg unde am un permis de muncă, deci practic niciodată această piedică nu a fost cu adevărat o piedică pentru mine.
Însă ştiu români care s-au luptat destul de mult pentru acest permis. Ştiu români care au fost oarecum persecutați şi puși să aducă acte peste acte, deloc necesare, pentru a obține acest permis. Ştiu români care au pierdut "job-ul vieții" din cauză că nu au putut obține acest permis.
Pe scurt e bine că se scoate şi acest moment nu putea veni mai devreme. Da oare vine? Oare de la 1 ianuarie 2014 românii vor putea cu adevărat să lucreze fără permise de muncă în Europa?
Problema nu e la europeni, problema e iarăşi (şi pentru a cât-a oară?) la români. Pentru că vedeţi voi în capul românilor există pe undeva un egal între fără permis de muncă şi mai multe job-uri.
Nu ştiu de ce, nu ştiu cum se face această conecţie, dar românii pur şi simplu cred că dacă nu mai au nevoie de permis de muncă automat li se deschide o îndestulătoare piaţă a muncii şi atunci la propriu dau năvală în Europa.
Nu mă credeţi pe cuvânt. Cifrele sunt grăitoare. În ultimul an numărul românilor din Dublin a crescut, oficial, cu 10 mii. Acum un an în Dublin erau 30 de mii de români, acum sunt 40 de mii.
Ar fi o fericire dacă toţi cei 10 mii de români în plus au găsit 10 mii de job-uri, dar numărul mare al românilor care au venit în Dublin şi au plecat cu coada între picioare arată că lucrurile nu stau chiar aşa.
Desigur sunt şi domenii care s-au deschis românilor. Ca cel IT. Numai că rațional sau aşa zic eu că e rațional, nu pleci de acasă fără un plan bine pus la punct. Nu vreau să fiu în pielea românilor care împinși de ceva, nu ştiu de ce, au ales să îşi bazeze soarta pe norocul de a găsi un job odată ajuns în Dublin.
Tuturor celor care mi-au scris le-am zis să nu plece din România fără a avea un contract ferm, fără a avea pe cineva în Dublin, o persoană dispusă să ajute, cu o locuinţă şi o masă caldă până lucrurile se pun pe un făgaș normal.
Mulți români au crezut că dacă strâng o mie de euro şi un bilet de avion dus pentru Dublin îl apucă pe Dumnezeu de un picior. Ei bine nu.
Noi am plecat cu contract, am plecat cu o locuință aproape închiriată şi tot a fost al dracu de greu în primele luni.
Aşa şi în Europa. Da poate se va deschide piaţa muncii pentru români şi bulgari, poate, dar asta nu înseamnă că vor fi mai multe locuri de muncă. Şi nu spun asta pentru că îmi e frică de hoardele de români care vor năvăli peste occident. Puțin îmi pasă. Nu sunt o concurență pentru noi.
Însă dacă autoritățile române nu vor face campanii de informare (şi sincer cred că acesta e ultimul lor punct pe listă, asta dacă chiar au o listă) prin care românii să afle exact condițiile din Occident mă cam tem că exemplul Irlandei e unul prost. Şi exemplul Irlandei e tot ce are Anglia şi apoi toată Europa.
De aceea zic că nu se va întâmpla nimic şi ar fi bine să nu se întâmple nimic.
Repet, nu ştiu ce poate împinge un om să se arunce în brațele sorții şi să plece din România fără un plan, dar acest lucru se întâmplă. E mai bine să previi decât să tratezi, de aceea am ales să scriu această postare.
Da autoritățile sunt preocupate să îşi acorde privilegii şi să vândă subsolul României. Da țara o duce din ce în ce mai rău. Cu toate astea eu merg pe ideea egoistă, ştiu, să îmi fie mie bine şi apoi celorlalți.
Gândiți şi voi aşa şi nu plecați cu capul înainte spre Occident. Nu toate sunt ceea ce par a fi...
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

December 27, 2013

Eu una nu mai fac bilanţuri, voi?

Dragilor,

e decembrie şi o să vină ianuarie şi blogurile şi facebook-ul şi toate celelalte mijloace prin care mai comunic cu prietenii rămași în România se vor umple de statistici şi de dorințe şi de target-uri şi de ce mai vreţi voi.
În alţi ani şi eu am căzut în capcana asta. Mi-am pus ținte şi am făcut bilanțuri. Da la ce bun? Pe multe le uit până la sfârșitul lui ianuarie, pe care reușesc să mi le amintesc, mă oftic că nu le-am îndeplinit.
Așadar anul acesta eu nu mai fac bilanțuri. Puțin îmi pasă de ce am realizat sau dacă am realizat anul acesta şi cu atât mai puţin de ce voi face anul viitor. Da e bine să ai nişte linii, să te ghidezi după ceva, să lupți pentru ceva, dar eu nu vreau.
Eu mulţumesc că suntem toţi bine sănătoși, că am reușit să ne vedem şi anul acesta, că am reuşit să terminăm cu bine un an şi să îl începem cu bine pe cel nou.
Atât.
Ce îmi trebuie mai mult?
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

December 25, 2013

Scrisoare de Crăciun

Dragilor,

exista o zi pe an când toate relele ar trebui sa nu îşi mai arate colții, o zi liniștită, îmbelșugată şi tihnită. Sper ca aşa va fi Crăciunul pentru voi toţi şi nu doar Crăciunul. Vă urez Sărbători cu bine aşa cum vi le doriți voi!!!
Eu m-am bucurat de prieteni, am făcut bradul, l-am întâlnit pe Moş Crăciun, ne-am bucurat că suntem toţi bine şi pregătiți de un an nou. De aceea zilele astea am fost mai puţin preocupată de blog, dar poveștile s-au strâns în tolbă şi le voi rostogoli pe blog zilele următoare.
Vă îmbrățișez pe toţi şi vă mulţumesc din suflet că sunteţi alături de mine! Prețuiesc fiecare like, fiecare comentariu şi fiecare semn că cineva mă citește. Vă mulţumesc pentru urări şi vi le întorc înzecit.
Crăciun fericit, dragilor!!!

 Vă îmbrăţişez! 
Raluca


December 18, 2013

Luxemburg - Târgul de Crăciun

Dragilor,

nu ştiu ce am în ultimele zile. Sunt aiurită rău de tot şi pentru cineva ca mine care trebuie să aibă totul sub control e chiar o tragedie ce mi se întâmplă...
Nu vă panicați totuşi. Sunt bine. Doar că nu ştiu exact de ce sunt aşa de aiurită. Adică ştiu. Din cauza telefonului deștept cu facebook pe el. Cum mă pun să fac ceva, cum mă atenționează că am mesaj pe facebook. E de groază. Bine că l-am descărcat de tot ca să pot posta şi eu ceva pe blog. Am să îmi fac listă cu ce trebuie să mai fac, exact ca babele, că nu se mai poate :)
Așadar dragilor să vă zic două vorbe despre târgul de Crăciun de anul acesta din Luxemburg şi să vă arat câteva poze, dar mai întâi să vă vând un pont. Nu vizitaţi târgurile de Crăciun în week-end şi mai ales nu seara în week-end. E omor, chiar şi în micul târg de Crăciun din Luxemburg. Am şi o postare supărată despre acest lucru, din Trier, sper că am programat-o să apară, dacă nu a apărut deja... Vedeți ce aiurită sunt?
Ca şi anul trecut în Luxemburg sunt două târguri de Crăciun, nu doar unul. E unul în Piaţa Armelor şi altul în Piaţa Constituţiei (ce tare e o Piaţa a Constituţiei şi în Bucureşti). Ele nu sunt la mii de km depărtare, ci la doar câteva sute de metri, dar tot contează ca două târguri distincte.
Eu am fost în mai multe zile în Piaţa de Crăciun, dar pozele sunt de vineri pe la 16-17 când nu ieșise corporatistul de la muncă. Pe la 18 deja nu mai aveai unde să arunci un ac.
Să începem cu târgul din Piaţa Constituţiei. 
Diferit de cel din Piaţa Armelor e că au această roată şi un carusel pentru copii şi un trenuleț, tot pentru copii. În rest tarabe. Cu vin fiert, cu gogoși, cârnați, kurtos şi decorațiuni.
Trebuie să spun, dacă nu am mai spus-o, că la toate tarabele cu vin fiert şi mâncare vindeau români. Da la toate. Nu am mai văzut aşa ceva... Mă gândesc că sunt sezonieri, că altfel la câte târguri sunt în Luxemburg, ce fac ei tot anul? Bine că decât cerșetori români ca în Trier... faptul că vindeau nu e un lucru rău sau urat. Vă rog nu mă înţelegeţi greşit.
Faţă de anul trecut decoraţiunile mi-au părut cu un euro-doi mai ieftine. Însă nu la fel de ieftine ca la Tk Maxx de exemplu. Deci nu am luat. Oricum lada unde depozităm decoraţiunile de Crăciun e neîncăpătoare, deja. 
Un ren şi un elf printre tomberoanele de gunoi 
M-am învârtit să le fac o poză fără tomberoane...nu am reuşit.
Târgul de Crăciun sau Piaţa de Crăciun, cum preferați să îi spuneți, la ora 17. 
Nimicuri 
Moş Crăciun degajat. 
Aceeași poziție o avea şi pe Arnotts în Dublin. Însă în plan depărtat e un alt Moş Crăciun. Nu ştiu ce idee au copii din ziua de azi despre Moş Crăciun, dar pe vremea mea avea poziții mai decente... 
Am văzut că se poartă în ultimii ani aceste steluțe. Sunt din hârtie, destul de groasă şi sunt alimentate cu curent electric, adică au becuri. Sunt faine, dar eu încă nu le văd rostul. 
Piramida tradiţională prin aceste părți.
 Am să mă interesez care e treaba cu ea pentru că e în fiecare târg de Crăciun la care am fost. În Piaţa Constituţiei era pe o dugheană cu vin fiert.  
O doamnă ren. V-am zis eu că nu mai înţeleg copii din ziua de azi... 
Mi-a plăcut această căsuță. Înăuntru era un fel de "la varice". Pentru cei care nu înţeleg, erau mese din acelea conice unde stai în picioare.
Singura cană pe care am cumpărat-o anul acesta.
Poate vă mai amintiți de anul trecut, că la fiecare târg, la fiecare tarabă, vinul fiert se dă în căni în formă de ghete. Anul trecut am ajuns acasă cu vreo 4, pe care evident că nu le-am folosit şi zac pe dulapul din bucătărie. Anul acesta am zis că voi lua doar o cană.
Procedura e simplă. Se cumpără vinul fiert în cană şi la final cana se da înapoi contra unei garanții, de regulă de 2 euro. Dacă îţi place cana nu o mai dai înapoi.
La târgul din Piaţa Constituţiei erau 4 feluri de căni, inclusiv cele tradiţionale în formă de gheată. Vinul fiert e la fel în toate, dar e interesant să îţi alegi cana, bine dacă nu e foarte aglomerat şi ai timp de astfel de "jocuri".
Din nou piramida 
După târgul din Piaţa Constituţiei am trecut la cel din Piaţa Armelor. Aceleaşi tarabe de anul trecut, amplasate în fix aceleași locuri. Aceasta vindea fețe de masă şi ștergare.
Taraba cu decorațiuni de Crăciun. 
Îmi plac de nu mai pot decoraţiunile din lemn, da 5 euro pe o prostioară de 5 cm...enorm 
Scena Nașterii 
Târgul văzut din Mc Donalds. 
La un moment dat mi s-a făcut frig, cu tot vinul fiert băut :) 
Apoi am continuat. O tarabă care vindea căciuli de Crăciun.  
Târgul de Crăciun la ora 19. M-am urcat pe scenă să fac această poză. Cam aglomerat...
Bine acum dragilor, eu fac mofturi pentru că îmi permit. Pentru că sunt la doi paşi de târgurile de Crăciun, pentru că le-am văzut şi anul trecut... Dar voi nu vă descurajați. Dacă visul vostru e să vizitaţi un târg de Crăciun, să beți vin fiert din cănuțe în formă de gheată, să mâncați castane sau un cârnaț tradițional sau să ascultați colindătorii ocazionali, nu vă luați după mofturile mele.
Târgurile de Crăciun au farmecul lor şi mai ales într-un oraş mort cum e Luxemburgul să vezi oameni pe străzi după ora 18 e ceva fain.
Promit să mă pun pe scris că am o grămadă de subiecte.
Săptămâna faină, dragilor!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

December 16, 2013

Trier - Nu imi mai trebuie Târguri de Crăciun

Dragilor,

privind în urmă nu ştiu de ce eram aşa de entuziasmată de Târgurile astea de Crăciun. Am fost anul acesta şi la cel din Luxemburg şi la cel din Trier şi am plecat dezamăgită, atât de dezamăgită că am spus că nu mă mai duc niciodată la un Târg de Crăciun, în week-end.
Pentru că nu ştiu cum sunt în timpul săptămânii, dar în week-end, chiar şi ziua, nu doar seara, e dezastru. Oameni peste oameni, aglomerație, înghionteli, cozi la vin fiert, cozi la castane, cozi la gogoși, vânzători plictisiți... În general o atmosferă foarte nasoală. Zici că se dă aur gratuit la cum se îmbulzesc toţi. Şi deja nu îmi mai pare rău să o spun, francezii sunt fix ca românii. Se bagă în faţă, se opresc în loc să vorbească, se înghiontesc, nu au spațiu personal şi eu totdeauna zic că mă vor buzunări...încep să nu îi mai suport.
Am mers în Germania să scap de ei, dar nu am reuşit. Trier-ul e foarte aproape de Belgia şi Franţa şi dacă uitai pentru o secundă unde eşti puteai spune liniștit că eşti în Franţa. Din 10 oameni întâlniți 8 vorbeau franceză...
Latinii ăştia ne-au stricat pe toţi. Şi degeaba mă plâng eu de francezi că şi românii... La Târgul din Luxemburg toţi vânzătorii sunt români, dar şi toţi cerșetorii tot români sunt. La Trier parcă vânzătorii nu erau tocmai români, dar cerșetorii sigur erau pentru că cerșeau în Română.
Vedeți voi degeaba se cacă englezii cu Schengen, cu permise de muncă le e frică de 1 ianuarie 2014 ca de dracu...i-am cotropit şi ei nu mai pot face faţă.
Da ca român te revolți şi te oftici, dar sincer eu una m-am săturat să iau apărarea românilor. Nu ştiu ce te poate împinge, om la 40-50 de ani să cerșești în Germania, dar dacă asta e calea pe care ai ales-o cine sunt eu să spun că românii sunt deștepți, harnici, muncitori, ospitalieri, când realitatea îmi demonstrează contrariul? Am abandonat lupta. Acum spun doar despre mine şi ai mei. Restul...
În fine, cred că nu trebuia să mă apuc azi de scris postări pentru că nu sunt într-o dispoziție prea bună şi totul îmi pute, dar dacă tot m-am apucat...
Oricum părerea mea despre Târgurile de Crăciun rămâne aceeași - aglomerate şi scumpe. Merită să punctezi un Târg dintr-o localitate mai mică, unde toţi se cunosc între ei şi toţi se uită la tine mirați, să bei un vin fiert, să îţi iei cana în forma de cizmă acasă şi aia e.
Târgul de Crăciun din Trier 
Cum făceam poze peste capetele oamenilor sau trebuia să dau din coate să ajung la câte o tarabă, pozele nu au încadrările cele mai reușite, dar mi se pare că ilustrează perfect îmbulzeala şi sentimentul de bazar pe care mi l-a dat anul acesta târgul din Trier. 
Prețurile mi s-au părut ceva mai mici faţă de anul trecut, dar tot destul de mari.
Am văzut taraba "ruşilor"  aşa i-am spus din cauza păpușii de pe tarabă, mai peste tot şi în Luxemburg era.
În schimb dacă veniţi într-o zi mai puţin aglomerată, Târgul de Crăciun din Trier poate fi încântător. Mie în continuare îmi place cum şi-a amenajat fiecare căsuța, că presupun că fiecare vânzător şi-a amenajat standul şi nu le-a amenajat primăria sau organizatorul târgului... 
Mi-au plăcut aceşti pitici 
Şi chiar şi clădirile din centru eraufrumos decorate 
Deja cred că am spus că îmi plac decoraţiunile de Crăciun din lemn, acestea erau foarte frumoase. 
Catedrala din Trier. Câte târguri de Crăciun o fi văzut ea?
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

E luni? Să ne amuzăm un pic

Dragilor,

hai sa vă începem săptămâna fain. Din prima vă asigur că Dea nu a fost foarte chinuită. Plus că la poze îi place să stea şi îi mai place atenţia ce i se acordă când este pozată şi cred că adora treat-urile pe care le primește după şedinţa foto, ca să nu fie totul chiar degeaba.
Probabil că ştiţi că vineri am postat pe facebook această poză.
E pur și simplu mortală. Am râs la ea minute bune şi când mă mai supăram pe câte ceva mă uitam din nou la poză şi zâmbeam. 
Ei unul din câini e un collie şi chiar dacă nu era poza trebuia recreată folosind-o pe Dea. Se putea oare altfel?
Iată ce a ieşit
Collie cu batic 
Da ce am mai făcut acu? 
Hai să-ţi ghicesc! 
Şefa de C.A.P. 
Activista P.C.R. 
Două țărăncuțe.  
Collie cu batic. Aşa a preferat ea să îl poarte şi vă asigur ca a stat ceva timp cu baticul la gât. Cumva o fi crezut că e zgarda ei :)
Săptămâna faină, dragilor!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

December 14, 2013

Idee de cadou de Crăciun cu dublă semnificaţie

Dragilor,

totdeauna am fost fascinată de jucăriile din lemn. Cred că mi-am şi cumpărat câteva. Par vechi şi nu chiar atât de funcționale ca cele din plastic de la supermarket, dar mie îmi plac. Şi apoi cei care au copii ştiu că unii dintre ei se joacă minute bune şi cu o pungă din plastic frumos foșnitoare.
Şi eu îmi amintesc că mă jucam cu orele cu o singură jucărie. Bine eu am copilărit în alte timpuri şi chiar dacă nu mă pot plânge de numărul jucăriilor, parcă pe vremea mea erau mai simple.
Poate de asta acum îmi plac ele din lemn, nu ştiu.
Ei bine dragilor, am ales să scriu această postare acum, că poate mai aveți timp să achiziționați această jucărie. De fapt sunt două seturi de jucării, sunt din lemn şi sunt inspirate din lucrările lui Constantin Brâncuşi. Așadar copii voștri sau poate chiar voi (că pe mine mă bate gândul să îi iau aşa ceva lui Alin) se pot juca cu aceste jucării şi pot şi afla câte ceva despre Brâncuşi.
Fain, nu?
Jucăriile se pot cumpăra în starea lor naturală, adică lemn, nepictate şi le puteţi picta voi, alături de copii, ce activitate faină!!! Sau le puteţi cumpăra gata pictate şi doar să le combinați aşa cum vreţi voi.
Cele două jucării au forma Coloanei Infinite şi a Mesei Tăcerii. Eu am găsit descrierea şi am cunoscut firma care le produce pe blogul Adelei Pârvu, pe care recunosc că eu una mă pierd cu orele... Acolo am găsit site-ul de unde se pot cumpăra şi am citit câteva vorbe despre dificultățile ce stau în spatele unui astfel de proiect. Există şi un cont de facebook, dacă vă e mai ușor cu facebook-ul.
Mie mi se pare o super inițiativă şi mi se pare că ar trebui promovată şi ajutată să existe. Eu nu voi comanda acum pentru că nu am copii, dar mai prin februarie ştiu eu un suflet de copil care s-ar bucura cu aşa un dar.
Vedeți cum se leagă lucrurile? Luni am fost să o văd pe Domnişoara Pogany şi sâmbătă am aflat de aceste frumoase jucării :D. Dacă nu v-am convins eu poate vă convinge acest clip de pe youtube.
Week-end vesel dragilor!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

December 13, 2013

Dublin - Dublinul meu

Dragilor,

m-am dus eu în Dublin la teatru, da nu m-am dus la Dublin doar pentru teatru. Adevărul e că de prin vară căutam prilej să mă duc în Dublin. Nu a fost să fie concertul Bon Jovi şi mă ofticam enorm. A mai fost o ocazie prin octombrie, dar eu eram în România, aşa că îmi luasem gândul că voi mai ajunge în Dublin anul acesta.
Numai că vedeţi voi oricâte planuri ai face, oricâte calcule, dacă nu vezi momentul prielnic tot degeaba. Aşa şi cu piesa de teatru. M-a întrebat o prietenă dacă nu aş vrea să merg. Voiam cum să nu vreau. Da până în Dublin e mult de mers. Până în Dublin e scump de mers. Prostii. Aşa s-au aliniat planetele că luni am vorbit cu prietenii mei din Dublin, marți am luat biletele la avion (care nu au fost scumpe deloc) şi lunea următoare eram deja în zbor spre Dublin.
Am mai spus-o şi o mai spun, cu mine Dublinul a fost bun şi într-un an de Dublin am realizat infinit mai multe decât am realizat într-un an de Luxemburg. Poate a ajutat că ştiam limba. Poate a ajutat că mă pliez eu mai bine pe societatea irlandeză. Poate a ajutat că irlandezii, neam de imigranți, nu au prejudecăți. Nu ştiu ce a ajutat, dar în afară de vreme, cu care mă obișnuisem cumva, nu aveam nimic să reproșez Dublinului.
Numai că Dublinul, frumos cum e el, e departe şi e scump. Numai dacă calculez că anul acesta din Luxemburg am mers de două ori cu maşina în România şi de trei ori cu avionul faţă de niciodată în Dublin şi deja Luxemburgul sună mai bine.
Poate dacă...
Aşa a rămas Dublinul în mintea mea. Dar vedeţi voi cineva are alte planuri şi tot ceea ce îmi lipsea din Dublin s-a dovedit a fi efemer. În afară de oameni. Îmi e dor de prietenii mei din Dublin. Tot românii mei. De ei îmi e dor şi ei nu pot fi înlocuiți. În rest...
Debenhams nu mai e ce era şi apoi Debenhams e fix la fel pe net. Pennies e Primark în Germania, la fel şi TK Maxx. Guinness se găsește la fel de scump şi în Luxemburg... Îmi lipseau promenada, insula şi canalul. Le-am găsit neschimbate şi acolo vor fi ori de câte ori voi merge în Dublin, pentru că eu una vreau să mai ajung în Dublin. Îmi lipseau oamenii deschiși, dornici să schimbe o vorbă. Am înţeles că aceşti oameni erau doar în Clontarf şi în cartierele mai ridicate. Am înţeles că spitalele şi sistemul sanitar sunt praf şi în Dublin. Am înţeles că totul e scump, din ce în ce mai scump.
Mi-a făcut bine să ajung în Dublin. Mi-am mai băgat mințile în cap, cum ar spune Alin.
Cei care au urmărit contul de facebook al acestui blog au văzut pozele din Dublin, dar pentru ceilalți am să le pun şi am să le comentez şi aici.
Ar fi fost o prostie din partea mea să mai iau la colindat biserici şi obiective turistice. Ştiu Dublinul, am vizitat aproape tot şi am şi scris pe acest blog despre aproape tot. Cum am stat foarte aproape de unul dintre cele mai mari mall-uri din Dublin şi cum acel mall avea TK Maxx fix acolo m-am dus încă din prima dimineață. Şi nu am plecat cu mâna goală. Am luat cadouri, mi-am luat şi mie ceva. A fost super. Ca atunci când stăteam în Dublin şi după sau înainte de radio dădeam o tură pe la TK Maxx.
Spre deosebire de Luxemburg, Dublinul nu are (sau nu am găsit-o eu) o rețea wifi urbană. Însă net găseam din plin la Starbucks. O altă delicatesă pe care o are Dublinul şi nu o are (sau nu am găsit-o eu) Luxemburgul.
Că tot am vorbit de radio, era imposibil să nu ajung pe acolo. Nu îmi doream să fac o emisiune, ci doar să miros, să fiu în radio. Ştiu că probabil cei care nu au lucrat niciodată într-un radio nu înţeleg despre ce vorbesc eu, dar radio e un drog şi de câte ori am ocazia trag o supradoză.
Am făcut şi emisiune, alături de prietenul meu Hamiltoane. 
Le-am povestit românilor din Dublin cât de norocoși sunt ei să trăiască într-o ţară care îi acceptă şi care nu îi judecă şi unde totul e mult mai frumos decât în Luxemburg.
Din nou trebuie să precizez ceea ce am precizat de vreo mie de ori. Când spui Belgia sau că stai în Belgia lumea automat se gândește la zona Bruxelles, Bruges, Gent şi mai puţin la zona de lângă Luxemburg. De aceea m-am sucit :) și acum spun că stau în Luxemburg. Şi nu e chiar o minciună sau o scorneală pentru că tot ce fac eu fac în Luxemburg, doar de dormit dorm în Belgia. Ştiu e greu de înţeles, dar dacă nu şi nu, vă invit la mine să vă convingeți :)
După radio firesc a urmat Burger King. Probabil veţi spune că eu în Dublin am umblat doar după firme. Nu e adevărat. Am umblat după locuri şi amintiri. La Burger King veneam după fiecare emisiune radio cu Viorel. Mâncam un burger şi apoi fiecare îşi vedea de ale lui. 
Apoi centru. Nu am avut ocazia să văd centrul aşa cum îl vedeam eu când stăteam în Dublin, dar a fost perfect aşa cum a fost. Şi centru pentru mine înseamnă musai Podul Ha'penny
Şi pentru că voiam să văd tot, să simt tot, am găsit cel mai mic pub din Dublin. Nu o zic eu, o zice reclama de pe ușa pub-ului. E un pub pe lângă care am trecut de o mie de ori cât am stat în Dublin, dar l-am observat abia acum. Orașul acela încă mai are feţe şi aspecte noi de descoperit şi simţit.
Şi pentru că era deja decembrie şi pentru că vin sărbătorile tot Dublinul era împodobit. 
Aceleaşi decoraţiuni de anii trecuţi, atât de familiare şi totuşi atât de departe, acum.
Baile Atha Cliath - vechea denumire a Dublinului
Un magazin scump în care intram doar ca să tai colțul clădirii, decorat foarte fain în acest an.
Diferit faţă de anul trecut bradul din globuri gigantice multicolore nu a mai fost ridicat în centru la Poştă. În locul lui era un brad natural. Fain şi acesta.
Am trecut Liffey şi am dat să fac o poză care a ieşit albastră. Era un semn clar. Eram unde trebuie. Oricum întorceam telefonul (pentru că am făcut poze cu telefonul, scuze deci pentru calitatea lor) culorile ieşeau cele reale, când fixam acest cadru totul se albăstrea. Nu ştiu ce a avut pentru că de atunci nu a mai făcut din astea, dar mie mi-a plăcut Dublinul albăstrit special pentru mine.
Carolls Gifts. 
Era de neratat. Aici berea Guinness se bea în nişte pahare cu picior şi ciudat am găsit şi pahare din acelea în Carolls, dar eu voiam paharele clasice de Guinness. Şi mi-am cumpărat. Două. Frumoase foc din care beau şi ceai acum, aşa de frumoase sunt.
Am vrut şi o cană Guinness, dar dacă nu aveau cu țestoasa degeaba...
Molly Malone simbolul Dublinului, unul dintre ele. Se putea să ratez o poză cu ea?
Vitrina de la Disney. Era cu filmul Frozen ce se lansează undeva pe la mijlocul lui decembrie. Abia aştept. Dezamăgitor că încă nu băgaseră decorațiunile de Crăciun şi oricum nu era nimic fain de cumpărat cu Frozen. Aş fi vrut omul de zăpadă în orice formă şi orice material. Nu aveau. Mai bine oricum bagajul meu de cabină se umplea văzând cu ochii :)
St George's Arcade
Cel mai vechi mall din Dublin. L-am găsit decorat şi foarte puţin schimbat.
Ziua am încheiat-o aşa cum am început-o, la Starbucks punând pe facebook pozele de peste zi. Am găsit brioșe cu afine, preferatele mele. Aici brioșele sunt fie de ciocolată fie cu fulgi de ciocolată. Niciodată cu afine :(
El a fost colegul meu de cameră. Foarte simpatic
A doua zi am ajuns în centru şi printre razele de soare am făcut poză unui pub tradițional irlandez. aşa arată. 
Şi pentru că era soare unde să mă duc eu? În Clontarf şi pe Bull's Island. Ce fain se vedea Howth-ul de acolo. Era soare, dar era totuşi frig şi vânt. Da mi-am băut cafeaua pe malul gârlei, care nu mai mirosea aşa cum îmi aminteam eu sau poate nu o miroseam eu de la răceală?
Iarna în Dublin soarele apune pe la 4. Şi chiar dacă eu eram la 2 pe plajă, soarele se pregătea să apună...
Eu, plaja, cafeaua (sau ciocolata caldă) şi feribotul care pleca spre Anglia.
Promenada cea însorită...
Şi din nou centru. Mi-a plăcut ce degajat stătea Moş Crăciun pe Arnotts.
Podul de această dată la asfinţit
Mulțimea de lacăte ce şi-a făcut apariția pe pod. Ştiu că pe vremea mea le scoteau, acum probabil consideră că e o atracţie turistică...
Seara m-am întâlnit cu prieteni dragi şi buni cu care am depănat amintiri şi planuri de viitor şi unde am mâncat un Tiramisu. Bun, dar cam ciudat.
În Dublin seara nu se termină seara. Noaptea e lungă. Aproape noaptea am ajuns la studio unde am descoperit oameni faini, tineri, oameni care nu m-au uitat şi care s-au bucurat să mă cunoască. Şi am mai descoperit cât de mică e lumea. Cineva mi-a zis că a venit un tip nou din Iaşi şi mi-a zis numele lui întrebându-mă dacă îl cunosc. Am replicat că totuşi Iaşul nu e chiar un cătun cu o casă şi nu ne știm toţi între noi. Ei bine s-a dovedit că îl ştiam datorită unor prieteni comuni. Ce mică e lumea...
Pub-ul din faţa studioului. Când eram în Dublin nu cred să fi intrat vreodată acolo. Am intrat acum. Fain pub.
Seara şi călătoria mea în Dublin s-au terminat la Guinness. E emblematică poarta de lemn, neagră aşa că voiam şi eu o poză cu ea. Şi am avut-o, chiar dacă era cam vânt, cam multă lumină şi cam multe taxiuri prin preajmă. 
Şi uite aşa am ajuns eu acasă, unde Dea s-a bucurat din plin de cadoul din Dublin. O țestoasă din piele special de jucat. În prima seară şi-a cărat-o cu ea în pat şi ne-a chițăit vreo jumătate de noapte...
Board-ul cu amintiri. 
De fiecare dată când mă duc undeva cumpăr o vedere, ce ajunge pe board. Şi din Dublin am cumpărat una. Ghiciți care?
Şi evident afișul de la spectacolul Oanei Pellea şi autograful şi-au găsit loc pe board. 
Cadoul lui Alin. O butelcă de whisky Tullamore Dew.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget