Translate

July 12, 2011

Gata fraților, am emigrat:D

Scriu de pe aeroport, pentru că tehnologia asta modernă ne ajută să comunicăm chiar și când suntem pe budă. Așa se face că, contra sumei de 5 lei am net gratuit de la vodafone...știu e ciudat net gratuit pe 5 lei, da nu mă mai plâng, la urma urmei am negociat cu chelnerița să nu mai plătesc 20 de lei pe o cafea, ci doar 12 că o lungește ea cu niște apă și iese ”o minune”... e adevărat e bună și după două zile în care nu am băut cafea, e chiar foarte bună.
Așadar dragilor, emigrez. Am făcut cu taxiul până la aeroport un pelerinaj al tuturor locurilor prin care am trecut cât am stat în București și nu au fost puține, iar la final am revăzut Muzeul Satului și Casa Presei, ultimul meu loc de muncă și locul meu preferat din tot Bucureștiul... Aproape că asudasem și nu dădeam bine în poză, da pe aeroport e bine, e aer condiționat și nu chiar foarte multă lume...e drept că și stau la nefumători...
Ce sentimente mă încearcă? nici unul. Am capul gol goluț, creierul meu e neted ca un fund de bebeluș...nu îmi pare nici rău, nici bine. Mă bucur că am făcut-o și pe asta pentru că acum o lună nu mă credeam în stare să îmi mut viața într-un camion, să o înghesui în casa alor mei și să îmi adun doar un troller și să plec...
M-am oprit preț de un minut pentru că un puști se bestializează la o masă alăturată, iar tasu îl filmează cu o cameră ușoară, Cannon...normal să se bestializeze, e pe TV. Mă uit în jur, oamenii pleacă în mod sigur în vacanță... O mai fi vreunul ca mine?

5 comments:

Marian Coman said...

Drum bun, Ralu! O sa-mi fie tare dor de voi.

eliza said...

cred ca deja ai ajuns. chiar sintem la un telefon distanta. te pup!

Raluk said...

Of m-ati facut sa plang si ce tare m-am tinut eu chiar si pe avion, chiar si cu turbulentele lumii, chiar si cu gradina asta faina langa care stau, chiar si cu oamenii astia vesnic zambitori care s-au bucurat de o zi cu soare cum se bucura romanii la o zi cu paine cu gem...
Imi e deja dor de voi, de toti, skype ramane baza pana ne vedem cu totii in carne si oase...pregatesc eu din greu o petrecere:D

Anonymous said...

Sa-ti croiesti un drum frumos, Ralu! Sa-ti fie de bine schimbarea si sa ai parte numai de bune. Mirela.

Raluk said...

Multumesc mult, Mirela.

There was an error in this gadget