Translate

May 22, 2010

Drumul de la Bucureşti la Iaşi nu e aşa simplu cum pare...

Pentru că am primit o nesperată zi liberă, am refuzat să mă mai las bântuită de gândurile negre şi am plecat la Iaşi. Bine faptul că Alin era deja acolo a ajutat mult în luarea unei decizii. Aşa că mi-am cumpărat bilet la clasa I, pentru că la a doua ştiam de acum doi ani că se merge nasol şi că nu ai loc, da ai o masă care se mai întâmplă să cadă peste tine. Am zis că 40 de lei în plus pentru confortul şi vecinii care îşi permit cei 40 de lei nu e o cheltuială prea mare. Ba mai mult pentru că am plecat de la radio pe ultima sută de metri mi-am făcut şi rezervare la 9522, pentru care am mai dat cam 10 lei în plus. Deci 50 de lei în plus pentru confort, nu mi se părea mult. Îmi iau biletul şi mă urc în trenul plin. Am zis că e cu cei care fumează sau îşi conduc rudele, dar nu la a I-a se stătea în picioare pe hol. În fine ajung la loc şi îl găsesc ocupat, teoretic trebuia să stau la geam, da cum era ocupat am zis că nu mai fac nazuri ca un copil mic... Şi mă chinui să îmi pun ghiozdanul sus, îmi scot revistele şi sucul şi mă asez. Da unde le pun??? Stăteam cu sucul în spate şi cu revistele sub fund...şi mă întrebam unde e confortul pentru care eu plătisem în plus??? Vine controlorul şi când văd că îi lasă pe doi cu nişte legitimaţii dubioase să stea pe locuri şi când văd că una care avea bilet cu loc la a doua venise în vagonul meu şi el nu a luat nici o măsură am declanşat scandalul... Omul nu era vinovat că doar nu era trenul lui tasu da în lipsa de altceva... Şi ciudat descopăr încă vreo trei tineri care m-au susţinut... Când a văzut că e rost de răzmeriţă a început să îi dea pe cei care nu aveau locuri acolo afară din vagon... desi eu una nu asta intenţionasem... Cu tipa cu loc la a doua a fost mai greu da a reuşit... Şi uite aşa din aproximativ 70 de locuri ocupate ochi am ajuns cu 20 de locuri goale pe care ne-am reaşezat pentru că după scandal conductorul nu a mai îndrăznit să facă gât. Aşa că m-am mutat pe un scaun din ala singur pe rând şi a fost ceva mai bine... Normal că în 6 ore am epuizat toate revistele posibile, am repetat regulamentul şi ordonanţa de la şcoala de şoferi, am ascultat muzica pe care Alin a avut ideea să o schimbe de pe mp3 player, am făcut poze şi la un moment dat am realizat că aş putea intra online pe facebook ca să îmi strig nemulţumirea...şi chiar să ţin un fel de jurnal de călătorie... Acum nervii au trecut, da sper să nu mai merg cu trenul never ever...
Tot timpul m-am întrebat la ce folosesc turnurile astea???
Macii de pe marginea liniilor
Curcubeul...se vede dacă eşti atent...în realitate se vedea mai bine nu ştiu de ce nu a ieşit în poza...
Altă chestie misterioasă de pe drum...
Vagonul de clasa I

No comments: