Prinsă între două lumi

Asa ma simt eu de câte ori ajung în Iaşi si apoi înapoi la Bucureşti. Şi nu ma pot întelege decât cei care trec prin asta, cei carora nu le e indiferent locul de unde au plecat, cei care nu au plecat "de foame", cei care şi-au lasat undeva familia şi prietenii, dar au regăsit prieteni în locurile cele mai neînchipuite. Ei asa sunt eu azi. Pentru mine Iaşi-ul nu mai e de mult un oraş, este Oraşul în care m-am nascut si format si fie ca ma credeti sau nu locul asta si-a pus amprenta definitiv pe personalitatea mea. E adevarat de accent scapi cât ai zice peste si de naravuri mai scapi, dar de dor nu scapi niciodata. Am încercat în astea 4 zile (cea mai lunga perioada pe care o petrec acasa de când am venit în Bucuresti) sa îmi dau întâlnire cu Iasi-ul. Nu am reusit. Am prietenii. Asa ca acasa pentru mine nu mai înseamna doar o plimbare pe Stefan cel Mare sau pe Copou, dupa care tânjesc de ceva vreme, înseamna prietenii, înseamna oamenii care ma asteapta acolo indiferent ce as face, indiferent cât de desteapta, frumoasa sau viceversa sunt. Asa ca în 4 zile mi-am revazut prietenii si sincer îmi e mai bine. Parca nici nu am trecut prin ce am trecut acum vreo saptamâna. Parca tot raul din lume a zburat ca un fum. Am întâlnit-o pe Alina, nu va suparati ca o pun prima, da e cea mai veche prietena, e chiar un miracol ca mai suntem prietene, pentru ca suntem foarte diferite. Ei bine Alina, cu vorbe mestesugite, cu povestiri si cu cercul ei de prieteni (în care ne-a primit fara remuscari) m-a facut sa cred pentru 4 zile ca de fapt nu am plecat niciodata din Iasi. Deşi aparate au fost de fiecare dată, îmi pare rău că nu am o fotografie recentă cu Alina, da promit că fac una frumoasă şi o postez aici...

Apoi Elena, fiinta care îmi e prietena indiferent de ce zic sau fac. Simt ca ma sustine neconditionat si e tot timpul acolo. La ea sau cu ea necazurile mele zboara ca si cum nu ar fi fost niciodata. Sfaturile cele mai competente şi mai bune tot ea mi le dă, iar Alexandra este o bomboană e care o redescopăr de câte ori vin la ele.

Apoi Ionut, Tita si Manu, veniti cumva pe filiera Alin, oameni cu care ma bucur sa ma vad si sa le aud noutatile. Oameni buni cu care sper sa nu ne certam niciodata si spun asta nu numai pentru ca Ionut e fratele lui Alin... Şi pentru că mai nou există şi Smaranda, Alin are un companion pentru cântat la chitară... ne-a promis că până data viitoare va învăţa să cânte Iepuraş coconaş... Si ultimii, dar nu cei din urma, parintii mei. Amândoi s-au dat peste cap sa ne fie bine. Ne-au cumparat chiar si o canapea noua în camera mea, au facut bunatati si ne-au dat sfaturi.

Vedeti de ce spun ca Iaşi înseamna oameni, chiar si oamenii pe care i-am vazut în Carefour Iasi sunt Oameni. Nu va ascund ca nu m-am enervat nici macar un minut, ca nu am auzit certuri si claxoane, ca magazinul era plin da nu se calca nimeni pe picioare, ca produsele erau la vedere si gaseai tot ce iti lipseste. Nu mai spun de Mall sau de magazinul Sophia de unde nu plec niciodată cu mâna goală...

Stiu ca aceste 4 zile au fost insuficiente si ca am omis destula lume. Îmi cer iertare si promit sa ne vedem curând...

P.S. Pe drum am văzut această imagine şi m-am gândit la Eliza. Am sunat-o şi ştiţi ce? era în tren, cu doar câţiva kilometri în faţa noastră şi se uita la aceeaşi poză... A fost desprinderea mea de Iaşi...am revenit printre prietenii "bucureşteni" despre care am tot scris şi promit să scriu în continuare...