Translate

June 18, 2009

Traseu

Nu pot să mă despart aşa uşor de Balcic aşa că am mai inventat un post special pe acest subiect. L-am ilustrat cu o hartă a traseului pe care l-am urmat şi vreau să vă dau câteva indicaţii, zic eu, preţioase.

  • Tot traseul de mai sus se poate face cu un plin de benzină. Dacă sunteţi panicarzi ca Alin mai treceţi pe la benzinărie şi în Bulgaria. Am văzut Petrom şi LukOil şi OMV. Noi am alimentat de la OMV, Alin zice că preţurile sunt ca în România, insă eu de la benzinărie mi-am luat o ciocolată Milka pe care nu am văzut-o în România, cu afine, foarte uşoară, de vară şi o broscuţă mirositoare, pe care la fel nu am văzut-o în România.
  • De preţuri am mai scris. Noi am dat 110 euro pe noapte pentru un apartament, dar am înţeles de pe net că poţi să închiriezi tot un apartament chiar în Balcic cu 80-90 de euro. Cel mai simplu pleci dimineaţă şi te descurci în Balcic. Cum noi nu am avut posibilitatea asta, am preferat să închiriem de pe net şi să avem o zi plină.
  • O masă de patru persoane cu două feluri ne-a ajuns între 50 şi 80 de leva, dar iarăşi cred că puteam găsi mai ieftin, dar am mers pe acelaşi principiu de la Londra: unde ni se face foame acolo intrăm.
  • Suvenirurile sunt destul de ieftine şi din nou vă recomand să le cumpăraţi doar de la bazarul de la intrarea de sus în castel. Eu am dat pe un magnet 5 lei romanesti, Danut a dat vreo 7,5 că era mai mare.
  • Apoi alimente sau fructe şi din nou alte suveniruri eu mi-am luat dintr-un supermarket Lidl şi mi s-a părut că nu ne-am păcălit. Supermarketul era foarte bine dotat, că am găsit de la fructe la ghiduri turistice.
  • Cu cardurile sunt ceva probleme pentru că nu ştiu exact cu ce comision poţi scoate, dar este un BRD în piaţa cu moscheea, cum noi avem şi BRD ne-am scos. Eu cu cecul de exemplu am scos de la Banca lor Naţională şi nu mi-a luat cine ştie ce comision.
  • Bulgarii sunt extrem de bine intenţionaţi, v-am spus deja că ne-au acceptat toate mofturile, însă fiţi atenţi la cursul de schimb leu - leva, ar trebui să fie 2 lei la o leva.
  • Apoi cu siguranţă ştiţi "bancurile cu poliţiştii bulgari", că te opresc aşa din senin şi îţi cer bacşiş. Noi nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că nu sunt. În Bulgaria sunt interzise detectoarele de radar, deci mergeti şi voi aproape de viteza legală. Şi încă o chestie aici, am intrat preţ de 50 de kilometri pe autostrada lor şi e la fel ca ale noastre: se termină brusc în drumuri de o bandă pe sens:)
  • Apoi mie mi-a fost recomandat drumul Călăraşi - Silistra pentru că Giurgiu - Ruse era praf. După cum puteţi vedea din hartă ne-am întors pe la Ruse şi se reparase. Totuşi mie una mi s-a părut mai scurt drumul prin Călăraşi, fie poate şi pentru că am mers mai mult prin România.
  • Ar mai fi faza cu bacul care vine cam in aproximativ 45 de minute. Dacă sunteţi în zona lui şi vedeţi că toată lumea bagă viteză şi mai ales că maşinile de pe sensul opus vin cumva la distanţe regulate, băgaţi şi voi viteză că altfel pierdeţi bacul. Pe noi bacul ne-a costat 25 de lei de maşină. Nu ştiu cât ne-a costat podul la Ruse, da ma interesez şi vă spun.
  • Vinieta la ei este 10 leva pentru 5 zile şi se poate cumpăra de la primul chioşc de după vamă.
  • aaaaaa vama la Călăraşi este cumva ascunsă, cum aţi trecut bacul mergeţi după celelalte maşini şi uitaţi-vă în permanenţă pe dreapta. La un moment dat este un intrând cu o vamă luminată, dar părăsită. Acolo e vama, adică pe acolo e vama...

Asta ar fi tot. Distracţie faină în Balcic:)

6 comments:

andruska said...

Bun, si pentru cei care nu sint dispusi sa dea suta de euro pe noapte? Un hostel, un camping cu casute sau pentru corturi, ceva?

Raluk said...

Normal ca sunt da nu accepta caini si poate ca i-ar accepta daca i-ar vedea, dar asa cum am scris noi nu am avut timp să facem căutări, ar fi însemnat să pierdem o zi. Oricum complexul asta unde am dat 110 euro, precizez din nou pentru 4 persoane, isi merita toti banii.

andruska said...

Pai cum, accepta la hotel cu ciini dar nu accepta la casute sau camping?? :)
La campingul unde am fost noi la Praga acceptau cu ciini, si scria asta chiar pe site. In plus, nu iti cereau bani si pentru ciine. 16 euro cazarea pe noapte pentru doua persoane - casute super-curate si bude care straluceau de curatenie. Iar de la camping pina in centrul Pragai facei cu autobuzul plus metroul fix 30 de minute. Daca mai ajung la Praga tot acolo trag, nu as da campingul ala pe nici o pensiune sau hotel.

Raluk said...

Daca cauti ai sa vezi ca pensiunile sau hotelurile care au pana in 35 de euro pe noapte nu primesc caini. Camping nu am vazut si de pe forumuri am aflat ca nu ar fi. Mai sunt localnicii care inchiriaza, la fel ca si la noi, si aia nu accepta caini, dar daca apari in poarta lor cu caine cine stie poate se incumeta.
Apoi daca am fi mers si noi la Praga ar fi fost interesant sa stam la pensiunea unde ati stat voi pentru ca am vazut de pe site-urile trimise de Alina ca e o experienta in sine. Insa cum eu de obicei cand merg undeva am timpul limitat chiar si 30 de minute de mers cu autobuzul mi se pare enorm. Noi la Londra am stat intr-un fel de semicentru, dar in 15 minute cu metroul eram deja in muzeu. Din ce am invatat eu, e mult mai bine sa stai in centru, pierzi mai putin timp si bani in felul asta. Am scris ca la Londra transportul era foarte scump. Si la Londra hotelul la care am stat primea caini, numai ca ar fi fost un stres maxim si mergem si cu Dea:(
Sa nu ma crezi vreo snoaba care arunca cu banii pe geam doar de dragul unei privelisti sau a unei piscine. Asa a fost sa fie si daca as mai merge cu mai mult de doi oameni tot acolo as merge pentru ca eu consider ca se merita la preturile din Balcic. Normal ca te poti limita, normal ca poti sta la 30 de euro cu buda in curte, dar sincer pentru doar doua nopti nu aveam nici chef si nici timp...

Amaryllis said...

Sincer mie mi se pare foarte bine aproximativ 25 euro de persoana tinand cont de conditii. Legat de stat in apropierea marilor orase in excursii...sincer ar fi super sa stai la pensiuni, sa vezi cum e la altii agroturismul dar noi unii (eu si Andrei) nu ne permitem sa pierdem nici 1 ora din timpul de vizitat. Referitor la asta aveam o discutie cu prietenii nostrii Sorin si Alina despre excursia pe care o program pentru septembrie la Nisa. Ei vor sa mergem cu masina ceea ce inseamna ca numai pe drum am pierde aproximativ 2 zile, ca sa nu mai vorbim de a treia zi in care esti obosit si ametit de atata drum. Asta inseamna cel putin 4 zile pierdute pe drum...pentru noi asta inseamna enorm. Nici macar in vis nu ma pot gandi ca as putea sta mai mult de 1 saptamana la Nisa...de aceea preferam sa mergem cu avionul.

Raluk said...

Alina, o excursie cu masina se renteaza daca mergi aproape sau daca ai cel putin 2 saptamani la dispozitie. Sau dacă ai o frică cronică de avion:) Asa cum spui şi tu două zile le pierzi pe drum. Şi chiar dacă ai putea spune că mai vezi şi alte ţări pe drum, cel puţin unul, mă refer la şofer, pierde totul. Asta dacă nu devine prea obositor şi adormiţi pe capete şi deci nu vedeţi nimic de pe drum. Parcă până în Franţa se fac vreo 3 ore cu avionul aşa că prima zi şi chiar şi ultima nu sunt total pierdute...

There was an error in this gadget