Translate

January 18, 2008

LADY

Toata lumea asta noua in care ma zbat eu ma stie ca avand un catel, de fapt o catea pe nume Dea. Nu toata lumea stie ca Dea se scrie cu un singur "e" si ca vine de la latinescul "deus,i", mai exact forma de nominativ, singular, feminin si inseamna zeita. Dar povestea cainilor din viata mea (scurta e adevarat) a inceput du LADY. Prima mea fetita. Tot un collie si tot un collie tricolor. Nu stiu de ce in ultimii ani cand ma napadesc necazurile ma gandesc la ea, pe sistemul ca un suflet in RAI ajuta. Acum ceva timp am scris povestea asta. Am updatat-o si tin sa o postez aici...



Povestea lui Lady

Totul a început acum şapte ani.
Mă aflam pe o stradă, din centrul oraşului, când am văzut, strecurându-se printr-o spărtură dintr-un gard, (nu mai mare de 20 de centimetri), un câine, alb cu negru. Priveam cum se contorsiona ca să poată ieşi, şi în acel moment păream amuzată. Când câinele a apărut pe de-a-ntregul, am plecat.
După mai bine de un an, mă aflam în casa unor prieteni, când cineva a povestit ceva despre o căţea care cerşea de mâncare pentru puii ei. Chiar se lansase ipoteza ca prietenii mei să-i dea zilnic de mâncare, şi pentru că acel câine părea rănit, să încerce să-l ducă la doctor.
A doua zi, mă aflam, cu treburi, pe acea stradă centrală şi pe lângă mine a trecut un câine jigărit, alb cu negru, plin de bube şi gestantă. Coada era cheală şi la fel şi mare parte din spate. M-am oprit un moment, l-am privit şi până m-am dus să-i cumpăr un pateu, a dispărut.
Mai târziu, în acea zi, când am ajuns în casa prietenilor mei, i-am găsit terorizaţi de lătratul acelui câine, disperat fireşte că fusese despărţit de pui.
Pentru că nu ştiam cum o cheamă i-am pus numele Lady. Am scos-o afară la plimbare. A mers liniştită, lângă piciorul meu şi mi-am dat seama că "fiara" care îmi speriase prietenii avea cunoştinţe minime de dresaj. I-am cumpărat o punguţă cu mâncare şi spre deliciul ei i-am dat-o chiar în stradă. Părea să mă înţeleagă şi părea că ne va merge bine împreună.
Când am ajuns acasă, am observat răni supurânde pe corpul ei şi laptele curgându-i într-un amestec ciudat, gălbui. Am dus-o la medic. A uns-o cu alifii, i-a pus comprese şi m-a sfătuit să-i aduc şi un pui sau doi (din cei nouă) pentru a o mai uşura de povară.
A doua zi în casă şi-a făcut apariţia Oscar, jigărit, dar jucăuş nevoie mare. L-au urmat Lucky şi Tupeu. Lucky pentru că urma să fie înfiat de un senator şi Tupeu, pentru că deşi era cea mai mică, s-a încăpăţânat să trăiască şi apoi pentru că era de o curiozitate ne mai întâlnită.
Cu timpul rănile s-au vindecat, Oscar a ajuns la un alt prieten, Lucky la senator, iar Tupeu la o profesoară.
Eu rămăsesem cu Lady şi pe zi ce trecea eram mai apropiate. Am reuşit chiar să-i aflu şi trecutul. Fusese adoptată de un poliţist care o bătea, nu-i dădea să mănânce şi ce a fost mai rău, a lăsat-o să stea, cu febră pe cimentul rece. De aceea când aleargă prea mult gâfâie ca o locomotivă, iar când vede un poliţist sare să-l muşte.
Când au venit sărbătorile de iarnă, am aflat şi că se teme de pocnitori, pentru că cineva, cândva, aruncase în ea cu pocnitori, probabil când era mică.
Devenisem prietene şi nu era zi în care în geanta mea să nu găsească ceva bun. Drept răsplată stătea lipită de mine când citeam sau când lucram la calculator.
Învăţase împrejurimile şi o lăsam singură afară, venea singură şi-mi întindea laba în semn de salut.
Într-o zi nu s-a mai întors. Am aşteptat cam 20 de minute, după care am plecat în căutarea ei. Am căutat-o aproape trei ore, dar în zadar. Am anunţat poliţia, gardienii, am dat anunţ la radio, dar nimic.
Seara târziu am adormit cu ochii în lacrimi. Am visat că venea la mine, că o mângâiam între urechi, că-mi întindea laba şi chiar am visat cum cineva striga, a venit Lady. Apoi în pat s-a făcut îngrozitor de cald. M-am trezit. Lady dormea lângă mine ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În schimb mirosea a parfum de la o poştă. Am făcut repede scenariul. A luat-o cineva, probabil neobişnuit cu mirosul canin, a parfumat-o, iar când pe la cinci ea a vrut să-şi facă nevoile, a fugit şi s-a întors acasă.
Simţea că aici este iubită şi după acest incident şi mai iubită.
Acum Lady stă tot cu mine. Adevărul este că nici n-aş mai da-o, chiar dacă aş şti că ar avea parte de o curte, ceea ce acum îi lipseşte. Totuşi ea pare mulţumită cu spaţiul apartamentului de trei camere. S-a obişnuit chiar şi să meargă cu liftul şi continuă să mă caute în geantă când ajung acasă.

Ei bine, LADY a ales sa ne paraseasca, intr-o noapte de mai din 2003. A facut o embolie dupa o operatie...
La scurt timp a aparut Dea...dar asta este o alta poveste...

4 comments:

Andrei Stavila said...

Cu adevarat, un ciine deosebit si poate cel mai inteligent pe care l-am cunoscut. Un ciine care a lasat amintiri puternice si altor persoane, nu numai stapinilor. Un suflet a carui disparitie a rupt o bucatica din inima noastra...

Raluk said...

Multumesc mult pentru comentariu. Intr-adevar a fost un caine exceptional. M-am tot gandit ce sa scriu despre ea, da nici un cuvant nu mi se parea indeajuns. Multumesc ca ma citesti si ca ti-o amintesti pe Lady. Apropo stiai ca Dea face 5 ani anul asta???

andruska said...

Anul asta, Helga implineste 7 ani. Olga implineste 6 ani. Iar Dea implineste 5 ani.
Ceea ce ma enerveaza cel mai mult e ca timpul trece atit de repede. Si ca asta inseamna ca si eu am devenit mai batrin. Si ca Helga anul asta trece in categoria ciinilor batrini.
Timpul nu ne iarta. Si nu e corect.
Bine macar ca nu ne-am indepartat prea mult unii de altii - sufleteste, ca din punctul de vedere al spatiului...
Si inca ceva: nu numai de Lady imi aduc aminte. Stiu exact, pas cu pas, cum a decurs ziua in care ai luat-o pe Dea.... Si pipi-ul pe care l-a facut in pat imediat cum a ajuns in camera voastra.... Pup-o din partea mea!

Raluk said...

Nu pot sa iti urez decat Cat mai multi si mai fericiti ani alaturi de fete. De toate. Am pupat-o pe Dea...

There was an error in this gadget