Translate

January 31, 2008

Ghid de supravietuire al Ieseanului in Capitala


Pentru ca m-au convins prietenii ca as avea talent la a scrie ghiduri, iata cateva sfaturi. In locul Ieseanului puteti pune orice, brailean, galatean, sucevean, baimarean, ardelean, oltean sau ce va mai vine in minte.

  1. De cum ajungi in Capitala, pe oriunde, fie prin Baneasa cu avionul, fie pe la Gara de Nord cu trenul trebuie sa fii foarte atent la taxiuri. De ce? am mai scris. Taxiurile in Bucuresti au tarife de la 1,4 lei(14.000 lei) pana la 6,9lei(69000). Si aia cu tarife mari pe kilometru sunt la fel de autorizati, deci nu va veti putea plange nicaieri. Pur si simplu luati teapa si pentru un drum de 5 lei veti plati 20 lei. Cele mai frecvente sunt taxiurile care au 1,6 lei sau 1,7 lei pe kilometru. Eu am mers cu Cobalcescu, Meridian, Cris, Pro, Perozzi, Leone si nu am luat teapa.

  2. Cand ajungeti oriunde in Bucuresti nu va mirati de densitatea pe metru patrat a oamenilor "de culoare". Ma refer la tigani. Sunt mult mai multi decat oriunde si la inceput ti se pare ca ii vezi mai peste tot. Cu timpul te vei obisnui si aproape ca nici nu ii vei mai observa. Pentru inceput insa nu te uita fix la ei. Eu era sa o incasez chiar in autobuzul care ma aducea prima data de la gara. Nu stiu de ce il analizam pe unul si s-a scandalizat.

  3. Haina de blana. Doamnelor si domnisoarelor, daca aveti haina de blana sunteti o tinta. Eu am ales sa o port, dar am la geanta cel putin 2 fermoare, iar portofelul e pitit undeva pe fundul gentii. Ei bine da. Se fura. Si se fura mult si pe nesimtite. Eu nu am fost inca furata,(Doamne fereste) da asta nu e un exemplu. La inceput nu intelegeam de ce numai eu am blana cand mergeam pe strada. Acum stiu...

  4. Sa presupunem ca ai ajuns in Bucuresti si ca ai deja un job. Daca nu, metoda trimiterii CV-ului pe mail la companii m-a ajutat totdeauna. Ar mai fi metoda mersului din usa in usa da e greu si costisitor.

  5. Apropo de mers. Metroul e cel mai facil si mai sigur mijloc de transport in comun. In Bucuresti eu m-am obisnuit greu cu schimbarea mijloacelor de transport. Pe principiul 2 statii cu tramvaiul si apoi 4 cu metroul. Niciodata nu poti ajunge dintr-un punct in altul fara a schimba cel putin 2 mijloace de transport in comun. Mie mi s-a intamplat sa schimb si 5...

  6. Bucurestenii foarte rar dau indicatii precise. Ei va vor zice mergeti 500 de metri apoi la dreapta apoi la stanga si va veti pierde sigur. Sau va vor spune luati 335 pana la Casa Presei si de acolo 131 pana nu stiu unde si apoi tramvaiul 5 vreo 3 statii. Cel mai sigur apelati la doamenle care vand bilete in statii.

  7. Apropo de bilete. In Iasi se dadeau in tramvai sau le luai de la vatman. Aici sunt niste chioscuri rotunde, bine marcate, dar care nu sunt in fecare statie. In schimb controlorii vin destul de rar, dar cand vin am vazut ca si alearga dupa cei care nu platesc sau am vazut scene de-a dreptul brutale... Va sfatuiesc sa va faceti „portofele electronice”. Eu cu 200 de mii, pardon 20 de lei merg de 2 luni.

  8. Daca esti unul dintre "fericitii" care au masina, trebuie sa stii ca Bucurestiul din punctul asta de vedere e o jungla. Toata lumea claxoneaza. Toata lumea ti se baga in fata. SI Toata lumea vaneaza locuri de parcare. Insa daca te vad din provincie sau incepator de multe ori ni s-a facut loc pe o anume banda daca nu am stiut cum sa ne incadram.

  9. Sa spunem ca ai si job si masina da iti trebuie casa. La o prima vedere totul se inchiriaza sau se cumpara cu ajutorul agentului imobiliar. Da stiu eu o bacaoanca, care l-a fentat pe agent. (When in Rome...) Eu am apelat la agent, insa trebuie sa stii ca jumatate din prima chirie a ajuns la el. Per total la inceput am platit 3 chirii plus comisionul agentului. Destul de multicel la vremea aia, acum e de trei ori mai mult...

  10. Ca preturi, apartamentele din Berceni sau Drumul Taberei sunt cele mai ieftine. Totusi gasesti "chilipiruri" si in alte parti. Oricum daca vrei un apartament rezerva-ti cel putin 2 luni pentru cautari.

  11. Daca te-ai mutat in sfarsit, impune-te in fata proprietarului. Nu e normal sa vina zilnic pe la tine sa vada ce mai faci. Proprietarii mei au fost niste oameni de aur, ii vedeam o data pe luna cand plateam chiria si nici atunci nu urcau in apartament...

  12. Regula de aur in Bucuresti e sa pari mai nesimtit si mai cu tupeu decat ei. E inselator pentru ca te poti transforma rapid intr-o bruta. Eu la inceput dadeam vina pe bucuresteni, da de la mine sa stii ca cei care "si-au lasat opincile la bariera" si acum au "buletin de bucuresti" sunt cei mai rai. Eu am avut neplaceri doar pentru ca veneam de la Iasi, adica din Moldova.

  13. Pentru mine e o mandrie, dar la inceput va sfatuiesc sa o lasati mai moale cu "mandria locala". Moldovenii cel putin sunt cel mai rau vazuti. Nu stiu de ce, ca doar fetele blonde de la Pro nu fac tocmai prostii. Plus de asta, din experienta proprie v-o spun ca moldovenii fac cea mai buna treaba si sunt cel mai bine vazuti. Sa spun ca oltenii fac exact contrariul??? N-o spun ca doar nu m-am bucurestenizat.:)

  14. Acum mici tips-uri. Hainele cele mai faine eu mi le-am luat de la Mini Prix. E unul in Romana si altul in Otopeni. In ultima vreme destul de dezamagitor, da am gasit lucruri faine. Apoi la City Mall e Sprider, unde in perioada reducerilor chiar sunt reduceri. Pentru ca sunt mai plinuta eu imi gasesc cu usurinta blugi la Debenhams in Mall Vitan. Intr-adevar sunt putin peste un milion da ma tin mai mult decat cei din Obor de la 300 de mii... Pantaloni faini am gasit si la Eros, in Unirea, acum nu mai stiu unde e magazinul.

  15. Apoi bluzite interesante gasiti la micile magazinase ascunse. De exenplu Hippy Hippy Shake (pe Calea Victoriei intr-un gang), Catwork(Piata Rosetti), in Piata Amzei la standuri sus la ultimul stand. De acolo mi-am luat cele mai faine bluze pe stil indian sau ii. Apoi mai trebuie urmarite targurile de la Muzeul Satului sau Muzeul Taranului. De acolo eu mi-am luat o ie si o vesta extrem de ieftine si faine.

  16. Pantofi va sfatuiesc sa va luati de la Office, iar daca nu purtati stilul "mai sport" atunci sunt niste magazinase mici, unul pe Magheru si altul la Universitate cu incaltari foarte faine mai toate culorile...

  17. Ar mai fi si varianta Carefour, Cora si ce o mai fi. Si acolo gasesti cateodata lucruri faine, da mai rar.

  18. Pentru cumparaturi lunare mergeti musai la hipermarketuri. In general magazinele de cartier, fie ele si alimentare mari, au preturi putin mai mari, iar la un cos plin cu produse chiar se simte diferenta.

  19. Pentru orice fel de mobila incercati Ikea. E ieftin, e practic, iar pentru cei care inchiriaza si au nevoie de mobile mici si pliabile e mana cereasca. In plus eu de Craciun am mancat niste sarmalute cu mamaliguta de sa iti lingi degetele cu doar 5 lei.

  20. Ca restaurante, eu am unul la Oobr, ieftin, bun si curat, Casa Jienilor, da probabil ca in fiecare cartier e cate un astfel de restaurant. Pizza cea mai buna am mancat-o de la Cuptorul cu Lemne de pe Pache Protopopescu, fac si livrari la domiciliu. Tot pentru livrari la domiciliu eu am apelat la Wu Xing. E chinezesc da e bun.

  21. In rest pentru teatru, film si alte distractii, Capitala e plina de astfel de chestii. Eu insa am imbatranit si nu le mai gust. Cand apuc un muzeu sau o plimbare prin magazine, zic mersi si trec mai departe. O alta regula in Bucuresti, mai usor cu prietenii. Eu mi-am facut da sunt tot moldoveni:)

2 comments:

Anonymous said...

apropo, in dreptul meu poti trece de acum linkul http://traianracu.blogspot.com
nu de alta, dar articoul ala din TOTODATA e atat de vechi...:))

te-am trecut si acolo:)

Raluk said...

Salutare, am rectificat si te-am trecut si eu. Astept sa te citesc...