Săptămână cu happy beginning :)

Salutare dragilor,

nu am timp nici să îmi văd de mine, dar fix atunci când am treabă mie îmi arde de orice altceva. Am intrat doar să vă spun că am început săptămâna bine. Am avut o discuție constructivă cu posibilul coordonator al tezei mele de master, apoi am primit minuni hand made prin poștă şi a şi ieşit puţin soarele, cât să deschid eu toate geamurile să intre pe deplin în casă. Am o săptămână plină, deci nu ştiu sincer dacă voi mai ajunge pe aici, dar voiam să vă spun să purtaţi totdeauna sau pe cât posibil accesorii hand made pentru că pe lângă că sunt unice, eu cred că vin cu puţin din sufletul celui sau celei care le-a făcut. În plus e o adevărată bucurie să deschizi micile pachete, totdeauna vin frumos ambalate şi se vede că cel care le-a expediat chiar s-a străduit şi nu a cumpărat doar o cutie de cadouri de la supermarket.
Să începem aşadar prezentările!

Şi în România există o fată care face bijuterii brodate, dar preţurile sunt mai mult decât prohibitive şi în plus sunt montate în argint, probabil de aici şi preţul. Pe mine însă nu mă atrăgeau, deşi mă atrăgea conceptul. Şi după ce am căutat metode să îmi fac eu propriile bijuterii brodate, mi-am dat seama că m-aş apuca de cu totul altă artă, alte instrumente şi alte materiale, aşa că m-am lăsat păgubaşă. Norocul a fost să găsesc pe etsy o slovacă ce face bijuterii brodate, iar preţurile sunt mai mult pe placul meu.
Broșa şi pandantivul cu collie le-am comandat prin ianuarie şi am făcut în felul acesta şi o donație pentru editarea unei cărţi despre un cățel (domnul Tic). A fost o perioadă dificilă pentru noi, am crezut că o pierdem pe Dea, aşa că mi s-a părut cel mai nimerit mod de a mi-o aminti şi de a o avea în continuare alături. Bijuteriile au venit tocmai din Iaşi şi sunt atât de delicate şi de migălite că îmi e şi frică să le ating. Cea care le-a făcut cred că a muncit ore întregi la ele şi a fost atentă la toate detaliile, inspirându-se doar dintr-o poză. Rezultatul mi se pare fantastic!

 Nu vă pot spune cât mă bucur că Dea este încă alături de noi şi că întrezărim luminița de la capătul tunelului. Nici nu mai protestează când îi fac poze, iar azi s-a bucurat că am lăsat-o să miroasă obiectele mele pentru că de obicei nu are voie. Nu cred că s-a prins că e ea pe pandantiv, dar le-a mirosit îndelung şi chiar a şi încercat să le guste.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxembourg - St. Patrick's Week-end!

Dragilor,

nu am ajuns eu în Dublin de Sfântul Patrick, anul ăsta, dar nici în Luxemburg nu ne-am plictisit. Întâi de toate trebuie să spun cine e Sfântul Patrick pentru că toată lumea mă întreabă. E patronul spiritual al Irlandei, e cel care a adus creștinismul în Irlanda şi a explicat Sfânta Treime cu ajutorul unui trifoi, de aceea e reprezentat tot timpul ținând un trifoi în mână. E sărbătorit pe 17 martie de Ziua Irlandei şi trebuie să spun că viziunea irlandezilor faţă de religie şi credință mi se pare mai pe placul meu decât orice altceva. Dacă vreodată veţi ajunge la parada se Sf. Patrick veţi vedea că el deschide parada, mai degrabă un tip îmbrăcat în sfânt trece prin mulţime, face glume şi deschide parada. Irlandezii îl alintă Paddy şi în nici un caz nu îl tratează cu atâta smerenie şi ipocrizie cum ne tratăm noi sfinții.
Revenind la Luxemburg, după ce am povestit de o mie de ori cum e Irlanda, ce trebuie vizitat, care e treaba cu Guinness, cum se toarnă Guinness, de ce verde, de ce trifoi...de la un moment dat mă simțeam ca un promotor al turismului în Irlanda, mai rău decât un irlandez. Spuneam, că după toate astea am trecut la sărbătorit. Pentru mine a însemnat ieşit în oraş în fiecare zi, cu diverși prieteni sau colegi, mult Guinness, îmbrăcat totdeauna în verde, discutat cu irlandezii de pe aici, înverzit primăria şi ascultat accentul lor atât de drag mie.

Încă dinainte de 17 martie scormonesc în toate pungile şi în toate dulapurile să găsesc ce chestii verzi mi-au mai rămas din Irlanda. Şi în fiecare an găsesc, iar dacă nu găsesc îmi fac. Cerceii sunt făcuţi de mine din nişte mărgele comandate din Cehia cu vreo săptămâna înainte, dar care au ajuns fix la timp. Ojele sunt din Irlanda şi Luxemburg, iar pălărioara e de la un magazin de un euro, din Dublin, evident. Luxemburghezii sunt prea bogați pentru magazine de 1 euro...

Şi apoi ce Sfânt Patrick ar fi ăsta dacă nu am maimuțări câinele? E deja o tradiţie

Din fericire pentru amândouă, Dea e aşa de bucuroasă când i se dă atenție, încât stă cum o pui, stă cu orice în păr...desigur nu i-au lipsit recompensele, că doar nu o maimuțărim degeaba. Ne bucurăm cu toţii de toate clipele petrecute împreuna!

Totul a început vineri, 10 martie, când am ieşit cu colegii de la master în pub. Trebuie spus că tot week-end-ul în Grund toate restaurantele s-au transformat în pub-uri, unde se împărțeau căciuli, unde se circula cu Guinness-ul pe stradă şi unde două Guinness sau două beri verzi se cumpărau la preţul uneia.  

Pozele sunt evident făcute cu telefonul, nu ştiu cum se face că totdeauna uităm aparatul acasă sau nu îl mai scoatem din geantă. Nu îmi place treaba asta, dar nu pot să mă împotrivesc încă.

Acesta era kit-ul pentru St. Patrick. Geanta am luat-o de la H&M, tot din Irlanda, dar voiam să spun că se poate găsi oriunde, iar balerinii (pe care nu îi recomand pentru că mi-au rupt tălpile) sunt de la Primark. Ei sunt super, însă au talpa atât de subțire încât orice pietricică mai mică o simți ca pe un ditamai cataroi.

Luni nu ştiu sincer dacă am făcut ceva special. Am fost la cursul de franceză, unde din nou am povestit, de data asta în franceză, care e treaba cu Sf. Patrick. Însă marti, pe 17 martie, a fost zi plină, mai degrabă seară plină. La 8 am înverzit primăria din Luxemburg, iar mai apoi am ascultat muzică irlandeză live în Clausen, la Pyg şi evident am băut Guinness. 

Acum cu primăria. Am ajuns şi eram cam singurii din piaţă. Mai erau unii cu un aparat cu un trepied, dar atât. Asta la 8 fără 10, însă în 10 minute s-a umplut piaţa de fotografi. Unii erau irlandezi. A fost aşa de fain să îi aud vorbind! 

La 8 fix au venit doi lucrători şi au aprins luminile verzi, cărora le-a luat o veșnicie să se înverzească. 

Timp în care noi am făcut experimente. Am pus aparatul pe asfalt de a ieşit poza asta. 

Ne-am pozat 

Am făcut selfie cu aparatul. Trebuie să ne perfecționăm tehnica, pentru că noi ne chinuim să ne iasă poza şi nu mai zâmbim sau ceva.  

Când primăria din Luxemburg a fost înverzită pe deplin lumea a început să plece acasă aşa că am făcut şi eu poze cu oameni, că aşa primăria singuru parcă nu avea nici un farmec. 

Ba chiar ne-am reamintit de chestia aia faina pe care o face aparatul nostru. Selectează o culoare şi o arată doar pe aia. 

Eu şi primăria 

Şi cu o ultimă poză a leului am plecat spre pub 

Trebuie să vă spun că în Luxemburg sunt două pub-uri irlandeze, de care ştiu eu. Restul sunt englezești. Este unul tipic irlandez, Black Stuff, dar este în afara Luxemburgului şi nu are parcare şi mai este Pygmalion în Clausen. Despre cel din urmă am aflat cu doar o zi înainte de Sf. Patrick şi tot atunci am aflat că ar fi un fel de tradiție în Luxemburg ca pe 17 martie să treci pe la Pygmalion prescurtat Pyg, de am înţeles eu alte lucruri. Tradiția e tradiție, aşa că la început am găsit locuri doar peste stradă le malul râului, de unde am şi făcut o poză.  

Aşa arăta lumea în faţă la Pyg. După vreo 10 minute şi câteva mesaje, m-am întâlnit cu colegii mei înauntru, unde nu am mai făcut poze, dar unde am discutat şi am băut şi ne-am veselit şi l-am petrecut pe Sf. Patrick şi am băut şi pentru irlandezi şi pentru sănătate şi pentru de toate. Aş mai vrea un Sf. Patrick petrecut în Dublin, da cine ştie...

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxemburg - Eclipsa de soare 2015

Dragilor,

am mai trăit o eclipsă. A venit eclipsa, a trecut eclipsa și la final a răsărit soarele şi s-a încălzit afară. Cam aşa ar fi rezumatul, dar nu aş fi eu dacă nu v-aş face o povestioară.
Lucram când cineva a strigat: se vede eclipsa! Subiect de discuții la "cafeaua de dimineaţă", când cu toţii eram îmbufnați că nu apucam măcar să aruncăm un ochi spre eclipsă, acum era aproape ca o minune. Când a venit strigătul, nu a mai contat nimic. Ne-am luat telefoanele sau aparatele sau tabletele şi am ieşit afară. Eu ca tuta am ieşit doar în maletă, că doar eclipsa e aşa 5 minute. Evident că am intrat de 2 ori înapoi să mai pun ceva pe mine. I-am făcut poze, ne-am minunat şi a trecut. Apoi a venit pauza de prânz în care iar am vorbit despre eclipsă, la o ceașcă de ciocolată caldă, savurată cu ochii în soare :)

Mi se pare doar mie sau eclipsa chiar a semănat cu zâmbetul pisicii din Alice în ţara minunilor? 

După ce am mai pus o haină pe mine, eclipsa deja avansase 

Spre final era cam aşa. De fapt nu am rezistat până la final pentru că eram cu toţii vineți de frig. Am văzut pe fb. că pe la abație lumea a venit cu aparate cu ditamai obiectivele sau teleobiective. Mă întreb ce au prins?

La pauza de prânz deja era ditamai soarele pe cer, cald şi frumos, de am rezistat afară doar cu maletă şi un pulovăr. 

Nu pot însă să nu îmi amintesc de eclipsa din 1999. A fost prima şi ultima dată când am urcat cu cortul în spate pe munte. Nu aş mai repeta experiența! Acum toţi suntem răspândiți prin lume, iar dacă în 1999 am făcut fix 36 de poze la eclipsă, adică toată săptămâna de înainte şi după, din care au ieşit vreo 28, acum am făcut vreo 200 şi ceva, din care am ales 5. A trecut timpul!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Felicitaro - aplicaţia unui român ce trebuie recomandată

Dragilor,

de când am plecat din România, mai mult ca oricând, simt nevoia să fac cunoscută orice inițiativă românească de succes. Cu atât mai mult cu cât această inițiativă îmbină multe dintre pasiunile mele precum călătoriile, vederile, poze făcute cu telefonul mobil, de fapt poze făcute oricând şi oricum. Pe scurt e aşa. Intrați aici, http://felicitaro.com/wordpress/, descarcați aplicația, plecați în concediu sau doar într-o scurtă plimbare, faceţi poze frumoase şi cu ajutorul aplicației le tipăriți şi le trimiteți prietenilor. Aplicația e gratuită, însă pentru a trimite o vedere internațional eu am plătit 1.8 euro. O nimica toată! Mie îmi pare foarte rău că nu se mai trimit vederi. Eu am mai trimis din când în când, dar aici poșta e departe şi ca să ajung la ea trebuie să urc un deal, apoi poșta se închide la 4, eu rar ajung în oraş înainte de 6 şi tot aşa. Cu această aplicație e foarte simplu şi aveți şi vederi originale. Ar fi timpul ca pozele de prin vacanțe sau pur și simplu să ajungă undeva şi nu să fie uitate în telefon. Atenţie, pentru a folosi aplicația aveți nevoie de un telefon sau un dispozitiv mobil, gen tabletă. Eu am încercat să o instalez şi pe laptop şi nu mi-a ieşit, însă e deja instalată pe telefon şi pe tabletă :) Acum tot ce mai trebuie să fac e să plec în vacanță!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

P.S. Nu aş fi putut recomanda ceva fără să testez, aşa că am făcut o poză frumoasă şi i-am trimis-o lui Alin. Poza e cu verde şi cu tematică de St. Patrick şi a ajuns chiar azi. Nu ştiu dacă e doar o coincidență sau altceva. I-a luat cam o săptămână să ajungă (de obicei aşa le ia scrisorilor sau pachetelor din România) şi a ajuns fără timbru special sau semnătură de primire.

Luxemburg - Atelierul de ceramică

Dragilor,

v-am mai povestit de diversele avantaje pe care le am ca student în Luxemburg. Începând de la cele materiale şi terminând cu cele artistice. Şi printre cele artistice sunt cursuri gratuite de pictură, fotografie, sculptură, lucrat cu fetru şi o grămadă de altele. Pe mine m-au atras cele de ceramică. Semestrul trecut am luat cursuri ca hapsânul şi nu am găsit nici un moment să ajung la atelierele de ceramică, însă în acest semestru s-au aliniat planetele şi pot ajunge la vreo 4. Vineri a fost primul. Profesoara e foarte dedicată şi dornică de elevi noi. Nu se supără dacă repetă de o mie de ori ceva, e deschisă la tot felul de propuneri şi nu se oftică dacă irosești materiale.
Colegele mele au mai reuşit să ajungă şi semestrul trecut şi știau deja care e treaba pe acolo. De cum am ajuns ne-am îmbrăcat cu nişte halate să nu ne murdărim. Am înţeles mai târziu de ce. Apoi colegele mele mai experimentate şi-au făcut un ceai şi au discutat până profa ne-a introdus în tainele ceramicii şi pe noi ăştia începătorii.

Acesta este primul meu vas modelat. E greşit şi crăpat şi scorojit, dar e al meu. Practic am luat un gogoloi de pământ şi am făcut o bilă, din care cu un deget am dat o gaură, pe care am lărgit-o şi la final i-am dat o formă. Eu nu prea mă pricep, colegii mei erau mult mai talentați şi vasele lor arătau mult mai bine şi îngrijit, dar asta mi-s. 

A doua chestie a fost să modelăm ceva după o formă. Bine de fapt prima etapă ar fi că "se bate pământul bine de tot până îi ies aerele din cap şi se lasă modelat". Aşa s-a exprimat profa şi mi-a plăcut. Apoi se întinde o foaie mare de lut ca şi cum ai întinde o foaie de aluat. Se aşează peste formă şi cu degetele se presează bine ca lutul să ia forma. Îmbinările se taie cu cuțitul şi se uniformizează cu apă 

La final iese aşa un bol, pe care am început să ne jucăm. 

I-am făcut găuri, unii colegi i-au pus dantelă să iasă un fel de model... 

După ce am pus şi al doilea vas pe un raft la uscat în vederea primei arderi am trecut la joacă. O colegă a făcut o scorbură, alta un buștean, eu am făcut cercei sau ceva pe acolo.

Toate obiectele vor fi arse, iar data viitoare urmează colorarea. Vă ţin la curent!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca