Keep Calm and Carry On

Ştiţi expresia? Trebuie să o ştiţi. E pe toate suvenirurile, pe toate prosoapele de bucătărie sau de baie, pe haine, pe cani, pahare, nu mai spun tablouri, postere sau afişe. E peste tot. Şi trebuie să recunosc că şi sună bine şi că a apărut exact în momentul în care trebuia, chiar în plină recesiune. Ai spune că a fost creată special ca oamenilor să le sune bine şi să o urmeze.

Însă deşi aşa pare, că ar fi apărut ca un îndemn de a trece mai uşor recesiunea mondială, expresia îşi are originile într-un alt fenomen ce a lovit lumea: Al doilea război mondial.

„Ministerul de Informaţii a fost format de către guvernul britanic ca departamentul responsabil cu publicitatea şi propaganda în timpul celui de-al doilea război mondial. La sfârşitul anului 1939, după izbucnirea războiului, ministerul a fost numit de guvernul britanic pentru a proiecta o serie de postere menite să ridice moralul englezilor. Acestea aveau să fie afişate în tot imperiul britanic.

Toate afişele trebuiau să aibă un fundal colorat îndrăzneţ, să fie similare ca stil şi să conţină şi coroana simbolică a regelui George VI, împreună cu un font simplu, dar eficient. Primele două postere, "Your Courage, Your Cheerfulness, Your Resolution will Bring Us Victory" şi " Freedom is in Peril, Defend It With All Your Might ", au fost produse de către Oficiul de Papetărie al Majestăţii Sale. Acestea două au fost postate pe transportul public, în vitrine şi pe panouri de informare în toată Marea Britanie.

Al treilea poster şi ultimul era la fel foarte simplu şi direct: "Keep calm and carry on". Acest afiş ar fi trebuit răspândit în momentul sau în eventualitatea în care Germania ar fi ocupat Anglia. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, afişul nu a fost niciodată văzut de către public. Se crede că cele mai multe astfel de postere au fost distruse sau reciclate la sfârşitul războiului, în 1945. Cu toate acestea, aproape 60 de ani mai târziu, un librar de la Barter Books a găsit un astfel de poster într-o carte cumpărată alături de altele la licitaţie. I s-a părut interesant, l-a înrămat şi l-a expis în librăria lui. Cumpărătorii l-au remarcat şi au început să ceară şi ei astfel de postere şi s-au interesat de istoria lui.

Mirosind o posibilă afacere (mai ales că drepturile de reproducere expiră în Marea Britanie după 50 de ani), librarul a multiplicat posterul şi astfel mesajul „Keep Calm and Carry On” a devenit cunoscut şi îl găsim astăzi pe orice vă vine în minte.

Se crede că mai axistă câteva postere originale la Arhivele Naţionale Britanice şi la Muzeul Războiului din Londra, dar rămâne încă un mister cine de la Ministerul de Informaţii este autorul acestei expresii.

De la redescoperirea lui, expresia „Keep Calm and Carry On” a fost parodiată în fel şi chip, iar posterele au apărut peste tot. Ordinul Moaşelor din Mare Britanie l-a adoptat ca slogan, posterul este agăţat în mai toate instituţiile financiare din Statele Unite ale Americii şi chiar cică ar exista o copie la biroul primului ministru englez.

Raluca 

Lacătele iubirii au ajuns şi în Dublin

Nu am fost niciodată vreo romantică şi de aceea gesturi ca cel despre care voi vorbi azi nu le înţeleg. Eu apreciez mai mult ca omul de lângă mine să mă susțină necondiționat, să mă accepte aşa cum sunt şi să fie acolo atunci când am nevoie de el. Nu pun preţ pe flori aduse la ocazii, pe cadouaşe, pe bomboane cu ciocolată sau mai ştiu eu ce, iar surprizele la mine trebuie să fie bine gândite că nu prea ştiu să mă prefac plăcut impresionată, dacă nu sunt.
Aţi înţeles din ce am spus mai sus că nu sunt romantică? Ok să continuăm.
Am văzut lacăte agăţate de garduri prima dată în Italia, în Florenţa pe Ponte Vecchio. Nu am înţeles mecanismul şi nici nu m-a preocupat prea tare. Le-am făcut o poză pentru că eram turist, pentru că era un lucru nou şi pentru că îmi place să fac poze. În rest nu le-am mai dat atenție.
Ştiu că atunci, Andrei ne-a dat o explicație şi că ar fi fost un gest romantic, moment în care chiar că nu m-a mai interesat care e treaba cu respectivele lacăte. De atunci am înțeles că au invadat Europa, ba chiar există orașe unde autoritățile săturate să tot curețe podurile de lacăte, au amenajat spaţii speciale unde se pot lega astfel de lacăte. Prin Moscova cică ar if un copac întreg acoperit cu astfel de lacăte, oricum fenomenul a acoperit întreaga Europă, ba chiar şi Asia. Găsiţi mai multe poze cu aceste lacăte aici.
Pentru că fenomenul e deja în Europa, a trecut canalul şi a ajuns şi în Dublin şi unde ar fi cel mai nimerit dacă nu pe Ha'penny Bridge?

Acum despre podul Ha'Penny îmi dau seama că nu v-am mai povestit. Este un pod pietonal peste Liffey, din fier alb şi este un fel de simbol al Dublinului. A fost construit în 1816 şi de fapt se cheamă Liffey Bridge (Podul Liffey). Inițial podul a fost denumit Wellington Bridge de la Ducele de Wellington, dar a fost rapid schimbat în Liffey Bridge. Cică aceasta ar fi denumirea lui oficială chiar şi în zilele noastre, deşi toată lumea îi spune Ha'penny Bridge.
Înainte de construirea podului legătura dintre malurile râului ce străbate capitala irlandeză erau făcute cu ajutorul bacurilor, 7 la număr, deţinute de Willian Walsh. La un moment dat bacurile au devenit de neutilizat, iar autorităţile l-au somat pe proprietar fie să repare navele, fie să construiască un pod. Walsh a ales a doua variantă, a construit un pod şi a avut voie ca timp de 100 de ani să perceapă o taxă pentru traversarea acestuia. Contractul prevedea ca preţul traversării podului să nu fie bazat pe costul construirii acestuia ci să fie apropiat de taxa pe care o plăteau dublinezii când traversau râul cu ajutorul bacurilor. Dacă locuitorii Dublinului nu mai doreau sau nu îşi mai permiteau o astfel de taxă, podul urma să fie demolat. Astfel s-a stabilit o taxă pentru traversaea acestuia de o jumătate (half în engleza) de penny (este o moneda a cărei valoare o pot compara cu un cent, cum la noi sunt lei si bani, la englezi sunt lire şi penny, la irlandezi sunt euro şi cenţi...). Taxa a fost scoasă în 1919, deci la 103 ani după construirea podului.
Pe wikipedia am găsit că în 2001 numărul celor care traversau zilnic podul era de 27.000. Atunci s-a decis închiderea acestuia şi întărirea lui. A fost închis câteva luni, iar din decembrie 2001 are culoarea pe care o vedem şi azi. 
Revenind la lacătele iubirii, am trecut şi eu ieri pe pod şi le-am văzut. Ba chiar când am trecut înapoi am văzut că deja erau niște omuleți înarmați cu tot felul de clești care le scoteau de pe pod. 
Tot pe wiki am găsit că moda asta cu agăţatul lacătelor a început prin anii 2000, deşi nu se ştie sursa apariției acestui obicei. Motivele pentru care tinerii atârnă aceste lacăte variază de la o ţară la alta. De exemplu, la Roma, ritualul fixării lacătelor pe Ponte Milvio este atribuit cărții I want you, de Frederico Moccia, care a şi fost ecranizată. În același timp, în Serbia există o tradiție similară ce are legătură cu Al Doilea Război Mondial. Legenda spune că o profesoară, pe nume Nada s-a îndrăgostit de un ofițer sârb numit Relja. După ce s-au logodit, Relja a fost chemat la război, în Grecia, unde s-a îndrăgostit de o femeie din Corfu. Relja şi Nada au rupt logodna, dar Nada nu şi-a revenit niciodată din lovitura primită şi a murit din dragoste. În memoria acesteia, fetele tinere din localitatea natală a Nadei au început să îşi scrie numele alături de cel al iubitului pe astfel de lacăte şi să le fixeze pe podul unde se spune că Nada şi Relja s-au întâlnit.
Nu peste tot lacătele sunt scoase. De exemplu în Taiwan se obișnuiește să se lege câte două lacăte de o pasarelă ce trece pe deasupra liniei ferate. Legendele locale spun că un câmp magnetic generat de trecerea trenurilor face ca energia să se acumuleze între cele două lacăte şi astfel să se îndeplinească o dorință.
În Uruguai, există o fântână unde dacă arunci un lacăt cu inițialele celor doi îndrăgostiți, cei doi se vor întoarce la acea fântână împreună şi iubirea lor va fi legată pe vecie. 
Aşa cum spuneam aceste lacăte au apărut în mai multe capitale europene. În Paris, primăria a început să fie preocupată de apariția lacătelor în 2010. Acestea erau agățate pe mai multe poduri din oraș, iar reprezentanții primăriei erau îngrijorați că greutatea în plus ar putea afecta structura podurilor. Lacătele au fost scoase în 2010, dar continuă să apară.
În Germania, Deutsche Bahn, proprietarul podului Hohenzollern din Cologne a ameninţat că va acoate lacătele, dar a fost nevoit să renunțe la idee, după ce opinia publică le-a considerat ca fiind frumoase.
În Canada, lacătele au apărut de-a lungul Wild Pacific Trail, iar autoritățile erau îngrijorate că lacătele ar putea distrage atenția de la natură. Lacătele au fost scoase de pe Podul Humber din Toronto pentru că autoritățile nu le-au considerat estetice şi nu au vrut să încurajeze transformarea podului într-o locație pentru astfel de lacăte.
La Moscova, un copac de pe podul ce traversează Vodootvodny Canal, este plin de lacăte şi nimeni nu încearcă să le scoată.
În Bamberg, Germania, după ce au invitat populația în 2011 să lege astfel de lacăte de un pod, autoritățile au amenințat că le vor scoate pentru că rugineau. După câteva demonstraţii, lacătele au rămas la locul lor.
În Florenţa, unde v-am spus că le-am văzut şi eu, peste 5500 de lacăte au fost scoase de pe Ponte Vecchio, pentru că nu arătau bine şi pentru că zgâriau şi afectau structura podului.
În Dublin, wiki spune că lacătele au început să apară la începutul acestui an pe Ha'penny Bridge. Consiliul local din Dublin spune că greutatea lacătelor ar putea afecta structura podului. Mai mult cică ar fi lacăte şi pe podul Millenium, care au fost scoase, iar reprezentanții Consiliului Local spun că vor continua să le scoată chiar dacă prin aceasta se va zgâria podul.

Sincer eu până în această săptămână nu le-am remarcat, dar miercuri erau un pic cam imposibil de trecut cu vederea. Le-am făcut şi eu poze, la fel cum le făceau şi turiştii care traversau podul pentru a ajunge în Temple Bar.

Asta era camuflat bine. Trebuie să fi fost şi un pic mai scump. Mă întreb, dacă l-or observa?

Aşa cum v-am spus în alea 5 minute cât m-am învârtit eu pe pod, deja apăruseră doi omuleți înarmați cu cleşti care scoteau lacătele. I-am întrebat ce e cu lacătele şi mi-au zis că sunt: stupid adolescent stuff . Deşi m-au văzut că le fac poze şi lor şi lacătelor, nu m-au lăsat să fac poze şi la grămăjoara de lacăte pe care le scoseseră deja :(, nu mi-au explicat de ce.

Cam asta e cu lacătele pe Ha'penny. De acum voi avea la ce să mă uit când trec pe acolo şi poate, dacă am noroc voi întâlni şi doi adolescenți să înțeleg şi eu exact care e treaba.

Raluca

E nevoie de votul românilor din străinătate?

Acum trei ani, parcă trei, când a fost reales Traian Băsescu cu ajutorul voturilor din diasporă (ştiţi episodul...cu Mihaela, dragostea mea...) m-am ofticat teribil. Mi se părea nedrept ca pentru o ţară să decidă nişte oameni care practic nu mai au nimic în comun cu acea ţară. Nu mai au nimic în comun în sensul că deciziile luate în ţară nu îi mai afectează, reducerea salariilor nu îi mai preocupă, rezultatele la BAC sunt doar nişte ştiri... De ce să decidă ei soarta mea? Mi se părea nedrept şi strigam din toţi rărunchii BLAT. Bine că nu aveam cea mai bună impresie despre românii din afara ţării...asta e deja alt subiect.
Acum am ajuns unul dintre "românii din străinătate" şi aş vrea să votez la referendum. Şi teoretic, dacă nu modifică ăştia vreo lege, dacă nu mai pică niște capete, s-ar putea să o şi fac. Am dreptul ăsta deoarece eu încă sunt cetățean român. OK nu mai plătesc dări statului român, dar cetățenia mea este aceeaşi.
În acest sens am lansat o "dezbatere" pe facebook. Şi argumentele aduse m-au convins şi m-au adus la ideea mea de acum trei ani. Nu mi se pare corect să decidă pentru 21 de milioane de români sau câte or mai fi, cele câteva mii care sunt în străinătate.
Să le luăm pe puncte, pro şi contra.
PRO
Românii din străinătate au luat contactul cu sisteme mult mai dezvoltate. Ei pot discerne mult mai ușor cine ar fi potrivit pentru un anumit curs al evenimentelor, ei sunt conectați la politica europeană, ei văd zilnic la TV deciziile luate în cadrul UE, decizii care, dacă nu mă înșel eu, sunt prioritare celor luate în România. Mă refer aici la cele de ordin economic.
Apoi românii din străinătate nu sunt total rupți de țară. Nu știu unde citisem că banii trimiși în țară de românii din afară au susținut economia României în nu ştiu ce trimestru. În afară de asta, au rude şi părinti şi prieteni rămăși acolo şi nu cred că le-ar dori răul.
Ştiu mulți români care trăiesc în Dublin şi care ar vrea cândva să se întoarcă în România. Unii sunt mai aproape de idealul ăsta decât alţii. Unii au case şi pământuri în România, de care se ocupă rudele. Ştiu un caz de români care încearcă să îşi dezvolte o mică fermă în România. Şi-a cumpărat pământ, ultilaje, a făcut cursuri, a accesat fonduri europene...
Apoi românul din străinătate are o anumită detașare, nu delăsare, DETAȘARE. El nu e înflăcărat ca cei de pe facebook, el nu are timp de facebook. Nu se înflăcărează într-un ideal pentru că nu are timp de asta. Nu are partizanate politice. Deci conștiințele externe şi faptul că au încă legături cu România îi va determina să voteze corect. E o judecată brută, da mi se pare corectă.
CONTRA
Şi judecata ar fi bună la un anumit tip al românului din străinătate. Cel preocupat de politica din ţară, cel care poate judeca la nivel global totul, nu cel care e abonat la taraf TV şi în afară de ce a mai zis Cruduţa sau Maimuţa nu mai știe ce se întâmplă în România. Cotizează lunar în contul familiei, da nu prea e preocupat pe ce se duc mai exact banii. El beneficiază de serviciile exemplare din ţara în care locuiește, are card european de sănătate, are furnizori care îşi iau direct banul din cont, deci nu stă la cozi, nu ia contactul cu nefututele de la ghișeu, deci nu e înclinat să voteze pentru reducerea sistemului de mulgători pe stat degeaba de la stat, pentru că pur şi simplu nu mai ştie că aceștia încă mai există. Acest tip de român gândeşte ceva la modul: cine e acum preşedinte? ne e bine cu el? mai poate fi votat? să-l votăm...
Nu vreau să jignesc pe nimeni (mai ales că sunt români din Dublin care îmi citesc blogul, vă rog citiți cu atenție ce scriu eu aici şi nu săriţi cu concluzii de cele mai multe ori greşite), dar în acest caz îmi permit să îi compar pe românii din străinătate cu românii de la sate, nu pentru că ar fi neinstruiți ci pentru că au pierdut contactul cu realitatea din ţară, nu cu cea descrisă la TV. În mare nu prea au contacte cu politica din România. Dacă îi întrebi cine e premier s-ar putea să afli cu e tot Boc sau că poate e Ponta, da mai sigur Antonescu. Românii din străinătate sunt ușor de manipulat. Întocmai ca la sate ei se încred în capii comunității. La sate preot, profesor, în străinătate românul de alături. Dacă ai niște principii de neclintit şi niște opinii pe care eşti dispus să ţi le expui pe oriunde, ai șanse să devii un lider neîncoronat. Aşa că românii din străinătate pot vota cum a zis X când ne-am văzut în week-end sau cum zice nu ştiu ce lider politic eşuat prin diasporă şi care a venit la manifestarea Y tot în week-end. Pe principiul: omul părea onest, hai să votăm cum ne-a zis el. 
Nu judec şi nu critic, doar că la firul ierbii asta e situația. Şi e posibil ca românii din străinătate să întoarcă din nou balanța.
De acord că sunt şi români care au spus ADIO României, când au ieşit la graniţă. Sunt cei care doar situația din țara de adopție nu le-a permis să îşi schimbe cetățenia. Sunt cei integrați perfect în sistemele în care au emigrat, sunt cei care nu îşi învață copii româna, pe modelul: la ce îi va folosi? Şi-au adus şi familiile şi practic nu îi mai leagă nimic de România. Poate unii sunt deja cetățeni ai altor ţări şi votul de pe 29 iulie îi lasă reci. 
Ca de obicei nu îmi permit şi nu pot să spun că adevărul e alb sau negru. Adevărul e undeva la mijloc şi e posibil, mai ales din ce am văzut pe facebook, ca românii din străinătate să întoarcă din nou votul. Ce e mai grav, e că românii din România nu prea dau atenție acestei forţe electorale, decât când e prea târziu...
Raluca

BAC-ul

Am zis că nu scriu despre bacalaureat da uite că nu mă pot abține. De departe sunt super mândră de județul meu, de orașul meu, cu cele mai multe note de 10 şi cu cei mai mulți elevi care au promovat BAC-ul. Iashington rules!!!
Lăsând gluma la o parte am să vă povestesc câte ceva de când am dat eu Bac-ul sau mai corect, din timpul liceului. Așadar eu în școală nu am fost un elev eminent, nu că nu aş fi putut, da nu avea sens. Interesele erau prea mari ca eu să îmi bat capul, iar doza de pupincurism necesară pentru a fi printre premianții clasei mi-a lipsit cu desăvârșire. Mai degrabă eu eram eleva revoltată, eleva care învăța când trebuie şi cât trebuie ca să le demonstreze profesorilor că sunt proști, care a convins o clasa întreagă să chiulească două ore consecutiv ca în felul acesta toți să avem cel puțin 3 absențe, atunci când un profesor a folosit această metoda de constrângere pentru a nu mai intra în sesiune... Am fost eleva care a avut media 10 la geografie la o profesoară ce nu dădea niciodată 10, pentru că 10 era pentru nu mai ţin minte cine, iar noi elevii nu puteam obține atâta volum de cunoștințe. Am fost eleva care i-a demonstrat profei de greacă, că metoda ei de predare e proastă, că deşi se dădea școlită era praful de pe tobă. Practic dacă învățai când îţi venea rândul luai note destul de mari fără să mai ştii nimic din urmă. Şi exemplele au fost multiple în cei 12 plus 4 ani de scoală. Practic depistam în secunda 0 slăbiciunile profesorilor şi profitam de ele la maximum. Nu e vorba de mândrie aici, pur şi simplu refuzam să mă acomodez sistemului. Că mi-a folosit sau nu, chiar nu contează.
Revenind la BAC, eu ţin minte că am fost ultima promoție care a dat examenul doar la 5 materii. Se decisese prin primăvară să se schimbe metoda de trecere a examenului, iar pentru noi, cei dintr-a XII-a era prea târziu. Am ieșit în stradă şi BAC-ul a fost schimbat de anul următor. Faină promoție. Aşa că eu am dat Bacalaureatul la româna oral şi scris, engleză oral (pentru că nu am vrut să dau la greacă şi s-a dovedit că am fost inspirată), latină scris, chimie scris (pentru că erau doar vreo 5 capitole de învățat) şi pe bune dacă îmi mai amintesc al 5-lea obiect, poate geografie? sau poate au fost totuşi doar 4?
În fine. Înainte de bac am întâlnit niște tipi care învățau la București. Tocmai v-am descris că nu eram vreo silitoare sau vreo tocilară cum se spunea atunci, dar ăia erau de speriat. Deja ne povesteau cum îşi băteau joc de profesori la oră, cum dansau pe catedră, cum vorbeau la telefon în clasă, cum jucau cărţi în bănci. Ei chestii din astea, la noi, provincialii nu vedeai. OK eram destul de țăcăniți şi noi, da parcă nu chiar aşa.
Anii au trecut, am ajuns la facultate, am început să lucrez, ne-am mutat la București, unde într-o perioadă erau pline ziarele şi site-urile acestora cu povești despre elevi indisciplinați la ore, care se dezbrăcau prin clase, făceau striptease pe catedră, sex pe coridoare, mai târziu se culcau cu profesorii şi tot aşa. Unele le știți şi voi că sunt mai de actualitate. Apoi știrile cu falsuri la Bac, cu subiecte vândute cu o seară înainte prin parcările de la Universitate, cu elevi cărora le-au rămas căștile în ureche pentru că au încercat să trișeze cu ajutorul acestora. Vi le mai amintiți?
Şi atunci te mai miri că rata promovabilităţii la Bac e aşa de mică? te mai întrebi cum de s-a ajuns aici? ba mai sunt unii care spun că au fost timorați de camerele de supraveghere?
Cine e vinovat? şi eu şi tu cel care citești şi tu cel care vei auzi de această postare şi tu profesorul începător care s-a prins că cele 8 milioane salariu nu îţi sunt suficiente şi ai început să îţi bagi picioarele, şi tu profesorul cu experiență care scârbit de exemplarele ce îţi ies pe mână, te-ai decis să nu îţi mai bați capul, şi tu inspectorat școlar care eşti condus de pila lui cutare sau de nepotul ăluilalt, şi tu minister unde funcțiile se dau pe ochi frumoși, carnet de partid şi mai putin pe competențe, şi tu presă care ai tratat subiectele astea pe pagina 3-4-5 sau în partea a doua a jurnalelor, şi tu părinte care ţi-ai scăpat odrasla de sub control şi tu elev care ai văzut că merge, că studiile sunt frecție la picior de lemn şi te-ai decis să le tratezi ca atare...
Toți purtăm o vină. Cică un sistem se poate reforma în 20 de ani, aștept cu interes următorii 20...
Raluca

Noutăți

Mă chinui să încropesc un post, să nu credeţi că v-am uitat de tot. Treaba e că nu s-au întâmplat lucruri remarcabile în viaţa mea, părerile mele mi se par ca ar crea nişte controverse din care nu aş mai ieşi niciodată, aşa că mai bine tac.
Singurul lucru demn de menționat e că Logănel a sucombat. Nu mai are nici actele prea în regulă, aşa că probabil îl vom trimite acasă. Va ajunge el înaintea noastră :). Aşa că toate eforturile noastre se îndreaptă spre cumpărarea unei mașini. Aici deciziile în această problemă se iau pe cu totul alte criterii decât în România. Aici taxele sunt mari şi benzina mai multă şi mai scumpă cu cât mașina e mai mare. Dacă s-ar decide cei de la Renault să fabrice Logan cu volan pe dreapta ar sparge piaţa grav de tot, chiar şi la peste 10.000 de euro, cât să spunem că ar justifica investiția într-o bandă de fabricație a volanului amplasat greşit.
Îmi place că irlandezii nu au mofturi, deşi vezi şi mașini scumpe şi sufragerii pe patru roți, cei mai mulți sunt destul de cu picioarele pe pământ. Oricum aglomerația din centrul Dublinului în comparație cu cea din Bucureşti este floare la ureche. O singura dacă am stat de două ori la un stop :), în București mi s-a întâmplat să stau şi de 5 şi asta pe Barbu Văcărescu, deci nu în centru...
În momentul în care vom avea mașină am să vă povestesc cât de greu sau ușor se obține o mașină în Irlanda :)
În rest, toate bune şi frumoase. Vă doresc o săptămână frumoasă!!!
Raluca