După o discuție cu prietenii mei despre diete şi slabit m-am decis să scriu pe blog această postare. Am mai scris eu când eram în perioada de slăbeală încă vreo două postări despre sfaturi şi cum nu apreciez să mi se dea sfaturi, greșite de cele mai multe ori. Şi am rămas la aceeaşi părere. De aia aş vrea să nu luaţi această postare ca pe un sfat pentru că nu este.
Aşadar, de-a lungul timpului m-am lovit de o grămadă de mituri legate de slăbit, pe modelul faci aia slăbeşti garantat. Nu vorbesc aici de cure minune, de zeamă de varză sau produse gen Herbal Life sau mai nou Colon Help. Astea le-am exclus din start şi îmi asum când spun că sunt nişte porcării. Aici în Irlanda se face acum masiv reclamă la nişte capsule, iei una dimineaţa şi una seara şi ard grăsimile. Ce îmi place e că spun în reclamă, alături de dietă şi sport, acest medicament dă rezultate. Mă gândesc că prin dietă şi sport oricum slăbești, dar că probabil că accelerează arderile sau ceva asemănător.
Mitul numărul 1. Dacă renunți la dulciuri slăbești. Aici recunosc, eu sunt ahtiată după dulciuri. În loc de mâncare dacă ar fi dulciuri ar fi perfect pentru mine. Practic trec pe lângă orice mâncare savuroasă şi bine prezentată şi aleg o Poiana pe care o mănânc toată. Mitul este FALS. Nu numai că organismul are nevoie şi de dulciuri şi că privarea de un anumit component al mâncării duce la cererea lui în exces (adică dacă renunți la ciocolată, inevitabil doar la ciocolată te vei gândi), dar nu este suficient. Cei mai mulţi înlocuiesc dulciurile cu mâncarea sau cu fructele şi ele dulci, ceea ce este total greşit. Pe durata unei zile trebuie să ai cantități mici din fiecare: dulciuri, produse de panificaţie...
Şi că tocmai ce am vorbit de produse de panificație, mitul numărul 2. Renunți la pâine, slăbești. FALS Eu nu mai mănânc pâine de vreo 10 ani la masă. Mănânc pâine dacă am ceva de întins pe ea, de exemplu pateu. Îmi pare rău da nu o să mă vedeți niciodată mâncând pateu din farfurie cu furculița sau mai ştiu eu cum recomandă nutriţioniştii lui peşte prăjit. Așadar sunt zile bune sau săptămâni sau poate chiar luni când eu nu am mâncat pâine şi nu cred că sunt vreo slăbătură.
Mitul numărul 3. Renunţi la băuturi acidulate, slăbeşti. Iarăşi FALS. Am băut coca cola ani întregi, da ani, câte doi litri pe zi câteodată. Cineva mi-a spus că, Cola îngraşă. Altul mi-a spus că dacă renunţ la Cola slăbesc. Cred că am vreo doi ani de acum, de când beau cola doar la ocazii sau dacă merg într-un restaurant şi toţi comandă vin, bere şi mi-e oarecum să comand apă. De obicei o înlocuiesc cu Sprite, ceea ce e cam egal cu cola, ca şi cantitate de zahăr. Deci am renunţat la cola şi nu de o lună sau de două zile, de vreo doi ani şi iarăşi nu am slăbit.
Am renunțat la cola, dar am trecut pe apă minerală. Aşa că mitul 4, renunți la apă minerală, treci pe apă plată şi slăbești. FALS De când am venit în Irlanda, deci de vreo 7 luni de-acum cumpăr doar apă plată. Nu că am renunţat la minerală, dar apa lor minerală e greţoasă sau poate e o chestiune de gust. Nu e o fiţă, pot să beau şi de la robinet, dar aici robinetul cu apă potabilă are un filtru pe care nu l-am schimbat niciodată, pentru că nu ştim de unde să îl cumpărăm şi cum să îl montăm. Aşa că fără să îmi propun, am renunţat la apa minerală şi iarăşi nu am slăbit. Normal că beau apă minerală din când în când, dar nu zilnic şi nici măcar nu o dată pe săptămână.
O altă categorie de mituri e legată de mese. Mitul 5, dacă nu mănânci seara, slăbeşti. Nu doar că e FALS, dar e foarte dăunător. Toată lumea îţi va spune, după ora 6 nu mai mânca nimic. Cum eu mă culc pe la 1 sau 2 noaptea, între ora 6 şi ora 2 să tot fie vreo 8 ore, în care eu sunt activă, mă mişc, plimb câinele, citesc sau scriu postări pe blog. Organismul meu cere energie, adică mâncare. Am mai încercat şi treaba aia cu 4 ore înainte de a te culca, da e o treabă atât de programată încât nu ştiu cum se face că mănânc şi în trei ore mi se face somn. Ce fac? mă chinui o oră să nu îmi putrezească alea în stomac?
Acum mai nou cică şi treaba cu fructele seara e greşită, deci mitul numărul 6, dacă mănânci fructe seara în loc de masa de seară slăbeşti. FALS. Nu doar că fructele îţi produc o aciditate gastrică, nedorită peste noapte, dar din experiență ştiu că fructele nu ţin de foame. Eu după o banană, aş mai vrea o banană şi niciodată o fructă nu e doar o fructă. În condițiile în care masa anterioară a fost la 4 ore sau mai mult distanţă.
Un alt mit, mitul numărul 7, dacă mănânci dimineaţa slăbești. FALS Ani de zile nu am mâncat dimineaţa. Cafeaua cu lapte pe stomacul gol şi serviciu, iar prima masă venea pe undeva pe la 12-13 şi de obicei fiind în oraş nu era una sănătoasă. De când am ţinut o dietă acum un an, nutriţionista nu a reuşit să mă slăbească, dar a reuşit să mă facă să mănânc dimineaţa. Nu vă speriați că nu am mic dejun irlandez, cu costiţe şi ouă ochiuri, nu, un plic de belvita şi sunt satisfăcută. Şi vă rog să mă credeţi că dacă într-o zi nu mănânc plicul ăla parcă mă scurg pe asfalt de foame. Deja îmi place să cred că organismul meu s-a învăţat cu masa de dimineaţă. Deci mănânc dimineaţa, fie şi 4 biscuiţi belvita. Am slăbit? nu :(
Legat de mâncare, un alt mit, numărul 8, dacă te abţii de la mâncare slăbeşti. FALS. Nu doar că nu slăbeşti, ba te îngraşi şi mai mult. Treaba cu persoanele grase este una foarte ciudată. Mâncarea sau dulciurile dau dependenţă, dar dacă un fumător sau un consumator de droguri pot renunţa la adicţie şi pot trăi bine mersi în continuare, o persoană grasă nu poate renunţa la mâncare. Cine vă spune să vă înfometaţi ca să slăbiţi nu vă vrea tocmai binele. Cunosc persoane care sunt mari iubitoare de mâncare. Cum îţi povestesc ele ce au mâncat într-o zi e o poveste de dragoste din cel mai citit roman din domeniu. Sunt persoane cărora le place să mănânce. Nu ştiu dacă să le numesc pofticioase, pentru că nu îşi satisfac doar pofta cu un pătrățel de mâncare şi gata. Mănâncă până termină din farfurie. Acelor oameni sau mie cu dulciurile, nu le poţi spune nimic să îi determini să renunţe la mâncare. Singura soluţie ar fi micşorarea treptată a porţiilor sau arderea caloriilor la sală, dar din experinţă ştiu că respectivele persoane sunt certate cu porţiile mici şi cu sala.
Un alt mit, mitul 9 e cumva o continuare, mergi la sală şi slăbeşti. FALS sau parţial fals. Dacă mănânci ca spartul nu vei arde la sala nimic. Sala e valabilă în condițiile în care ţii deja o dietă şi ai avut un exces pe care îl arzi la sală. Am cunoscut persoane slabe care merg la sală, dar şi au grijă ce mănâncă şi când mănâncă. Sala fără o dietă e fix frecţie la un picior de lemn. Aici în Irlanda sau poate doar la sala de lângă mine pe orice aparat ai vrea să lucrezi nu intri fără o minimă încălzire şi fără un supraveghetor. Am înţeles, am prietene care merg la sală, în România. Şi am înţeles că fac acelaşi lucru, dau un exemplu, 20 de minute de bicicletă şi 20 de greutăți şi gata... Nu ştiu cum e cu sala, dar dacă vreţi să slăbiţi la sală musai vă trebuie un antrenor personal, care în România, dar şi în Irlanda este scump.
Mitul numărul 10, faci mișcare şi slăbești. FALS Iarăşi spun, dacă faci doar mişcare şi în rest mănânci doar crispy strips e cam degeaba. Eu aici o plimb pe Dea 40-50 de minute dimineaţa, de obicei în mers alert. Nu e fugă pentru că nu mai poate Dea şi nici mie nu îmi stă în caracter, dar e mers, e mişcare. Nu am slăbit. Treaba cu mișcarea, oricât de mică şi slăbeşti e o minciună.
Mitul 11, renunţi la mâncarea de tip fast food şi slăbeşti. FALS Mie nu îmi place la McDonalds, dar recunosc că am mâncat de multe ori acolo. Am trecut şi pe la KFC, iar şaorma făcută în casă e una dintre mâncărurile mele preferate. Totuşi sunt luni întregi când nu ajung la fast food şi de obicei ajung acolo în disperare de cauză şi din lipsă de timp. În Irlanda în 7 luni am mâncat de 3 ori de la fast food, mai ales în perioada în care ne mutam. Deci pot spune că am cel puţin două luni, dacă nu şi mai mult de când nu am mâncat fast food. Din păcate, nu am slăbit.
Mitul 12. Dacă ai 1.70 trebuie să ai 60 de kg pentru a avea o greutate ideală. FALS Recent am aflat că în calcularea greutăţii ideale a unui adult intră mai mulţi factori, cum ar fi masa osoasă. Am o prietenă care are tot cam 1.70, e vizibil mai slabă decât mine, dar totuşi ca şi kg ne despart doar vreo câteva. La ea oasele trag mai greu, cum ar spune bunica. Aşa că atunci când vă calculaţi o greutate ideală intrați pe net sau rugaţi un nutriţionist bun să v-o calculeze. Nu spun ca la 1.70 greutatea ideală e 80 ci spun că nu e 60, poate fi 65 sau poate fi chiar 70.
Acestea sunt miturile demontate pe pielea mea proprie, însă ce am învăţat e că nu trebuie să renunţi la doar un lucru şi slăbeşti. Trebuie să îţi schimbi total stilul de viaţă. Şi mă refer aici la persoanele grase, care trebuie să slăbescă de la 10 kg în sus. Ideal ar fi să ai trei mese pe zi şi două gustări, treaba cu 2.5 litri de apă pe zi ţine strict de cum arată pielea şi de hidratare şi nu slăbeşte sau îngraşă. Şi asta este un mit FALS, bei doi litri de apă pe zi şi slăbeşti. Tot ideal ar fi să îţi placă să mergi la sală. Ştiu persoane care au slăbit substanțial chiar, şi în câteva luni au pus totul ba chiar şi în plus la loc. Mitul cu schimbarea metabolismului e doar un mit. Nu se schimbă dacă tu după un an de dietă revii la obiceiurile proaste. Te menţii încă jumătate de an, dar după aia să te ţii. Te vei îngrăşa chiar mai mult decât ai reuşit să slăbeşti.
Vedeți voi toate chestiile astea le ştiu şi aţi spune că acum urmează o poză cu înainte şi după această postare, dar nu. Eu nu am slăbit în urma demontării nici unui dintre aceste mituri. Şi deşi teoria o ştiu, practica mă omoară. Sper că în curând mă voi mobiliza şi voi începe să slăbesc inteligent. Până atunci...
Raluca
Journalist and social media communicator as profession, traveller, chocolate eater and dog lover as passions
Translate
April 19, 2012
April 18, 2012
Cat de simplu şi totuşi cât de frumos

Anul acesta se poartă toate chestiile nautice sau care ţin de mare. Cum încă nu m-am obişnuit cu clima din Dublin probabil că toată vara mă veţi vedea, din nou, cu o geacă şi blugi, fără să conteze ce am pe dedesupt. De aceea cred că diferenţa o vor face accesoriile.
Spuneam că se poartă chestii nautice şi deşi credeam că dungile orizontale îngraşă, am găsit o bluză cu astfel de dungi, care nu doar că nu mă scoate mai grasă, dar chiar arată bine pe mine. Cel putin mie îmi place şi asta contează cel mai mult. Unde mai pui că am găsit-o la reduceri :D
Şi ce poate fi mai nautic, decât o bluză cu dungi orizontale?
În aceeaşi categorie eu încadrez această brăţară. Mi se pare foarte frumoasă, deşi este foarte simplă. Se găseşte aici şi deşi cred că e cam scumpă, o recomand. Eu nu îmi voi cumpăra ci voi încerca să mi-o fac singură. Tot ce îmi trebuie e funie medie de grosime şi o ancoră, detaliul cu ancora mi se pare special. Dacă găsesc ancore îmi voi lua mai multe, că abia ce spusei că se poartă accesorile nautice :)
Raluca
April 17, 2012
Cum a fost Paştele în Dublin
Nu voi scrie foarte mult pentru că nu prea am chef şi pentru că m-am săturat să se tot interpreteze ce scriu. Tot spun că nu am interese ascunse şi că ceea ce scriu şi gândesc şi că nu perii pe nimeni şi că nu acuz fără scop, dar probabil că vorbesc eu păsăreşte...
Că tot o fotografie face cât o mie de cuvinte, am să ilustrez această postare cu multe fotografii.
Trebuie să ştiţi că am petrecut un Paşte liniştit şi ne-am bucurat că suntem bine şi sănătoşi. Au fost câteva zile frumoase şi acum deja ne-am întors la rutina zilnica :(
Că tot o fotografie face cât o mie de cuvinte, am să ilustrez această postare cu multe fotografii.
Trebuie să ştiţi că am petrecut un Paşte liniştit şi ne-am bucurat că suntem bine şi sănătoşi. Au fost câteva zile frumoase şi acum deja ne-am întors la rutina zilnica :(
Cam asta a fost.
Le multumesc Rodicăi şi lui Mirel şi fetelor pentru că au fost gazde excelente şi ne-au făcut, din nou, să ne simţim ca acasă. Şi apoi vreau să le mulţumesc şi să mă laud că fac parte dintr-o echipă super formată din oameni speciali, la care ajung să ţin mult. Abia aştept următoarea întâlnire :)
Raluca
April 16, 2012
100 de ani de la ultimul voiaj al Titanicului
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă simt extrem de mândră când îmi văd mutra în ziar. Nu e un ziar cunoscut în România, dar când intri în contact cu oamenii care il concep şi îl editează, când stai câteva ore printre ei şi observi că eşti primit cu braţele deschise indiferent ce inepție ai debita, că eşti acceptat şi nu criticat, pe bune că este cel mai fain ziar pe care mi-a fost dat să îl văd, unde mai pui că şi colaborez la el. De Actualitatea IRL e vorba, îi găsiţi site-ul pe net. Este un ziar al românilor din Irlanda. V-am mai povestit cum am ajuns să scriu eu acolo şi am să vă ţin la curent cu toate proiectele noastre, dar azi am să vă vorbesc despre articolul legat de Titanic.Am suferit sincer că nu am putut fi în Cobh exact în week-end-ul în care au loc toate ceremoniile, dar e fix Paştele şi chiar dacă în Irlanda nu prea mai simt eu nici o trăire legată de Paşte, am zis să îl sărbătorim şi noi cumva şi nu să plecam de nebuni în capătul celălalt al insulei. Unde mai pui că probabil zilele astea în Cobh (pronunţat de irlandezi Cov) ar fi fost aglomeraţie şi îmbulzeală, probabil nu am fi putut să o scoatem pe Dea din maşină... Aşa că mai bine că mergem mai încolo. Muzeul şi localitatea în sine nu pleacă nicăieri.
Totuşi treaba cu Titanicul m-a fascinat. Nu îmi aduc aminte să fi trăit ceva când a fost lansat filmul, ţin minte că am chiulit în masă de la ore şi cu banii de la fondul clasei am văzut filmul la Cinematograful Copou. E o poveste în sine numai şi amintirea asta, dar repet nu m-a mişcat filmul în nici un fel. Am plâns când era de plâns, am râs când era de râs şi am plecat liniştită în treburile mele. Alin a refuzat categoric să vadă un film de trei ore, da ţin minte că atunci când a apărut pe dvd l-am forţat să se uite măcar la o parte...
Da iar am dat-o în bălării şi m-am îndepărtat de la subiect. Ce m-a fascinat zilele astea nu a fost împlinirea a 100 de ani, ci apropierea tangibilă a mea de Titanic, de locurile pe unde acei oameni au umblat, de locurile unde s-a construit Titanicul, de poveştile reale legate de vas. Trei ore într-o direcţie sau alta şi pot atinge, pot mirosi şi simţi ce au atins, mirosit şi simţit oamenii aceia acum 100 de ani. Asta mi se pare fabulos. Şi să ştiţi că atunci când am fost în Belfast nici nu m-au interesat aceste lucruri, deşi ştiu clar că vreo doi din grupul nostru s-au dus să viziteze portul în ora aia în care am fost lăsaţi liberi.
Toate astea m-au inspirat şi am zis că trebuie să scriu ceva la ziar despre Titanic, despre ce se poate vizita în Irlanda legat de acest subiect. Şi nu ştiu de ce, într-o zi, m-am îmbrăcat şi am plecat la librăria Eason din centru. M-am plimbat prin librărie vreo ora şi cu următorul autobuz eram deja acasă şi savuram descoperirile. Trebuie să spun că librăria asta Easons e un fel de Cărtureşti din România. Găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei şi am avut până acum doar surprize plăcute. Aşa şi cu Titanicul, nici nu am intrat bine şi am văzut un stand întreg, unde am stat o oră. Mi-am ales o carte, de tip album, după ce le-am răsfoit pe toate, în jur de 20, despre Titanic. Nu îmi doream o carte clasică, nu voiam poveşti, voiam poze, fapte şi nu fabulaţii scrise de unii sau alţii. Aşa că din prima m-am uitat la albume. Era unul, ediţia mai recentă a celui pe care mi l-am achiziţionat eu, care avea plicuri cu biletele care s-au vândut pe Titanic, cu meniul din ultima seară şi cu alte o grămadă de chestii legate de Titanic. Era fain, da era undeva în jur de 50 de euro. Cam scump. Eu voiam ceva undeva până în 10 euro. Aşa că ediţia precedentă a aceleiași cărți a fost fix pe gustul meu. Apoi, dacă îţi cumpărai una din aceste două cărţi aveai reducere de 50 la sută la magneţi. De-a dreptul irezistibil :) aşa că înarmată cu magnetul şi cartea am plecat spre casă. Am citit-o, iar a doua zi a apărut şi suplimentul Irish Examiner, despre care vă povesteam ieri.De obicei articolele mele sunt povestiri ale unor locuri pe care le-am vizitat în Irlanda sau trăiri, pe când în afară de ora petrecută la Eason, eu nu aveam nimic despre Titanic. Desigur citisem, dar nu se așezaseră informațiile, iar articolul trebuia trimis. Mi-a trecut prin cap să îl copiez de undeva, ba chiar l-am şi copiat, dar l-am folosit pe post de ciornă, cam 90 la sută din articolul inițial a dispărut şi a fost înlocuit cu cuvintele mele, dacă nu şi mai mult.
Aşa că fără să vă mai plictisesc ataşez şi aici articolul. De obicei dacă scriu o pagină A4, acum am scris patru pagini.
***
Scufundarea Titanicului rămâne
una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie, iar povestea continuă
să fascineze și acum la împlinirea a 100 de ani de la tragedie. Royal Mail Steamer
Titanic s-a scufundat în Atlantic în data de 15 aprilie 1912, după ce a lovit
un iceberg, în timpul călătoriei inaugurale pe ruta Southampton - New York. Scufundarea
Titanicului a constituit una dintre cele mai mari tragedii maritime pe timp de
pace, bilanţul morţilor nu este cunoscut nici acum pentru că mulţi pasageri au
fost împiedicaţi să ajungă la îmbarcare din cauza unei greve naționale în
domeniul cărbunelului, în timp ce alţii au coborât la una dintre opririle
Titanicului pe continent. Totuşi se estimează că au fost între 1.490 și 1.635
de morți.
Titanicul, era la vremea călătoriei
inaugurale cel mai mare vapor, fusese construit între 1909 și 1911 pe șantierele
Harland and Wolff în Belfast și avea la bord în jur de 2.200 de persoane, numai
echipajul era format din aproximativ 900 de persoane. Designul interior era unul
deosebit pentru acea vreme, iar ca inspiraţie s-a folosit hotelul Ritz. Nava
era decorată în stilurile empire, renascentist și victorian, iar scopul
declarat era ca pasagerii să se simtă ca într-un hotel plutitor, nu ca pe un
vapor.
Secțiunea Clasa I avea piscină, teren
de squash, o baie turcească, iar cabinele erau ornate cu lambriuri din lemn scump
și mobilă deosebită. Cafe Parisien oferea cea mai rafinată mâncare
franțuzească.
Prin comparaţie, pasagerii de la Clasa
III nu se bucurau de lux, dar, oricum, condițiile erau mai bune decât pe alte
vase din acea vreme. Cabinele aveau între două și zece paturi. Erau însă doar
două băi, una pentru femei și cealalată pentru bărbați la Clasa III.
Doi pasageri din trei erau bărbați
adică 66%, iar 34% femei. La bord se aflau şi 107 copii, majoritatea la Clasa
III.
Printre pasagerii de vază se aflau milionarul
american John Jacob Astor IV, industriașul Benjamin Guggenheim, proprietarul
lanțului de magazine Macy, Isidor Straus, doi milionari din Denver, jurnalistul
și reformistul social William Thomas Stead, actrița Dorothy Gibson.
Proprietarul Titanicului, J. P. Morgan,
urma să fie prezent la bord pentru prima călătorie, dar ș-a schimbat planurile
în ultimul moment.
Biletele pantru a călători cu Titanicul
au variat între 532 de lire sterline la preţul de azi pentru Clasa III şi
63.837 lire sterlina la Clasa I.
Plecarea Titanicului din Southampton a
avut loc în data de 10 aprilie 1912. Patru zile mai târziu, în data de 14
aprilie, vaporul a lovit un iceberg. Era ora 23.40.
Au urmat două ore și jumătate de
groază, timp în care vaporul s-a umplut treptat cu apă și s-a scufundat.
Unii pasageri și membri ai echipajului
au reușit să se salveze cu bărcile, dintre care multe au fost lansate la apă
după ce fuseseră ocupate numai pe jumătate cu pasageri. Un număr
disproporționat de bărbați au fost lăsați în urmă, din cauza protocolului
„întâi femeile și copiii”.
Pe 15 aprilie, la ora 02.20, Titanicul
s-a rupt în două și s-a scufundat complet, având la bord peste o mie de oameni.
Se spune că cei care au reuşit să ajungă vii în apă, nu au avut nici o şansă,
cei mai mulţi au murit din cauza hipotermiei şi nu a înecului. Cei 710
supraviețuitori au fost preluați de RMS Carpathia, câteva ore mai târziu.
***
Dezastrul a șocat lumea întreagă, iar
anchetele din Marea Britanie și SUA au dus la îmbunătățirea majoră a regulilor
de siguranță pe mare. Una dintre cele mai importante consecințe a fost
stabilirea, în anul 1914, a Convenției Internaționale pentru Siguranța pe Mare,
care guvernează și acum siguranța maritimă.
Anchetele, pentru a stabili motivul
scufundării Titanicului, au început înainte ca supraviețuitorii să ajungă la
New York. Președintele comisiei de anchetă din SUA a făcut tot posibilul să
obțină mărturii de la pasageri și membrii echipajului cât timp aceștia aveau
proaspete detaliile în minte.
Anchetele din SUA și Marea Britanie au
ajuns la concluzii similare: prevederile
legate de numărul bărcilor se salvare au fost inadecvate și învechite. Deşi
Titanicul respecta regulamentele referitoare la numărul bărcilor de salvare,
acestea nu puteau fi ocupate decat de două treimi din pasageri. Constructorii
navei s-au bazat pe faptul că fiind un vas mare se va scufunda mai greu, timp
în care navele care s-ar fi aflat în apropiere ar fi intervenit şi ar fi salvat
pasagerii.
În plus, în primele momente după
izbirea de gheţar pasagerii au fost sfătuiţi să se întoarca în cabine. Astfel
că la momentul în care prima barcă de salvare a părăsit nava, aceasta era
umplută în proporţie de doar 30 la sută. Acelaşi scenariu s-a repetat cu
următoarele două bărci de salvare, din cele 16 care au reuşit ăs fie lansate la
apă. În total Titanicul avea doar 20 de bărci de salvare. Totuşi deşi se aflau
la distanţe sigure de Titanic, în momentul în care acesta s-a scufundat,
primele bărci de salvare nu s-au mai întors pentru a recupera eventualii
supravieţuitori.
Pe lângă numărul limitat de bărci de
salvare, faptul că Titanicul înainta
printr-o zonă cu gheţari cu viteză mare, iar Căpitanul Smith ignorase
avertismentele legate de prezența gheții, ar putea fi unul dintre motivele
pentru care Titanicul s-a izbit de un gheţar.
Apoi anchetele au arătat că în acea
noapte, cei care observau direcţia navei
şi eventualele obstacole, nu erau echipaţi cu binocluri, pentru că cineva
le încuiase, iar cel responsabil se culcase şi nu a vrut să fie deranjat. Astfel
ei au alertat apropierea iminentă de un gheţar în momentul în care cursul navei
nu a mai putut fi schimbat destul de mult căt să se evite coliziunea.
Apoi o navă aflată în apropiere a
avertizat echipajul Titanicului că se apropie de o zonă cu gheţari şi i-a
sfătuit să oprească pentru o noapte nava, dar cei care se aflau în cabina de transmisie erau ocupaţi cu transmiterea
mesajelor personale ale celor de pe vas şi au tratat superficial
avertismentele.
În 1985 a fost descoperita epava
Titanicului, iar cercetătorii au demonstrat studiind şuruburile împrăştiate pe fundul oceanului, că acestea nu aveau concentraţia necesară de oţel.
În construirea Titanicului s-au folosit şuruburi de o calitate superioară în
zona unde nava ieşea din apă, dar de o calitate inferioară exact acolo unde
nava a lovit gheţarul. Aşa se explică de ce nu a rezistat loviturii. În plus
nava era proiectată să poată fi sigilată în eventualitatea în care ar fi luat
apă, şi chiar şi dacă două treimi din vas ar fi fost inundate, acesta ar fi
putut în continuare pluti, însă echipajul nu a sigilat la timp secţiunile
respective din navă, iar nivelul inundaţiei a depăşit mult prea repede pragul
de siguranţă.
Aşadar a fost un cumul de motive care
au dus la scufundarea Titanicului, după izbirea de gheţar.
Naufragiul a creat un interes uriaș în
presă, oamenii strângându-se în fața birourilor ziarelor pentru a vedea cele
mai recente informații, tipărite pe panouri așezate în geamurile redacțiilor.
Daily Mail scria în data de 23 aprilie
1914: „Târziu în după-amiază, speranța a murit. Mulțimea a început să plece,
oamenii, tăcuți, s-au dus spre casele lor. În locuințele modeste din
Southampton cu greu găsești o familie care să nu-și fi pierdut o rudă sau un
prieten”.
Au fost înființate numeroase asociații
caritabile pentru ajutarea victimelor și a familiilor celor decedați. În Marea
Britanie s-au strâns aproape 450.000 de lire sterline (echivalentul a 33 de
milioane de lire sterline azi) pentru familiile membrilor echipajului, iar unul
dintre aceste fonduri încă era deschis la sfârșitul anilor 60.
***
Aşadar au trecut 100 de ani de la poate cea mai mare, dar cu siguranţă cea
mai cunoscută catastrofă navală din istoria omenirii. Noi, românii din Irlanda,
suntem cât se poate de aproape de locurile unde s-a născut Titanicul şi unde a
avut ultima oprire pe continent, înainte de a se îndrepta spre Statele Unite
ale Americii.
Dacă sunteţi atenţi şi în Dublin puteţi găsi cărţi, magneţi, vederi şi
multe alte articole de colecţie ce aniversează 100 de ani de la scufundarea
Titanicului, dar aşa cum v-aţi obişnuit am să vă recomand să plecaţi în
călătorii, fie pentru un week-end sau pentru o zi, legate de Titanic.
Am să încep cu oraşul Cobh, din
sudul Irlandei, unde a poposit pentru ultima dată Titnicul. Pe atunci oraşul se
numea Queenstown. Muzeul dedicat Titanicului a fost deschis pe 1 februarie 2012
şi se află chiar în fostele birouri ale White Star Line, companie proprietară a
celebrului vas. Creatorii muzeului se laudă că veţi experimenta, odată trecut
pragul muzeului, călătoria celor 123 de pasageri care s-au îmbarcat pe Titanic
din Cobh. Începând cu emoţia pe care au trăit-o cu gândul la viaţa nouă ce îi
aştepta în America şi terminând cu tragicul sfârşit.
Biletul de intare costă 9.5 euro, sau 7.5 pentru studenţi, iar vizita durează
aproximativ o oră.
Tot în Cobh puteţi admira docul de unde s-au îmbarcat pasagerii pe Titanic
sau vă puteţi plimba pe chei, acolo unde s-au aflat acum 100 de ani prietenii
sau familiile celor care s-au îmbarcat.
Un alt loc semnificativ în istoria Titanicului este Belfastul, oraşul unde a fost construit Titanicul. Aceeaşi firmă
care operează şi acum în Portul Belfast a construit şi Titanicul, este vorba
despre Harland and Wolff ale cărei macarale sunt vizibile şi azi în port.
Tot cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la călătoria Titanicului, în
Belfast s-a deschis un muzeu, pe care Naţional Geografic l-a indicat ca fiind
atracţia numărul 1 în 2012 în Irlanda. El se află în centrul portului, iar
clădirea, de o formă ce aminteşte de forma Titanicului, poate fi văzută de la
kilometri distanţă. Acolo veţi afla date inedite despre Titanic, cum ar fi că
muncitorii care au lucrat la construirea vasului erau plătiţi cu 2 lire pe
săptămână, iar muncitorii necalificaţi primeau doar o liră. Vasul a fost lansat
la apă în doar 62 de secunde, a costat 7.4 milioane de dolari şi era ţinut de 3
milioane de şuruburi. Titanicul a părăsit portul Belfast pe 2 aprilie 1912.
Doar trei din cele patru coşuri al vasului erau funcţionale, al patrulea a
fost aşezat pe post de decor, iar în scurta sa călătorie (a plecat din
Southampton pe 10 aprilie şi s-a scufundat pe 14 aprilie 1912) s-au primit şi
trimis peste 250 de telegrame.
Muzeul Titanicului din Belfast poate fi vizitat 7 zile din 7, biletul de
intrare costă 13.50 lire sterline, iar vizita durează aproximativ 2 ore.
Dacă nu vreţi să vizitaţi muzeele legate de Titanic puteţi să mergeţi la
film, am înţeles că James Cameron a transformat în 3D filmul „Titanic”, cu
Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, câştigător a 11 premii Oscar sau puteţi să
vă cumpăraţi o carte despre Titanic de la Eason sau puteţi doar citi
suplimentele legate de acest eveniment din ziarele irlandeze.
Orice veţi alege vă urez Călătorie Plăcută!!!
Raluca Caranfil
***
Acesta este mirobolantul articol. Cât m-am documentat, Dea a ţinut să îmi spună că se plictiseşte, ba chiar la un moment dat mi-a închis cartea şi s-a urcat pe ziar. Condiţii vitrege, nu alta :)
Raluca
April 14, 2012
Ouă roşii româneşti pe iarba irlandeză
După succesul de la Crăciun cu sarmalele, am zis să profităm de norocul începătorului şi în vopsirea ouălor. Încă de acum o săptămână am cumpărat vopsea de ouă, roșie, de teamă să nu se termine vopseaua la alimentarele românești. Şi am avut dreptate, azi când am fost după cozonaci nu mai era vopsea roşie, doar galbenă şi albastră şi roşie marmorată, ce invenție ciudată.
Nu ştiu voi cum faceţi ouă roşii, da eu am căutat reţeta pe net :D le-am fiert, apoi în altă oală am pus vopseaua la fiert cu două linguri de oţet şi când a dat în clocot am pus ouăle. Le-am lăsat încă vreo 10 minute până s-a prins vopseaua, le-am scos şi le-am tras în poză în spatele blocului, unde e un câmp cu păpădii.
Nu au ieşit perfecte, că noi am vrut să le facem pe cât mai multe odată şi s-au lipit unele de altele şi au avut un fel de modele. Plus că ne-am chinuit să facem ouă cu frunze. Am adunat eu tot din spatele blocului trifoi şi un fel de frunze ca alea din Lord of the rings, le-am lipit de ou şi le-am scufundat cu ajutorul unui ciorap. Chiar cu ocazia asta am doi ciorapi roşii :) Experimentul cu frunzele nu ne-a ieşit, adică nu s-au mai dezlipit de pe ou, da aia e, sunt ok şi aşa.
Nu ştiu voi cum faceţi ouă roşii, da eu am căutat reţeta pe net :D le-am fiert, apoi în altă oală am pus vopseaua la fiert cu două linguri de oţet şi când a dat în clocot am pus ouăle. Le-am lăsat încă vreo 10 minute până s-a prins vopseaua, le-am scos şi le-am tras în poză în spatele blocului, unde e un câmp cu păpădii.
Nu au ieşit perfecte, că noi am vrut să le facem pe cât mai multe odată şi s-au lipit unele de altele şi au avut un fel de modele. Plus că ne-am chinuit să facem ouă cu frunze. Am adunat eu tot din spatele blocului trifoi şi un fel de frunze ca alea din Lord of the rings, le-am lipit de ou şi le-am scufundat cu ajutorul unui ciorap. Chiar cu ocazia asta am doi ciorapi roşii :) Experimentul cu frunzele nu ne-a ieşit, adică nu s-au mai dezlipit de pe ou, da aia e, sunt ok şi aşa.
Ouă roşii româneşti în iarba irlandeză
Dea cu soarele în ochi, făcea pe-a modelul
Aici s-a prins că totuşi ar fi comestibile
Aici voia să îmi mănânce modelul
Oul roşu şi păpădia galbenă
roşu, galben şi verde
șervețelul strică toată poza, dar cum coșul e din carton, am zis să nu se strice de la uleiul cu care am uns ouăle ca să strălucească
o faţă
Cam asta e tot. Acum aştept să fiarbă legumele şi să fac şi salata boeuf şi am terminat. Diseară mergem la biserică să luăm lumină.
Un Paşte Fericit!!!
Raluca
Subscribe to:
Posts (Atom)






