Translate

Showing posts with label Ziua Iei Sarbatorita in Luxemburg. Show all posts
Showing posts with label Ziua Iei Sarbatorita in Luxemburg. Show all posts

June 25, 2020

Luxemburg - Ziua Iei 2020

Nu sunt multe de spus, anul ăsta nu am avut chef să port ie. E drept că anul ăsta ne-a cam ținut în casă, dar chiar și când am ieșit nu am avut starea necesară să port ie. I-am cusut Ilincăi o cămașă și pentru că mi-a fost milă să prăduiesc cănepa pentru dimensiunile unui copil de 4 luni am croit ca pentru un adult mai sighinaș și în consecință Ilinca innoată în ia ei, nu-i bai, o să o poarte mai încolo, dar eu m-am caznit că o voiam acum. Apoi cămașa mea de cânepă se tot destramă la gât și trag de ea și nu îmi stă, trebuie să îi schimb firul și uite că deja sunt doi ani de când o port așa stricată cum e. Cămașa Matisse e cămașa Matisse, nu prea iți vine să te duci la birou cu ea. Și uite așa, anul ăsta nu am purtat ii. Mai am, evident, cămășile din alți ani, cămăși adorate, mă uit la ele ca la stele, dar nu găsesc momentul să le port, nu am chef și basta.

Și uite așa a trecut jumătate de an de acum și eu dacă am purtat o cămașă de vreo două ori. Și vine Ziua Iei, însă e o zi a iei atipică, nu avem voie să ne strângem mai mulți în public, nici vorbă de autorizație să ne vedem în Piața Clairefontaine asa cum obișnuiam. Fără tragere am făcut un eveniment pe facebook și l-am populat cum m-am priceput mai bine, însă lumea nu a postat, nu au postat nici cei care ziceau că postează, sunt dezamagită, dar cumva îi înțeleg. Și pe mine mă traversează o lahamite de tot și toate, dacă nu aș fi pasionată nici nu ar conta ziua asta nici pentru mine.

Însă nu pot să nu remarc că mă fac greu înțeleasă sau că oamenii nu mai au chef să citească. Am spus, vă rog postați poze pe eveniment, au dat like la pozele postate, au dat like la text, dar sunt convinsă că nu l-au citit, nu au găsit 5 minute să posteze o poza, bună, rea, cu ie, fară ie... În fine, dacă eu nu mai organizez evenimente de ani buni, nu știu cine o face, și dacă eu nu știu deja că oamenii și-au pierdut răbadarea și atenția...

În schimb producția de poze și video și zoom pe Facebook a înflorit de Ziua Iei, cred că îmi va lua săptămâni să parcurg tot pe-ndelete. Asta e bine. Pandemia ne-a forțat să ne adaptăm și ne-am adaptat.

In fine, am reușit să mă văd cu fetele, am făcut și câteva poze, am vorbit, ne-am sfătuit, ne-am spus dorurile și durerile, pandemia asta ne-a lovit în mod diferit pe fiecare și ne-a afectat cumva pe toți, dar suntem sănătoși, continuăm.
Mustafa, proprietarul cafenelei unde ne facem noi veacul, și-a decorat terasa cu multe ghivece de flori. Este o cafenea/magazin de antichități specială și tot mobilierul e din povești. Nu e ceva de acolo să zic ca nu imi place sau nu își are locul.
De pandemie, cu masca mea din in comandată prin martie ajunsă la mine prin mai, insa la fix pentru ultimele zile de izolare
De pandemie
Nu aveti idee de când mă chinui să fac această poză în Luxemburg. Pe balconul de deasupra mea e motto-ul Luxemburgului, ”vrem să rămânem ceea ce suntem” apărut după cel de-al doilea război mondial. E o poveste acolo, poate v-o spun altă dată.
Cămașa Matisse în poate cel mai iconic loc din Luxemburg
Sânzienele din Luxemburg
Îmi place poza asta pentru că nu e perfectă, nu pozam, eram noi.
Cam asta a fost, mă găsiți pe Instagram la @mademoiselle.ralu sunt ceva mai activă acolo

June 25, 2018

Ce reprezintă cămășile românești pentru mine?


Dragilor,
vă mulțumesc că ați fost răbdători și ați urmărit pagina blogului și cât am fost inactivă. Am ales să scriu această postare în română pentru că în ultima perioadă am participat la vreo trei evenimente ce au legătură cu iile/cămășile românești. Primul a fost vernisajul expoziției IA Aidoma în Lausanne, Elveția, al doilea a fost vernisajul expoziției IA Aievea în Sibiu, iar al treilea a fost organizarea Zilei Iei în Luxemburg.
Pe rând veți găsi aici postări cu poze de la toate trei, însă azi vreau să stăm la povești. La Sibiu am fost întrebată ce reprezintă iile pentru mine. Și evident ca orice jurnalist care se respectă, mi-am găsit greu cuvintele, iar ideile alea geniale au venit seara în pat când momentul trecuse.
Pentru mine iile (pe care din rațiuni personale le voi denumi de acum cămăși) reprezintă legătura cu România.
Ca orice român plecat de acasă (fie că recunoaște sau nu, sau că e conștient de asta sau nu) îmi e dor de ce e al meu, dar în același timp ce a fost al meu nu mai este. E un paradox, dar e firesc, țara, orașul, lumea, universul meu, odată lăsat în urmă nu a încremenit în timp. Sunt noțiuni mobile și e normal să fie așa. Și cu fiecare vizită acasă sau cu fiecare contact pe care îl am cu România, o găsesc mai schimbată și mai îndepărtată de ce știam eu. Dacă e schimbată în rău sau în bine, nu e momentul să discutăm aici, însă pentru mine e schimbată.
Dacă mai țineți voi minte Amintirile lui Creangă, cum pleca el cu căruța din satul lui și cum ne punea profa de română să găsim metafore. Ei una era cea a universului pierdut, pe care o spuneam papagalicește, dar pe care viața m-a învățat că nu e o glumă.

Știu că probabil sunt eu mai artistă, mai sensibila (deși nu par), dar pe mine mă doare ca și cum aș fi pierdut ceva. E o frustrare, amestecată cu durere, cu dor, e un sentiment pe care nu îl pot descrie. Ei aici vin cămășile. Bucățile alea de pânză ce poartă cu ele un univers. Cămășile vin dintr-un timp pe care eu nu l-am cunoscut, dar pe care îl simt aproape.
Discutam într-o zi că eu nu vibrez la imn, dacă ma iei repede nu știu să îți spun ce culoare vine la băț pe steag, aia cu Gradina Carpaților nu am înțeles-o nici atunci, iar frunza pe bune că nu știu de la ce vine, Dracula e al irlandezilor, am mai discutat, așa că eu rezonez cu iile. Dacă îmi arați o cămașă sunt capabilă să plâng, dacă îmi povestești povestea ei o voi reține, îi voi visa culorile și modelele, mă voi chinui să o citesc și dacă e posibil voi dori să o port.
Pentru mine cămășile reprezintă România aia curată și cuminte pe care o știu eu, România aia isteață și îndrăzneață, România mea. De asta le adun, de asta adun momente legate de ele, de asta spun prezent când e ceva demn de a fi urmărit, de asta investesc bani, dar mai ales timp în promovarea lor, pentru că mi-a fost dovedit de câte ori până acum că sunt magice, că pot vorbi și că pot atrage oamenii ăia faini de partea lor. Și eu cu oamenii ăia rezonez.
Oi fi răspuns la întrebare? Nu știu. Însă am făcut o postare cu care să vă urez o săptămână faină!
Raluca

July 17, 2015

Ziua Universală a Iei în Luxemburg - 24 iunie 2015

Dragilor,

nici nu ştiţi cât am așteptat ziua Iei, de fapt dacă urmăriți pagina de facebook a acestui blog, cam ştiţi. Am creat ținute cu ii, am publicat articole în toate ziarele din Luxemburg, a fost foarte fain. Şi "evenimentul" în sine a fost foarte frumos.
Ne-am adunat într-o piaţă mică din Luxemburg, aceeași ca şi anul trecut, am socializat niţel până au venit dansatorii, apoi am dansat, am cântat şi am simţit românește pentru câteva ore. M-am bucurat enorm că au venit oameni cu copii, unii îmbrăcați cu ii. Îmi venea să mă duc la fiecare şi să îi strâng în brațe. Nu ştiu de unde fiorul ăsta românesc în mine, că în România nu prea s-a manifestat, însă aici mă emoționează enorm tot ce e românesc.
Şi m-am bucurat cu atât mai mult cu cât oamenilor nu li s-a promis nimic şi tot au venit foarte mulţi. Şi tot şi-au adus copiii şi părinții şi s-au îmbrăcat în ii şi şi-au îmbrăcat copii în straie româneşti.
Nu voi intra în aspectele negative, pentru că au fost şi din alea, în bârfe, în block-uri pe fb, în priviri răutăcioase ce nu îşi aveau locul, m-am bucurat că ia, o chestie atât de firavă, ne-a strâns pe toţi laolaltă. Am avut ceva emoții că lumea nu o să vină, că nu toată lumea e molipsită de ii tradiţionale aşa cum sunt eu şi prietenele mele, însă nu am mai avut nici un dubiu când prieteni dragi ne-au anunțat că vin la eveniment şi îşi culcă copilul mai târziu doar ca să participe.
Cel mic a fost mârâit, dar a fost aşa de frumușel. Bine el e frumușel tot timpul, însă cu o cămașă românească a fost cel mai frumos copil din piaţă. Cu tot riscul l-am ținut şi eu niţel în brațe şi i-am furat o poză. Le mulţumesc mult că m-au sprijinit şi că au ales să fie alături de mine. A fost un real efort pentru ei şi de aceea zic că evenimentul a fost unul reuşit.
Chiar înainte să ajungem în piaţă ne-am întâlnit în parcare cu un cuplu de români cu băieţelul. Nu aveau ii, dar băieţelul, Tudor, avea un clop. Tare fain copil! Mi-a povestit de personajele din desene animate, mi-a zis că ştie de ce se află acolo şi ce sărbătorim şi mi-a zis că sunt frumoasă, că toate suntem frumoase :)
Şi m-au înviorat şi felicitările de după, oamenii au înţeles că totul a fost făcut dezinteresat, că nu ne-au ieşit bani şi că nu am urmărit câștigul. Şi să ştiţi că cele mai frumoase complimente au venit tot după, când mai multe doamne mi-au promis că îşi vor cumpăra ii când vor ajunge în România şi că la anu vor veni în ii. Pentru că vedeţi voi, nu am limitat accesul la eveniment de purtarea unei ii. A putut veni oricine, chiar şi fără ie.
Trebuie să le mulţumesc şi dansatorilor de la grupul Carpații, care mi-au umplut inima de fericire. Horațiu Drăgan, liderul grupului, explica înainte de fiecare dans de unde vine şi cum se cheamă şi între dansuri îşi schimba ţinuta. Chestii pe care nu i le-a cerut nimeni, dar pe care le-a făcut pentru că a simţit terenul fertil în care au intrat acele noi cunoștințe, a simţit că publicul voia să afle cât mai multe şi cu ocazia asta am aflat şi eu diferențele dintre o horă şi o sârbă şi i-am admirat costumele lui Horaţiu, care nu ştiu dacă se văd în poze, dar sunt migălite şi îngrijite. Un alt român care şi-a adus România cu el în Luxemburg.
Ultima, dar nu cea din urmă, trebuie să îi mulţumesc prietenei mele Elena, care m-a susținut şi m-a împins de la spate, care a fost sociabilă şi a vorbit cu lumea, care şi-a adus iile să le îmbrace pentru poză şi cele care nu aveau ii, care a stat până la final, deşi şi băieţelul ei trebuia să meargă la culcare.
Nu ştiu dacă s-a înţeles, dar a ieşit exact ce mă aşteptam să iasă, un eveniment frumos, prin care am sărbătorit un obiect frumos şi cu ocazia căruia am înţeles că nu sunt singura care iubește iile, cel puţin nu sunt singura din Luxemburg. Ca şi anul trecut au venit ii de-a dreptul spectaculoase, unele cu o poveste, unele valoroase, altele noi, dar ochioase. Mă bucur enorm că în bagajul lor de pribegie românii au găsit loc şi pentru un obiect tradiţional.
Eu cu Alin am făcut schimb pentru rolul de fotograf, de aceea în unele poze de grup e el, în altele sunt eu. 
De fapt dacă ar trebui să mulţumesc cuiva, trebuie să îi mulţumesc lui Alin, cel care mă sprijină în orice idee trăsnită mi-ar trece prin cap, cel care pune umărul, care cară şi aranjează totul ca să fie bine. Am apreciat şi că şi-a pus cămașă, că şi-a ales-o singur şi a stat şi la poze, deşi uneori e mai urâcios când vine vorba de poze.
Copii de care vă spuneam. Aici stăteau cuminți şi se uitau la dansatorii din "Carpaţii".  
Grupul de dansatori folclorici - Carpaţii 
O braşoveanca în Piaţa Clairfontaine din Luxemburg 
O horă 
Altă poză de grup 
Eu i-am denumit "capii răutăților" pentru că ei m-au ajutat să organizez Ziua Iei Sărbătorită în Luxemburg, Horatiu, Roxana şi Elena
Roxana, cea care a organizat acum trei ani pentru prima data Ziua Iei în Luxemburg, colega şi prietena mea. 
Prietenele mele Elena şi Dolly 
Se impunea un selfie cu aparatul 
Eu şi buchetul de lavandă pe care îl culesesem din curte cu o zi înainte şi ia mea albastră cu ”inimioare”.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca