Am treabă de nu aş avea nici un minut liber, dar conform ultimelor zile, stau. Acum m-a pălit scrisul aşa că praful, aragazul, aspiratorul pot să mai aştepte... Oricum îmi acord 10 minute, cât să îmi beau cafeaua şi apoi merg cu Dea la veterinar...acolo surprize...
În fine v-am zis că m-a pălit scrisul?...da v-am zis... Aşadar ce aţi făcut în ultimii 6 ani?... Ştiţi, era întrebarea asta după Revoluţie...unde s-o fi dus? Pentru mine ultimii 5 ani sunt de fapt 6. În urmă cu 6 ani descindeam cu o pungoaie de rafie de la moldoveni în Bucureşti... Doamne ce străin îmi părea totul... M-a luat Alin de la gară, m-a adus în apartamentul care pentru câteva luni a însemnat "acasă", l-am cunoscut pe Luigi şi am început... În casă totul era idilic, mai ales pentru mine care nu mai împărţisem casa cu nimeni. Veneau prieteni, ne îngrămădeam în bucătărie, făceam peşte prăjit...vă mai amintiţi? Alin încerca să mă facă să mă simt în regulă. Mai am şi acum colierul pe care l-am văzut într-o seară la Meli Melo (pe atunci magazinul meu preferat) şi care a doua seară era al meu. Cadou de la Alin, cu o ţestoasă, evident:D Asta era în casă, afară era o junglă. Afară era primul meu serviciu la care mă duceam cu frică şi de unde plecam plângând. De aia îl şi chemam pe Alin să mă ia cu o oră după terminarea programului...să am timp să plâng...în parcul Kiseleff... După vreo 6 luni m-am prins că am alternative, între timp ne-am mutat din apartamentul de pe Moşilor, pe Avrig. Frumos. Prima noastră casă. Nu ţin minte cât de repede ne-am mutat, dar la scurt timp am adus-o pe Dea şi colecţia de broaşte şi lucruşoarele mele...şi s-a transformat în acasă. Pentru fix 3 ani. Ce mai întâlniri aveam şi acolo...ce mai găteli...am poze numai în bucătărie...acolo au venit primii prieteni din Iaşi în vizită...acolo ne-am făcut noi prieteni şi fupă fix 3 ani ne-am mutat, pe Căminului... Un apartament liniştit la care am bricolat vreo 3 săptămâni... Vedeţi voi, ne luasem primele mobile de la IKEA...ştiam magazinul ca pe propriile buzunare... Ne-am adunat cu toţii şi am bricolat...ţin şi acum minte cum Alin şi Luigi au bormaşinit dulapurile din bucătărie pe la 11 într-o noapte cu toate uşile şi geamurile închise... Sau cum am fost cu Mihaela în Europa după covoare...ce experienţe... sau cum Alin, Luigi şi Sebastian montau, tot într-o noapte, patul din dormitor şi nu le ieşea... erau roşii ca racii toţi trei şi transpiraţi şi studiau instrucţiunile de la IKEA ca pe ceva salvator... sau cum enervată că zăcea nemontată de o săptămână am montat eu singură canapeaua din sufragerie, în timp ce Alin prepara micul dejun:))...Aici stăm şi acum, canapeaua e a Deei, patul funcţionează, Luigi e în Canada, Mihaela are un Tudorel, Sebastian are două fete, pe Emilia şi pe Thea, Alin e în Dublin, dar se întoarce diseară şi vom începe o nouă aventură în scurt timp...
Aşadar, voi ce aţi făcut în ultimii 6 ani?
6 comments:
pentru mine ultimii 6 ani sint de fapt 7. pe 25 iulie se vor implini 7 ani de cind m-am casatorit. numaratoarea s-a oprit in acest caz la aproape 5 dar ziua mai exista in calendar asa ca imi amintesc. si cum nu sint amintiri asa frumoase si placute ca ale tale nu am sa ma apuc sa le insir aici.
oricum in tot acest timp, nu tocmai vesel, am avut norocul sa intilnesc oameni frumosi care acum imi sunt prieteni de nadejde. nu sint multi, sint exact citi am nevoie. am mai crescut si eu si am invatat ca oamenii nu se schimba (in bine) decit daca da dumnezeu cu crucea peste ei ceea ce se intimpla rar.
am invatat ca nu toti oamenii sunt buni si frumosi asa cum ne-au spus parintii ca trebuie sa fim, ca viata trece repede, prea repede si oricit ai vrea uneori sa-i mai tii linga tine pe cei pe care ii iubesti nu poti. si se duc de parca nici nu au fost si tot ce-ti ramine sunt amintirile. mi-e dor de bunicii mei buni.
iar cind trebuie sa pui in dictionarul TAU cuvinte precum cancer realizezi cit de important este ca cei dragi sa stie ca-i iubesti si sa le spui asta.
ca sa fiu consecventa cu ce am scris, te iubesc Raluca si are sa-mi fie teribil de dor de tine.
incepe o noua etapa pentru tine si sper din toata inima sa-ti fie mai bine si fiecare ciclu de 6 ani sa fie mai frumos decit celalalt.
te imbratisez.
cu mult drag,
eliza
Elizule m-ai facut sa plang:( Sase ani inseamna mult timp...si eu am avut lucruri nasoale in viata, dar nu le-am scris aici. Nu am scris nici despre radiourile la care am fost, nici despre prietenii pe care mi i-am facut pentru ca asta vine ceva mai incaolo. Azi dimineata am fost nostalgica, in legatura cu casele prin care am umblat in acesti 6 ani...
Oricum mesajul tau suna asa de final si nu e finalul Eliza... Cele 3 luni fara sa il vad pe Alin m-au ajutat sa realizez ca exista relatii la distanta si daca prietenia noastra e cum cred eu ca e, chiar daca ne vom vedea pe viu o data pe an si restul pe skype va dura... Uita-te la mine si Andrei, Suly sau Elena, prietenii mei din Iasi sau Mirela, prietena mea din copilarie, care mai comenteaza pe blog...suntem prieteni la mii de kilometri distanta...dar suntem prieteni:D
si tu m-ai facut pe mine sa pling. nu prin ceea ce ai scris ci prin lucrurile la care m-ai facut sa ma gindesc care altfel sint ascunse bine intr-un ungher de suflet. nu e finalul. ceea ce avem nu se termina. se va transforma si se va adapta, dar are sa ramina. stiu asta. te pup
Si eu te pup. Am vazut offline-ul cu iile si abia astept. Vezi...se transforma deja. Pupez
Eu ma simt putin in plus sa comentez aici, dar asa ai starnit o nostalgie in mine ...
Acum 6 ani si mai bine de jumatate ma casatoream. La 21 de ani si putin. Nu prea m-a incurajat nimeni. Nici eu n-as fi incurajat prea multi oameni sa se casatoreasca la varsta aia. Si uite ca au trecut anii si n-a fost deloc cu final nefericit. Mi-i mai drag ca niciodata omul de langa mine, am crezut impreuna - mai mult eu decat el -, am facut prostii, le-am rezolvat, am invatat sa vorbim, sa ne veselim, sa nu imbatranim inainte de timp, multe multe am invatat si suntem fericiti.
Acum 5 ani jumate ne-am mutat din Constanta in Bucuresti. Si uram capitala si fugisem de ea cu toata puterea (ca doar d-aia am facut facultate in Constanta). Si-am invatat sa il iubesc. In primii 3 ani la joburi obisnuite, cu chirii, prieteni noi, sinceritati, demisii, viata! Apoi ne-am luat apartamentul nostru mic si aglomerat si dezordonat pentru ca habar n-am cum sa fiu o femeie de casa, apoi m-am apucat de handmade, apoi totul a inceput sa si mai frumos, tot mai frumos, mai liber, mai ... studentesc cum ne spun niste prieteni. Ne traim viata liber, facem amandoi ce ne place pe post de job, ne petrecem aproape fiecare clipa impreuna, cunoastem oameni minunati, frumosi si invatam ca viata poate fi simpla, calda si frumoasa cu tot raul din jur.
Prea mari schimbari nu ne asteapta si ma bucura enorm ca pot spune asta. Viata e buna acum :)
Sa-ti fie bine pe unde mergi si sa ne povestesti si noua :)
Multumesc mult de tot pentru comentariu, Andreea. Nu e deloc in plus si chiar ma bucur ca mi-ai spus toate astea, ma bucur ca esti fericita si ca ultimii 6 ani ti-au adus numai bucurii. Sa iti traiesti in continuare viata asa si va fi perfect...
Eu sunt mai aventuriera asa de felul meu, cand am plecat din Iasi, acum 6 ani, prietenii mi-au dat minime sanse de adaptare in Bucuresti si m-am adaptat. Acum 16 ani am intalnit un om si prietenii spuneau ca nu avem nici o sansa pentru ca suntem complet diferiti...si totusi au trecut 16 ani frumosi si or sa mai fie.
Iti multumesc ca ma citesti si promit sa scriu despre tot ce gasesc acolo:D
Post a Comment