Translate

June 27, 2011

Cand ţi-au murit bunicii, ţi s-a dus un sfert din viaţă...

Eu sunt dintre cei norocoşi, până acum câteva zile am avut două bunici. Îmi e greu să scriu postarea asta pentru că mai mult de titlu nu îmi vine nimic. Am un gol teribil în cap şi probabil de asta am rezistat fără să plâng în hohote. O parte din viaţa mea s-a dus şi nu mai revine, niciodată. De copilărie vorbesc aici, de verile petrecute la bunici. Pentru că vedeţi voi, eu nu am avut bunici la ţară, aşa că mi-am inventat unii, dar bunicii mei de la ţară erau, rătăciţi, undeva prin ţară erau la Brăila...
Iar mi s-a rupt firul povestirii, că mi-au dat lacrimile. Aşa Brăila. Pentru mine Brăila a însemnat Ica şi Icu. Doi oameni, care acum nu mai sunt, dar a căror poveste trebuie spusă, trebuie scrisă şi am să fac tot ce pot ca mama sau altcineva să o facă. Doi oameni care au luat totul de la capăt, după ce deja aveau totul, doi oameni care au făcut o casă, au crescut doi copii şi au avut o viaţă normală, doar că erau bunicii mei...
Ei bine îmi amintesc acum răsadurile cu roşii de la poartă, fineaţa din fundul curţii, câinele Baraca, casa verde, usa cu oglindă, luminatorul din tavan, podul în care nu am ajuns niciodată, prispa pe care ne jucam noi, copii, eu şi verişorii mei, curtea cu răsaduri, ce nu trebuiau călcate, găinile, porcii, curtea din spate, căpşunile, parcă, crinii, ce miroseau seara, bolta de viţă sub care ne adăposteam de soare şi pe care o culegeam când nu era gata, strugurii...ah strugurii aceia cu coaja tare, cu seminţe mari, dar atât de dulci şi buni...borcanele bunicii, sticlele cu frunză de viţă... caloriferul unde mi-am spart capul şi toată experienţa aia, jocurile prin curte, lucruri disparate, dar care acum compun o imagine: Brăila aşa cum o ştiam eu când eram mică. Nu ştiam centrul atât de frumos acum sau casele vechi, ştiam casa bunicilor şi poate parcul...şi era destul...
Apoi bunicul care se trezea la 5 dimineaţa să ude curtea sau bunica ce nu stătea cinci minute locului...De la el am mâinile şi calmul, iar cu ea cică semăn cel mai bine, la comportament mă refer, că statura tot de la el o am... Mici frânturi, din ceea ce sunt azi, provin şi de la ei...bunicii mei...
Rămâneţi cu bine. Ştiu sigur că undeva, cândva ne vom reîntâlni şi vă voi povesti ce am făcut cu restul meu de viaţă...

2 comments:

eliza said...

asa as vrea sa te string in brate!

Raluk said...

si eu as vrea, da lasa ca ma strangi tu candva:D

There was an error in this gadget