DesignerMart at Cow's Lane

Încă din București am ochit eu că în fiecare sâmbătă, în Temple Bar se organizează un târg de designeri. Nu știu de ce în capul meu designer este egal cu handmade, așa că m-am dus plină de speranță să văd ce înseamnă handmade în Irlanda... Numai că așa cum spune și titlul e târg de designeri, de haine, de genți și chiar de bijuterii. Bine erau și niște artiști în lut, da tot designeri se numeau... Oricum ar fi, a fost dezamagitor, față chiar și de cea mai săracă adunare a celor care fac handmade în România, târgul din Temple Bar era sărăcăcios. Și chiar era fix aceeași obsesie pentru mâncare. La noi românul umblă cu micu-n bot, irlandezul cu clătita...dacă nu m-au disperat standurile cu clătite enorme cu finetti nu m-a mai disperat nimic. Așa că e ușor de înțeles de ce standurile cu mâncăruri aveau mai multi vizitatori, de aceea nici nu le-am mai fotografiat. Cei cu mâncare erau ca la noi, cu dulcețuri făcute în casă, cu miere, cu brânză, cu un fel se mușchi sau pastramă de porc, cred...de astea pe care le vezi la târgurile de la Muzeul Tăranului, în București.

Probabil târgul acesta are tradiție sau orice dublinez îl știe pentru că nu e nici un indicator către el din nici o intrare în Temple Bar...noi l-am nimerit din greșeală, tocmai voiam să intrăm la un pub, când am văzut standurile. După cum vedeți și voi singurul indiciu că am ajuns unde trebuie este inscripția de pe umbrelă...

Rochiile arătau chiar foarte bine și aveau prețuri între 20 și 100 de euro, doar că nu aveau mărimi mari. Se făceau pe comandă...

Nu știu cât se vede din poză, dar e un colier făcut din mărgeluțe mici, iar pandantivul e ca un tablouaș, tot din mărgeluțe...nu am văzut așa ceva la noi, poate dau o idee cuiva...

Acestea erau lucrările celebrului designer în lut...oki dacă îți plac astfel de lucruri, pe breslo la noi sunt niște chestii de zece ori mai faine...

Nu se vede foarte bine, dar sunt cercei din aur. Cumva aici aurul de 14 carate este foarte ieftin, cel de 18 e mai scump și cel de 24 e foarte scump, sper ca am nimerit numerele, ideea e că obiectele făcute din aur de 14 carate erau pentru buzunarul oricui. Nu știu exact cât costau fiecare, da erau până în 30 de euro o pereche de cercei, rețineți totuși că din aur...

Aceste broșe aduceau a ce vedem în târgurile din România, în materie de handmade. Erau din lână și nu știu dacă se vede fix prețul, cele mici erau 3 euro, cele mari 5 euro...

Senzația târgului, dacă se poate spune așa, era acest designer cu genți din materiale reciclabile. Avea și niște brățări și cercei din capace de bere și sucuri. Interesante, dacă te pasioneaza astfel de chestiuni. Pe de altă parte, la Penneys era fix același tip de geantă, plic, cu siguranță la un preț mai mic. Deosebirea e probabil că a ta, luată de la designer, poate fi unicat...

Cam asta e tot despre târg, dezamagitor v-am spus încă de la început, dar e ceva...nu am fost încă la vânzătorii ambulanți care cică se adună în fiecare week-end pe Grafton Street, dar ajung și acolo și vin cu poze...

Raluca

Primii români...

Când am venit prima dată în Dublin, Alin m-a avertizat să nu mă cert cu nimeni pe stradă (nici nu ai avea cu cine, aici toți sunt foarte politicoși, nu tu babe care să te mute cu mâna în autobuz, nu tu șantieriști puturoși care să țipe la tine pe stradă...) sau să nu înjur sau să vorbesc urât pentru că e plin de români și mă pot înțelege... Acum nu înțelegeți voi că eu aș fi vreo dintr-aia care la două vorbe scot o înjurătură, dar recunosc că îmi pierd răbdarea foarte repede și vociferez, când se întâmplă...
Acestea fiind zise, ne plimbam ieri prin centru, am fost în Temple Bar...poze mâine, de fapt așteptam autobuzul care, nefiresc, nu venea. Aveam să aflăm că se formase o demonstrație ceva mai încolo și că toate autobuzele au fost deviate de la traseu. Și asta e o poveste, da v-o spun tot mâine... Așadar stăteam în stație și de la Penneys, despre care v-am vorbit ieri, iese o tipă cu un copil țipător. Tipa aurită din cap până în picioare, da cu trening adidas. Copilul urlător...îmi dau seama relativ greu că urla VREAU TRENUL... pe românește fraților... Acum nu vreau să mă înțelegeți greșit, eu sincer după vreo 5 minute de urlete, timp în care nu înțelegeam de ce măsa nu îi aplică vreo două, aveam intenția să mă duc la el și să îi spun ceva pe românește. Siiiigur se potolea. Faza era că tipa își pierdue răbdarea. Nu are voie să lovească nici măcar propriul copil pe stradă. O bușise plânsul. Oamenii din stație își dădeau coate și comentau. Evident de românii ăștia nesimțiți. Iar eu eram ruptă în două: să ajut un român și deci să mă desconspir că și eu la rândul meu sunt româncă sau să nu fac nimic. Norocul meu a fost că exact când am făcut pasul înainte spre plodul urlător, a ieșit tasu din Penneys cu un căruț plin cu pungi, iar plodul a încetat să urle. Acum că îi cumpărase trenul habar nu am, poate îi era frică de tasu, iarăși nu știu.
Oricum momentul a coincis cu apariția demonstrației în dreptul nostru, eu am început să fac poze, apoi a venit un polițist și ne-a spus că stăm degeaba în stație pentru că avutobuzele aveau acum alt traseu, i-am salutat și eu pe protestatari, contra UE și FMI și am plecat spre autobuz.
Da în mare, așa am întâlnit eu primii mei români în Dublin...
Raluca

Raluca și botoanele

Începusem să scriu despre piesa de teatru la care am fost aseară când am observat că ecranul laptopului se tot închidea. Era în priza, da totuși nu mai avea baterie. What the fuck? Apoi am realizat, în Dublin, în Irlanda, dacă vreți, totul este acționat de un buton secundar, astfel că tu poți baga în priză, dar dacă nu apeși butonul nu funcționează. Eu asta făcusem sau nu făcusem, nu apăsasem botonul. V-am și fotografiat priza să nu ziceți că vorbesc prostii....

La fel se întămplă cu apa caldă de la duș, cu curentul electric de la aragaz, chiar și cu apa caldă de la bucătărie. Dai drumul, e rece, apeși botonul, e caldă...

Cred că irlandezii ăștia sunt safety freaks, că altfel nu îmi explic...sau casa în care stăm noi a fost protejată împotriva copiilor? habar nu am. Ideea e că eu cu botoanele nu mă împac deloc. Bine ar mai fi robineții separați cu apă caldă și rece de la baie. De ce i-o fi separat, chiar nu știu, dar sunt lucruri care pe mine una mă depășesc. Așa că ce nu te preocupă, nu îți încarcă creierașul...da asta cu botoanele trebuia să v-o spun.

Raluca



The blonde, the brunette and the vengeful redhead

Aceasta este piesa de teatru la care am fost aseară. Mie una mi-a plăcut, nu știu cât de încântat a fost Alin de o piesă pentru femei, dar mie mi-a plăcut. S-ar părea că piesa este una cunoscută, scrisă de Robert Hewett prin 2004 și interpretată de actrițe din întreaga lume, desigur cu mici schimbări. În Dublin, piesa a fost jucată de Clare Barrett. În primul rând mi-a plăcut textul, pe care l-am înțeles în totalitate, deși unele personaje aveau accente ușor ciudate pentru urechea mea neantrenată. În al doilea rând mi-a plăcut actrița. O tipă, ușor plinuță, dar care se schimba de costume cu rapiditate și care intra perfect în pielea tuturor personajelor, Clare Barrett. Acum știu că nu e frumos să vă povestesc piesa, dar pentru că probabil nu o veți vedea prea curând în Românica, am să vă fac un scurt rezumat. Ei bine, nu e vorba doar de trei femei, iar descrierea piesei, un amestec între CSI Miami și Neveste disperate, este total pe lângă. Este vorba despre 8 personaje afectate în mod direct de acțiunile Rhondei Russell. Ei bine această Rhonda este părăsită de soțul ei printr-un simplu telefon, după 17 ani jumătate de căsătorie și după un copil. Rhonda încearcă să se repună pe picioare cu ajutorul vecinei și prietenei Linette, până într-o zi când vecina vine cu vestea că l-a văzut pe fostul soț cu actuala la mall. Ba mai mult, actuala are un magazin în mall și e blondă. Împinsă cumva de la spate de vecină, Rhonda se duce să vorbească cu blonda, dar nu se poate stăpâni și o ia la bătaie. Blonda alunecă pe un con de înghețată și este dusă la spital.

Cele 8 personaje sunt: Rhonda, bruneta Alex, care într-o primă fază nu realizăm exact cine e. Este partenera de viață a blondei. Linette, vecina, eu zic că ea e capul răutăților. Fiul lui Alex și a blondei. Bărbatul Rhondei. Vecina, ușor senilă a lui Alex. Blonda și la final din nou Rhonda.

Cele 8 personaje își descriu viața de după gestul disperat al Rhondei.

Alex povestește cum este anunțată că partenera ei de viață este la spital și cum fostul ei soț îi aduce copii, cum se roagă ca cealaltă femeie să trăiască...

Linette povestește cum era ea vecină bună cu Rhonda și cu soțul ei, cum erau așa de mult una la alta în casă, că au instalat o portiță în gardul dintre cele două proprietăți. Cum Rhonda era foarte pasivă atunci când a aflat că este înșelată. Cum a îndemnat-o să o confrunte pe blondă, cum chiar a însoțit-o până la mall, cum i-a arătat-o, ca mai apoi să descrie tot incidentul.

Fiul lui Alex și al blondei, ne spune cum are el o șopârlă și cum doarme cu ea. Și cum el și șopârla vor merge la petrecerea de după înmormântarea mamei lui...

Soțul Rhondei ne spune că era așa de amorezat de blondă de aproape s-a dus la psiholog. A părăsit domiciliul conjugal, dar după ce Rhonda a fost dusă la închisoare a trebuit să revină acasă să aibă grijă de copil. Într-un final părinții Rhondei au luat copilul, iar la el s-a mutat Linette...

Vecina ușor senilă a cuplului de lesbiene ne povestește cum copilul celor două s-a maturizat brusc într-o zi când i-a dat foc șopârlei în cutia de pantofi în care o ținea și cum l-a căutat chiar poliția, ceva cu un incident cu niște graffiti. Tot ea ne spune că fata blondei, dintr-o altă căsătorie a crescut frumos, în ciuda bolii.

Blonda, este de fapt o rusoaică, ce are un magazin cu bijuterii ieftine în mall. Ea îl cunoștea pe soțul Rhondei pentru că venea des prin magazin, iar într-o zi l-a lăsat să îi cumpere un hamburger. El i-a pus mâna pe fund, iar ea i-a spus ceva la modul că pentru doar un hamburger nu are dreptul să facă asemenea gesturi... Și asta a fost tot...

La final Rhonda, ne povestește ce face ea în închisoare. Ne povestește că fostul soț nu o vizitează, că Linette a venit o singură dată, dar că este vizitată de părinții ei și de copil, care acum a crescut și vine singur. Și mai este vizitată de fata oarbă a blondei, crescută de Alex. Cu aceasta, Rhonda dezvoltă o prietenie neobișnuită, iar la final este iertată...

Asta este tot. Dacă v-am plictisit, citiți doar începutul și sfârșitul sau doar descrierea de pe wikipedia. La finalul piesei eu și Alin ne-am tot întrebat cine era roșcata răzbunătoare? pentru că și Rhonda, dar mai ales Linette erau roșcate...

Raluca

Clontarf Promenade

Ca orice locuitor al cartierului Marino, Dublin 3, seara am ieșit și noi la promenadă pe Clontarf... Cred că la irlandezi joggingul este sport național, de la tineri la bătrâni, de la adidași la tocuri, toți erau pe această promenadă și fugeau sau doar mergeau repede. Toți înarmați cu sticle cu apă...foarte fain și foarte sănătos, ar spune Carmen Brumă. Ei bine eu nu sunt Carmen Brumă, așa că am mers încet și am respirat aerul specific mării și la un moment dat m-am așezat și am făcut poze și aia e, că doar sunt româncă nu irlandeza...

În rest toate-s bune și frumoase. Vremea este fix pe gustul meu, nu e nici prea frig, dar nici prea cald. Nu sunt nici nori să te depresezi dimineața, da nici nu e caniculă. E bine așa cum e, mai pun un hanorac pe mine când ies pe terasă și nu plec de acasă fără fâșul de ploaie, dar per total mie, din punctul de vedere al vremii, îmi place aici. Știu că astfel răspund multor întrebări ale cunoscuților referitoare la vremea din Dublin. Nu e nici înnorat ca în Londra, da nici caniculă ca la București:D

Raluca

P.S. Acum îmi trebuie niște adidași pentru promenada asta zilnică...nu-i nimic, o scuza bună să mai fac niște shopping:D