Journalist and social media communicator as profession, traveller, chocolate eater and dog lover as passions
Translate
October 8, 2009
Ce te freaca fraiere grija???
Două posturi cu nervii zilei pe zi e deja prea mult. Astăzi ajung acasă, grăbită să plătesc întreţinerea, despre care uitasem, şi găsesc un plod care îşi arunca mingea în maşina lui Alin. O prindea şi o arunca înapoi, întocmai ca într-un zid. Acum nu am eu cine ştie ce părere despre Logănel, da frate dai în mine, dai în fabrici şi uzine. Pentru că eram pe fugă, am plătit întreţinerea şi doar în treacăt i-am zis să se potolească că vin la el (parcă mă şi văd babele alea cu broboade care nu ne lăsau pe noi să ne jucăm). Când am revenit, adică după vreo 10 minute, el tot acolo era şi tot la fel se juca. Când m-am răţoit la el m-a ameninţat că îl cheamă pe ta-su. Eu curioasă să văd cine a adus pe lume un asemenea dobitoc am stat să îl cheme. Dobi senior vine cu o falcă în cer şi una în pământ că i-am stricat jocul micuţului. În fine, ne-am certat şi aia a fost. Da m-au enervat toţi vecinii, toate lichelele care sălăşluiesc în blocul ăsta, că nici unul nu i-a zis micuţului nimic, da când eu mă certam cu boul toţi au ieşit la geamuri... Aşadar, ce te freacă fraiere grija?
Şi apropo de capra vecinului, să îi trăsnească pe toţi tâmpiţii pe care îi interesează cu ce plec şi vin de la serviciu, când îmi plimb câinele şi cât de sortat şi ecologic e gunoiul meu... şi în general să îi trăsnească pe toţi ăia care nu mai pot trăi de grija altuia... în special a mea...
Na că m-am răcorit:D
Ce ipocriţi suntem...
Herta Muller, proaspătă laureată a premiului Nobel pentru literatură, este româncă.
Cel care a salvat un copil de 4 ani dintr-un incendiu în Statele Unite este român.
Nicolae Romulus Mailat nu este român...
Meditaţi la asta un moment...
October 7, 2009
Dileme
Mă tot chinui să concep un post, pentru că nu-i aşa cititorii mei fideli trebuie ţinuţi la curent cu viaţa mea personală. Ideea e că nu prea am despre ce să scriu şi deşi acum vreo trei zile mi se învrteau în cap o groază de subiecte, acum inspiraţia m-a părăsit definitiv. Nu vă mai plictisesc cu politica, pentru că sincer şi pe mine politica mă plictiseşte în ultimele zile. Pe baba de la 2 nu am mai văzut-o de trei săptămâni şi pentru că nu pute sper că a plecat în voiaj. Cu autobuzul nu am mai mers de secole, la cumpărături sau măcar o viaţă socială nu am mai avut de nu mai ştiu când. Aşa că totul e destul de plictisitor.
Ce fac, totuşi? dorm sau nu reuşesc să dorm, îmi promit de la un week-end la altul că fac curăţenie în casă, nu reuşesc să o plimb cum mi-aş dori pe Dea şi în general totul s-a cam oprit.
Ca noutăţi: am fost la cumpărături noaptea în Real şi am fost plăcut surprinsă şi am reluat legătura cu două prietene din Iaşi. Am aflat că una are un copil mic, iar cealaltă mi-a transmis că lucrurile încep să se mişte şi pe acasă. Le-am dat blogul meu şi au promis că mă vor citi. Deci le salut!
În rest dacă anii 30 vor fi somnoroşi ca aceste prime zile, mai bine mă trezesc direct la 40...
P.S. Dilemele sunt legate de ce să scriu pe blog, că aşa dileme existenţiale nu ştiu să am.
October 4, 2009
O săptămână am plecat...guvernul Boc 1 a picat
Nu pierd nici o ocazie să mă mai laud cu excursia la Istanbul, numai că acum sincer nu îmi mai vine să fac nimic decât să dorm. Şi cum de obicei cand sunt obosită nu adorm, mai bine fac niţică analiză politică... E mult spus, da să vă vad pe voi treziţi de la 4 dimineaţa dacă vă mai găsiţi cuvintele...
Aşadar, astăzi prima zi de muncă de după concediu. M-am învârtit în pat ca înaintea primei zile la radio sau înaintea examenelor, normal că am adormit târziu (şi nici Mircea Badea nu şi-a mai făcut efectul) şi normal că dimineaţă eram somnoroasă. Şi nu ştiu câţi dintre voi m-au văzut vreodată somnoroasă, dar va trebui să mă credeţi pe cuvânt că nu e o imagine plăcută...
Şi cum spuneam, ajung eu la serviciu (noroc că mă ia maşina) şi ce aud: grevă generală astăzi, Oprescu candidează la preşedinţie, asta după ce şi Băsescu a anunţat că candidează (cacofonia e intenţionată) şi cel mai tare Udrea e dublu ministru şi se şi poartă ca atare. Păi fraţilor s-a întors ţara cu susul în jos???
Eu zic să îmi iau frumuşel catrafusele şi să o tai înapoi în Turcia, poate se îndreaptă lucrurile...
Prin Istanbul la 30 de ani - Ziua 3
Am să înghesui toate celelalte experiente din Istanbul în acest post pentru că "îmi arde buza" să mă exprim despre o grămadă de alte subiecte şi aş vrea ca posturile despre Istanbul să fie consecutive că poate îi ajută pe cei care vor să meargă în Istanbul. Am să păstrez o oarecare cronologie şi am să vă povestesc şi despre lucrurile pe care le-am ratat.
Aşadar a treia zi am incercat să vedem muzeele care se deschideau marti. Aşa că dimineaţă am vizitat Muzeul de Arheologie (10 lire turceşti, intrarea) şi Muzeul Mozaicurilor (8 lire turcesti intrarea). Ambele sunt în apropierea Sultanahmet-ului şi în apropierea hotelului. Muzeul de arheologie este chiar în curtea Palatului Topcapi, iar Muzeul mozaicurilor este undeva în spatele Moscheii Albastre.
Ca şi la Muzeul Britanic şi la Muzeul de Arheologie din Istanbul m-au cuprins nervii. Vă spun doar atat: la anul mă duc în Grecia să vad lor ce naiba le-a rămas din obiectele antice? că se pare că toate sunt în muzeele din Londra, Berlin şi acum le descopăr şi la Istanbul...
M-au impresionat cel mai mult porţiunile scoase din Poarta lui Ishtar. Cunoscută şi ca a opt-a poarta a Babilonului. Pe wikipedia veţi vedea poarta în întregime, unde credeţi? la Berlin...
Turcii au fost mai drăguţi şi au scos doar porţiuni. Este într-adevăr impresionant să vezi de aproape cum s-au păstrat după mulţi ani... Aceste bucăţi sunt piesele de rezistenţă ale muzeului din Istanbul alături de alte obiecte...
Acesta este sarcofagul lui Alexandru, descoperit în necropola de la Sidon. În stânga, ultima statuie este chiar Alexandru... Dacă vă interesează muzeul am găsit o groază de explicaţii pe wikipedia
Un alt sarcofag, tot din Sidon este cel al femeilor care plâng. Pe total muzeul este destul de mare, iar nouă mai mult pe fugă tot ne-au luat vreo 3 ore şi ceva să îl vizităm
În spatele meu este una dintre clădirile muzeului, coloanele îmi aduc aminte de clădirile din Iaşi...
Fântâna germană din Istanbul. Este în aceeaşi piaţă Sultanahmet şi a fost construită în cinstea lui Wilhelm al doilea, care a venit în vizită în Istanbul în 1898. Cică ar fi fost construită în Germania şi adusă şi asamblată în Istanbul
Muzeul Mozaicurilor se află în bazarul din spatele Moscheii Albastre. Din câte am înţeles eu, când s-a construit bazarul (care aparţine moscheii şi din care se întreţine, pentru că deja v-am spus că în Moscheea Albastră nu se plăteşte intrare) au fost descoperite ruinele Marelui Palat din Constantinopol. Aceste mozaicuri făceau parte din palat. Ca să nu le astupe, le-au transformat în muzeu. Este micuţ, dar vă asigur că merită...
În parcul dintre Sfânta Sofia şi Moscheea Albastră sunt aceste rânduri de bănci. După ce am cutreierat piaţa ne-am oprit acolo pentru poze. Se poate vedea că oamenii se odihneau pe acele bănci sau îşi luau pauza de masă...
Eu aveam în spate Sfânta Sofia, iar Alin avea Moscheea Albastră. Alte poze din ciclul "eu îţi fac poză ţie, tu mie..."
Normal ce putea să urmeze? Marele Bazar. Nu vă ascund că în toate zilele eu asta am aşteptat: să ajung în bazar. Îmi închipuiam că cine ştie ce e acolo, dar pe principiul "la pomul lăudat să nu te duci cu sacul", pentru mine Marele Bazar a fost o mare dezamagire. Întâmplarea a făcut să intrăm pe poarta care duce la strada aurarilor, adică o stradă plină cu magazine cu aur. Deşi iniţial nu mă gândisem că aş putea cumpăra ceva din aur, oportunitatea mi-a surâs şi cochetam cu ideea. Numai că în primul rând modelele erau identice cu cele din obor, adica cercei enormi sau pandantive de prost gust. Acelaşi model grecesc, identificabil ca modelul Versace. Şi nu în ultimul rând preturile... Un gram era cam 100 de lei noi sau un milion lei vechi. Am văzut chiar şi un milion 500 gramul. Ori la noi este 90 şi ceva şi oricât de bine aş fi negociat eu nu ajungeam la un preţ rezonabil. Şi apoi de la anul în România bijuteriile din aur nu vor mai fi accizate, deci teoretic preţurile ar trebui să se reducă cu până la 30 la sută. Deci teoretic vor fi mai ieftine chiar şi decât sunt acum... Aşa că cu bijuteriile din aur m-am liniştit.
În bazar sunt mai multe fântâni. Cică atunci când fac o afacere bună, turcii se duc să se spele pe mâini. Probabil că toţi faceau afaceri bune, pentru că fântânile erau foarte căutate. Pur şi simplu nu am putut să fac o poză fără să prind un om. Vă pot spune că nici un negustor cu care "am făcut eu afaceri" nu s-a grăbit să se spele la fântână, dar Alin spune că unul ne-a cam fraierit... cu toate că i-am povestit eu de Hagi şi Lucescu şi tot ce mai ştiam din fotbal...
Eu în Bazar cu o grămadă de pungi.
Eu una mi-am luat o groască ţestoasă, de fapt un bibelou în formă de broască, o cutie cu sidef şi o lampă chicioasă. Alin în schimb şi-a luat o narghilea enormă, o tobă şi o grămadă de alte prostii. Ce vă recomand eu? În bazar să mergeţi doar să vizitaţi şi poate să vă încercaţi talentele de negustori pe chestii mici, eventual cadouri pentru cei dragi. Pur şi simplu nu merită, pentru că preturile sunt mai mari decât la magazinele de lângă hoteluri şi după negociere le aduci cam la preţul din magazin. Numai că şi la magazine poţi negocia şi deci obţine un preţ mai bun decât în bazar. Eu mi-am luat ceaiuri, rahat, halva şi alte suvenire de la magazine. Am greşit sau nu, nu ştiu... Oricum tot ce am cumpărat era mai ieftin decât ce poţi găsi în România. De exemplu, narghileaua lui Alin în România, în Bucureşti, în centrul vechi, la magazinele turceşti este cam 150 - 200 de lei. Noi am luat-o cu 60 de lire, deci aproximativ 120 de lei. Plus că ne-au dat şi tutun gratis....
Turnul Galata, văzut noaptea, de pe cheiul Eminonu
Seara Alin a vrut o plimbare romantică pe malul mării. Singura mare la care ştiam să ajungem era cheiul Eminonu, unde nu prea aveai pe unde să te plimbi. În schimb, am găsit o cofetărie unde ne-am comandat 5 feluri de prăjituri şi am mâncat până am pocnit. La turci rahtul este depozitat în movile mari din care îţi taie ei cât vrei să mănânci sau să cumperi. Mie una nu mi-a plăcut nici un fel de rahat, deşi am gustat vreo 7. Nu mi-a plăcut nici fisticul, în schimb m-am îndopat la propriu cu baclvale, care nu erau chiar la fel de greţoase ca în România, deşi arătau la fel şi cu kadaif şi cu budincă. Erau toate felurile şi cred că am mai spus-o erau foarte bune...
Atunci seara am găsit gara Sirkeci unde ajung trenurile din România şi Muzeul Căilor Ferate. Un muzeul interesant pe care promit să îl văd data viitoare.
Şi uite aşa ajung la chestiile pe care nu am reuşit să le vizitez. Primul ar fi Palatul Dolmabahce, pe care l-am văzut de pe mare şi care am înţeles că a fost închis luni şi marţi, iar duminică pur şi simplu nu mai aveam timp să îl vizităm. Apoi multitudinea de muzee. Apoi Bazarul mirodeniilor. Apoi o seară cu dansatoare din buric. Apoi o seară pe unul dintre acoperişurile Istanbulului, că am văzut că erau pline de restaurante. Chiar şi hotelul nostru avea restaurant pe acoperiş, dar din păcate când am urcat nu ne-am luat aparatul... Apoi o vizită la un spa şi o baie turcească. Apoi o plimbare prin partea asiatică. Noi am ajuns dar am stat extrem de puţin...
Într-adevăr Istanbulul poate fi văzut şi simţit în 5 zile, dar nu poţi regreta dacă stai mai mult...
Subscribe to:
Posts (Atom)



