Translate

September 24, 2018

Romania - București - Expoziția ”Un veac de frumusețe” la Muzeul Satului

Dragilor,

am tot fost întrebată de ce nu mă bucur eu de vacanțe, de ce nu stau cuminte pe o plajă? Pentru că eu, de fapt noi, preferăm vacanțele active. Dacă eu după două săptămâni de stat în vacanță aș putea comenta doar cât de făcută a fost friptura, cât de scumpe suvenirurile și cam câte cocktailuri noi am descoperit, sincer cred că aș plânge un an întreg. Vacanțele, și mai ales cele în România, sunt pentru a ne revedea familiile și prietenii, pentru a descoperi sau a redescoperi locuri noi, pentru a învăța, pentru a bate librăriile, pentru a întâlni oameni frumoși și în mare pentru a aduna povești care să îmi țină un an întreg. Nu îi condamn pe cei care se duc două săptămâni la mare, îi înțeleg, fiecare cu ale lui.

Despre expoziția ”Un veac de frumusețe” de la Muzeul Satului sincer auzisem doar chestiuni negative, mare parte confirmate pe viu, însă există și chestii pozitive. Eu din muzee învăț, iar din astfel de expoziții asimilez tot ce e de asimilat, atât negativ cât și pozitiv și folosesc mai departe.
Cred că această expoziție s-a vrut o stoarcere a unor fonduri dedicate centenarului, e o expoziție nu foarte gândită, cu un concept nu foarte închegat și cu niște piese discutabile. Diferit de Iași, cel care păzea expoziția mi-a oferit amănunte folositoare despre fiecare exponat, mi-a confirmat sau infirmat niște chestii pe care le știam deja, la urma urmei s-a ținut după mine pentru că sincer eram cam singurul vizitator. Păcat.

Din ce am înțeles (și sper să fi înțeles bine) expoziția s-a vrut un fel de sărbătorire a femeii, care, fie pace fie război, a știut să își continue drumul și nu doar atât, a și lăsat în urma adevărate capodopere de artă populară, ”Este un veac în care femeile românce au trăit adevărate tragedii: în Primul Război Mondial și-au pierdut soții, tații, au ajuns în prizonierat, au trăit dramele celui de-al Doilea Război Mondial, au fost aruncate în închisorile comuniste, au fost la Canal, au pierdut totul de nenumărate ori și au reușit de fiecare dată să se reinventeze și să o ia de la capăt.”. Este un citat pe care l-am copiat de pe o hârtie ce se afla la dispoziția vizitatorilor. Nu știu cine l-a scris, nu știu cine a gândit expoziția, nu știu nimic.
Eu una am simțit nevoia de explicații. Cumva cei care organizează expoziții de acest fel (inclusiv noi), uită că audiența lor nu e formată doar din oameni care cunosc acest domeniu, și chiar ca cineva din interior, eu simțeam nevoia de mai multe explicații. Eu în general vreau povestea. Da, văd o piesă frumoasă, văd niște cusături incredibile și mă minunez și aș vrea să știu cum au fost făcute, dar mai mult decât atât vreau să simt prezența umană, vreau povestea. Nu știu dacă muzeele când fac achiziții colectează și povești, dar sincer asta ar trebui să facă. Asta cu femeile care coseau la lumina opaițului, în secret, cu mâinile bătătorite de la câmp, e deja fumată. Eu vreau să știu de ce a ales modelul, care erau culorile zonei, de ce a ales anumite semne, de ce a considerat că, cămașa se integrează fix în acel ansamblu, ce a simțit cât a cusut o cămașă, ce întâmplări din viața ei au determinat coaserea unei cămăși, era tânără, era bătrână, și-a cusut singură cămașa, a ajutat-o cineva??? Asta cu ”Port popular femeiesc, unguri, Calata, Transilvania, început de secol XX” sincer mă lasă așa de rece de nici nu vă închipuiți.

Mă gândesc că e ok să arați cu degetul pe cei care promovează non-valori, dar pe cealaltă parte misiunea ta ca muzeu este să și educi. Pe lângă preț, de care ne lovim de câte ori deschidem o discuție despre cămășile autentice, eu zic că e și multă lipsă de informație. Bine discuția e mai amplă, că acum nici cei care lucrează în muzeu nu sunt neapărat cunoscători, sunt oameni puși acolo să dea bine, oameni servili intereselor cuiva.

Uite că am zis că mă voi concentra pe chestii pozitive și tot la negative m-am întors. Revin. Expoziția nu e aceiași cu cea pe care am văzut-o acum vreo trei ani, tot la Muzeul Satului, ceva cu miresele. Asta pentru că în Cotidianul am văzut ilustrat articolul despre fix această expoziție cu fotografii de acum trei ani și pentru că pe fb s-a creat această confuzie.
În expoziție nu se află costumele ce au aparținut Reginei Maria și sincer eu cam înțeleg de ce. Conceptul, sau ce ar vrea să fie un concept, e despre femeia anonimă (deși posterul m-ar contrazice), despre femeia care și-a îndeplinit un rol și a trăit frumos, despre acele mii de femei dintre care doar una a strălucit. De ce am spus că expoziția nu e închegată, pentru că atunci când pui pe poster și materialele de promovare chipul Reginei Maria, eu ca vizitator mă aștept să îi găsesc costumele în expoziție. Era un costum de Muscel, foarte frumos, foarte interesant, acel costum de Muscel, dar nu era cel ce a aparținut reginei.
În expoziție erau costume aparținând zonelor țării și minorităților etnice, însă eu am simțit nevoia unei delimitări între această expoziție și ultimele două camere ce, din ce am înțeles, conțineau expoziția permanentă. Despre această expoziție permanentă merită spus că e de fapt donația unei colecționare, însă sincer dacă eu și prietenele mele ne punem mintea, avem măcar cămăși, dacă nu și costume, mai valoroase, mai de muzeu.

E bine totuși, că din ce am înțeles, fostul sediu al Ministerului Culturii sau ce o mai fi fost mastodontul ăla oribil construit în muzeu, a devenit parte a muzeului cu săli de expoziții, de conferințe, automate de bilete și cafea. Însă iarăși, pe fb, cred, am văzut că expoziția e la Muzeul Satului. Cum nu trăiesc în București și nu mă duc acolo în fiecare weekend, dacă îmi zici că expoziția e în sala X, eu mă duc la singura sală pe care o știu, cea de la intrare lângă magazinul muzeului. Ei bine nu, expoziția e tocmai unde vă spuneam, în fostul sediu al Ministerului Culturii și se poate intra de la stradă și se poate parca tot acolo. Evident că eu am ajuns la intrarea pe care o știam și am bântuit prin muzeu pentru că nimeni nu își închipuie că acolo ajung și oameni care habar nu au de muzeu. Îndrumarea ”este în clădirea cealaltă” îmi e atât de vagă de nu vă închipuiți. Și nici ”de la Tulcea la stânga” nu ma ajută cam cu nimic. Așadar niște explicații clare se doreau și aici, sau niște oameni care să știe să dea explicații. E dovedit că și un robot poate tăia bilete, mă gândesc că omul e pus acolo pentru mult mai mult.

Apoi, sunt convinsă că în depozitul Muzeului Satului sunt adevărate comori, pe care eu una, cât lipsește MȚR, le-aș fi scos constant și le-aș fi arătat lumii. Desigur, cooperarea dinte muzee este 0, că doar de ce ne-am sprijini între noi, când putem să ne dăm în cap? Per total, dacă mă gândesc bine, de fiecare dată când am vizitat muzeul am descoperit lucruri noi, data trecută a fost noua aripă a muzeului, acum aceste săli de expoziții, deci nu e dracul chiar atât de negru. Sunt chestiuni de, cum zice englezul ”fine tuning”, chestiuni minore, dar care fac diferența între un muzeu condus bine și un muzeu condus după principiul ”las că merge și așa” sau ”timpul trece, leafa merge”. Nu te pricepi, te dai la o parte, și asta e valabil de la paznic, doamna de la casa de bilete, cercetători și până la director.
Acum, mie expoziția mi-a plăcut, adică mi-au plăcut unele piese expuse. Cred că pe una sau două am mai văzut-o în expozițiile muzeului, însă acum le revăd cu ochii și mintea celui care mai are un pic habar și nu doar se uită ca la desene animate. Apoi, sper sincer să mă înșel, dar o cămașă era pusă cu fața în spate, poate îmi poate confirma sau infirma cineva asta. Ar fi oribil, dacă ar fi adevărat.
Am văzut pe viu bundița ce stă la baza discuției ”Bihor, nu Dior” și campaniei, #givecredit și ansamblul în care această piesă făcea parte. Bine, eu citisem că era o bundiță pentru bărbați, dar era expusă într-un ansamblu femeiesc, o fi totuși diferită.
Multe cămăși nu aveau explicații, aceasta avea, însă eu aș fi vrut să știu mai multe despre țesătură, ce sunt liniile ale roșii, de ce cămașa nu respecta (în aparență) registrele cunoscute, de ce e brodată cu negru. Atâtea chestii s-ar fi putut spune și ar fi atras și mai mult oamenii în muzeu... poate totuși citește cineva această postare și ia de aici ce e de luat.
Iarăși o cămașă ce mi-a făcut cu ochiul. De ce pamblica aceia din dantela? de ce a fost selectată în expoziție? de ce acele semne? Întrebări ce nu cred că vor primi vreodată răspuns.
Cămașa (de fapt mâneca) asta am văzut-o atat pe fb cât și pe Instagram și mi se pare că altița cel puțin seamănă cu ceva ce am văzut în IA Aievea la Sibiu. Nu e pe gustul meu, dar apreciez munca. 
Și costumul ăsta m-a atras, nu pot spune de ce, dar m-a atras.
Cămașa ce seamănă sau poate chiar e cea a cărei replică este în IA Aidoma ce a ajuns și la Luxemburg, cămașă de Oltenia cusută de Carolina Bîrzăianu. Câtă trudă, câtă munca, femeile sunt incredibile! Cred că pe asta trebuia să se concentreze expoziția. Una e să publici un text pe o foaie și alta e să transpui acel text într-o expoziție.
Despre această cămașă, La Blouse Roumaine spune că ar fi aparținut Pincipesei Ileana și aduce ca argument și o poză. Desi cămașa pare diferită pe alocuri, daca chiar ar fi fost asa, nu ar fi mentionat muzeul in eticheta exponatului?
Romanații (??) pe care i-a fotografiat toată lumea. Vă zic, altița și încrețul sunt din alte dimensiuni! Nu îmi plac mie paietele, dar cămașa asta e altceva.
Mă atrag, mai nou, costumele ceangăilor, mi se par atipice pentru unguri, și sincer eu aș fi vrut să știu cine s-a inspirat de la cine și de la ce ceangăi vine acest costum (Bacău sau Brașov).
Sper că nu mă înșel, costum aromân, mi se pare super asemănător cu ce am văzut la muzeu în Croația. Aș fi vrut să știu de ce mânecile aveau doar acele manșete enorme brodate, se purtau cu un cojocel? Fusta sau șorțul (pe care l-am fotografiat cu altă ocazie) mi se pare incredibil și la o examinare atentă e țesut și brodat peste. Incredibil.
Per total mă bucur că am avut ocazia să văd această expoziție și, cum spuneam, să învăț. Desi postarea mea e plină de critici, sper eu că sunt constructive. Nu stiu dacă ați văzut expoziția sau dacă mai aveți timp să o vedeți, dar sincer sper ca astfel de expoziții vor mai fi organizate la Muzeul Satului și poate voi ajunge și eu să le văd.
Sper că v-a plăcut să citiți această postare măcar atât de mult cât m-a încântat pe mine să o scriu! Dacă vreți să urmăriți activitatea acestui blog, apreciați pagina Dichisuri.ro pe Facebook.

Raluca

No comments: