Translate

February 25, 2014

Mixed feelings

Dragilor,

nu am mai scris din România ceva pe blog şi nu aş fi scris nici azi. De fapt nici acum nu scriu nimic nou sau interesant, pur și simplu încerc să îmi revin. Totdeauna o zi, două sau trei după ce revin din România am nişte sentimente amestecare. Aş înjura din toţi bojocii, dar sunt calmă. Cumva nu îmi explic ce se întâmplă şi de aceea nici nu pot să explic mai departe.
A fost ciudat în România, multi oameni, multă răutate, fețe cunoscute sau prieteni noi. Nu pot spune cu siguranţă a fost bine sau a fost rău. A fost ceva între. Aşa cum sunt şi eu, un om între două lumi, fără să aparțin pe deplin niciuneia.
Întâmplarea a făcut să trec pe la fostul apartament. Ei nu pe la apartament, prin faţa blocului. Şi nu am simţit nimic. Chiar mă gândeam că e anormal să nu ai nici un sentiment faţă de un loc pe unde ai trecut zi de zi. Nici un sentiment. Nici de dor, nici de părere de rău, nici de regret, nici de fericire, nici de întâlnire a unui vechi prieten, nici de nimic. Gol. Nici un sentiment.
Nici străduțele faine din spatele blocului, nici casele interesante, dar vechi, nici scara, nici parcul, nimic nu mi-a provocat nici o emoţie. Şi la fel s-a întâmplat când am trecut prin faţă pe la Casa Presei... Ciudat mi s-a mai părut.
Să fi înţeles că etapa aceea din viața mea s-a terminat? Şi atunci de ce mă încăpățânez să nu încep etapa asta din viaţă. De ce sunt tot timpul în așteptare? De ce sunt cu bagajele la ușă? Şi pribegia asta e bună, dar cu moderație.
Nici în Iaşi nu m-am simţit în vreun fel special. Muream de nervi că îmi umpleam blugii de glod, da în rest... I-am şi aruncat, i-am spălat de 3 ori în două săptămâni, asta după ce îi luasem de pe sârmă când am plecat. I-am şi rupt...
M-am dezobișnuit de praf, de glod. Da ştiu sună ciudat, dar m-am dezobișnuit. Şi aici e praf, şi aici sunt bălți, pe care evident le iau în plin, de aeriană ce sunt, da pe bune dacă vreodată vin cu blugii murdari acasă. Zic blugi, pentru că la nivelul acela am ajuns în Iaşi. Aici nici bocancii nu se murdăresc. Zici că sunt daţi cu crema zilnic. De ce oare? Poate pentru că plouă mai mult? Da în România veneam după zăpadă...
A fost fain că mi-am cumpărat cărţi, că mi-am văzut părinții şi prietenii, că mi-am reparat dinții (de fapt de aia am plecat aşa de pe fugă în România), da au fost şi zile faine, dar m-am întristat că lumea e rea, din ce în ce mai rea. Eu şi părul meu albastru nu am putut trece neobservați. Priviri rele, pline de invidie şi răutate. Niște șuvițe oameni buni. Nici mai mult nici mai puţin. Niște șuvițe la îndemâna oricui...
Nu vreau să spun mai multe pentru că oricum mulţi nu veţi înţelege şi veţi critica, scriu totuşi în română şi mă adresez românilor. Din păcate dragilor, noi românii ne pricepem cel mai bine la un singur lucru: să criticăm. Nu e tocmai o bârfă, că şi la asta suntem meșteri, e critică. Şi nu e de aia constructivă, e din aia din răutate. Şi eu o am şi nu cred că voi scăpa de ea toată viața.
Nu m-am simţit niciodată mai presus de cineva doar pentru că am plecat, ba din contra, fain mi s-ar fi părut să rămân, dar cumva cineva plecat are o aură, are un mister, are o detașare. Poate asta mă făcea criticabilă.
Nu zic şi nu am zis niciodată că în România e mai rău decât aici, ci doar că eu m-am dezobişnuit de România. Ca şi în cazul glodului...m-am dezobişnuit... Ce să fac acum? Da am toate mecanismele intacte şi în secunda doi m-am surprins recitând străzi şi scurtături, înjurând ca un birjar, revoltându-mă fără să fac nimic altceva, ridicând tonul, spunându-mi răspicat părerea, certându-mă, descurcându-mă în situații limită... Şi aici mi-or fi necesare, doar că nu m-am folosit eu de ele până acum...
Sper cât de curând să se producă ruptura, să nu mai existe sentimentul de dor. Poate atunci voi începe cu adevărat să prind rădăcini aici. Cine ştie...

Raluca

February 15, 2014

Coincidente?

Dragilor,
nu știu cât credeți voi în coincidente, în lucruri care aparent nu ar trebui sa aibă nimic în comun, dar uite ca totuși au?
Eu nu le dadeam importanta, dar ultima dintre aceste coincidente m-a facut sa ma gandesc nitel.
Treaba e urmatoarea: pana pe la 16 ani cartea mea preferata a fost Micul Print. Asta pana l-am cunoscut pe Alin care afland despre preferintele mele mi-a dat sa citesc Momo de Michael Ende. M-a socat cat de actuala era si cum trata un subiect important intr-o maniera simplista. Pana azi nu am mai decretat niciodata ca alta ar fi cartea mea favorita.
Da stiu e o poveste, Michael Ende a scris si Neverending Story (ce fain joc de cuvinte) cu catelul zburator pe care mi l-am dorit din prima clipa.
Ei bine Momo asta a ramas in memoria mea pana azi, cand cautand o carte pentru o fetita draga mie am zarit-o pe un raft.
Si acum vin coincidentele. Asadar cartea mea preferata e Momo, culoarea mea preferata e portocaliul, animalul meu preferat e testoasa. Editura care a republicat povestirea lui Ende se cheama Polirom si e din Iasi, iar eu in ultima vreme am avut o preferinta pentru albastru.
Coincidente?
Noapte buna!!!
Raluca

February 12, 2014

Romania - Bucuresti - Muzeul satului

La Muzeul satului am ajuns de doua ori, in doua zile diferite. Ca sa vedeti ca mie chiar imi place acest muzeu :) 
Imi cer scuze ca postarea pare cam dezlanata, dar scriu de pe tableta si nu m-am obisnuit inca cu ea, plus de asta nu stiu sa schimb pe tastatura romnesca, de aceea nu voi avea nici diacritice. Da mi se pare cumva autentic. Nu sunt in confortul calculatorului meu, sunt la tableta. 
Asa despre muzeu v-am povestit de nenumarate ori, nu o mai fac si acum. Cred ca l-am si vizitat de multe ori iarna si cred ca pozele au ajuns si pe blog, dar pentru ca imi place asa de mult nu am rezistat sa nu impartasesc cu voi si experianta aceasta noua. Ca ghizi am avut matele de la muzeu, in fiecare zi alta. Unele erau blande si te lasau sa le iei in brate, altele nu. De aceea in prima zi nu am facut cine stie ce poze pentru ca am fost preocupata sa ma plimb prin muzeu cu pisica in brate. Astfel de fiecare data o vizita la muzeu aduce ceva nou, pentru ca sa ma plimb cu pisica in brate...chiar nu mai facusem. 
A fost fain ca pentru cateva ore sa ma desprind de agitatia Bucurestiului si in schimbul a 10 cei sa ma plimb in voie. Unde mai pui ca hanul din muzeu functioneaza si am mancat acolo un bors cu perisoare super si niste sarmale perfecte. Mi-am facut pofta.
Ghidul din prima zi








 A doua zi desi era inca zapada, era senin si poate putin mai cald. 

 Ghidul de a doua zi



 Mergeti la muzeu ca sunt ghizi pe alese


Ce e fain e ca muzeul se transforma. Am vazut o casuta noua chiar in zona Moldovei, o casuta din valatuci. A fost foarte fain, interesat si linistitor, totodata. 
Dupa muzeu se impunea o vizita la magazinul muzeului unde am gasit vreo 4 carti despre cusaturi si costume populare. Mi-am cumparat si eu una, foarte faina. Am devorat-o deja. Sper sa ma ajute in proiectele mele viitoare...
Asta a fost dragilor. Am ajuns in Bucuresti, iar acum sunt acasa. Am sa incerc sa va tin la curent cu ce mai fac, mai ales ca partea urata cu dentisti a trecut. 
Ca de obicei, daca v-a placut va astept cu un like pe pagina de facebook a acestui blog.
Hai ca nu a fost chiar tragic sa postez de pe tableta...
Raluca

February 7, 2014

Germania - Roscheider Hof Konz - Muzeul Satului din Konz, lângă Trier

Dragilor,

tare am mai așteptat să vă povestesc despre muzeul ăsta. Întâi că nu ştiam că există aşa ceva şi apoi pentru că ma fost acolo acum o săptămână şi era închis. Ne-am întors săptămâna aceasta şi bine am făcut.
Știți emisiunea Hotel Impossible? E o emisiune în care un tip pune pe picioare hoteluri vechi, demodate, murdare şi care nu mai sunt profitabile. Ei bine aşa aş vrea eu să fac o emisiune cu muzee. Am citit că acest muzeu nu e finanțat de stat ci de o organizație ce în 2007 avea peste 1000 de membri. Apoi alte finanțări vin din bilete şi din diversele activități. Mie mi s-a părut o prăseală totală. Holuri demodate, fără explicații în engleză, fără ca cineva să îţi arate un sens în care se vizitează, fără o promovare... Practic plăteşti la intrare 5 euro şi apoi faci fix ce te taie capul.
Da am înţeles că există un târg de Crăciun şi că mai sunt diferite activități în cadrul muzeului, dar dacă nu ar fi fost atât de bogat şi de interesant din punctul acesta de vedere, eu una nu aş scrie nimic despre el şi nu l-aş mai vizita niciodată. Mi s-a părut părăsit. Cred că asta e.
Muzeul se află în regiunea Saar în Germania, la 8 km de Trier şi 30 de Luxemburg. Pe wiki zice că muzeul ar avea 4000 de metri pătrați de expoziții folclorice ce se întind de la vii şi vin până la lucruri legate de dentiști. Muzeul nu seamănă cu Muzeul Satului din Bucureşti şi nici măcar cu Astra, decât într-o mică proporție. Adică există vreo 6 case şi o biserică, dar în rest colecţia este amenajată într-un fel de han în jurul unei curți dreptunghiulare.
Apoi cică există un muzeu al pădurii deschis în 2006. Noi l-am găsit închis. Mai există 22 de hectare unde cică ar exista acel sat. Mie nu mi s-au părut a fi mai mult de 5 hectare, dar pe de altă parte eu nu mă pricep la din astea. Apoi există o colecție de jucării şi una de jucării din fier, foarte faine, un restaurat şi o terasă şi un loc de joacă pentru copii. Pe lângă astea eu am văzut o livadă foarte faină, satul muzeu, foarte interesant, păcat că nu se putea intra în case, o grădină de trandafiri unde am prins eu soare şi frumos şi multe băncuțe plasate strategic.
Noi am început să vizităm muzeul cu prima uşă pe dreapta. S-a dovedit că mergeam invers decât toată lumea care pricepe germană...  Aşa că prima cameră pe care am văzut-o a fost cea a trăsurilor. Foarte interesantă, dar cam plină de praf.
În aceeași cameră, într-un colţ am găsit această vitrină cu ceea ce am zis eu că e un dispozitiv de tors lâna. 
Apoi pe o uşă pe care scria ceva în germană şi pe care eu am zis că nu se intră, se ajungea la un fel de seră cu ceea ce eu am identificat a fi măslini. Tot acolo erau şi diferite dispozitive de stors strugurii şi de îmbuteliat sticle. Acum nu mă întrebați dacă îmbuteliau sticle cu ulei de măsline sau cu vin, că pe mine măslinii m-au indus tare de tot în eroare.  
În aceeași cameră era un fel de laborator. Am căscat şi noi gura pe acolo pentru că nu ne-a lămurit nimic ce fel de laborator era. Ne-am prins că era al doctorului Kuntz, dar atât. 
Dispozitiv de îmbuteliat sticle 
Firma unui han, probabil 
Paharele acestea le-am văzut şi în Strasbourg şi se foloseau la vin. 
Dr. Oetker 
Acesta este muzeul. Practic arată ca un orăşel în miniatură cu diferite prăvălii.  
Prăvălia unui pălărier 
Cabinetul unui doctor 
Sala cu jucării din toată lumea 
Jucării din lut, cred că ulcior din acela albastru am avut şi eu. Cred că îl mai am, de fapt. 
Broaşte țestoase din lut, din Austria 
Jucării din România 
Jucării diorame din Mexic 
O brutărie 
O sală cu microscoape. 
Când eu le spun prietenilor că cei din vest sunt cu o mie de ani înaintea noastră şi că noi le suntem inferiori din punctul acesta de vedere, ei mă privesc cu suspiciune, ba ne mai şi aruncăm în polemici.
Microscoape pentru elevi. Na acum spuneți voi la ce vârstă aţi văzut primul microscop şi la ce vârstă aţi avut, dacă aţi avut, primul microscop? 
Ce înţeleg eu din această vitrină? Nu aveau caiete, scriau pe tăblițe din lemn, dar aveau microscoape. Eu am văzut primul microscop când eram mică, dar am folosit prima dată un microscop în liceu, la chimie şi cred că eram 5 persoane, dacă nu şi mai multe, la un microscop.
Nu critic şi cu siguranţă nu las să se vadă că mă consider inferioară în faţa proștilor ăstora de pe aici, dar un handicap am şi avem cu toții. M-am convins când am vizitat acest muzeu. Nu am văzut locuințe în pământ sau cu pământ pe jos. Nu am văzut pluguri din lemn. Nu am văzut o lume a satului săracă. Iubesc România şi tărănismele, dar pe cât de inventivi erau românii, pe cât de talentați şi inteligenți, pe atât erau de săraci. Să vedeţi oalele din lut de aici. Niște tâmpenii nedecorate. Comparați-le cu oalele de lut de la noi. Şi câte stiluri de a decora avem noi?
Exemplul cel mai bun e casa în care stăm noi construită în 1960 cu garaj. Deci nu numai că cei de pe aici erau obișnuiți să aibă maşină, dar a apărut necesitatea construirii unui garaj inclus în case. Să vă spun că eu şi alţi prieteni suntem prima sau a doua generație cu maşină proprie? Despre ce vorbim şi cum putem concura cu ei? Am citit recent că în România încă există 40 la sută din gospodăriile de la ţară care nu au apă curentă şi au VC în curte. 
Dintr-o curățătorie, cum se încălzeau fiarele de călcat. 
Sala cu jucării din metal 
Un oraş întreg 
Un magazin universal 
O băcănie 
Cafea Jacobs 
Aşa arată muzeul. Mie mi s-a părut a fi un fost han. 
Muzeul văzut din grădina de trandafiri 
Casele văzute din grădina de trandafiri 
Eu adunând soarele, în grădina cu trandafiri. Tot îi zic grădina cu trandafiri, dar de fapt nu era nici un trandafir. Trebuie să revin la acel muzeu la vară sau la primăvară. 
Zona cu case 

Nu am văzut animale domestice ca la alte muzee ale satului, dar aveau un cocoș şi vreo 6 găini care umblau libere printre case. 
Eu am zis că e biserică, dar cine ştie fix ce e? 
Diferite stiluri de case 
 Vedere de la ţară cu Logan :)
Nu era Loganul nostru. Casa îmbrăcată în ardezie era locuită.
O benzinărie. Ce scrie pe pompă?
Că a venit vorba de Dea. În muzeu nu se intră cu câini. Nu se intră nici în clădirea ca un han şi nu se intră nici în zona cu case. 
Din nou casele. Orice pare mai frumos când e soare. 
Eu în livadă 
Casă cu stupi 
Un fel de piaţă 
O potecă 
Din nou casele. 
O găină camuflată 
Casa unui fierar 
Din nou satul 
O cărare care ducea la o altă parte din muzeu unde erau utilaje agricole.
Pentru cei care au citit ce scria mai sus. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi de aceea mă dau întâi pe mine drept exemplu. Românii sunt cei mai deștepți din Europa şi ăsta nu e un lucru ce trebuie dovedit pentru că e deja dovedit, dar suntem cu mult în urma celor din vest şi nu văd să recuperăm foarte repede diferența. Asta nu înseamnă că critic România, că m-am ajuns şi m-am apucat să critic. Departe de mine gândul. Nu m-am ajuns deloc, ba chiar sunt oameni în România mult mai bine ca mine aici în Luxemburg, dar dacă stăm şi ne complacem cu ce avem, dacă în loc să gândim rațional ne apucăm să criticăm şi să ne luăm în gură cu cel care trage un semnal de alarmă, nu vom face decât să pierdem timp şi teren. Nu ştiu ce e de făcut, nu am toate răspunsurile, dar cred că din exemple mici schimbăm şi impresia Europei despre noi şi modul în care ne tratează şi nu în ultimul rând nivelul de trai şi de educație.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
There was an error in this gadget