Translate

June 19, 2010

Din experientele unei viitoare şoferiţe...

Despre claxonagişti v-am promis că vorbim, ei uite că vorbim... Deveniţi un mit urban, claxonagiştii capitalei au dat naştere şi unor bancuri gen: definiţia milisecundei - intervalul de timp de cand s-a dat verde şi până s-a auzit primul claxon. Ei bine, ca învăţăcel cam ai de-a face cu ei rău de tot, dar mă şi răzbună faptul că în continuare plec destul de greu de pe loc. Iar când mi se mai opreşte şi motorul şi sunt prima la semafor (recunosc că de vreo două şedinţe nu s-a mai aplicat faza) se naşte un adevărat cor al claxonagiştilor. Veşnic pe fugă, veşnic în viteză, de cele mai multe ori claxonagiştii fac cele mai mari nerguli, ei sunt ăia care te depăşesc pe dreapta, ei sunt ăia care îţi taie faţa, ei sunt ăia care nu mai au răbdare şi stau lipiţi de bara ta din spate, pe scurt ei sunt cei care provoacă cele mai multe încurcături şi mă hazardez să spun că şi cele mai multe accidente... Dacă ar funcţiona ceva în Românica claxonagiştii ar fi exterminaţi în maximum o lună, pentru că ar fi cineva care s-ar uita pe camerele din intersecţii şi i-ar vedea, că de cele mai multe ori claxonagiştii fac şi semne obscene... Sau dacă s-ar introduce pâra şi cu un simplu telefon i s-ar ridica carnetul pentru trei luni, credeţi că ar face pierdut claxonul? Eu zic că da. La urma urmei claxonatul este interzis în localitate...

No comments:

There was an error in this gadget