Translate

February 25, 2010

Ceva e putred aici

Eu nu am prea mulţi politicieni români favoriţi, dar unul dintre ei este Cristian Diaconescu, protagonistul ştirilor de ieri. Totdeauna am zis că nu avea ce să caute în PSD şi că li s-ar potrivi liberalilor, da te pui cu convingerile omului... Acum e independent şi dacă ma întrebaţi pe mine cu siguranţă se va întoarce în PSD, dar nu asta e discuţia. Discuţia e cum de în România celor 20 de ani de la Revoluţie un om poate fi filat şi mai apoi şantajat? Şi un orice om, ca mine şi ca tine, un politician, fost ministru şi vicepreşedinte de partid. Şi ducând raţionamentul până la capăt o fi primul? Nu cred. Politica dâmboviţeană e putredă rău. Cineva trebuie să răspundă (şi văd ca Diaconescu nu o face, fie că ocoleşte răspunsul fie că jurnaliştii care îl întreabă sunt proşti rău de tot) dacă a fost filat, care este motivul filajului? De ce Floriana Jucan (o persoana agreabilă dar total necunoscută până acum un an-doi) nu i-a dat informaţiile pe care le are aşa cum a spus sâmbătă la Congres? De ce Diaconescu nu le-a cerut? Cât de compromiţătoare sunt informaţiile? Ce fac cei din PSD în cazul în care filajul a fost comandat de unul de-al lor? Şi dacă e aşa, doar Diaconescu a fost filat? Apoi cred că abordarea este greşită. Nu am văzut momentul în care jurnalista a spus că are informaţii, dar cel sau cea care i-a luat interviul a întrebat-o de unde are informaţiile? nu chestii de culise, gen surse sau altele, chestii gen le-am găsit pe preş la uşă... Apoi nimeni nu l-a întrebat pe Diaconescu de ce nu a fost de găsit ieri până la ora 10. De ce a avut telefonul închis şi de ce l-a lăsat pe Oprea (un om cu o moralitate îndoielnică) să facă anunţul? Vedeţi câte întrebări...şi nimeni nu le pune. Ba mai mult "jurnaliştii" de la Realitatea când au văzut că Diaconescu se încinge şi se enervează au băgat publicitate şi întrebările cele mai pertinente au fost puse de Cosmin Guşă, invitat la aceeaşi emisiune... La Gâdea nici nu mă mai refer că nu am văzut nici un interviu bun ieşind din emisiunea lui... Da nu cresc eu mare...să vedeţi ce ţi-i mai învârt...

2 comments:

Anonymous said...

Uite si o explicatie a Florianei Jucan la intrebarea ta:

"Pana la aceasta data dl Diaconescu nu mi-a solicitat aceste inregistrari, dupa parerea mea, din doua motive: pentru ca odata ce ar fi intrat in posesia dansului, ar fi trebuit sa spuna public ce contin ele si in al doilea rand, ar fi trebuit sa le priveasca impreuna cu persoane care trebuie tinute cat mai departe de aceste imagini. Atat timp cat dansul nu le detine, este exonerat de orice raspundere publica. In plus, domnia sa a facut demersul sesizarii Parchetului in rem, adica pentru cercetarea acestei situatii in care domnia sa a facut obiectul unui filaj timp de zece zile, numai dupa ce a avut promisiunea mea de onoare ca nu voi pune la dispozitie "proba" nimanui altcuiva. Ma vad in situatia dilematica de-a alege : respect promisiunea facuta dlui Diaconescu public sau imi apar reputatia si demonstrez ca NU am mintit ? "

Isa

Raluk said...

Stiu ca domnisoara este una dintre preferatele tale, dar nu poti sa nu recunosti ca ceva e putred aici. Ea a stat cateva ore la congrea in acelasi spatiu cu Diaconescu, plus ca omul nu se ascunde, vine la televiziuni isi urmeaza traseul obisnuit, deci daca vroia ca documentele sa ajunga la el isi lua o echipa de filmare si i le punea in brate... Asta ca "eu vreau sa i le dau, dar el nu le cere" e o prostie...
Apoi nu se mai pune problema existentei documentelor, toata lumea o cam crede pe cuvant, mai ales ca Ciutacu a spus ca a vazut-o ca le are...
Si apoi explicatia asta subtire e doar la o intrebare. De unde are documentele? ar mai fi una...